KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353

a feței, de parcă i-ar fi fost tras nervul cu o ață. Își dădea ea oare seama că sângele ce-mi acoperea fața și pieptul era al soțului ei? Mașinile noastre erau înconjurate de un cerc de spectatori cu chipuri tăcute, care ne priveau cu extremă seriozitate. După această scurtă pauză, totul se sparse într-o activitate maniacală. Cu cauciucurile cântând, șase mașini traseră într-o parte și se urcară pe bordura mediană. De-a lungul lui Western Avenue se formă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
s-o interoghez cu privire la instructorul de zbor cu care lua prânzul, smulgându-i un amănunt după altul despre câte o mică întâlnire amoroasă, despre câte o partidă scurtă de sex. Mi l-am imaginat pe Vaughan așteptând-o la intersecții tăcute, apoi urmărind-o prin spălătorii și devieri de trafic, apropiindu-se tot mai mult de o intensă joncțiune erotică. Și, în cursul acestui ritual de acuplare delicios prelungit, străzile mohorâte erau iluminate de trecerea corpurilor lor. Fără să mai pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
trafic care înaintau pe lângă podul rutier. Luminată de jos de lămpile cu arc, puntea podului forma o avanscenă arcuită vizibilă de la kilometri întregi deasupra traficului dimprejur. Și, de pe drumurile laterale pustii și de pe străzile pietonale, dar și din piețele aeroportului tăcut, spectatorii se îndreptau spre uriașa scenă, atrași acolo de logica și de frumusețea morții lui Vaughan. În ultima noastră seară, eu și Catherine am vizitat depozitul poliției unde fuseseră duse rămășițele mașinii mele. Am luat cheia porții de la ofițerul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

care am vrea să țină cont Uzzi-Tuzii? Apoi vin cuvintele cu care se scriu cărți și se încearcă inutil traducerea acelei prime limbi, apoi... — Cărțile cimeriene sunt toate neterminate... suspină Uzzi-Tuzii, deoarece ele continuă dincolo... În cealaltă limbă, în limba tăcută la care trimit toate cuvintele din cărțile pe care credem că le citim... Credem... De ce „credem“? Mie-mi place să citesc, să citesc cu-adevărat... Ludmila e cea care vorbește astfel, cu convingere și căldură. E așezată în fața profesorului, îmbrăcată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
era îmbrăcat în haine civile, căci făcea parte din Comisariatul Industriei Grele; chiar dacă avea un pistol la el - și eu așa cred - avea cu siguranță unul plat, din cele pe care le porți în buzunar. Irina, la ora aceea, devenea tăcută, ba chiar taciturnă, iar în noi se strecura un fel de teamă - vorbesc despre mine, dar sunt sigur că Valeriano împărtășea starea mea de spirit, chiar dacă nu ne-am făcut niciodată confidențe în legătură cu asta - pentru că simțeam că ea, atunci, punea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
putut suporta niciodată. Încetul cu încetul vei reuși să pricepi ceva mai mult despre originile mașinațiilor traducătorului: resortul secret care le-a pus în mișcare a fost gelozia față de rivalul invizibil ce se interpunea continuu între el și Ludmila, vocea tăcută ce vorbește prin cărți, acea fantasmă cu mii de chipuri, dar fără chip, cu atât mai echivocă cu cât pentru Ludmila autorii nu sunt niciodată indivizi în carne și oase, ci există numai în paginile publicate, cei vii, ca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
și pastișe. Dacă această idee ar fi reușit să se impună, dacă o nesiguranță sistematică asupra identității celui care scrie ar fi împiedicat cititorul să se abandoneze cu încredere - încredere nu atât în ce i se povestește, cât în vocea tăcută care povestește - poate în exteriorul edificiului literaturii nu s-ar fi schimbat nimic... dar, dedesubt, în fundațiile lui, acolo unde se stabilește raportul cititorului cu textul, ceva s-ar fi schimbat pentru totdeauna. Atunci Ermes Marana nu s-ar mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
de fapt, lucrurile nespuse în roman sunt în mod necesar mai numeroase decât cele spuse și doar o anume reverberație a ceea ce este scris poate da iluzia că citim ceea ce nu este scris. Auzind speculațiile mele, domnul Okeda a rămas tăcut, cum face întotdeauna când mi se-ntâmplă să vorbesc prea mult și nu mai știu cum să ies dintr-un raționament încurcat. În zilele următoare, mi s-a întâmplat să mă aflu foarte des singur acasă cu cele două femei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
că pronunțând fraza aceea contactul sânului lui Makiko mi s-a prezentat prea viu în memorie, iar vocea mea a trădat o tulburare și a alarmat-o. Fapt e că Makiko și-a încruntat sprâncenele și a rămas o clipă tăcută. Pentru a risipi această jenă, care nu voiam să întrerupă visele mele de iubire, mi-a scăpat o mișcare nepotrivită a gurii: am strâns din dinți, de parcă aș fi mușcat ceva. Instinctiv, Makiko s-a tras îndărăt, cu o expresie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
reveni, călărind în fruntea coloanelor, numai în ziua când indienii vor coborî la câmpie... „Atunci el era! Eu l-am văzut!“ aș vrea să spun, dar sunt prea tulburat ca să articulez un singur cuvânt. Indienii cu torțe s-au apropiat tăcuți și acum fac cerc în jurul gropii deschise. În mijlocul lor își taie drum un tânăr cu gâtul lung, în cap cu o pălărie de paie ruptă, cu trăsături ca ale multor oameni de aici, din Oquedal, vreau să spun tăietura ochilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

asta pentru mine? Spuneți că ați pierdut și dumneavoastră un copil. Știți, deci, ce-i în sufletul meu. Știți, nu-i așa? E o rană care nu se vindecă niciodată. Niciodată. După ce vizitatoarea sa își termină povestirea, Mma Ramotswe rămase tăcută câteva momente. Ce-ar putea să facă pentru femeia asta? Ar putea afla ceva acolo unde au dat greș Poliția din Botswana și Ambasada Americană? Probabil nu va putea să afle nici ea nimic, și totuși, femeia asta avea nevoie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
fix la ea. — Chiar e nevoie? întrebă el. — Ba bine că nu, întări Mma Potokwane. În orice revistă pe care-o deschizi există câte o reclamă la inele cu diamant. Ei zic că-s pentru logodne. Domnul J.L.B. Matekoni rămase tăcut. Apoi zise: — Diamantele sunt cam scumpe, nu-i așa? — Foarte scumpe, răspunse una dintre educatoare. O mie de pula pentru un diamant micuț, micuț. Mai mult, replică domnul Potokwane. Unele diamante costă două sute de mii de pula. Un singur diamant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
compensez tot ce n-a făcut Note, promise domnul J.L.B. Matekoni. Voi încerca să-ți fiu un soț bun. Mma Ramotswe încuviință dând din cap. Vei fi, spuse ea. Iar eu voi încerca să-ți fiu o nevastă bună. Rămaseră tăcuți un moment, fiecare cu gândurile lui în acest moment crucial. Apoi, domnul J.L.B. Matekoni coborî, înconjură mașina și-i deschise portiera. Vor intra în casă să bea un ceai de rooibos și ea îi va arăta lui Rose inelul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Nu știu... Va trebui să... De fapt, spuse Mma Potokwane, ridicându-se în picioare. Cred că deja te-ai întâlnit cu unul din ei. Fetița care ți-a adus apă. Copila care nu poate să meargă. Domnul J.L.B. Matekoni rămase tăcut. Își aducea aminte de fetiță, fusese foarte politicoasă și îi apreciase munca. Oare n-ar fi, însă, o povară prea mare să aibă grijă de un copil handicapat? Mma Potokwane nu pomenise nimic de asta când deschisese subiectul. Strecurase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
să cerceteze locul și aflase că nu era nimic, sau aproape nimic de cercetat. Era ca și cum vântul ar fi venit și ar fi șters totul, împrăștiind indiciile și acoperind cu praf urmele pașilor. Se întoarse spre Mma Potsane, care aștepta tăcută. — Mma Potsane, de unde vine vântul ăsta? Femeia își atinse obrazul într-un gest pe care Mma Ramotswe nu-l înțelese. Privirea îi pare goală, remarcă Mma Ramotswe; unul din ochi parcă i s-a stins și e ușor lăptos; ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Ramotswe; unul din ochi parcă i s-a stins și e ușor lăptos; ar trebui să consulte un doctor. — De acolo, răspunse Mma Potsane, arătând spre arbuștii țepoși și întinderea nemărginită a cerului, spre Kalahari. De acolo. Mma Ramotswe rămase tăcută. Simțea că mai are puțin și înțelege ce s-a întâmplat, dar nu putea să exprime acest lucru în cuvinte și nu-și putea explica cum de știe ce s-a întâmplat. CAPITOLUL ZECE Copiii sunt viitorul Botswanei Menajera impulsivă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
ea limitele ei. Se holbă la stăpânul ei. — Stau aici? Câte zile? El nu se uită în ochii ei. I-o fi rușine, gândi menajera. Rămân aici pentru mult timp. Nu am de gând să-i duc înapoi. Ea rămase tăcută. Se întrebă dacă nu cumva asta are vreo legătură cu femeia aia, Ramotswe. Șederea copiilor aici ar fi putut face parte din planul ei de subjugare a domnului J.L.B. Matekoni. Întâi mută niște copii masarwa aici, apoi se mută și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
întrebase ea. — Presupun, răspunse Mma Makutsi. Bărbații conduc aceste afaceri. Ei își aleg secretarele. — Și cum crezi tu că hotărăsc bărbații cine obține slujba și cine nu? Crezi că se orientează după notele noastre? Așa crezi tu? Mma Makutsi rămase tăcută. Nu-i trecuse niciodată prin minte că deciziile de acest gen se iau altfel decât în funcție de note. La școală fusese învățată că munca susținută te ajută să obții o slujbă bună. — Ei bine, o lămuri prietena, zâmbind crispat, văd că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
său, însă, era total diferit. — Uită-te la bărbatul acesta, spuse Mma Ramotswe. Uită-te la Ranta. — Nu-mi place, declară Mma Makutsi. Nu-mi place deloc mutra lui. — Exact, confirmă Mma Ramotswe. Omul ăsta-i hain. Mma Makutsi rămase tăcută și câteva momente nici una nu spuse nimic, Mma Makutsi continuând să se uite cu atenție la fotografie, iar Mma Ramotswe în cana de ceai. Apoi Mma Ramotswe rupse tăcerea. — Cred că dacă s-a întâmplat ceva rău acolo, omul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
mai plin de speranță și bucurie. CAPITOLUL DOISPREZECE O noapte la Gaborone Singură în casa ei din Zebra Drive, Mma Ramotswe se trezi, cum i se întâmpla adesea, cu noaptea în cap, la ora la care orașul era cu desăvârșire tăcut; ora de maxim pericol pentru șobolani și alte animale mici, fiindcă cobrele și șerpii mamba ieșeau la vânătoare pe nesimțite. Avusese dintotdeauna probleme cu somnul, dar încetase să-și mai facă griji din cauza asta. Nu stătea niciodată trează mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
lui devenise din ce în ce mai congestionat din cauza bolii care omorâse atât de mulți mineri, și cum îl ținuse de mână pe patul de moarte și cum, după aceea, ieșise afară năucită, vrând să se jeluiască, așa cum ar fi fost normal, dar rămăsese tăcută în durerea ei; și cum văzuse un turac uitându-se la ea de pe craca unui copac, și cum fâlfâise acesta din aripi și zburase cu o cracă mai sus, apoi se întorsese să se uite la ea, din nou, înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
palisandri și verande umbroase. Avea unde să stea aici, casa unei prietene care venea uneori în vizită la Gaborone, unde o aștepta o cameră confortabilă, cu podeaua roșie lustruită și răcoroasă și acoperișul de stuf care făcea aerul dinăuntru la fel de tăcut și reavăn ca atmosfera dintr-o peșteră. — Mă bucur să te văd, o întâmpină prietena ei. Dar ce vânt te aduce? — Caut pe cineva, îi răspunse Mma Ramotswe. Sau, mai curând, ca să ajut pe cineva să dea de altcineva. — Vorbești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

cînte Într-un fel grav și profund personal, Într-un mod nepotrivit cu tinerețea și cu aparenta-i fragilitate. Fu, neîndoielnic, un moment magic pentru cei prezenți, dar mai ales pentru bărbatul care pîndea din beznă și care rămăsese acolo tăcut, ținîndu-și răsuflarea și cu părul zbîrlit, pentru că era prima oară cînd reușea să asiste, fie și din umbră, la o scenă atît de simplă ca aceea, În care o femeie normală - nu o prostituată jegoasă de tavernă portuară - să cînte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-l ajute să se ridice În picioare: - Data viitoare o să dau și mai tare, spuse el. Pot să vă biciuiesc mai rău cînd Îmi propun... Ce s-a Întîmplat azi nu a fost decît un avertisment... Valea! Cu capetele plecate, tăcuți, rumegîndu-și teama, durerea și mînia, cei patru bărbați se Îndepărtară În direcții opuse. Iguana Oberlus Îi privi cu atenție În timp ce se pierdeau printre arbuști, scoase o pipă veche și Înnegrită, probabil cadoul unei neveste către unul dintre membrii echipajului de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
dea semne că avea de gînd să cedeze. Barca ajunse pe uscat. Oberlus Îl Îmbrînci pe căpitan pînă-l culcă pe nisip, jalnic și ridicol, Înfășurat În murdarul lui cămeșoi alb, plîngînd și tremurînd de frică și tristețe, și așteptară Împreună, tăcuți, ca, preschimbată Într-o singură flacără halucinantă, María Alejandra să fie Înghițită de apă, scoțînd scîntei, scrîșnind și lamentîndu-se, Înainte de a se pierde pentru totdeauna În adîncuri. Prin văzduh pluteau funigei de cenușă, și un miros fetid a grăsime de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]