1,267 matches
-
cu întrebările cele mai incomode, care să "purifice" modernismul, dar nu în înțelesul distrugerii sale. La fel cum unii comentatori considerau că fiecare epocă a avut "postmodernismul" său (un fel de interogativitate radicală pusă la lucru din dorința de a transcende limitele impuse de presupozițiile perioadei respective sau un fel de proces care deține o parte din trăsăturile avangardei), și filosoful francez vede în postmodernism o stare constantă, inițială a modernismului, care îi suspectează principiile, dar care, în același timp, îl
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care este înțeleasă ca o multitudine de "performanțe", la fel cum societatea este alcătuită, la rândul ei, din indivizi care performează, joacă, interpretează roluri diverse. Performance-ul transformă opera de artă în instantaneitate și efemeritate, astfel încât dacă, pentru artistul modern, aceasta transcendea timpul, pentru artistul postmodern opera există în timp și doar în acel moment, astfel încât își "declară vulnerabilitatea în fața timpului, morții, audienței, alterității"223. Opera de artă modernă, în schimb, este concepută ca fiind ceva sacru, existând în sine, singurul ei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
normalizate pentru a fi comparabile de-a lungul timpului și între diferite țări. Așadar, indicele este o agregare de indici de țară individuali, bazați pe variabile po litice, sociale și economice. Astfel, o lume mai integrată creează sf re care transcend lumea - o lume deasupra lumii. Globalizarea nu este o forță monolitică atotcuprinzătoare care cuprinde totul în drumul ei. Ea este un ansamblu de procese care interac ționează, în context specific. O lume deasupra lum ii este pe cale de apariție, însă
Globalizarea pieţelor de capital by Boghean Carmen () [Corola-publishinghouse/Science/1194_a_2194]
-
prisos să ne amintim, în finalul acestui subcapitol, observația pertinentă a lui Leonard Wolf: "Povestirile terorii, fiindcă sunt centrate asupra unei singure emoții umane frica trebuie, în mod paradoxal, să realizeze ceva mai mult decât să ne înfricoșeze înainte de a transcende această limitare a genului lor" (Sullivan, 1986: 16). Altfel spus, proza terifiantă convertește frica într-o insolită trambulină semasiologică, aptă de a aduna, într-un curcubeu al semnificațiilor spontane, stări estetice dintre cele mai diverse. Iar elementul cel mai spectaculos
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
metafizic al autorului: conform acestei intuiții, omul, ca apex al evoluției materiale din biosferă, a atins frontiera posibilităților de expresie ale vizibilului grosier (chiar dacă rafinat de inteligența creatoare). În consecință, el trebuie să facă loc acelei ființe mai subtile, care transcende limitările fiziologice impuse corpurilor opace (ea este invizibilă și nu se hrănește cu carne sau cu legume, ci bea doar apă și lapte). Horla este expresia unui rafinament de sorginte filosofică, generând, explicabil, un soi de horror vacui în conștiința
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cărnurile, scotocind cu unghiile pe sub coaste...". Secvențele coșmarului nocturn nu sunt ușor de efasat în mintea lectorului, Macedonski izbutind să ofere, în aceste rânduri, un genuin regal al teribilului. * * * Barbu Delavrancea introduce, la noi, teroarea somnambulică, obsesia morții violente care transcende orice formă de control rațional. Trubadurul (1887)56 reprezintă o confirmare a acestei propensiuni auctoriale. Pe tot parcursul nuvelei, după cum observă și Al. Săndulescu, "elementele naturaliste sunt aproape indisolubil legate de cele romantic pesimiste" (1964: 129-30). Dacă este adevărat, după cum
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
literare: "Ca un artist cu redactarea dificilă, Caragiale nu a iubit scrisul, deoarece nu compunea cu plăcuta spontaneitate a improvizatorilor" (Cioculescu, 1977: 79). Mai mult, episoadele care coagulează trama se încatenează natural și, în pofida relativei concizii a secvențelor, ansamblul narativ transcende cu ușurință cadrul cvasi-clinic al fișei de caz naturaliste. Titlul însuși sublimează frica paralizantă a lui Leiba Zibal, iar substratul cu iz psihanalitic al acestuia se impune de la sine: Caragiale își transferă una dintre obsesiile cele mai pronunțate asupra personajului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
secat șuvoiul dintr-o sorbire, dar mai avea atâta minte să cugete că ar fi rămas pe loc trăsnită, copiii s-ar fi prăpădit și osteneala ei de până atunci ar fi fost de prisos". În condițiile unui stres care transcende frontierele rezistenței individuale, coardele sensibile ale rațiunii cedează, iar alienarea devine manifestă: "O perdea de sânge și de nebunie i se lăsa, încet, pe creieri". Are loc, simultan, o stranie contaminare dintre silvan/mineral și antropic, dar nu în sensul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
culturii occidentale, contrară spiritului democratic. Încet-încet, în educație s-a instalat paradoxul că se predă "deschiderea la închidere", că trebuie să se crediteze istoricismul viclean care susține că "orice gândire este esențialmente legată de timpul său și nu-l poate transcende"(12, p. 42) Paradoxul poate fi depășit dacă " Adevărata deschidere înseamnă închiderea față de toate farmecele care ne fac să ne simțim confortabili cu prezentul". (12, p. 44) Așa am deveni capabili "să avem din nou o lume căreia să-i
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
dintre cei doi termeni și îi dezvăluie, în același timp, presu pozițiile teoretice. Atât alegoria, cât și simbolul funcționează din punct de vedere structural în mod similar: prin considerarea unui lucru, fenomen sau cuvânt din perspectiva unei semnificații care îl transcende, este absentă sau poate fi regăsită în alt segment al realității. Diferența, pe care o constată estetica CUNOAȘTERE ȘI EXPERIENȚĂ 49 modernă, constă în faptul că, dacă alegoria rămâne la un nivel retoric și realizează conexiuni între diferite regiuni ale
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
în discuție va fi, ulterior, fundamentată mesianic. Modul iudaic al legăturii între oameni intră, după cum afirmă Taubes, într-o „logică mesianică“. Sensul acesteia este profunda orientare a legii către ceea ce o depășește și o deconstruiește: sacrificiul christic, prin care credința transcende fapta, iar Împăratul intră în cetate în hainele umilinței. Comunitatea fundamentată mesianic nu este de găsit, în formă „împlinită“, pe pământ, nici nu poate face referire la o autoritate care s-o legitimeze și s-o identifice. Ea rămâne orientată
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pe tema deportărilor în Siberia, Malczewski decupează episodul tragic al morții lui Ellenai într-o dublă tratare, naturalistă în Moartea lui Ellenai (1907) și simbolistă în Eloe cu Ellenai (1907-1909) din care răzbate un sens redempționist, mesianic, al suferinței care transcende scena mizerabilistă a decupajului istoric. Dacă prima pictură întreține un simbolism difuz recuperabil din haloul unei suferințe spiritualizate, în cea de-a doua, catafalcul improvizat, modest pe care zace Ellenai a fost înlocuit cu aripile îngerului Eloe care o poartă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
marcă a picturii simboliste. Oricum, nu mai există o dependență de model, acesta este adus în scenă ca pretext pentru a iniția un joc psihologic din care pictorul desprinde nu trăsături fizice, ci trăsături afective, psihologice și un sens care transcende istoricul și cotidianitatea. Pictorul care participa la expozițiile universale din 1878 și 1889 este printre cei care formulează observații pertinente cu privire la arta prerafaeliților, deschizând-o către orizontul esteticii simboliste. Un poet simbolist, dar și critic literar și, ocazional, critic de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în spațiul extern al ramei, care devine parte esențială a tabloului și nu doar accesoriu. Această schimbare în modalitatea de a percepe arta întreține o contradicție fertilă în opinia criticului ridicând utilul la demnitatea unei estetici particulare, unde valoarea estetică transcende valoarea de întrebuințare, dizlocând obiectul din sfera utilului 112: "(...) arta este deopotrivă prea democratică și prea aristocratică, urmând să înfățișăm umilința artei cu privire la țeluri atât de mici sau rafinamentul gustului care-i trebuie pentru a ridica obiectul cel mai uzual
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la Rops devine aproape caricatural și cinic, salvând prin ironia superioară conținutul pornografic, pe când la Storck rămâne perfect cadrabil cu sensibilitatea simbolistă la stadiul unei sugestii îndepărtate. Diferența este între un decadentism în formula sa radicală, a unei sexualități care transcende nudul ca expresie estetică, pentru a oferi un corp devenit obiect erotic prin accesorii și grimasă venerică și simbolismul epurat de reziduurile sulfuroase ale impulsurilor fornicatorii. Merită menționată separat de acest ciclu și bustul Floricăi Condrus (1902), influențat de Renașterea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un elogiu adus feminității ca element activ, salvator, unde sexualitatea și seducția au o valoare pozitivă, reinvestite la nivelul unui discurs politic și cultural. Pentru Viena fin-de-siècle, Viena somațiilor tragice, cultura este pusă în serviciul statului ca liant capabil să transceandă ingerințele de ordin politic și să stopeze mișcarea disolutivă care va conduce la căderea imperiului. Cultura Vienei fin-de-siècle ilustrează din plin decadența imperiului, iar femininul își face apariția într-o formulă virtual punitivă, sub chipul zeiței Palas Athena, care nu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care se înfruntă în mod contradictoriu imperativele sale profunde, și, în funcție de circumstanțe, guvernarea sa trebuie să îl sacrifice provizoriu pe unul în favoarea celuilalt. Democrația nu este reflectarea unei ordini divine sau cosmice. Ea nu posedă în sine nici un adevăr care transcende exercițiul său; adevărul său fundamental constă în faptul că este lipsită de un adevăr pentru a putea permite diverselor adevăruri politice să se exprime, să se confrunte, să se înfrunte respectîndu-se, adică respectînd regula democratică. Astfel, cheia ideii democratice se
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
bucată de timp, conștiința apartenenței la un fond comun de principii și idei a făcut posibilă coeziunea unui grup a prelectorilor și a junimiștilor, în general. A fost poate unul din puținele momente ale istoriei culturii românești, când cultura a transcens politicul, nu subordonându-l, ci, pur și simplu, ignorându-l. Ulterior, când maeștrii au făcut decisiv pasul spre politică, slăbind, într-un fel, chingile rigurozității culturale, și influențând, prin puterea exemplului, atitudini asemănătoare raporturile s-au inversat, discursul politic și
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
în funcție de necesitățile spirituale diferite, necesități dictate de lumea în care trăim: lumea reală și cea imaginară, creată de fiecare individ în parte. Cert este că fiecare dintre cele două lumi ne creează personalitatea. Prin credință, manifestată sau nu religios, realitatea transcende lumea materială, făcând apel la imaginarul nostru la care participă mesajul și limbajul religioase. Mesajul și limbajul religioase sunt componente de bază ale fiecărei religii. Creștinismul, mozaismul, islamismul, credințele politeiste orientale sau alte concepții de natură religioasă ne sunt prezentate
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
După cum am arătat, ipostazele personificate ale inspirației blakeene sunt, în general, agenți autoritari și inflexibili. Este, probabil, o consecință a statutului ontologic privilegiat al acestor entități că ele să acționeze cu îndrăzneala și în chip independent: nefiind supuse morții, ele transcend condiția efemera a omului. Doar în două cazuri (cel al îngerilor și diavolilor și cel al zânelor) agenții aducători de inspirație sunt influențați și chiar dominați de eul creator. Odată încheiate rândurile dedicate factorilor inductori, voi trece în continuare la
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
fiziologiei, ajungând la concluzia că "percepția vizionara este hermeneutica vizionara" (1972, p. 135) și că viziunea "își dezvoltă propria epistemologie și propria ontologie" (1972, p. 135), în tentativa herculeana de a cuprinde și explică totul. Potrivit lui Grimes, gnoseologia vizionara blakeană transcende frontierele literaturii, devenind un mod de cunoaștere generală a universului: "Viziunea este adevărata doar în măsura în care este atotcuprinzătoare" (1972, p. 135). În timp ce Steven Vine identifica în viziunea blakeană pur și simplu "puterea imaginației de a întrupa lumea dorinței" (1993, p. 21
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
unanimitate în privința expresiei mistice ceea ce indică unanimitatea experienței mistice. (M2) Toate experiențele mistice sunt similare, dar variile interpretări ale experienței depind de cadrul religios și/sau filosofic al misticului. (M3) Există un numar restrâns de tipuri de experiență mistica ce transcend barierele culturale. (M4) Există tot atâtea tipuri diferite de experiențe mistice câte expresii paradigmatice ale acestora. (M5) Există tot atâtea tipuri de experiențe mistice câte interpretări incorporate ale acestora" (1982: 128). Cele cinci principii enunțate de Almond ne permit să
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
între universul real și lumea imaginara 140. Finit din punct de vedere spațial, primul se caracterizează printr-o scurgere liniară a timpului, care cuprinde trei faze distincte: trecutul, prezentul și viitorul. Infinită din punct de vedere spațial, cea din urmă transcende toate categoriile de reflecție, fiindcă este increată și eternă, după cum Blake însuși precizează în A Vision of the Last Judgment: "This world of Imagination is Infinite & Eternal whereas the world of Generation or Vegetation is Finite & [for a small moment
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
blakeene pot fi descrise după cum urmează: 1. viziunea simplă: vederea obișnuită, percepția vizuală comună, care nu implică niciun efort suprasenzorial. 2. viziunea dublă: percepție "prin" ochi, nu "cu" ochiul, funcționând pe baza unei substituții fenomenologice; perspectiva antropica asupra fenomenelor, ce transcende decriptarea vizuală elementară. 3. viziunea triplă: codificarea și decodificarea artistică, bazată pe exercițiul imaginației și/sau al inspirației. 4. viziunea cvadrupla: extazul religios, tranșă extatica, aptă, simultan, de a cuprinde și de a depăși esență tuturor stadiilor precedente, indusă de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
chinuitoare a personajului narator. Formula camilpetresciană „câtă luciditate - atâta dramă” este sugestivă, în mare măsură, și pentru proza lui Anton Holban. Dar, spre deosebire de personajul lui Camil Petrescu, pentru care a trăi lucid este echivalent cu a trăi autentic, adică a transcende experiența fizică prin revelații succesive la nivelul conștiinței, pentru protagonistul romanului lui Anton Holban a trăi lucid înseamnă de fapt a diminua trăirea. Excesul de luciditate capătă forma unei agresiuni ce vine din scindarea eului care se diluează astfel în
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]