5,413 matches
-
în descompunere, părul și unghiile continuă să crească o vreme. Piere oare conștiința din clipa în care inima a încetat să mai bată? Urmează, dimpotrivă, un fel de viață vegetativă, grație sângelui care întârzie în vasele capilare? Senzația morții e teribilă în sine: ce simt cei care înțeleg că sunt morți? Există bătrâni care-și dau sufletul cu zâmbetul pe buze, ca și cum ar dormi, precum o lampă ce se stinge. Dar ce sentimente va încerca un tânăr viguros care sucombă inopinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
spiritul. Când stăteam în dreptul lucarnei, mi-era de asemenea frică de bătrânul negustor de mărunțișuri și de măcelar, dacă mi se întâmpla să-i văd. Gesturile și fizionomia lor aveau în ele ceva înfricoșător. Doica mi-a povestit un lucru teribil: s-a jurat pe toți sfinții că l-a văzut pe bătrânul negustor de mărunțișuri intrând noaptea la soția mea și că prin ușă a auzit-o pe târfă spunându-i: „Desfă-ți fularul de la gât.“ Asta depășește orice închipuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Ia-l, tinere, și să-ți poarte noroc!“ Pronunță cu un accent deosebit: „Nu costă nimic, să-ți poarte noroc!“ Mă scotocii prin buzunare și pusei doi dirhami și patru pașizi pe marginea covorului. Râse din nou, cu un râs teribil, de ți se zbârlea părul pe cap. Aș fi vrut să intru în pământ de rușine. Mi-am înfundat capul între mâini și m-am îndepărtat. Întreaga marfă răspândea un iz de rugină specific lucrurilor murdare, stricate, pe care existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
îi plăcuse totdeauna să le imprime trăsăturilor mele n-ar fi făcut să subziste semnul lor veșnic? În orice caz, tocmai înțelegeam de ce eram capabil. Devenisem conștient de capacitățile mele. Dintr-odată, am izbucnit în râs. Ce râs sacadat și teribil! Mi se zbârli părul pe cap. Nu-mi mai recunoșteam timbrul vocii. Era ca râsul străin care-mi răsunase de nenumărate ori în urechi. Am început să tușesc. Un scuipat sângeriu, o picătură din adâncul măruntaielor mele căzu pe oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
le avea, toate astea redeșteptau în mine amintiri îndepărtate și dureroase, iar eu căutam în ele lucruri de care fusesem frustrat, binele care mi se furase. Mă frustraseră oare de tot, pentru totdeauna? Ideea asta îmi inspira un sentiment mai teribil și mă făcea să încerc o voluptate de un alt gen, care mă consola în această pasiune fără speranță. Asta suna a obsesie. Nu știu din ce motiv mă gândeam încontinuu la măcelarul din față, îl vedeam suflecându-și mânecile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Nu știu din ce motiv mă gândeam încontinuu la măcelarul din față, îl vedeam suflecându-și mânecile, spunând: „În numele Domnului“ și tranșând ciozvârtele de carne... Imaginea lui nu-mi mai părăsea ochii. În sfârșit, m-am hotărât. Era o decizie teribilă. Am ieșit din pat și, suflecându-mi mânecile, am luat cuțitul cu mâner de os pe care-l ascunsesem sub pernă, apoi, aplecându-mă puțin, mi-am aruncat pe umeri o aba gălbuie și mi-am acoperit fața cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Dar mai de mult, ultima oară În 1990, la Trilogia antică a lui Șerban. Găsesc Într-un jurnal din perioada chișinăuană o minunată butadă a lui Ion Ungureanu, rostită la premiera mea cu În casa asta se trîntesc ușile (Părinți teribili) de Cocteau ; Întrebat de o actriță dacă l-a deranjat faptul că am tăiat mult din piesă, regizorul (& Ministrul de-atunci al Culturii) a zis :” În teatru trebuie să se audă și replicile tăiate!”. Frumos, nu?! Dar aș face o
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
carte, identic, și cînd e vorba de Marcel Anghelescu sau Mihăilescu-Brăila), ori creionarea exactă, cu lumini și umbre, a celebrului Benedict Dabija ; prezentarea, În binemeritate tușe rebarbative, a Licăi Gheorghiu, „terorista” cinematografiei românești. Serile la restaurantul C.C.A. ( În companie teribilă - Calboreanu, Ciubotărașu, Colea Răutu, Benedict Dabija) și nopțile la barul Atlantic (ținut de Viorel Păunescu și frecventat de Nicu Ceaușescu). Dar și reflecția deloc amuzantă, În urma (prea) multelor chiolhanuri :”Băutura se plătește cu trei mari prețuri : bani, demnitate, sănătate” ; curios
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
trebuie Începută de ghinioniștii de jos, nu de la norocoșii notorii... Citesc În revista vrânceană Oglinda literară un articol dedicat lui Nicolae Bălcescu, din care aflu că marele nostru istoric devenise...agent englez, prin mijlocirea marii actrițe Rachel. Hm! Ce subiect teribil, năucitor chiar, a ratat Camil Petrescu, În romanul său Un om Între oameni și-n piesa Bălcescu! Păcat că azi, În România, nimeni nu mai este interesat de teatrul istoric! Pe Emil Iordache l-am cunoscut bine. Nu foarte bine
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
pe care azi nici sinucigașii profesioniști nu ar mai introduce-o În repertoriu - să aibă un asemenea succes de public?! Fiindcă, poate nu știți, textul lui Vlad s-a jucat În vreo zece teatre, cu un succes aproape identic! Iar teribilul lui impact l-a făcut pe autor să continue povestea În piesa Comedie cu oltence. Autorul era un om stimabil, chiar agreabil, plecase de la ziarul Agricultura socialistă, unde lucra, cînd a văzut ce cîștiguri are de pe urma teatrului și pot spune
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
face mai greu Înțeleasă-n franceză, iar În italiană nu știe să spună decît ti amo, sunt gata să vin să filmăm Împreună!”. Cine-o cunoaște pe actriță doar de pe ecran, nu ar putea-o bănui de atîta umor și teribilă parșivenie... Prin anul 2001, parcă, am editat, Împreună cu amicii Mircea Cavadia și Ananie Gagniuc o parte din corespondența noastră, Într-un volum intitulat Epistolar cu trei proști. Volum pe care nu l-am oferit decît prietenilor pa sionați, ca și
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
acum, a anunțat că va aduce 5.000 de semnături care aparțin celor ce nu doresc plecarea lui. Mă rog... Benoît e un bun manager ; are un program teatral ambițios ; e un om agreabil și cu o putere de muncă teribilă ; are idei ; are colaboratori valoroși; face teatru Într-o sală improprie ( știu, fiindcă am montat și eu acolo!) În care nu mulți profesioniști ar accepta să monteze, ca el , piesă du pă piesă. Personal, Îl simpatizez sincer și, mai mult
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
n-au bunul-simț de-a trage oblonul?... Alt verdict dat de juna comentatoare :” În momentul de față, teatrul din România plictisește!”. Aoleu! Chiar tot? Chiar și cel al protejaților cronicarei ? Chiar și al celor care nu trebuie să... tragă oblonul? Teribilă veste!... În fine, vorbind despre un spectacol contestat și adulat totodată (lucru e posibil În teatru !),intervievata explică, doct :”Natașa din Trei surori face ...pipi În samovar. În contextul regîndirii piesei , era gestul care arăta exact totala sfidare a rafinamentului
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
lui Molière, a sfîrșit pe scenă, În fața spectatorilor ; ce să mai zic de Radu Vaida, coleg de promoție cu mine, care a sunat-o pe autoare din Suedia, cu cîteva săptămîni Înainte de Exit, spunîndu-i „știi că am cancer la creier?” Teribile amintiri! De la Tudor Popescu și Ileana Berlogea, nu am Întîlnit, În viața atît de cariată de vanități a scenei, o personalitate atît de simpatizată, unanim acceptată, oriunde bine primită, precum Elisabeta Pop. E un dar ? E o strategie ? ZÎmbetul ei
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Năzuința ce avusesem, iată, se împlinise. Pohta ce-am pohtit m-a pocnit! Stăteam și mă holbam în mijlocul patului. Cutele cearșafului erau tot atâtea denivelări de relief, iar dormitorul întreg era imens. Brusc, am conștientizat că mi-e o foame teribilă. Trebuia să mă dau jos din pat și să trag o tură pe la bucătărie. Înainte, trebușoara asta ar fi fost foarte lesne de pus în practică. Acum însă presupunea o adevărată excursie. Am oftat din adâncul plămânilor mei de insectă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ori, covârșitoare. Cu cât stăteam mai mult să mă gândesc, cu atât eram mai convins că trebuie neapărat să dau o tură pe la serviciu. Poate că mândria mea era zgândărită mai mult decât voiam să recunosc, poate că o curiozitate teribilă îmi dădea târcoale, oricum simțeam nevoia să mă reped până acolo. O dată înșurubată această idee în mintea mea, trebuia să văd cum să fac să o pun în practică. În mod obișnuit aș fi ieșit din bloc, m-aș fi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
grămadă cu capul în jos... Mi-am amintit că mă mai plimbasem eu așa și când coborâsem pe firul lămpii din bucătărie. Mda, dar ăla era destul de scurt, nu se compara cu excursia pe care ar fi presupus-o această teribilă întreprindere. Cu cât stăteam să analizez mai mult variantele de acțiune, cu atât mi se înmulțeau ezitările. Putoare cum sunt, am făcut cea mai nebunească alegere. Ca atare, am sărit în gol, deplin încrezător în armura mea chitinoasă. Ăsta da
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
obosesc să le mai transcriu. Important e că au luat-o din loc în direcția dorită de mine. Ascuns în rucsăcelul uneia, meditam la ce va să întreprind o dată ajuns. Și nu-mi era deloc clar, deși simțeam un impuls teribil de a ajunge la locul meu de muncă, mai ceva ca bătrânul Stahanov sau brigadierii de la Bumbești-Livezeni. Cei trei au urcat, curat noroc, exact la etajul unde se afla și birouașul meu. Am pătruns înăuntrul camerei cu o emoție pe
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
asta eroică și îndârjită, lejer romanțioasă fie, treacă de la mine! -, se datora faptului că aveam o responsabilitate față de națiunea mea de gândaci din universitate, vorba aia, mai bine de douăzeci de milioane de suflete. Națiune care urma să suporte o teribilă agresiune din partea Administrației condusă de dom' Ciucurel. Acesta plănuia, practic, o hecatombă în rândul cetățenilor pe care-i păstoream. Iar toate acestea s-ar fi petrecut nu fiindcă acel om ar fi fost animat de dorința de a ne distruge
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mie d-ajuns supărările și amărăciunile mele! Mai vine și târtițosu' ăsta să mă zgândăre, să mă facă mental cu capu'. Și acu, poftim, na! Uite ce s-a-ntîmplat". Mai medită câteva clipe, după care zise șoptit, cu sprâncenele ridicate a teribilă nedumerire: "Vorba e ce fac io acuma? Ai? Ce fac, nene, ce fac?". Tocmai mă pregăteam să le ordon gândacilor "literați" să intre în acțiune, dându-i prima sugestie portarului, când acesta luă hotărârea justă pe care o așteptam de la
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
imaginasem în urmă cu nici o săptămână în urmă. Umblam de nebun prin sertarul biroului meu, deși prietenii mei cu șase picioare nu știau ce să-mi ofere mai bun și cum să mă scoată din ale mele. Bântuit de acest teribil amoc, am decis să dau o raită pe la mine pe acasă, să-mi mai ostoiesc melancoliile. Am plecat singur, cu toate că devotatul Dorinel nu voia deloc să mă lase să mă duc neînsoțit. L-am înscăunat înlocuitorul meu la comandă, cu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
timpul într-un animal sălbatic ce trebuie domesticit, ia adesea forma perfecționismului sau a lui MAI MULT {I MAI BINE, iar acesta este unul dintre relele epocii noastre moderne. Am constatat că în spatele acestei hiperactivități aparente se ascunde adesea o teribilă angoasă a vidului, impresia că viața ar fi fără sens dacă nu facem lucrurile perfect. Astăzi, ce să fie oare ceea ce răspunde cel mai bine și mai des la teroarea de vid? Consumul exagerat, obiecte, emoții negative, relații forțate de
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
de orice a devenit o entitate dominantă care a pus o pătură groasă asupra ochilor și minții noastre și nu mai vedem și gândim cu claritate. Am să fiu generoasă și am să spun vreo două vorbe despre această emoție teribilă și nejustificabilă. Dacă nu știți o să aflați de la mine, că și eu am aflat-o de la alții. Frica micșorează diametrul vaselor de sânge ca urmare a unei vărsări excesive de noradrenalină în sânge. Acest fapt duce la subalimentarea prelungită cu
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
din tolbă, iar o secundă mai târziu, amiralul Nelson nu mai avu din ce să plângă. Conflictul evolua Într-un mod periculos. Lipsa instrucției și epocile diferite din care proveneau combatanții făceau ca fiecare să lupte după cum putea, Într-o teribilă ignorare a convențiilor militare. Evadat Între timp din coșul de rufe, Bonaparte Își stabilise cartierul general după un dulap cu medicamente, de unde Începu să Împartă ordine scurte și precise. Ca urmare, lutierii florentini avansară pe flancul stâng, la umbra imensului
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
au luat forma mai puțin grațioasă, dar mai eficace din punct de vedere militar, a tunurilor. Cinci ani după aceea, când, conduși de un alt rege, francezii s-au Întors și au cucerit ducatul, Leonardo a asistat la o scenă teribilă: arcașii gasconi luau ca țintă armăsarul său Înalt de șapte metri, lucru care ne permite să ne facem o impresie și asupra preciziei războinicilor În cauză. În fața comisiei, Leonardo da Vinci a plâns, povestind cum a părăsit ducatul, plecând spre
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]