6,548 matches
-
este vina lui Iuda, cât este vina diavolului? Cât se datorează liberului arbitru și cât posedării? Origen nu tranșează și nici nu cred că se poate tranșa. El duce însă problema până la ultimele consecințe, încercând să înțeleagă resorturile teologice ale trădării. În fond, aceasta ne privește pe toți, dat fiind că la originea ei nu se află altceva decât lipsa de credință, îndoiala, scepticismul sau pur și simplu oboseala în credință. * Apocrifele propun cu dezinvoltură o serie de inovații, dintre care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de mântuirea neamului omenesc, l-a predat pe Cristos”. Alt grup, mult mai radical, văd în Iuda singurul apostol cu discernământ, care a recunoscut în Isus un pseudo-mântuitor, un impostor. Prin urmare, nu mai avem de-a face cu o trădare, ci pur și simplu cu eliminarea adversarului „bunului Dumnezeu” gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, după cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon în literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens pozitiv, tocmai pentru a se diferenția de noțiunea păgână. A traduce termenul, în contextul nostru, prin „spirit” constituie, dacă nu o trădare semantică, cel puțin o soluție arbitrară, nejustificată prin nimic. În plus, găsim un contraargument serios în chiar mitologia sethiană (Evanghelia lui Iuda fiind un „produs” sethian). Conform acestei mitologii, lumea inferioară, sublunară numără treisprezece eoni, cel de-al treisprezecelea fiind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nimic, întrucât Înțelepciunea veghea peste cele ce erau ale Sale. Acest lucru l-a cunoscut și trădătorul Iuda (Iudam proditorem), întrucât el era singurul dintre ucenici care să dețină cunoașterea adevărului (solum prae caeteris cognoscentem veritatem) și a săvârșit taina trădării (prodotionis mysterium). ș...ț Ei arată, în acest sens, o scriere fabricată de ei, pe care o numesc Evanghelia lui Iuda. Cât despre Epifanie, el îl preia și rezumă pe Irineu. Ereticii vorbesc despre Iuda ca despre un „instrument al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Caiafa. Atunci, El se va deștepta și va elibera poporul de sub tirania romană. Dacă Isus este cu adevărat Dumnezeu, atunci El va pricepe, și nu numai atât, dar va și legitima fapta lui Iuda, răsplătindu-l cum se cuvine. Trădarea este, în ultimă instanță, un gest de iubire și fidelitate absolută față de ceea ce reprezintă Isus. Dar Iuda respinge provocarea. Atunci Satana răstoarnă argumentația cu 180 de grade, jucând cartea francheței și a geloziei. În realitate, Iuda nu-L iubește pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
stare foarte gravă după numai câteva reprezentații, dovadă că acatistele Bisericii catolice au prins. Totuși, Biserica nu avea de ce să fie chiar atât de necruțătoare. Iuda apare umanizat, dediabolizat, într-un context istoric reconstituit cu minuție și talent de Pagnol. Trădarea lui survine după o noapte petrecută în casa părintească, la sugestia unui Străin (probabil simbolul „diavolului de treabă”). În Ficciones, Borges imaginează un tratat metafizic redactat de un savant de confesiune evanghelică, Niels Runeberg. Acesta duce mai departe teoria lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în casa părintească, la sugestia unui Străin (probabil simbolul „diavolului de treabă”). În Ficciones, Borges imaginează un tratat metafizic redactat de un savant de confesiune evanghelică, Niels Runeberg. Acesta duce mai departe teoria lui De Quincey, plecând de la axioma că „trădarea lui Iuda n-a fost întâmplătoare”. Raționamentul are în centru misterul kenozei divine. În esență, scrie Borges (alias Runeberg), prin trădarea lui, Iuda se dovedește un adevărat ucenic al lui Isus. Trădarea, cel mai josnic act pe care-l poate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un savant de confesiune evanghelică, Niels Runeberg. Acesta duce mai departe teoria lui De Quincey, plecând de la axioma că „trădarea lui Iuda n-a fost întâmplătoare”. Raționamentul are în centru misterul kenozei divine. În esență, scrie Borges (alias Runeberg), prin trădarea lui, Iuda se dovedește un adevărat ucenic al lui Isus. Trădarea, cel mai josnic act pe care-l poate comite cineva, echivalează cu o kenoză asumată. Așa cum Isus, Dumnezeu, s-a trădat pe Sine, adică S-a smerit până la ultima
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
teoria lui De Quincey, plecând de la axioma că „trădarea lui Iuda n-a fost întâmplătoare”. Raționamentul are în centru misterul kenozei divine. În esență, scrie Borges (alias Runeberg), prin trădarea lui, Iuda se dovedește un adevărat ucenic al lui Isus. Trădarea, cel mai josnic act pe care-l poate comite cineva, echivalează cu o kenoză asumată. Așa cum Isus, Dumnezeu, s-a trădat pe Sine, adică S-a smerit până la ultima limită, făcându-se om, creatură, tot așa Iuda se smerește, se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
topoarele nu reușesc să se înfigă în nici un copac. Doar cedrul multisecular primește să-i ajute, scuturându-și la pământ tocmai creanga de care se spânzurase în ajun Iuda. Când ceilalți arbori încep să-l blesteme și să-i reproșeze „trădarea”, el dă următorul răspuns: Tăceți și domoliți-vă, că nu pricepeți adâncul tainelor. Trebuia ca cel mai vinovat cu cel mai fără de pată să se întâlnească odată; mila cea mai desăvârșită să se reverse peste vina cea mai fără de iertare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a literaturii apocaliptice, și anume determinismul compensatoriu. Dumnezeu conduce lumea după un plan bine întocmit, dar neștiut de nimeni în afara Lui. Când Ezdra se lamentează că nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă în jurul său, acuzându-L pe Iahve de „trădare”, de nerespectarea Legământului încheiat cu poporul ales, îngerul Uriel coboară îndată din cer și-l pune la punct: un biet muritor nu poate pătrunde în tipul specific de „judecată” al divinității. Ezdra îl judecă pe Iahve după măsura minții omenești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în care creștinii totuși își petrec viața de zi cu zi. Dar, în ochii lui Daniélou (ca și în ochii lui Urs von Balthasar), nu rezultă de aici că teologia trebuie să „se adapteze gustului zilei”, ceea ce ar constitui o trădare a însăși esenței și vocației sale, ci „să răspundă nevoilor sufletelor care trăiesc în prezent”. Critica lui Daniélou se reduce grosso modo la două puncte. El denunță, pe de o parte, „pierderea sensului transcendenței lui Dumnezeu printr-o teologie raționalizată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Luca, dar mai ales Ioan, care-l detestă fanatic, îl echivalează pe Iuda cu diavolul. Câteva întrebări trebuie ridicate aici și trebuie să spun că ele merită o adâncă reflecție. În primul rând, de ce Jertfa nu se poate realiza fără trădare? Altfel spus, de ce trădarea este necesară mântuirii? Am lansat această întrebare mai multor teologi contemporani pe care îi știu, din toate confesiunile, și până acum absolut nici unul n-a pretins a deține răspunsul decisiv. Dovadă că dezbaterea despre Iuda e
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ioan, care-l detestă fanatic, îl echivalează pe Iuda cu diavolul. Câteva întrebări trebuie ridicate aici și trebuie să spun că ele merită o adâncă reflecție. În primul rând, de ce Jertfa nu se poate realiza fără trădare? Altfel spus, de ce trădarea este necesară mântuirii? Am lansat această întrebare mai multor teologi contemporani pe care îi știu, din toate confesiunile, și până acum absolut nici unul n-a pretins a deține răspunsul decisiv. Dovadă că dezbaterea despre Iuda e într-adevăr fundamentală și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care îi știu, din toate confesiunile, și până acum absolut nici unul n-a pretins a deține răspunsul decisiv. Dovadă că dezbaterea despre Iuda e într-adevăr fundamentală și delicată. Origen, care încearcă să intre în psihologia personajului, vorbește despre „taina trădării”. Dacă Isus trebuia trădat (de ce trebuia trădat? - iată întrebarea) și dacă Iuda nu ar fi făcut-o, atunci cine ar fi făcut-o? O altă întrebare: de ce evangheliștii folosesc, în legătură cu Iuda, un verb care înseamnă, în greacă, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
existat într-adevăr această misterioasă Minodora, fruct al unei iubiri vinovate a tatii ? Și dacă a existat, ce mă împinge oare să pornesc în căutarea urmelor ei și a mamei ei, amanta tatălui meu ? Nu înseamnă oare acest interes o trădare a memoriei propriei mele mame ? Oare lumea "de dincolo" la care ținea să mă inițieze presupusa mea soră există cu adevărat sau este doar rodul unei imaginații pe care nu sunt în măsură să o stăpânesc ca să pot face diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
copiii asta. Mesajul poate fi înțeles prin cugetare biblică profundă, dacă mă pot exprima așa. Numărul apostolilor la Cina cea de Taină, în Joia mare ultima masă pe care Hristos a luat-o cu discipolii săi a fost de treisprezece. Trădarea lui Iuda, la puțin timp după această cină, face din numărul 13 o piază rea. Dar cine să te trădeze pe tine, Dona Mona? Soț n-ai, prieteni nici atât, despre amanți nu ne-ai povestit nimic... O liniște grea, apăsătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
care, cu siguranță, vei orbecăi către dezamăgire, pentru că-ți indică poteca sigură către ea [vezi cazul A&Z, cu nimic deosebit de celelalte miliarde de cazuri]; nimic specific unui anumit ins, întâmplare gravidă de banalitate ["Întâmplător, oricine poate iubi", zice Dostoievski]. Trădare. Atitudine specific umană. Animalele nu trădează, ci pleacă [Am observat că animalele nici nu ucid; doar își procură hrana; atât]. Prostia. Deși este infinită, nu are niciun handicap. De ce? [Poate și pentru faptul că este întruchiparea handicapului, îmi spune un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
singur pare ceva mai puțin îngrijorat. Pare. Of, Doamne, ce mult aș da să nu știu că Iuda este trădătorul! Dar vreau să fiu așezată acolo, ca și cum n-aș ști, pentru a încerca să aflu câte ceva din tenebroasele mecanisme ale trădării, ale abandonării celor dragi. Aș vrea să stau la nesfârșit chircită acolo, cu speranța că nimeni nu-și poate trăda un prieten drag pentru treizeci de arginți nenorociți. Ce mult mi-aș dori să descopăr că Iuda a trădat dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că nimeni nu-și poate trăda un prieten drag pentru treizeci de arginți nenorociți. Ce mult mi-aș dori să descopăr că Iuda a trădat dacă a trădat cu adevărat doar din plictis. Ceea ce, cred, n-ar mai putea fi trădare, ci un fel de abandon. M-aș arunca atunci la picioarele lui Hristos și L-aș implora: "Iartă-l, Doamne Dumnezeule, pentru că a fost atins de cancerul spleenului!" Cancerul acesta a devorat și căsătoria noastră, Z. De ce n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nu te-am găsit lângă mine, în pat. Te-am căutat peste tot, până când te-am găsit adormit pe o canapea, în sufragerie, dar nu oricum: erai cu vioara în brațe. Atunci am înțeles că ruptura dintre noi era definitivă. Trădarea își făcuse mendrele. Dar nu era o trădare tipică, de mascul plictisit, ci de ființă care căuta alte orizonturi, deși în orizontul care-l găzduia nu-l cutremurase nimic pământesc. Poate tocmai de aceea. M-am uitat lung la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Te-am căutat peste tot, până când te-am găsit adormit pe o canapea, în sufragerie, dar nu oricum: erai cu vioara în brațe. Atunci am înțeles că ruptura dintre noi era definitivă. Trădarea își făcuse mendrele. Dar nu era o trădare tipică, de mascul plictisit, ci de ființă care căuta alte orizonturi, deși în orizontul care-l găzduia nu-l cutremurase nimic pământesc. Poate tocmai de aceea. M-am uitat lung la tine și mi-am imaginat că eu aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
consumat un moment de magie pentru a salva o nenorocită de viață în care nu se întâmplă nimic important... Vezi? Nici nu m-am instalat bine în ungherul acela al Cinei de Taină și am și început să înțeleg altfel trădarea omenească. Mai nou, unii argumentează că, de fapt, Iuda nici n-ar fi fost trădător; dimpotrivă. Se zice că el ar fi adevăratul erou, dintre toți apostolii acelui tablou, pentru că a încercat să-L salveze pe Hristos de la moarte. Intenționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mie prin tărtăcuță întrebarea aceasta: "Din ce tablou ai vrea să faci parte?" Poate că dacă zămisleam eu acea cugetare, m-aș fi mutat de mai mult timp în Cina cea de Taină și aș fi cunoscut mai multe despre trădare. Uite, nu ți-am spus niciodată, dar în iarna aceea de pomină, cu zăpada cât casa îți amintești? în iarna aceea ai venit, într-o noapte, foarte târziu acasă. Eu știam deja că fuseseși la hotel cu soprana aceea unguroaică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
oare ar rezista vreun muritor acestei ispite? Fără îndoială, deși nu te credeam nemuritor, nu m-am gândit că ispita te va curta chiar pe tine. Abia atunci când te-am văzut cu vioara în brațe am știut că a venit trădarea. Sau abandonul... Când preferi, temporar, un om altui om, nu este trădare. Dar când preferința se îndreaptă către un obiect, fie el și vioară, penel sau nu mai știu ce, atunci avem o problemă; ne aflăm în punctul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]