2,332 matches
-
constructe ce generează cunoaștere (forță) de la sine putere. Cyberspațiul nu este o entitate închisă, stabilă, ci o realitate emergentă, deschisă semantic și structural, în permanentă prefacere și maleabilitate. Este un flux ce adaugă sau face să dispară alte elemente. Un torent informațional în care fiecare „toarnă” câte ceva, după propriile puteri și bunul plac, un orizont de manifestare a individualităților, a subteranelor umane, uneori a obsesiilor sau pornirilor bestiale. Marea noutate adusă de cybercultură nu este trecerea de la educația in presentia la
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
irealitate, între starea de trezie și cea de visare. Lumea dispare de prea multă „mediere”, simțurile se opresc la imaginile despre lume, nefiind în stare să mai pătrundă la lumea ca atare! Noul mediu de comunicare se prefigurează ca un torent al unificării și ralierii la o cultură declarat diversă și eterogenă, dar unică în străfundurile ei (vezi ubicuitatea limbii engleze, clamarea unor „valori” mereu aceleași precum eficiența, randamentul, reușita cu orice preț etc.). Fenomenul de masificare și de aliniere la
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
ardentă și cea disciplinată a personalității, dintre dăruire și ferecare în sine, dintre viață și moarte. Placa turnantă a poeziei scrise de B. o reprezintă volumul Tocmai ieșeam din arenă (1967). Premisele lui se puneau încă din 1957, când apăruse Torentul, volum marcat deja de semnele „clarviziunii agonice”. Tocmai ieșeam din arenă se întoarce cu fervoare asupra universului intim, pe care-l consideră „ochi în ochi”, într-o enormă dorință de autorecuperare: „Ce lacomă eram, / îți ceream o volută, un salt
BANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
Baconsky, M. Sadoveanu, E. Camilar ș.a.), București, 1951; Ziua cea mare, București, 1951; București, oraș iubit, București, 1953; Versuri alese, București, 1953; Despre pământ, București, 1954; Îndrăgostiții, București, 1954; Ție-ți vorbesc, Americă!, București, 1955; Se-arată lumea!, București, 1956; Torentul, București, 1957; La porțile raiului, București, 1957; Poezii, pref. Silvian Iosifescu, București, 1958; Poezii, pref. Tudor Vianu, București, 1961; Prin orașul cu minuni, București, 1961; Magnet, București, 1962; Metamorfoze, București, 1963; Diamantul, București, 1965; Tocmai ieșeam din arenă, București, 1967
BANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
răniții ruși nu au supraviețuit. Din armata franceză, alcătuită și din italieni, germani, spanioli, mai rămăseseră aproximativ 100.000 de oameni. Cu toate că cei doi își revendicau la fel de ferm victoria de la Borodino, Kutuzov a fost silit, totuși, să se retragă în fața „torentului” francez, pentru a apăra Moscova. Dar Napoleon a intrat în Moscova fără nici un fel de împotrivire. Cu toate acestea, în urma incendiilor provocate de ruși și a jafurilor și distrugerilor comise de francezi, în ziua de 18 septembrie a anului 1812
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
de clipe care alcătuiesc râul Timpului care se scurge pe fundul fiecărui abis al conștiinței! Era atât de vag! Cu toate că abia îl auzeam, devenea din ce în ce mai puternic și mai tulburător cu fiecare secundă care trecea. Dar mă apropiam prea repede de torent! Ceva nu merge cum am plănuit! Să fi istovit bătrânul prea tare prin asaltul asupra minții sale? Dacă m-am condamnat astfel? El nu va îndrăzni să coboare atât de mult înspre viitură. Data trecută abia a avut putere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
îmi trebuia. Timpul meu nu trebuie să ajungă în ocean. El trebuie să fie menținut în această incintă și dat drumul puțin câte puțin în ocean. Am modelat insula în așa fel încât prin mijlocul ei să treacă un mic torent care să înconjoare rezervorul meu și să se scurgă înapoi în acea imensitate de care eu încercam să mă protejez. Am aranjat în așa fel încât, din când în când, câteva picături să se scurgă în șuvoiul de Timp, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nu pot trece de tablele noastre! Vor să ne streseze! Nu le îngăduiți să vă afecteze. Uitați-vă cu grijă prin crăpături! Dacă îi vedeți pe autori, nu ezitați să le dați înapoi o parte din gloanțe! Acestea fiind zise, torentul de remarci interesante și inteligente genul "'Tu-i morții mă-sii! Ăsta a fost aproape!" sau "Un negru mititel! Un alb mititel! Un negru... hei, ăsta-i albinos!" a continuat să curgă ca și cum n-ar fi fost niciodată întrerupt. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mă ajută. ― Încotro? întreabă el când mă așez pe bancheta din spate. ― Habar n-am. Se întoarce și mă privește ciudat. ― Nu știți unde mergeți? Scutur din cap, și când fac asta, îmi curg primele lacrimi, dar nu într-un torent - e câte o singură lacrimă care îmi alunecă în jos pe obraz. ― Sunteți bine? mă întreabă el cu blândețe. ― Da, îi răspund, și încerc să zâmbesc. Voi fi bine. Stăm acolo ceva timp și el așteaptă să-mi revin. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
era foarte bună cu el. După-amiază fusese crud și nedrept. Era o femeie de treabă, minunată chiar. Și tocmai atunci Își reaminti că era pe moarte. Gândul Îl izbi dintr-o dată; nu ca o rafală de vânt sau ca un torent; ci mai degrabă ca un gol brusc și urât mirositor, iar partea și mai ciudată era că hiena se strecura ușor pe margine. — Ce ai, Harry? — Nimic. Nu vrei să treci pe partea ailaltă? De unde bate vântul. — Ți-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se-ntorceau acasă. În stânga noastră se vedea Mediterana. Marea era agitată, valurile se spărgeau de țărm și vântul aducea stropii până-n mașină. Albia ca de râu, care era secată și bolovănoasă când intraserăm În Italia, era aici acoperită de un torent cafeniu, gata să se reverse peste maluri. Torentul maroniu decolora marea și când valurile, spărgându-se de mal, se răsfirau și se limpezeau, lumina trecea prin apa acum Îngălbenită și spuma de pe crestele lor, dusă de vânt, se spulbera pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Marea era agitată, valurile se spărgeau de țărm și vântul aducea stropii până-n mașină. Albia ca de râu, care era secată și bolovănoasă când intraserăm În Italia, era aici acoperită de un torent cafeniu, gata să se reverse peste maluri. Torentul maroniu decolora marea și când valurile, spărgându-se de mal, se răsfirau și se limpezeau, lumina trecea prin apa acum Îngălbenită și spuma de pe crestele lor, dusă de vânt, se spulbera pe șosea. O mașină mare ne depăși-n viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-mi corespondența. Hai, gardian, fă-ți conștiincios datoria! Ce naiba, să te învăț eu?! Capitolul IV FUSESE UN NOIEMBRIE RECE. PLOUASE toată luna, fără încetare. Pământul nu mai primea apa căzută în neștire din cer. Printre pietrele cubice ale pavajului țâșneau torente ducând la vale, spre mare, gunoiul și zoaiele urbei. Aveai senzația că te lovesc peste față, umplând-o de bale, burțile netede și solzoase ale unor pești înotând în derivă prin aerul zemos. Tocmai în această perioadă se hotărî Carol
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
rezolvă problema - și încă în mod avantajos - luându-l pe cel care fusese al lui Gomer. își reluară călătoria și merseră până la lăsarea serii, pentru a se opri, în cele din urmă, pe un mic platou ierbos, aplecat deasupra unui torent spumegător. Pentru a nu atrage atenția bagauzilor ori a vreunei patrule burgunde, se lipsiră de foc și mâncară doar carne uscată și sărată. încă zguduit de spectacolul sângeros la care asistase, Audbert nu spuse nici o vorbă până când Balamber, în vreme ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
readuse la suprafață, într-un vârtej de bule de aer. Ieși, zbătându-se, și imediat se scufundă iarăși, și din nou ieși; începu să înoate fără pricepere, cum învățase în copilărie, când mergea să facă baie cu prietenii săi în torentele înspumate ce străbăteau Selva Nera. Rhonul însă era altfel. Pricepu repede că nu putea face altceva decât să încerce să plutească și să se lase dus de curent, care-l purta vijelios printre malurile abrupte, acoperite de o vegetație abundentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prea strâmt ca să poată trece un cal. Balamber, cu ceilalți trei, o luă la dreapta, afundându-se într-o vale laterală, unde găsiră alte urme și din nou pete de sânge pe frunziș. Nu după mult, ajunseră la malul unui torent aproape secat. Războinicul ce mergea înaintea grupului se numea Rutger. Un om tăcut, cu înfățișare respingătoare, spre patruzeci de ani, nu prea încântat de sarcina lui. Când ieșiră din desiș, își opri calul, care avea deja copitele din spate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
patruzeci de ani, nu prea încântat de sarcina lui. Când ieșiră din desiș, își opri calul, care avea deja copitele din spate în apă, și așteptă să sosească Balamber. îi aruncă apoi o privire întrebătoare: — Mergem înainte? — Bineînțeles. Traversară repede torentul și continuară prin pădure, urcând valea. Nori negri se strânseseră între timp deasupra; păsările zburau jos și, din când în când, câte o suflare rece de vânt înfiora pe neașteptate iarba, stârnind frunzișul. Cerul era străbătut de huruituri înfundate. Merseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebă Rutger. — Nu, am alt gând. E limpede că au preferat să țină calul tot prin apă ca să nu lase urme. Băiatul acela nu e un prost. — Atunci, ar trebui să ne despărțim. — Bineînțeles. Noi doi o să urcăm din nou torentul, iar tovarășii tăi să o ia pe cealaltă parte. Nu mai avem prea multă lumină acum și suntem puțini. — Știu. Oricum, n-o fi greu să punem mâna pe un băiețandru rănit și pe o copilă. — Trebuie să-i ucidem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apropiat, scormonind cu privirea printre copaci, cu nădejdea că va găsi o cărare pe care ar fi putut să o apuce fugarii. în două rânduri, Balamber pătrunse printre arbori, însă nu întârzie mult să cerceteze și se întoarse la albia torentului; soarele era cu totul acoperit de cenușiul norilor, astfel încât apa curgea fără reflexe, lăsând să se vadă limpede pietrele rotunde și pietrișul mărunt de pe fund. Trecuse destulă vreme, când Rutger, fără să spună nimic, urcă din nou malul jos din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl făcu să-și oprească animalul. Fusese, fără îndoială, strigătul unei femei venit de pe malul celălalt. Ciuli urechea și i se păru că aude un nechezat și încă un țipăt, ascuțit, de femeie. Trase atunci de frâe, se întoarse, traversă torentul și împinse calul către celălalt mal; ajunse iute la cărarea pe care dispăruse Rutger și își îmboldi animalul, parcurgând în întregime traseul abrupt și întortocheat, aplecându-se atent, din când în când, ca să se ferească de ramuri. în vreme ce urca, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Se hotărî să lase calul și, clătinându-se, făcu câțiva pași prin luminiș, fără o direcție anume. Arsura de la mână era acum atât de puternică, încât îi cotropea mintea cu totul. Căută instinctiv să ajungă la apă. Parcă era un torent prin apropiere... După alți câțiva pași, la fel de nesiguri, își recăpătă echilibrul; ținându-și brațul opărit, își făcu loc printre arbuști, regăsind cărarea abruptă pe care urcase până la Rutger. înnebunit de durere, se năpusti spre apă, împiedicându-se și ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înăbuși strigătul, transformându-l într-un muget prelung. își scoase de mai multe ori brațul chinuit din apă și tot de atâtea ori îl afundă la loc, găsind astfel, încet-încet, puțină alinare. Bău apoi îndelung și își scufundă capul în torent, ca să stingă fierbințeala ce o simțea pe față; când o făcu pentru ultima oară, auzi din nou, în sfârșit, gâlgâitul apei printre pietre; își dădu seama astfel că începea să-și recapete auzul normal. Distinse chiar și chemarea insistentă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prefirată a zilei, Balamber distinse propria imagine reflectată în apa limpede și abia se recunoscu: părul i se zbârlise, sprâncenele aproape lipseau, iar pe fața opărită, gura i se umflase. Se ridică de acolo cu un geamăt și, întorcând spatele torentului, o porni din nou pe coastă în sus. Ajuns la calul său, scotoci febril în sacul de merinde pe care îl ținea îndărătul șeii, căutând ceva cu care să-și bandajeze mâna. Găsi o eșarfă de mătase pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
propriul viitor. Și pe urmă, era vorba și de Audbert: cine știe dacă Odolgan și Khaba reușiseră să-i dea de urmă... Iritat, se ridică dintr-odată și hotărî să se gândească mai înainte de toate la problemele lui. Coborî până la torent cu pas iute și își răcori fața; apoi, fără să-și scoată bandajul, cufundă din nou mâna în apă și o ținu acolo o vreme, căutând să-și ușureze suferința. întrucât începuse să-l roadă foamea, se duse la calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai valoros dintre războinici; în același timp, însă, se simțea mai mult ca oricând atras de Frediana și de ceea ce el considera a fi puterea ei: puterea trăsnetului! Deodată, prin aerul înțepător al dimineții, îi ajunse la urechi, odată cu gâlgâitul torentului și ciripitul păsărilor din pădurea trezită acum, un ecou îndepărtat de voci omenești. Deși nu deslușea cuvintele, recunoscu vocea puțin stridentă a lui Odolgan și fu imediat în picioare. Din câțiva pași, ajunse la calul său și, apucându-l de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]