1,757 matches
-
d'antan) (Poncet, 1996 : 128). Și la traduction de Paul Miclău est littérale, celle de Jean Poncet, plus poétique, est le résultat de son interprétation. Un " tableau vertigineux "1604, construit sur un cumul de métaphores, est présenté par le poème Tămâie și fulgi (Encens et neige) : " [...] și fulgi de-aramă azvârliți din cer/par clopoțeii atârnați/de gâtul pașilor de cai pe drum. " Leș deux traductions de cette image identifiées dans notre corpus șont : " [...] et aux cous de leurs pas sur
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
gâtul pașilor de cai pe drum. " Leș deux traductions de cette image identifiées dans notre corpus șont : " [...] et aux cous de leurs pas sur la route/leș chevaux portent des clochettes/comme des flocons d'airain que jette/la voûte. " (Tămâie și fulgi/Encens et neige) (Miclău, 1978 : 231) ; " [...] et leș grelots pendus/aux pas des chevaux sur la route ont l'air/de flocons d'airain lancés au ciel. " (Encens et neige) (Poncet, 1996 : 74). Dans son " Avant-propos du traducteur
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
lexicală a autorului se manifestă mai cu seamă în prelucrările după folclor, unde balada și blestemul sunt distilate până la a deveni incantații lirice pure: „Bată-ne ploile și ardă-ne rugul./ Aducerile aminte să-și are plugul./ Facă-se cerul tămâie, azurul sineală/ Și inima îndoială.” Volumul Vorbele vântului (1981; Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova) construiește un univers imaginar dominat de arbori, ape, pietre și păsări, a căror contemplare simpatetică devine sursa unui vitalism molipsitor, a unei bucurii de a trăi
COJOCARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286324_a_287653]
-
pe mama, fiindc-a fost femeie, Femeie ca și Mira. Și-n furie îmi vine Ca să mă rump în două, ca să mă smulg din mine Și eu să nu mai fiu eu. De ce nu sânt eu lumea, Ce nalță în tămâie durerea, rugăciunea, Că mi-aș uita și stele și cer și Dumnezeu, Să plec mări, munți și câmpuri sub negru ochiul său, Și, ca-n Eternitate s-o pot ca s-o ador, La timp aș rumpe-aripa și repedele-i
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
II) (274, p. 224). În templul de la Delphi, Pythia și preotesele (pythonese) - în urma intoxicațiilor cu frunze de dafin/laur - bolboroseau răspunsuri oraculare „revelate de zeu” și apoi interpretate de preoți : „Pythia coboară în lăcașul profetic și, în loc de scorțișoară, laudanum și tămâie, nu arde decât foi de dafin [= laur]” (cf. Plutarh, De Pythiae oraculis, 6) (109, p. 107). Plinius remarca virtuțile de excepție (narcotice, analgezice, terapeutice) ale „frunzelor laurului de Delphi”, „mai ales dacă sunt arse” (Naturalis historia, XXIII, 157) (38, p.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
strigoi (140, p. 265). În același scop, după afumarea sicriului cu câlți de cânepă, câteva femei bătrâne aprindeau cânepă răsfirată pe mor- mânt, înconjurându-l de-a-ndăratelea și descântând (113, p. 198). Astfel, la nările defunctului ajungea nu doar fumul de tămâie din cădelnița preotului, ci și fumul de cânepă din afumătoarea babelor vrăjitoare. În fine, în unele sate din Gorj se puneau câlți de cânepă în perna de sub capul mortului pentru ca acesta să nu se facă strigoi sau moroi (88, p.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
numai din mâni, să producă obiecte de utilitate și nu va exista sărăcie. Acest sfat însă îl poți da unui om în toată firea și nestricat. Pungașul care trăiește înșelînd pe alții, desfrânatul care fuge de lucru ca dracul de tămâie vor râde de tine daca le vei da sfatul să muncească, să întrebuințeze într-un mod util echivalentul de putere mecanică pe care îl produce organismul lor viu. Țăranul întrebuințează acest echivalent mecanic pentru a ara, a semăna, a secera
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
000 abia vor fi cinci sute de români din alte provincii și poate abia 1 000 de oameni dispuși a munci. Restul sunt oameni incapabili de muncă, speculanți, mijlocitori, rase neuropatice, fără musculatură, cari fug de muncă ca dracul de tămâie. Grec plugar sau meseriaș mai nu se va găsi în România; funcționari și speculanți cât păr [î]n cap. Când vede cineva suma imensă de pierde-vară care populează orașele, sutele de mii de oameni cari se ocupă cu treburi fără de
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
alegătorilor în funcționari, că logofătul Coate goale, individul cu patru clase primare și un curs de violoncel, Caradaua vulgară e stăpânitoarea României moderne. Aceste clemente cari n-au nimic și nu știu nimic, cari fug de muncă ca diavolul de tămâie, acestea constituie cadrele și armata marei partide naționale liberale. A le asigura acestora stăpânirea deplină în România este scopul loviturii de stat. Un stat guvernat de Coate goale și Zgârie - hârtie e însă un stat pierdut. Cinic, meschin vânător de
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ai răspuns la întrebare! Zâmbind larg tânărul rosti cu credință: - Pentru că Dumnezeu nu se teme decât de propria-i nemărginire! - Pe sandalele Sfântului Augustin, ce vrei să spui? - Fără Abație, religiile vechii Terre... Religiile?! -... ar fi doar amintire. Fumul de tămâie al templelor care au ridicat Omul din animal s-a risipit în nimicul negru dintre cele o mie de stele! Cât de nemărginit ar fi Omul fără Dumnezeul său? ... și cât de speriat ar fi Domnul nostru atunci. - Folosești vorbe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
de noblețe culturală, dar nici unul nu valorează cît misterul transsubstanțialității. Spiritualizarea carnalului atinge în creștinism un soi de perfecțiune de neegalat, deschizînd pe o panoplie liturgică calea spre o serie de trăiri și efuziuni senzoriale (vitraliu, muzică, teatru sau mister, tămîie, procesiuni, statui, picturi etc.). Iată fără îndoială cea mai carnală, cea mai orgiacă dintre misticile mîntuirii (a se vedea ochii închiși ai Sfintei Tereza din Ávila). Pentru că, la origine, în trupul lui Hristos fuzionează emițătorul și mesajul scurtcircuit incredibil. Noutatea
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
fiindcă îl citiseră sau îl ascultaseră pe Bossuet în persoană, nici fiindcă auziseră vorbindu-se de el, ci pentru că erau prinși într-o lume de ritualuri, forme și imagini, într-o înlănțuire de practici colective instructive. Procesiunile, tainele, semnul crucii, tămîia, sărbătorile, catedralele impunătoare, clopotul satului vestind vecernia și utrenia au făcut ca oamenii secolului al XVII-lea să gîndească creștinește mai mult decît operele lui Malebranche și predicile lui Bossuet. Defilările de 1 Mai din Piața Roșie, sputnik-ul, diviziile de
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Laus Ptolemaei, pentru a-mi verifica (și confirma, sper) buna impresie de la prima lectură. Cred însă că e în folosul lui să fie puțin scuturat (cordialmente) și trezit, până nu e prea târziu, din euforia toxică a inhalării fumului de tămâie. De altfel, nu cred deloc ceea ce se spune de amicii săi din grupul admirației mutuale, că el a reformat, făcând dată, limbajul lirismului nostru actual. Adevărul e că a avut norocul să debuteze într-un moment de dezgheț cultural ce
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o miză mică, / Omul cât de-a hirea, este o nemică”), condiția umană împlinindu-se în confruntarea dintre „firea omenească” și „firea dobitocească”, într-o existență precară, presărată cu taine și ispite („Văzui pre spurcatul suindu-să buor, / S-agiungă ca chedrii tămâiei, la nuor”), cărora li se opune un ideal etic, drumul „pre căi vârtoase / pietri-ascuțâte și sâmceloase”. Tendințele moralizatoare caracterizează, de asemenea, alte două încercări originale în versuri ale lui D., incluse în Psaltirea din 1673: Apostroful (atribuit de unii cercetători
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
Timișoara, 1988; Aron Cotruș, Poezii, I-II, Timișoara, 1991, Peste prăpastii de potrivnicie, pref. edit., București, 1995, Opere, I-II, pref. edit., București, 1999-2002; Anton Pann, Povestea vorbii, Timișoara, 1991; Liviu Rebreanu, Nuvele, postfața edit., București, 1991; Al. O. Teodoreanu, Tămâie și otravă, Timișoara, 1994; Anghel Dumbrăveanu, Ceva pentru care merită să pierzi o corabie, introd. edit., Timișoara, 2003. Repere bibliografice: Ciobanu, Opera, 292-294; Grigurcu, Între critici, 321-323; Aurel Turcuș, Scrisoare către Alexandru Ruja, O, 1983, 52; Z. Cârlugea, Proiectul unei
RUJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289397_a_290726]
-
primii colaboratori ai „Contemporanului” (1881-1888), trecând apoi la „Revista nouă” a lui B. P. Hasdeu. Împreună cu Z. C. Arbore și Șt. Basarabeanu (V. Crăsescu) va scoate „Amicul copiilor” (1891), iar singur va edita „Revista copiilor” (1896-1897), precum și o revistă umoristică, „Tămâia” (1902). În 1884 era în Belgia, la Universitatea din Liège, unde în 1887 obține diploma de doctor în filosofie și litere. Aici vine în contact cu mișcarea folcloristică europeană și se inițiază în studiul comparativ al literaturilor. Întors în țară
SPERANŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289825_a_291154]
-
Macabeilor: de exemplu, pentru obligația sacrificiului el face referire la 1Mac. 1,57‑58: „Regele a ridicat urâciunea pustiirii deasupra jertfelnicului și a zidit capiști idolești în cetățile lui Iuda, cele dimprejur. La porțile caselor și în piețe se ardea tămâie”. Săvârșitorul trebuia să țină în mâna sa 2Λ:4 ∀ϑΖΔ4≅<‑ul (cădelnița) pentru a împlini jertfa (ƒΒ42Λγ∴<). Celălalt semn, de pe frunte, indică „obligația ca toți să poarte pe cap o cunună de foc, o cunună a morții, nu a vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și încă nu se călugărise, era „boieroaică”). Mormintele (lângă care Anton Maria del Chiaro și, după el, Grischini le vedeau pe văduve lamentându-se: „în fiecare dimineață, devreme, venea biata lui soție [o preoteasă din Târgoviște - n.m. D.H.M.] să ardă tămâie în jurul mormântului și punea o lumânare aprinsă în partea unde era capul mortului și așezând pe pământ, cânta o povestire lungă și plicticoasă spre lauda soțului ei răposat, povestindu-i viața, într-un fel de cântec tăiat de suspine și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
acestui fapt și a proximității statului Kashmir, În Bengal Dispensatory, p. 692, se spune: „Rădăcina de putchuk este adusă din Lahore, unde este numită koot, originea fiindu-i necunoscută; ea este exportată cu precădere În China, unde se folosește ca tămâie” etc. Cu douăzeci de ani În urmă, pe când eram Încă un ignorant În privința substanțelor pe care le puteai găsi În bazarul din Lahore, am trimis la un farmacist din Calcutta pe cineva să-mi procure Strychnos faba St. Ignatii 37
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
scriu asiduu Vasile Netea (evocări, studii, interviuri, reportaje, articole), Petru Manoliu (care își aduce de la „Credința” rubrica „Țintar”), Ion Frunzetti (eseuri și cronici plastice), Octav Șuluțiu, Pericle Martinescu, Dan Petrașincu, Ion Ștefan (Traian Lalescu), George Sbârcea, Al. O Teodoreanu (rubrica „Tămâie și otravă”), uneori Mircea Eliade, Constantin Noica, chiar Radu Gyr, dar și Ion Pas, Al. A. Philippide, Iorgu Iordan, M. R. Paraschivescu, Marin Sârbulescu, Virgil Ierunca, Ion Caraion ș.a. Notabilă e, în 1943 și 1944, prezența lui G. Călinescu, și
VREMEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]
-
avioane, cu sigurantă nu pot fi mai fericiți ca noi. Ia închipuți-vă,de exemplu,că vă plimbați liniștiți într-o pădure de brazi după o ușoară ploaie de vară, când rășina curge ca mierea pe trunchiurile bătrâne răspândind mireasmă de tămâie; sau, mai simplu, imaginați-vă că mergeți desculți prin iarba verde și mătăsoasă ce se întinde cât vezi cu ochii, că stați întinși pe un braț de iarbă abia cosită și priviți cerul limpede și albastru... albastru... Soarele și păsările
Educaţia ecologică în ciclul primar. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Andrei Simona-Elena () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1195]
-
și școlile episcopale, de pe lângă episcopii, în marile centre urbane ale creștinilor. Li s-a impus tuturor un curriculum riguros, inflexibil chiar: septem artes liberales. Dar acest curriculum nu mai purta haina umanistă de altădată, ci hlamida care exhala miros de tămâie a creștinismului; și, în plus, acest „veșmânt” punea „chingi epistemice” școlilor bisericești. În următoarele două secole acestea s-au răspândit însă cu repeziciune, cucerind noi teritorii pentru creștinism. Iar când interesul religios s-a conjugat cu cel politic, acest învățământ
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
al său. În tot acest timp îl obsedează cuvintele unui colind: „După dealul cel mai mare,/ Velerim și Veler Doamne,/ Răsărit-a mândrul soare./ Dară soare nu era,/ Ci lăcaș de mănăstire/ Cu pereți de alămâie/ Și cu poarta de tămâie...”. Însă visul nu devine realitate, pentru că nevasta divorțase și se recăsătorise, iar satul îl urgisește. Când angrosistul de cereale Hrisant e omorât pe drumul Iveștilor, bietul Manlache, bănuit că ar fi el făptașul, fuge și e adăpostit de duhovnicul închisorii
POPA-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288917_a_290246]
-
personaj biblic. Din această omonimie ia naștere un discurs dublu codificat, unde revolta împotriva „Tatălui” sintetizează în egală măsură defularea și erezia: „În abatorul acesta perpetuu/ de vietăți lucide și vorbitoare/ el Stăpânul poftește tainul de osanale porția caldă/ de tămâie: spuma de sânge/ El însuși - Forma perfectă a existării - e ca hingherul la pândă// El Stăpânul e Măcelarul// e Hingherul” (Apocalipsa după Marta). Pe de altă parte, aceeași oroare de cabotinism și truculență, care constituie una din obsesiile acestei poezii
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
sistematizărilor orbești. Memorabilă rămâne scena dărâmării bisericii Sfânta Vineri: o mulțime murmurând mocnit se adună zi și noapte în jurul lăcașului în care izbesc buldozerele și macaralele, în vreme ce peste toți se ridică o pulbere spectrală, îmbibată de miros de ceară și tămâie. SCRIERI: Poarta de sticlă, București, 1982; Fereastra de la Veneția, București, 1983; ed 2, pref. Doina Uricariu, București, 2001; Bunica albă, București, 1986; ed. București, 2001; Poveștile bunicii albe, Timișoara, 1990; Inima poveștii, București, 1991; Moșul din oglindă, București, 1993; Père
KERIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287710_a_289039]