KorAP: Find »[drukola/base=templier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...43 >

1,053 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437

sarazin drept escortă și cu trei claponi atârnați de șa; se duce la o fată de moravuri ușoare și, Înavuțind-o cu acei claponi, găsește ocazia unei desfătări ilicite... Pe urmă, În timp ce el chefuiește, micul maur fuge cu calul, iar templierul nostru, mai murdar, mai asudat și mai zburlit ca oricând, se Întoarce acasă cu coada-ntre picioare și, căutând să nu fie văzut, strecoară niște bani (din banii Templului) la cunoscutul cămătar evreu care stă la pândă ca un vultur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
căutând să nu fie văzut, strecoară niște bani (din banii Templului) la cunoscutul cămătar evreu care stă la pândă ca un vultur pe scaunul lui cu trei picioare...” „Tu o spui, Caiafa”, observă Belbo. „Fii cuminte, mergem pe niște stereotipii. Templierul Încearcă să pună mâna, dacă nu pe maur, măcar pe o Închipuire de cal. Dar un co-templier Își dă seama de matrapazlâc și seara (se știe, În comunitățile astea invidia e la ordinea zilei), când În mijlocul satisfacției generale li se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
sicofantului, bine zis, se aruncă asupra mizerabilului, ciopârțindu-i fața. Ăla pune mâna pe spadă, se iau la harță fără rușine, căpitanul Încearcă să-i potolească dând cu latul sabiei, frații râd de se sparg...” „Bând și Înjurând ca niște templieri”, zise Belbo. „Dumnezeul, numele, așa și pe dincolo, legea și sângele!” am dramatizat eu. „Fără Îndoială, omul nostru Își iese din pepeni, se... Cum dracu’ se face un templier când Își iese din pepeni?” „Se face stacojiu la față”, suflă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
sabiei, frații râd de se sparg...” „Bând și Înjurând ca niște templieri”, zise Belbo. „Dumnezeul, numele, așa și pe dincolo, legea și sângele!” am dramatizat eu. „Fără Îndoială, omul nostru Își iese din pepeni, se... Cum dracu’ se face un templier când Își iese din pepeni?” „Se face stacojiu la față”, suflă Belbo. „Exact, cum zici tu, se face stacojiu la față, Își scoate veșmântul și dă cu el de pământ...” „Luați-vă tunica asta de rahat, la dracu’ cu voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
În care trimisul regelui Îi arestează și le arată fiarele Înroșite În foc? Vorbește, nelegiuitule, zi-i cum vi-o băgați În șezut!» «Noi? Păi pe mine cleștii tăi mă fac să râd, nu știi de ce-i În stare un Templier, eu ți-o bag În șezut, ție, papii și regelui Filip, dacă-mi pică-n mână!” „A mărturisit, a mărturisit! Chiar așa a și fost”, zise Belbo. „Și zdup cu el la celulele secrete, În fiecare zi câte o baie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
destinse. „Cine sunt ăștia?” am Întrebat. „Cum cine sunt? Niște tovarăși argentinieni”. „Da, dar din ce grup?” „Taquara, nu?” „Păi Taquara sunt fasciști”, mă hazardai, din câte știam eu. „Fascistule”, Îmi șuieră fata cu ură. Și plecă. „Dar, În fine, Templierii ăștia erau niște sărăcuți?”, Întrebă Diotallevi. „Nu”, spusei, „e vina mea, am Încercat să fac povestea mai vioaie. Ceea ce am spus privește trupa, Însă ordinul primise Încă de la Început donații imense și, puțin câte puțin, Își constituise comanderii În toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
de la Început donații imense și, puțin câte puțin, Își constituise comanderii În toată Europa. Gândiți-vă că Alfons al Aragonului le dăruiește un ținut Întreg, mai mult, face testament și le lasă regatul În caz că va trebui să moară fără moștenitori. Templierii nu se Încred și Încheie o tranzacție În acest sens, cum ai zice biștari puțini, dar pe loc, dar biștarii ăia sunt o jumătate de duzină de fortărețe În Spania. Regele Portugaliei le dăruiește o pădure, și fiindcă era ocupată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Încred și Încheie o tranzacție În acest sens, cum ai zice biștari puțini, dar pe loc, dar biștarii ăia sunt o jumătate de duzină de fortărețe În Spania. Regele Portugaliei le dăruiește o pădure, și fiindcă era ocupată de sarazini, templierii se aruncă la asalt, Îi alungă pe mauri, iar apoi, ca s-o spun În treacăt, fondează Coimbra. Și astea sunt doar câteva episoade. În sfârșit, o parte luptă În Palestina, dar grosul ordinului se dezvoltă În metropolă. Și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
În Palestina, dar grosul ordinului se dezvoltă În metropolă. Și ce se Întâmplă? Dacă cineva trebuie să meargă În Palestina, are nevoie de bani și nu se Încrede să călătorească cu aur și giuvaieruri la el, atunci le depune la templieri, În Franța, În Spania sau În Italia, și primește un Înscris cu care Încasează În Orient.” „Asta e scrisoarea de credit”, spuse Belbo. „Sigur, ei au inventat cecul bancar, Înaintea bancherilor florentini. Deci Înțelegeți cum, prin donații, cuceriri cu arma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
primește un Înscris cu care Încasează În Orient.” „Asta e scrisoarea de credit”, spuse Belbo. „Sigur, ei au inventat cecul bancar, Înaintea bancherilor florentini. Deci Înțelegeți cum, prin donații, cuceriri cu arma În mână și comisioane bazate pe operații financiare, Templierii devin o multinațională. Era nevoie de oameni cu capul pe umeri ca să conducă o Întreprindere de genul ăsta. Oameni care au reușit să-l convingă pe Inocențiu al II-lea să le acorde privilegii excepționale: Ordinul poate să păstreze toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
să se bage. Se Înțelege astfel de ce sunt rău văzuți de clerici și de regi și totuși nu se poate renunța la ei. Cruciații sunt niște Încurcă-lume, oameni care pleacă fără să știe Încotro se duc și ce caută, În timp ce templierii sunt ca la ei acasă În locurile acelea, știu cum să trateze cu inamicul, cunosc terenul și arta militară. Ordinul Templierilor e ceva serios, chiar dacă se sprijină pe fanfaronada trupelor sale de asalt.” „Dar era numai fanfaronadă?” Întrebă Diotallevi. „De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
la ei. Cruciații sunt niște Încurcă-lume, oameni care pleacă fără să știe Încotro se duc și ce caută, În timp ce templierii sunt ca la ei acasă În locurile acelea, știu cum să trateze cu inamicul, cunosc terenul și arta militară. Ordinul Templierilor e ceva serios, chiar dacă se sprijină pe fanfaronada trupelor sale de asalt.” „Dar era numai fanfaronadă?” Întrebă Diotallevi. „De cele mai multe ori, da. Încă o dată, uimește distanța dintre știința lor politică și administrativă și stilul lor de frondă bazat pe curaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
ostentativă de gesturi pe o anume Dolores. Aceasta luă loc lângă noi, zicând: „Vreau s-aud Întâmplarea de la Ascalon, vreau”. „Deci, Într-o zi, regele Franței, Împăratul neamț, Balduin al III-lea al Ierusalimului și cei doi mari maeștri, al Templierilor și al Ospitalierilor, hotărăsc să asedieze Ascalonul. Pornesc cu toții la asediu, regele, curtea, patriarhul, preoții cu crucile și stindardele, arhiepiscopii din Tyr, din Nazaret, din Cezareea, În fine, mare pompă, cu corturile ridicate În fața cetății inamice, și prapurii, și marile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
inamice, și prapurii, și marile paveze, și tobele... Ascalonul era apărat de o sută cincizeci de turnuri, iar locuitorii se pregătiseră din timp de asediu, fiecare casă era ciuruită de barbacane pentru aruncat proiectile, fiind tot atâtea fortărețe Înlăuntrul fortăreței. Templierii, cred eu, care erau atât de grozavi, ar fi trebuit să știe lucrurile astea. Dar nici vorbă, toți se agită, Își construiesc berbeci și turnuri de asalt din lemn, cunoașteți Înjghebările alea pe roți care se Împing lângă zidurile dușmane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
incendieze turnurile, vântul le e nefavorabil, flăcările cuprind zidurile, care În cel puțin un loc se prăbușesc. S-a făcut breșa! În acest moment toți asediatorii năvălesc prin ea ca un singur om și se Întâmplă ciudățenia. Marele maestru al templierilor pune să se bareze calea, În așa fel Încât În cetate să intre numai oamenii lui. Gurile rele spun că procedează așa pentru ca jaful să Îmbogățească numai Templul, binevoitorii sugerează că, temându-se de o capcană, voia să-i trimită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Îmbogățească numai Templul, binevoitorii sugerează că, temându-se de o capcană, voia să-i trimită Înainte, În recunoaștere, pe vajnicii săi oșteni. În orice caz, eu nu i-aș da ăstuia să conducă o școală de război, pentru că patruzeci de templieri străbat orașul cu o sută optzeci la oră, se izbesc de zidul Împrejmuitor din partea opusă, se opresc Într-un nor de praf, se privesc În ochi unii pe alții, se Întreabă ce caută ei acolo, fac stânga-mprejur și trec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
dimpreună cu marele maestru, Închid breșa, atârnă pe ziduri cadavrele și le dau creștinilor cu tifla, râzându-le În nas cu nerușinare.” „Mauru-i crud”, zise Belbo. „Ca niște copii”, zise din nou Diotallevi. „Erau fioroși mai mult de-o grămadă, templierii ăștia ai tăi”, zise Dolores ațâțată. „Mie Îmi amintesc de Tom și Jerry”, zise Belbo. Îmi păru rău. În fond, trăiam de doi ani cu templierii În gând și-i Îndrăgeam. Obligat oarecum de snobismul interlocutorilor mei, Îi prezentasem ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Ca niște copii”, zise din nou Diotallevi. „Erau fioroși mai mult de-o grămadă, templierii ăștia ai tăi”, zise Dolores ațâțată. „Mie Îmi amintesc de Tom și Jerry”, zise Belbo. Îmi păru rău. În fond, trăiam de doi ani cu templierii În gând și-i Îndrăgeam. Obligat oarecum de snobismul interlocutorilor mei, Îi prezentasem ca pe niște personaje de desene animate. Poate că era vina lui Guillaume din Tyr, istoriograful acela incredul. Nu erau chiar așa, acești cavaleri ai Templului, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
oarecare, când aș fi putut să fiu un Joinville al lor? Îmi veniră În minte paginile Închinate lor de către autorul Istoriei Sfântului Ludovic, care Împreună cu Ludovic cel Sfânt se dusese În Pământul Sfânt, ca scrib și luptător În același timp. Templierii existau deja de o sută cincizeci de ani, avuseseră loc destule cruciade pentru ca orice ideal să se fi frânt. Dispăruseră ca niște fantasme figurile eroice ale reginei Melisenda și regelui Balduin al IV-lea cel Lepros, se stinseseră luptele interne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Balduin al IV-lea cel Lepros, se stinseseră luptele interne din Libanul Însângerat Încă de pe atunci, căzuse deja o dată Ierusalimul, Barbarossa Înecat În Cilicia, Richard Inimă de Leu Învins și umilit se Întorsese În patrie deghizat chiar În veșminte de templier, creștinătatea și-a pierdut bătălia, maurii au un simț cu totul diferit al confederației ce se Încheagă Între potentați autonomi, dar care sunt uniți În apărarea unei civilizații - ei l-au citit pe Avicenna, nu sunt ignoranți ca europenii, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
petrece căderea ultimă și definitivă a Ierusalimului; războiul, Început cu o sută cincizeci de ani În urmă, e pierdut, creștinii vor trebui să Înceteze să-și mai poarte armele pe o câmpie destinată păcii și miresmei cedrilor din Liban, sărmani Templieri, ce s-a ales din toată această epopee a voastră? Duioșie, melancolie, pălirea unei glorii pe cale de Îmbătrânire, atunci cum să nu-și plece urechea la doctrinele secrete ale misticilor musulmani, la acea Îngrămădire hieratică de comori ascunse? Poate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Ludovic, regele sfânt, regele care stă la masă cu marele Aquinat, el Încă mai crede În cruciadă, În ciuda celor două secole de visuri și Încercări eșuate din cauza stupidității Învingătorilor, merită oare să mai Încerce o dată? Merită, zice Ludovic cel Sfânt, templierii sunt de acord, Îl urmează În Înfrângere, pentru că asta e meseria lor, ce justificare ar avea Templul fără cruciadă? Ludovic atacă de pe mare Damietta, țărmul dușman e tot numai o scânteiere de lănci și halebarde și palanchinuri, scuturi și iatagane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
hotărăște Însă să debarce cu orice preț. „Credincioși ai mei, vom fi de neînvins dacă vom fi nedespărțiți În iubirea de aproapele. De vom fi Învinși, vom fi niște martiri. De vom triumfa, slava lui Dumnezeu va spori prin aceasta.” Templierii nu cred, dar au fost educați să fie niște cavaleri ai idealului, și aceasta e imaginea pe care trebuie s-o lase despre ei Înșiși. Îl vor urma pe rege În nebunia lui mistică. În mod incredibil, debarcarea reușește și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-i lua Egiptului un port vital. Dar mai era și geniul rău al expediției, fratele regelui, Robert d’Artois, megaloman, ambițios, Însetat de glorie imediată, ca orice frate mai mic. El dă sfatul să se Îndrepte spre Cairo, inima Egiptului. Templierii, altădată prudenți, acum freamătă de nerăbdare. Regele interzisese luptele izolate, Însă mareșalul Templului nu ține cont de această interdicție. Vede un pluton de mameluci ai sultanului și strigă: „Pe ei, În numele lui Dumnezeu, pentru că nu pot suporta o rușine ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
bizantine de aur. Regele decide atacul, traversarea nu e deloc ușoară, mulți se Îneacă și sunt târâți de ape, În timp ce pe malul opus așteaptă trei sute de sarazini călare. În sfârșit, grosul armatei pune piciorul pe țărm și, după ordinele primite, templierii trec În avangardă, urmați de contele d’Artois. Călăreții musulmani o iau la fugă, iar templierii așteaptă restul armatei creștine. Contele d’Artois Însă se aruncă Împreună cu ai săi pe urmele dușmanilor. Atunci, templierii, pentru a nu fi dezonorați, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]