2,431 matches
-
text. Nu contează ce scrii, ce finalitate dai acestui act. Contează să scrii bine”, iar aceasta înseamnă „a decădea în tehnică și virtuozitate” (tema revine, în alt roman, ironizându-se, de pildă, „scălâmbăielile textualiste”). În locul lumii insulare și lipsite de transcendență a postmodernilor, S. propune o lume coerentă și plină, așadar o perspectivă unificatoare, iar accentul pe care alții îl pun pe suprafața textuală se mută la el pe substanța textului. Și cadrul cultural se dovedește mult diferit de al congenerilor
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
al imediatului de maximă concretețe este dublată mai întâi de un palier eseistic al narațiunii, de comentariul disertativ și colocvial-teoretic - pe o latură a lor romanele pot fi definite și ca romane-eseu -, fiind astfel învestite cu un prim nivel de transcendență. Aici își spun cuvântul cultura și experiența jurnalistului comentator politic și cea a eseistului pe teme civice și culturale. Realul brut și brutal, ignar și agresiv - agresiune a materiei infernale - este împins și filtrat în planul logosului. Privite din acest
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
un bine intermediar; eroarea voinței nu derivă dintr-un principiu originar, ci din însăși condiția omului, tot așa cum omul însuși se poate înălța din nou cu ajutorul lui Dumnezeu. în această operă, Augustin reia multe din motivele neoplatonice privitoare la suprema transcendență a lui Dumnezeu și la funcția numărului, realitate imuabilă și rațională; cartea a treia însă vorbește mai ales despre problematica paulină a predestinării, care este în strînsă legătură cu aceea a voinței libere: pentru această poziție teoretică, Augustin va deveni
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cunoașteri, divinitatea (pe care Pseudo-Dionisie o numește de obicei Tearchia, „principiu divin”) este superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este totodată anonimă și polionomă („cu multe nume”). în cadrul transcendenței divine, unele nume se situează la nivelul uniunii, adică aparțin divinității în întregul său (de pildă Bine, Frumos, Ființă etc.); altele se situează la nivelul distincției, adică se aplică doar uneia sau alteia dintre persoanele Sfintei Treimi (de exemplu, Tatăl
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la nivelul uniunii, adică aparțin divinității în întregul său (de pildă Bine, Frumos, Ființă etc.); altele se situează la nivelul distincției, adică se aplică doar uneia sau alteia dintre persoanele Sfintei Treimi (de exemplu, Tatăl sau Fiul). întreaga sferă a transcendenței divine poate fi definită însă ca „uniune” în opoziție cu „distincția” reprezentantă de procesele și manifestările divine, care sînt și izvorul a tot ce există; toate apelativele pe care le atribuim divinității se referă de fapt doar la puterile ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Andreea Deciu În materie de ficțiune, activitatea teoretică mă satisface pe deplin" (Gérard Genette). Acest motto ales de prefațatoarea și traducătoarea volumului Opera artei. Imanență și transcendență, Muguraș Constantinescu, mi se pare, în special după lectura cărții, o veritabilă profesiune de credință a autorului. Genette e un teoretician vorace și în același timp un erudit aproape neverosimil ca formație pentru timpurile noastre. Vocația sa spre teoretizare poate
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
întrebîndu-se care este esența ei (așa numitele poetici esențialiste), și acele abordări care o definesc constatîndu-i manifestările. Într-o manieră asemănătoare, în Opera artei, Genette observă existența a două moduri ale operei de artă, pe care le numește imanența și transcendența ei. Imanența se referă la acel obiect, sau set de caracteristici ce desemnează opera, în vreme ce transcendența circumscrie modalitatea în care opera "depășește, debordează sau se joacă cu obiectul ei". La întrebarea "în ce constă această operă?", răspunsul ar putea fi
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
manifestările. Într-o manieră asemănătoare, în Opera artei, Genette observă existența a două moduri ale operei de artă, pe care le numește imanența și transcendența ei. Imanența se referă la acel obiect, sau set de caracteristici ce desemnează opera, în vreme ce transcendența circumscrie modalitatea în care opera "depășește, debordează sau se joacă cu obiectul ei". La întrebarea "în ce constă această operă?", răspunsul ar putea fi "un bloc de marmură". Dar, Genette obiectează, un asemenea răspuns limitează opera de artă la statutul
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
prezența acestui (sau acestor) obiecte și a unui anumit mod de supraviețuire după dispariția (lor): relația noastră estetică cu Tuileries de Philibert Delorme și chiar cu Athena Parthenos a lui Fidias, astăzi distruse, nu este în întregime anulată." Conceptul de transcendență a operei de artă propus de Gérard Genette mi se pare a fi centrul de greutate al esteticii sale. Cum însuși autorul avertizează, termenul trebuie scuturat, în contextul acestui volum, de orice fel de conotație kantiană, chiar filozofică la modul
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
artă propus de Gérard Genette mi se pare a fi centrul de greutate al esteticii sale. Cum însuși autorul avertizează, termenul trebuie scuturat, în contextul acestui volum, de orice fel de conotație kantiană, chiar filozofică la modul general. Pentru Genette, transcendența funcționează în sensul strict etimologic, latinesc, ca ieșire dintr-o incintă, depășire a limitelor. Comparația pe care o folosește autorul este cea a unui fluviu ce și-a depășit matca, și care abia astfel acționează mai mult. Noțiunea de transcendență
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
transcendența funcționează în sensul strict etimologic, latinesc, ca ieșire dintr-o incintă, depășire a limitelor. Comparația pe care o folosește autorul este cea a unui fluviu ce și-a depășit matca, și care abia astfel acționează mai mult. Noțiunea de transcendență se dovedește fericită pentru întemeierea unei estetici a pluralității, sau a unei teorii a operei plurale, care încheie de altfel cartea. Prin receptare plurală, însă, Genette nu se referă la faptul că o operă de artă nu produce niciodată același
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
numai în cazul lui Genette, ci și acela al lui Paul Ricoeur, de fiecare dată provocînd o tensiune metodologică și conceptuală primenitoare. Ceea ce îl plasează pe Genette de la bun început pe picior de dezacord cu Goodman este însăși noțiunea de transcendență, respinsă de nominalistul anglo-saxon. Pentru Goodman, a citi Don Quijote al lui Cervantes sau a-l citi pe cel al lui Pierre Menard este același lucru. Genette, pe de altă parte, concepe o subtilă teorie a pluralității și diferenței chiar în
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
teoria literaturii, concludem citind această carte, un compendiu inestimabil nu doar de concepte și metode, ci chiar de reflexe de gîndire. O concluzie la care nu mulți teoreticieni literari ne permit să ajungem. Gérard Genette, Opera artei (I). Imanență și transcendență, traducere și prefață de Muguraș Constantinescu, Editura Univers, București 1999, 302 pagini, preț nemenționat.
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
lipsei de mitologie" sînt aspectele urmărite în majoritatea comentariilor. Poeții preferați sînt de tip expresionist, pentru care "autodefinirea estetă, livrescă și halucinant implicată" (ca la Constantin Hrehor) nu distruge vechea idee a precarității ființei, "sensul originar, de natură ontologică", bătrîna transcendență a poeziei moderne. Toți aceștia refuză sau trec dincolo de textualism, biografism sau experimentalism. Reacția la "simplele și descărnatele experimente textualiste" de care s-ar face vinovați optzeciștii bucureșteni este constantă și aproape că funcționează ca o cumpănă a apelor. De
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
simbolic în vădită opoziție cu amorful substanței pe care o absoarbe spre a o redefini, fotografia este vehiculul prin care lumea reală, ezitantă și perisabilă în discursivitatea ei cotidiană, se proiectează în spații incoruptibile, înfrînge temporalitatea și respiră vizibil aburul transcendenței. Dacă prin această sculptură, ingenuă sau pură - adică lăsată aproape de starea genuină a materiei sau, dimpotrivă, distilată formal pînă la obținerea unor geometrii infailibile și a unor ritmuri literalmente matematice -, Jacobi modelează tactil spațiul și construiește nemijlocit arhitecturi, prin fotografie
O sculptură în timp by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15005_a_16330]
-
ca materie primă pentru lumea reală, Vasilica Chifu își deconspiră, de fapt, coordonatele unei existențe morale. Desprinderea de contingent, refuzul modelului și inaderența la ordinea perisabilă sînt tot atîtea modalități de a defini o aspirație unică: spre incoruptibilitatea materiei, spre transcendența formei, spre polisemia visului.
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
care imită neîncetat lucrările lui Dumnezeu și îl amăgește pe om în mii de feluri” (II, 27, 3). Orice putere vine de la Dumnezeu (menționăm, în acest sens, vedenia copacului și interpretarea propusă de Hipolit). Autoproclamându‑se „stăpânul lumii”, Nabucodonosor neagă transcendența și sacralitatea puterii sau, mai degrabă, propune în locul acestui principiu transcendent unul imanent și egocentric. Pedeapsa sa - nebunia urmată de pierderea tronului - constituie un avertisment foarte serios pentru toți tiranii din viitor, inclusiv pentru Anticrist (III, 4, 1‑4): Visul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
desemnarea păgânilor. 2) De ordin teologic: Teologia lui Commodian reflectă teologia iudeo‑creștină de la sfârșitul secolului al II‑lea împotriva căreia vor lua poziție Ciprian și Tertulian urmând lui Iustin și lui Hipolit. Iată câteva trăsături ale acestei teologii: - monarhianism (transcendență absolută a lui Dumnezeu); - necunoaștere a teologiei Logosului; - viziune pesimistă asupra lumii actuale; - milenarism; - Nero rediuiuus; - poporul ascuns. 3) De ordin istoric: Menționarea unei invazii a goților, în secțiunea consacrată eshatologiei, constituie un argument decisiv pentru datarea poemului între anii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
datarea poemului între anii 240‑260. Carmen apologeticum În capitolul extrem de dens, din Origines du christianisme latin, consacrat lui Commodian, Jean Daniélou constată un paralelism aproape perfect între structura scrierii Demonstratio apostolica a lui Irineu și cea din Carmen apologeticum: transcendența lui Dumnezeu; crearea îngerilor; căderea omului; istoria; venirea lui Cristos pe pământ; dosarul de testimonia; ultima tempora (după modelul ultimei secțiuni din Adu. haer.). Planul poemului este următorul: 1) vv. 1‑14: convertirea poetului; 2) vv. 15‑89: descrierea legii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pp. 323‑325. „Printre practicile teurgice”, notează el, „una din cele mai importante este ridicarea statuilor zeilor. Se aștepta ca aceste statui, vizitate de zei, să facă profeții, vindecări, să producă inspirații, să manifeste în mod evident prezența reală a transcendenței care le‑a locuit.” (ibidem, p. 324) După cum mărturisește Suetoniu (Viața lui Nero 56), Nero avea o astfel de statuie, „care îl avertiza în legătură cu conspirațiile urzite împotriva lui” (ibidem). La rândul său, Lucian vorbește de statuile de la Hierapolis, despre care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În raport cu aceasta, ca un domeniu independent, bine conturat. Psihanaliza este o psihologie a Inconștientului, pe când Psihologia Morală este o psihologie a Supra-Eului. Aceasta din urmă are alte principii, vede persoana umană ca subiect al conștiinței și Înlocuiește adesea realitatea cu transcendența. Psihanaliza insistă pe trecutul persoanei, pe când Psihologia Morală pe idealurile persoanei proiectate În viitor. Pe aceste baze am Încercat să organizez cursul de Psihologie Morală. Această lucrare caută să răspundă Întrebării „Ce este omul?”, prin descifrarea semnificației naturii interioare a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
creând o relație de interioritate reciprocă. Construiește și este construit la rândul său din sentimentele morale și aspirațiile persoanei pe care Eul individual le surprinde ca trăiri În sfera propriei sale conștiințe. Are tendința și capacitatea de a se autodepăși. Transcendența este actul prin care subiectul uman se depășește pe sine și realitatea, plasându-se Într-un registru ideal conform cu aspirațiile sale. Percepându-se pe sine ca subiect, persoana se dedublează În planul conștiinței sale. Ea se vede pe sine ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
absența acestor valori, de faptul de a fi rupt sau părăsit de ceilalți, sau de boala psihică. Spre deosebire de om, de individ, persoana este o ființă În expansiune. Ea se Îmbogățește continuu prin faptul că aspiră permanent să-și depășească condiția. Transcendența este o virtualitate a ființei umane, pe care Însă o pune În valoare, o mobilizează, educația. Ea este tendința ființei mele de a mă proiecta dincolo de lume și de limitele acesteia. Omul, ca ființă a naturii nu are aspirații transcendente
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de a mă proiecta dincolo de lume și de limitele acesteia. Omul, ca ființă a naturii nu are aspirații transcendente. La el este dominant instinctul de conservare, cel de autoapărare, legat direct și imediat de ființarea mea ca individ. Dar, spre deosebire de transcendență, autoconservarea mă fixează aici. Ea nu este un act de aspirație proiectivă. Autoconservarea nu mă scoate din lume, ci mă ține În lume. Ca persoană, prin valorile moral-spirituale interiorizate, eu mă deschid. Îmi pot construi idealuri. Nutresc speranțe. Construiesc proiecte
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
două naturi sau două ființe diferite? Nu. Așa cum am afirmat deja, orice persoană este omul + valorile cultural-moral-spirituale. Omul, ca ființă a naturii, poate deveni persoană morală datorită faptului că posedă in nuce virtualitățile devenirii sale. El este unica ființă perfectibilă. Transcendența este instinctul de conservare spiritualizat, așa cum se poate desprinde din cele de mai sus. Omul se descoperă pe sine ca valoare umană, devenind prin aceasta persoană. Existența umană este o experiență a cunoașterii de sine a autoformării. Este o Îmbogățire
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]