848 matches
-
că se stârnise și un vânt în rafale, care se năpustea, după un anumit algoritm, în special asupra arborilor. Vine o ploaie pe cinste, de toată frumusețea, iar noi ne îndreptăm direct spre ea! Spre nord, cerul e negru ca tăciunele... Cred că la Focșani plouă zdravăn! îi avertiză Bidaru pe cei din compartiment. În primul moment, călătorii au crezut că e o glumă și nu au reacționat în nici un fel. Doar, tatăl profesoarei, auzind avertismentul, cu experiența acumulată de-a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cea dreaptă; înconjurat de mulțimea trecătorilor, ce se opreau din mers pentru a-l privi ca pe o rarisimă curiozitate măcar câteva secunde; fără a se sinchisi de ceva, aștepta cu stoicism și încredere. Cu jumătatea de mustață neagră ca tăciunele și cu cealaltă jumătate proaspăt rasă, semăna cu un clovn catapultat special de pe arena vreunui circ ambulant pentru a face publicitate vreo unui nou, "mare spectacol mare!" Dacă ar fi pus o pălărie ponosită la picioare cu cupa calotei în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
lui. Fericirea ei cea mai mare, însă, era să călărească pe Sultan, un murg jumătate arab, de o inteligență și frumusețe rare. Tot pe atunci, bunicul începu s-o învețe să scrijelească buchiile, pe o bucată de scândură, cu un tăciune din sobă. Prietenia lor ajunsese atât de mare, încât bunicul își pierdea capul de dragul fetei. Nu mai cunoștea altă bucurie pe lume, decât să-i facă toate voile. Bătrânul Toma, în dorul babei lui, Lina și a nurorii lui, Axinia
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și, un tânăr înalt, tot ca Lisandru, chipeș, își făcu loc prin mulțime, spre ei. Era Tudor, feciorul Privighetorului de Fălciu, abia venit de la Paris cu studiile isprăvite. Avea părul negru, bogat, tenul puțin palid... Ochii mari și negri ca tăciunele, trădau dincolo de o hotărâre fermă, o blândețe pe aceeași măsură. Fruntea îi era armonioasă, gura frumos creionată, cu buze cărnoase și dinți puternici. Glasul îi era puternic, dar stăpânit, baritonal cu inflexiuni molcome. După încruntarea sprâncenelor și cutele frunții, dădea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pantaloni lată de două degete, cu pană de păun la căciulă... pășesc mândri ca niște voievozi coborâți din legendă... Femei oacheșe cu trupuri zvelte și unduitoare în fuste largi și lungi până în pământ, viu colorate; ochi mari și negri ca tăciunele, cu păr negru lucios, pășesc mândre cu fruntea sus, cu mâinile pe șoldurile ademenitoare, scuturându-și pieptul plin de mărgele și argintării... Stai, așa și te întrebi... „Cât foc trebuie să zacă în trupurile acelea arămii?!“. Povestea tristă a vieții
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Anuca și ticălosu de Tudor, și pe loc se învineți de furie. Hai, flăcăule, să-ți zâc soarta... ce țî-i scris!.. Tari ț‟îi muncit sufletu de duhuri necurate, flăcăule, ai multe pă inimă! îi vorbi țiganca, țintindu-l cu tăciunii în lumina ochilor. - Ești răzbunător, flăcăule, continuă țiganca; casă bună faci numa‟ cu nevasta născută în a doua lună de vară, da‟ ai să cii... și n-ai să cii cu dânsa... Gândul îi zbură la Profirica lu‟ Baltag, cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ciudat de tăcută... Trunchiurile se înălțau către bolta cerului, uriașe... sus, se întâlneau crengile verzi, fragede... iar, acolo încă mai era soare... Acolo sus, tremura un vânticel cald... acolo sus era lumină și zarvă, pentru că acolo cânta mierla neagră ca tăciunele, uguiau turturica și porumbelul sălbatec, și ciocăneau ghionoaiele. Jos, pe pământ, prin frunzarul uscat, foșnăiau porcii mistreți. Râmau și răscoleau nepăsători pământul și, când găseau jir ori bureți tineri, grohăiau. În depărtare, în inima codrului, se aude un urlet de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
acestor oaspeți incomozi, mai ales in nopțile când stelele erau complet acoperite de nori. Atunci, suprafața mării părea că se umple de fantome fosforescente, care te făceau să crezi că navighezi printre spirite și demoni. Dacă agită în afara bordului un tăciune aprins, de îndată o pereche de ochi uriași, de mărimea unor nuci de cocos, îi răspundeau cu o lumină verzuie și fosforescenta și, cu toate ca la început Tapú o atribuise unor ființe supranaturale, Miti Matái îl asigura că era vorba despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
avea să conducă iscoadele până la recif, deși în orele care se scurseră până la întoarcerea ei statu într-o asemenea tensiune, încât în momentul când Vetéa Pitó se așeza lângă el sări în sus, de parcă l-ar fi ars cu un tăciune aprins. Liniștește-te!... îi șopti prietenul lui. Totul o să fie bine. Nu ți-e frică? se miră. O s-avem timp destul să ne fie frică, răspunse el ironic. Deocamdată suntem în siguranță, la bordul celei mai rapide nave care există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ea, ca și cum l-ar fi sărutat. — Îmi Închipui că e cam greu să ai grijă de atîția nepoți În timp de război, Își dădu cu părerea Rowe. — Da, e destul de greu, răspunse individul, dezvelindu-și dinții stricați, negri ca niște tăciuni. Apoi, presărînd un pumn de firimituri pe pălăria maro ponosită - pe care aterizară numaidecît alte vrăbii - adăugă: Ceea ce fac eu e perfect ilegal. Dac-ar ști lordul Woolton!... Își puse piciorul pe o valiză mare, și o vrabie i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cînd veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decît zece; cînd veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decît douăzeci! 17. V-am lovit cu rugină în grîu și cu tăciune, și cu grindină; am lovit tot lucrul mîinilor voastre. Și cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul." 18. "Uitați-vă cu băgare de seamă, la cele ce s-au petrecut pînă în ziua de azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85094_a_85881]
-
bine. Omul nu era departe. Abia dacă Împlinise verile cât să meargă la vânătoare cu ai lui. Era slab, dar vânjos. Stătea Întins și Își ținea respirația - simțeam asta din felul În care mirosul lui devenea din ce În ce mai asemănător cu al tăciunilor stinși. - Hai, că se lasă seara, l-am Îmboldit. Vrei să legăm frăție de sânge sau te temi de frigurile ce le poartă țânțarii? Am auzit un chicotit Înfundat. Mirosul omului Începu să se răspândească În aer precum fuioarele norilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de frică, ne făcuserăm cuminți-cuminți. Trecură mai multe zile până când, Într-o seară răcoroasă, Minos trimise un tânăr după noi. Ne duserăm Într-o poiană largă de lângă sat. Bărbații puseseră ditamai berbecul gras, cu tot cu blană, Într-o groapă plină cu tăciuni pe care o acoperiseră cu pietre Încinse, iar femeile tăiau bucăți mari de brânză și le cufundau În uleiul fructelor-boașe ce creșteau În copaci. Undeva mai Încolo, În apa care curgea mereu, afundaseră niște burți pe care le bănuiam a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Se uită la lună: urcase mai bine de cinci palme - așadar, era trecut de miezul nopții. Aban mai rămase câteva clipe cu ochii pe cer, căutând niște stele anume, dar după o vreme, se lăsă păgubaș și văzu de foc. Tăciunii abia ardeau, iar el puse deasupra lor o scoică groasă, afumată, pe care o umplu cu apă. - Sunt unii la Miazăzi, Dogoni Îi cheamă, după numele celui ce le-a fost Tată. Dogon era om deprins cu toate cele, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o apă urât mirositoare. La căpătâiul lor, un pumn de tăciuni ardea mocnit, iar fumul se ridica printr-un fel de lujeri, goi pe dinăuntru, ce ieșeau afară din casă. Enkim se afla și el acolo și-și frângea mâinile, dar supărarea lui nu-mi aminti decât că și eu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
marfă, făcîndu-și rost de hrană noaptea, În jungla fierbinte a mahalalelor pline de vagabonzi, cînd copleșiți de averi trecătoare - plutitorii, hoinarii, semivagabonzii care alcătuiesc mulțimea declasată a celor fără nume, fără adăpost, fără rădăcini, ce bîntuie prin țară. Aceștia sînt tăciunii umani ai pămîntului. Aspri, zdrențăroși, cu fețe ridate și brăzdate, cu trăsături șterse, banale, anemice, oamenii aceștia au aerul că În chiar dimineața aceea au ieșit tîrÎndu-se din vagonul unui tren sosit În triaj dintr-un alt oraș sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mișcă sub ochii cerului trist, plecat asupra lui, fiecare se rostogolește fără odihnă, pe Întinsul uriaș și sălbatic al pămîntului - o fărîmă de cenușiu murdar și de cafeniu mizer, agățată de barele de frînare ale unui marfar Încărcat. Este acel tăciune uman aruncat prin spațiu, gol, fără nume, fără rădăcini, iar tot ceea ce a fost cîndva particular și individual În voința lui este vărsat În golul uriaș de rugină și fier și gunoi, În spațiul singuratic, de nestrăbătut, În care trăiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dreptate, a recunoscut, Înțelegi: „Ai dreptate“ - a zis. Și uite-așa au ajuns să locuiască Împreună. Ella Beals asta era o femeie făcută numai În alb și negru: avea pielea albă, părul negru ca pana corbului și ochii negri ca tăciunele. Avea un fel de a vorbi dulce și somnoros, moale și Îngînat - parcă atunci se trezise dintr-un somn lung. De cum am văzut-o, puteam să spun că nu-i nimic de capul ei: era soi rău, una de-alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
noastre de tuci, am lovit cu putere jarul, hotărât să sting focul, ca să-l reaprind cu mâinile mele. Probabil, asta se întîmpla într-un sfârșit de iarnă sau la începutul primăverii. N-am reușit decât să fac să sară câțiva tăciuni pe niște obiecte inflamabile aflate pe lavița din fața sobei. Flăcările au ajuns repede la grinzi și, în clipa aceea, m-am speriat. Mi-am părăsit experiența și m-am strecurat în curte, fugind de la locul faptei. Abia după ce m-am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ca din altă lume: Dusu-te-ai și te-ai tot dus... Unde ești, flăcăul tatii? Unde te-ai oprit? Ai scăpat de foc și îi muri de aprindere de plămâi. Maranda s-a ridicat și ea cu greu din tăciuni. Toaibă s-a întors cu fața spre ea și cuprinzându-i capul în palme și l-a apăsat pe piept pentru a-și liniști bătăile inimii... În zori de zi, două umbre îmbrățișate ședeau în mijlocul întinderii de cenușă. Pe obrajii
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a întors cu fața spre ea și cuprinzându-i capul în palme și l-a apăsat pe piept pentru a-și liniști bătăile inimii... În zori de zi, două umbre îmbrățișate ședeau în mijlocul întinderii de cenușă. Pe obrajii înegriți de tăciune șiroiau lacrimile care lăsau în urmă șanțuri șerpuitoare... Geana roșie a răsăritului se profila deja pe creasta dealului când cei doi, împleticindu-se, au pornit către casă. Drumul până în ogradă li s-a părut nesfârșit. Când au ajuns, s-au
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele care se învârtea pe lângă el, dând vesel din coadă, și ieși. Se uită în sus, spre vulturii ce se roteau încet pe cerul senin. Înainte de a sări în șa, luă o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mâna îmblânzitorilor, elefanți care scriau cu trompa cuvinte de preamărire a împăratului în nisipul din arene. Povesti despre luptele mortale dintre animale - urși și bivoli, bivoli și elefanți, elefanți și rinoceri - și despre cele dintre animale și gladiatorii înarmați cu tăciuni aprinși și sulițe de vânătoare, care puteau ucide ursul cu o lovitură de pumn, fugeau din fața tigrilor sărind cu prăjina și ațâțau taurii fluturându-le prin față bucăți de pânză roșie. Povesti despre banchetul oferit gladiatorilor în seara dinaintea jocurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sosit de puțină vreme de la Roma. Multe din viile astea sunt ale ei. Titus stătea lângă medic și privea încruntat rana lui Antonius. — Pentru asta e nevoie de fratele tău. Se uită neîncrezător spre medicul care își pusese instrumentele pe tăciunii aprinși. El n-ar folosi fierul înroșit ca să vindece o rană, ci uleiuri, rășini, pomade... — Fratele meu e gladiator, ai uitat? replică Antonius punând jos cupa; se întoarse apoi spre medic: Poți începe. — Încă nu sunt gata, murmură medicul. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zise din nou. Cu multă îndemânare, desfăcu bandajul, în timp ce servitorul deschidea sacul. Proculus examină multă vreme rana, apoi se întoarse spre Errius și Titus. — Ieșiți! porunci. — Dar soldaților... îngăimă Errius. Ce le spunem soldaților? Proculus făcu un gest hotărât. — Stingeți tăciunii. E prea cald aici. Căută în sac, apoi se uită spre cei doi. Tot aici sunteți? Ieșiți afară. Vreau să rămân singur cu el. Proculus rămase în cortul Pretoriului, alături de Antonius, trei zile și trei nopți. În toată vremea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]