1,558 matches
-
biruință, Mistria noastră-n aur ferecată, Dalta de foc înfiptă în credință... Mormântul tău e viața noastră toată. Venim lângă țărâna ta iubită, Și umbra ta, prin smirnă și balade, Ne-atinge cu plutirea ei sfințită Și se preschimbă-n torțe și în spade. Cu duhul tău mireasmă de grădină Ne miruim, sub zâmbet de icoane. Culegem din mormântul tău lumină Și ne spălăm obrajii de prigoane. Luăm un pumn de lut din groapa sfântă Și-l punem pe vechi răni
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
de-a viața? O datå o stâncå, råsåritå într-un luminiș stråjuit de umbrele înalte ale copacilor, fulgerat de steluțe dånțuitoare, izvorâte din inimă unui foc rebel, altå datå arena uriașå, din piatrå, mișcându-și neclintirea în zbaterea flåcårilor din torțe, ori o salå imenså împånatå de armuri și trofee, sclipind palid precum sutele de lumânåri råspândite pe lângå pereți, ori mai încoace, în timp, chinuite, ascunse taverne, afumate, duhnind a licori fermentate, si acum spațiul unui teatru de varå. Diferite
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1650]
-
Playroom, găsi un separeu liber și comandă cafea, ca să-și curețe alcoolul din sistem și să rămână treaz. Tema muzicală era una a baladelor, iar tapiseria în dungi ca de zebră, un tapet ieftin, al cărui impact era ameliorat de torțele cu flăcările înălțate până la tavan - alt risc de incendiu, iar un incendiu aici ar fi făcut scrum întreaga clădire, cu toate cluburile. Cafeaua era neagră și tare, retezând flăcările alcoolului. Ritmul era blând: perechile din separeuri se mângâiau, îndrăgostiții se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
nu mai apăsase piatra, ci chiar linia dintre cei doi pereți. Amir Își potrivi degetele pe linia colțului și apăsă. Încet, piatra de la intrare se ridică până la un metru. Tânărul se rostogoli Înăuntru și regăsi, ca Într-un vis, aceleași torțe care ardeau. Totul era ca atunci. Se repezi la cele trei cufere, le deschise și nu găsi nimic. Le Închise la loc și Încercă să-și amintească ordinea În care le deschisese Nogodar. Da. Aici greșise. Reluă operațiunea, mai Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sabia Cuceritorilor. Va ajunge noul Conducător. Toate acestea nu se Întâmplaseră Încă, dar Începeau să se Întâmple. Amir așeză la loc sulul, Închise cuferele și privi În jur. Nimic nu părea schimbat. Și totuși, cineva venea zilnic acolo și menținea torțele aprinse. Dacă Anda ar fi fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și privi În jur. Nimic nu părea schimbat. Și totuși, cineva venea zilnic acolo și menținea torțele aprinse. Dacă Anda ar fi fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ, urma vreunei Încălțări. Nimic. Puse torța la loc și se pregăti să iasă, aplecându-se spre deschizătură. Și atunci Își aminti exact felul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ, urma vreunei Încălțări. Nimic. Puse torța la loc și se pregăti să iasă, aplecându-se spre deschizătură. Și atunci Își aminti exact felul În care ieșiseră atunci. El se așezase pe spate, cu arcul Încordat, și, În timp ce piatra se ridica, trăsese prima săgeată. Nimeni se rostogolise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
scoase ceea ce știa deja că se află acolo, dar nu Îndrăznise să creadă cu adevărat. Era semnul pe care Îl aștepta, singurul care putea lega clipa ieșirii, de acum șaptesprezece ani, de clipa revenirii. Un pumnal. Îl ridică În lumina torțelor și Îl scoase din teacă. Pe lama lui era scrijelit cu un vârf ascuțit un singur cuvânt. „ANDA”. Citi de câteva ori acest cuvânt, ca și cum ar fi Încercat să descopere mai mult decât putea el spune. Deși spunea enorm. Spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
De vin știu că ai să te Îngrijești tu... Tăcură din nou amândoi, așteptând parcă ceva. Dar nu se mai Întâmpla nimic. Se auzi doar un cal fornăind afară. Erina ieși În pridvor, privind codrii acoperiți de zăpadă. În lumina torțelor de la intrare se vedeau câțiva fulgi ușori căzând parcă În joacă. Aceeași zi, ora 19.00, Cetatea Albă Primele iscoade se Întorceau de la malul Dunării cu vești ciudate. Călăreții care trecuseră Dunărea la bordul primului vas de luptă care reușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cetatea Albă se Întâmplase ceva. Ieși din cameră, fugi pe coridor și deschise ușa care dădea spre curte. O izbi În față un vânt rece, care aducea ninsoare. Călăreții erau aproape. Își puse pe umeri un șal gros, luă o torță aprinsă și fugi prin zăpadă, spre drum. Ajunse la timp ca să prindă chiar primul escadron, condus de hotnogul Nechifor. - Stați! Opriți! strigă tânăra, repezindu-se În fața cailor. Calul hotnogului se cabră, nechezând speriat. - Hotnoage Nechifor! Sunt Erina Litovoi! - Fiica logofătului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Oană deschise ochii Într-un univers alb. Privea În sus, iar crengile arborilor se aplecau asupra lui Încărcate de zăpadă. Apoi dispăreau. Apăreau iarăși, la minute, ore sau zile distanță. Uneori cerul era albastru. Alteori gri. Alteori era noapte, dar torțe luminau zăpada din apropiere, făcând-o să scânteieze În mii de mici diamante. O dată văzu deasupra lui chipul unui necunoscut cu un turban turcesc, de culoare galbenă. Era un chip aspru, sever, nebărbierit, cu o cută adâncă de-a latul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
în spatele lui dar deodată vede lumină și aude voci. Un grup de oameni se îndreaptă spre ei în mare grabă. Se ascunde în spatele unui stâlp. Cea de a șaptea cavalerie necunoscută constă din nabab și o pereche de purtători de torțe, cam adormiți. Ar vrea ca aceștia să se miște mai repede, pentru că simte ceva nefiresc în vintre. Abia îl observă pe micul hijra care-l salută, aplecându-se până la pământ. Are ceva mai bun la care să se gândească. Femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în mahmureală, nimic nu pare să împiedice pregătirile pentru partida de vânătoare. Hainele kaki și topi-urile de soare stau aranjate frumos pe paturi. Puștile de vânătoare de 375 sunt curățate, unse și așezate cu vârful în jos. Se verifică torțele electrice, substanțele împotriva țânțarilor, se umplu ploștile și cutiile cu mâncare. Mai durează câteva ore bune până să se însereze, însă toată lumea e deja cu mintea la noaptea pe care o va petrece în pădure. Ei, poate nu toată lumea. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Bobby n-a intrat niciodată în locurile pe care le urmărește. Doar îi vânează pe cei care ies din ele. Cunoaște unul din chelnerii de la Royal Bombay Yacht Club și stă acolo toată noaptea urmărind mingea. Pe pajiște sunt aprinse torțe și șiruri de becuri care luminează estrada pe care membrii clubului își dansează soțiile și prietenele, un vârtej de spinări albe și brațe urmărite atent de douăzeci de perechi de ochi de indieni. Uneori, în timpul zilei, Bobby învață. Sub ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să pășească în lumina focurilor și să simtă privirile Fotse ațintite asupra sa. Se teme de ce-ar putea vedea aceștia. La poalele stâncii, în fața peșterii morților, văd câteva sute de bărbați și femei Fotse, într-un cerc marcat de torțe aprinse. Pe o parte stau cei care bat tobele, șase la număr și bat în ritmul țăcănit al mașinii de cusut, suprapunându-se peste ritmul regulat de whoop whoop al unei tobe enorme, cu două fețe. Legănându-se pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și devin neclare pe măsură ce este aruncat înapoi, aspirat prin moalele capului în trupul său, acum acoperit într-un noroi dur, o formă argiloasă în interiorul căreia totul este topit, fără formă și curge. Zace acolo mai multe ore sau zile, în timp ce torțele ard și sunt înlocuite, iar urmele mâinilor se mișcă pe traiectorii predeterminate, precum constelațiile într-un planetariu. Uneori, novici vin să-l hrănească, înghesuindu-i o fiertură în gură, calmându-l cu un lichid amărui. Se uită la bolta plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
într-un troheu, Fac sărutul tău aripă, Te iubesc, iubitul meu! Despre poeți Scriem un vers, plângem o rimă, Râzând culegem un troheu, Toate-s poveștile ce-animă Al poeziei empireu. Cununi de dor purtăm pe frunte, în noapte suntem torțe vii, Din curcubeu ne facem punte Spre lumi de cânt și armonii. Ne punem gândul într-o carte, Cuvinte adunăm din vis, Trăi-vom chiar și după moarte Prin versurile ce am scris. GABI NEGULEI M-am născut în orașul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
toată măiestria la vânătoare a fost dintr-un motiv virtuos, precum bunătatea“. Descrisă de cuvintele lui Fann Sora cea Mare, acea scenă de vânătoare, desfășurată toamna, părea cu adevărat măreață. Tufișurile și buruienile erau înalte până la brâu. Au fost aprinse torțe pentru a scoate din ascunzișuri sălbăticiunile. Iepuri, leoparzi, lupi și căprioare fugeau să-și scape viața. Șaptezeci de mii de oameni călare au alcătuit un cerc. Terenul de vânătoare se zgudui. Oamenii au strâns încet cercul. Gărzile imperiale îl urmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
interzicerea accesului. Intrăm în mausoleu. Partea superioară, care are formă de dom, este numită Orașul Comorilor și este cioplită în rocă dură. Mormântul în sine este situat în partea de jos. Cele două niveluri sunt legate prin scări. Cu ajutorul unei torțe, putem să vedem interiorul. Este o sferă spațioasă cu diametrul de aproape șaizeci de picioare. Totul este făcut din marmură albă. În mijloc se află o lespede din piatră, așezată pe o placă cioplită, de optsprezece picioare lățime. În ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ANANDA Îți cåutam semnul între douå clipiri peste irisul necuprins al visårii cu torța tristeții arzând depårtarea Se fåcu dimineațå înså și eu încå mai trag nådejdea peste suflet Și prin câmpul secundelor pasul må poartå pe al Mayei tårâm cåtre ține Ananda .
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1603]
-
La un cot al albiei, o imensă catedrală se aplecă brusc, apoi, fără să le sfarme, Își culcă turlele pe mal. Cu scrâșnete Îngrozitoare, cupolele se târau la vale, zgâriind plaja și scoțând scântei uriașe care aprindeau ca pe niște torțe plopii drepți și cu trunchiuri groase. Însă greutatea cea mare a clădirii izbuti să salte ușor, greoi, turlele și zgomotul cel mare Încetă. Se auzea numai trosnetul copacilor ce ardeau și dangătul ușor, tremurat și nehotărât al clopotelor. În timp ce, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ceilalți generali imediat ce zărești ceva asemănător focului, cât de mic, în castel. Iar dacă vezi soldați părăsind castelul, prin orice punct, dă de veste cu semnalul luminos și dă fuga la Domnia Sa. — Am înțeles. Shojumaru încuviință din cap, privind calm torța care fusese înfiptă în pământ, în fața lui. Era o situație firească pe câmpul de luptă, dar tatăl lui nu-l întrebă nici un moment dacă sarcina i se părea dificilă sau chinuitoare, nici nu încercă să-l consoleze pe băiat. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
formalitate din partea lui, iar trimișii înțeleseră că aveau în față o ființă omenească realmente inimoasă. Era dușmanul lor, dar era și un om cinstit. Nu se poate, Seniorul Hideyoshi vă așteaptă cu nerăbdare răspunsul, spuse Hikoemon. Mesagerii nu cerură decât torțe și porniră la drum. Îngrijorat să nu li se întâmple ceva, Muneharu trimise trei vasali de-ai lui să-i conducă până în primele linii. Kanbei și Hikoemon călăriseră tot drumul până la Castelul Takamatsu și înapoi fără a se întrerupe pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îndeajuns de tare pentru a-l auzi atât oamenii dinăuntrul porții, cât și cei din afara ei. Când fu anunțat Mitsuhide, focul fu răspândit de la o feștilă la alta, până când numărul luminilor păru să se multiplice aproape la nesfârșit. Apoi, ținând torțele sus, vasalii plecară unul după altul, urmând avangarda. După ce străbătură cam o jumătate de leghe, începu ploaia, stropii împroșcând flăcările torțelor. — Se pare că oaspeții din castel încă nu s-au dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fu răspândit de la o feștilă la alta, până când numărul luminilor păru să se multiplice aproape la nesfârșit. Apoi, ținând torțele sus, vasalii plecară unul după altul, urmând avangarda. După ce străbătură cam o jumătate de leghe, începu ploaia, stropii împroșcând flăcările torțelor. — Se pare că oaspeții din castel încă nu s-au dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide nu remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al Castelului Azuchi păru să se înalțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]