2,644 matches
-
care Kant ar fi respins reproșul că filosofia lui ar fi „trecut cu vederea... destinul revelator al omului” și ar fi fost „opacă față de spiritul creator”. Este clar că scepticismul lui Blaga cu privire la posibilitatea unei cunoașteri cu valoare obiectivă a transcendentului, al unei „metafizici științifice” care are drept obiect absolutul, se întâlnește cu cel al lui Kant. Atunci când apropie însă poziția lui Kant de cea a unui pozitivism rudimentar, prin sugestia că dreptul de a construi reprezentări inevitabil subiective asupra transcendentului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
transcendentului, al unei „metafizici științifice” care are drept obiect absolutul, se întâlnește cu cel al lui Kant. Atunci când apropie însă poziția lui Kant de cea a unui pozitivism rudimentar, prin sugestia că dreptul de a construi reprezentări inevitabil subiective asupra transcendentului ar trebui să fie apărat împotriva unor verdicte prohibitive ale filosofiei acestuia, Blaga nu-i face dreptate autorului Criticii rațiunii pure. Căci analizele lui Kant nu conțin și nu implică câtuși de puțin vreo rezervă în această privință, așa cum a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
-i face dreptate autorului Criticii rațiunii pure. Căci analizele lui Kant nu conțin și nu implică câtuși de puțin vreo rezervă în această privință, așa cum a crezut Blaga. Nu existența și semnificația spirituală a năzuințelor de a elabora reprezentări asupra transcendentului este pusă în discuție prin concluziile criticismului kantian, ci numai caracterizarea produselor unor asemenea năzuințe despre cunoaștere în sensul propriu al termenului. Este plauzibil că dacă ar fi fost confruntat cu critici de felul celor pe care le-a formulat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cunoașterea „pură” și cunoașterea empirică. Temeiul acestei valorizări este tocmai acea valabilitate universală care distinge cunoașterea obiectivă. Pentru Kant, această valabilitate reprezenta expresia universalității rațiunii. El nu a ignorat, desigur, creațiile mitice, religioase, artistice ale spiritului sau teoriile metafizice despre transcendent, influența lor adesea covârșitoare asupra modului de a gândi și de a simți al oamenilor. Pentru Kant, ca și pentru Blaga, era clar că aceste creații individuale și reprezentări colective se deosebesc de cunoașterea obiectivă tocmai prin variabilitatea lor istorică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Blaga își va fixa poziția scriind: „Metafizica intenționează să fie revelare și izbutește să fie doar creație.” De pe această poziție, el se va delimita net de înțelegerea metafizicii ca știință și ca o încoronare a științelor, fie ea cunoaștere a transcendentului, fie cunoaștere de sine a rațiunii pure. Pentru Blaga construcția metafizică este doar una din modalitățile prin care se exprimă acea aspirație de revelare a misterelor care este definitorie pentru ființa omenească pe deplin dezvoltată. Obiectivitatea și creația cu intenție
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
anonimă. (Orizont și stil, Humanitas, București, 1994, p. 186.) Blaga subliniază, totodată, că matricea stilistică proprie unei colectivități va căpăta nuanțări distincte de la o personalitate creatoare la alta. 16. L. Blaga, Știință și creație, p. 205. Blaga dezvoltă in Cenzura transcendentă și in Trilogia culturii caracterizări mai analitice ale rezultatelor intervenției matricei stilistice, pe care le rezumă astfel: „Dacă prin cenzura transcendentă se creează o condiție prealabilă pentru destinul creator al omului, prin frânele transcendente (abisale) se garantează permanența acestui destin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
distincte de la o personalitate creatoare la alta. 16. L. Blaga, Știință și creație, p. 205. Blaga dezvoltă in Cenzura transcendentă și in Trilogia culturii caracterizări mai analitice ale rezultatelor intervenției matricei stilistice, pe care le rezumă astfel: „Dacă prin cenzura transcendentă se creează o condiție prealabilă pentru destinul creator al omului, prin frânele transcendente (abisale) se garantează permanența acestui destin, iar prin conversiunea transcendentă se asigură intensitatea și randamentul maxim al acestui destin.” (Artă și valoare, Humanitas, București, 1996, p. 190
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
p. 205. Blaga dezvoltă in Cenzura transcendentă și in Trilogia culturii caracterizări mai analitice ale rezultatelor intervenției matricei stilistice, pe care le rezumă astfel: „Dacă prin cenzura transcendentă se creează o condiție prealabilă pentru destinul creator al omului, prin frânele transcendente (abisale) se garantează permanența acestui destin, iar prin conversiunea transcendentă se asigură intensitatea și randamentul maxim al acestui destin.” (Artă și valoare, Humanitas, București, 1996, p. 190.) 17. Vezi L. Blaga, „Ființa istorică”, în L. Blaga Trilogia cosmologică, Humanitas, București
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
culturii caracterizări mai analitice ale rezultatelor intervenției matricei stilistice, pe care le rezumă astfel: „Dacă prin cenzura transcendentă se creează o condiție prealabilă pentru destinul creator al omului, prin frânele transcendente (abisale) se garantează permanența acestui destin, iar prin conversiunea transcendentă se asigură intensitatea și randamentul maxim al acestui destin.” (Artă și valoare, Humanitas, București, 1996, p. 190.) 17. Vezi L. Blaga, „Ființa istorică”, în L. Blaga Trilogia cosmologică, Humanitas, București, 1997, p. 484. Omul este „structural” cenzurat. „Aceasta înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
E.M. Cioran, Țara mea, Editura Humanitas, București, 1996, p. 27. Iată doar câteva exprimări semnificative în acest sens: „Intelectul nu e dat omului, după părerea mea, ca să cunoască adevărul, ci ca să primească adevărul. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esența lui, sediul lui nu e nici în știință, nici în filosofie, nici în artă” (321 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, Editura Humanitas, București, 1993, p. 19). „Eu sunt de părere că apogeul Europei nu e la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
celor ce sunt” (Iliada, I, 70). Oracolul și profeții inspirați, ca și poeții societăților arhaice (a se vedea exemplul lui Hesiod), sunt „maeștri ai adevărului”, ca să folosim o expresie a lui M. Detienne. Memoria lor nu este una cantitativă, ci transcendentă și esențială. E omnisciența de tip divinatoriu. Iată de ce poezia, ca dar al Muzelor, era singura capabilă să transmită mesajul acestor adevăruri esențiale. „Prin funcția sa profetică, divinația reprezintă, așadar, o irupție a permanenței și a omniscienței divine În curgerea
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
postistorie globală, capabilă să asigure fericirea planetară. Întoarcerea ființei umane la joc este semnul indubitabil al noului umanism, garanția bucuriei existențiale. Minunea e cu atât mai mare, cu cât omul se eliberează pentru prima oară de miturile salvării, care implică transcendentul. Hotărât lucru, "paradisul" e aici, nicicum dincolo. Nu mai avem nevoie de naiva poveste a mântuirii prin suferințele lui Iisus Hristos. Referindu-ne la postmoderniștii români, cei mai optimiști par a fi sudicii, în frunte cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
norma augustiniană era Iubește și fă ce vrei!, acum, după André Bercoff, libertatea eului nu mai poate fi îngrădită de iubire, ci e la voința nelimitată a individului: "Laissez-moi faire de moi ce que je veux". Desigur, fără nici o autoritate transcendentă. Omul e liber cu telecomanda televizorului în mână, într-un ocean de cultură fără capodopere, în care toate obiectele au drept de venerație: Borges și kitsch-ul, Sandra Brown și coca-cola, într-un hedonism global, dar fără Shakespeare, Kant și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dar fără Shakespeare, Kant și poeții blestemați, căci aceștia n-au cunoscut fericirea. Dacă în primul luminism, cel al ascensiunii burgheze, îndemnul era: Enrichessez-vous!, în cel postmodernist devine: Amusez-vous!73 Este eonul ridicării oricărei distracții la demnitate culturală: "nici o valoare transcendentă nu trebuie să frâneze sau să condiționeze exploatarea plăcerilor și dezvoltarea consumației"74. Spre a nu se cădea în elitism, mass-media a decretat vremea show-bussiness-lui, a publicității, a filmului american contra celui european, care e anacronic prin problematizare și finețuri
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și estetici a tăcerii. Deși direcțiile sunt diferite, ignorarea acestui aspect de către Rorty se poate explica prin repulsia sa de natură ideologică față de "culpa" lui Heidegger în raporturile cu nazismul. Dar, revenind la Wittgenstein, acesta n-a făcut saltul din transcendent în ateismul postmodernist, fiindcă neputând să exprime în cuvânt pe Dumnezeu, el l-a identificat tocmai în tăcere, nume numai bun de substituit noumen-ului kantian: "Cum este lumea este perfect indiferent pentru ceea ce este divin. Dumnezeu nu se arată în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
acest punct de vedere, indiferența perfectă față de cum este lumea nu se verifică, fiindcă Dumnezeu s-a coborât în lume ca Mântuitor, producând cea mai mare schimbare din istoria omului. Echivocă poate să fie și inexistența enigmei, în măsura în care trimite la transcendent. Firește că enigma nu există așa cum există lumea. Totuși, există un optimism wittgensteinian de a accede la enigmă, la esență și el se concretizează în ceea ce s-ar putea numi dezbrăcarea de formă, recte de cuvinte: Pentru a găsi adevărata
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
teismului veritabil", dat fiind că Dumnezeu este deasupra și dincolo de ceea ce gândește omul despre El. În viziunea teologică a lui J. J. Fanella, transmodernismul arată că Dumnezeu scapă determinațiilor epistemologiei umane, că transmodernismul trimite la o epistemologie transumană, la mijloace transcendente. Acestea sunt Cuvântul și Spiritul Său: "Transmodernismul susține că Dumnezeu este mai degrabă în acord cu gloria Sa transcendentă și infinită decât cu epistemologia schimbătoare". Epistemologiile moderne și postmoderne propovăduiesc o mistică a științei și a experienței, adică "se încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui J. J. Fanella, transmodernismul arată că Dumnezeu scapă determinațiilor epistemologiei umane, că transmodernismul trimite la o epistemologie transumană, la mijloace transcendente. Acestea sunt Cuvântul și Spiritul Său: "Transmodernismul susține că Dumnezeu este mai degrabă în acord cu gloria Sa transcendentă și infinită decât cu epistemologia schimbătoare". Epistemologiile moderne și postmoderne propovăduiesc o mistică a științei și a experienței, adică "se încearcă înțelegerea unei ființe infinite prin mijloace finite". Așadar, transmodernismul deschide calea cunoașterii speciale, prin revelație, iar nu prin "complexele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
biografii individuale. Identitatea societate - individ este un produs al experienței sociale a individului (al biografiei sale sociale), experienței În cursul căreia are loc interiorizarea elementelor conștiinței colective În conștiința individuală. Prin aceasta, exterioritatea devine interioritate, iar conștiința colectivă este simultan transcendentă și imanentă conștiinței individuale. De fapt, mișcarea este dublă, dinspre societate către individ, ca proces de interiorizare și dinspre individ către societate, ca proces de socializare. Vectorul acestei duble mișcări Îl constituie educația aflată astfel pe poziție de termen mediatic
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
biografii individuale. Identitatea societate - individ este un produs al experienței sociale a individului (al biografiei sale sociale), experienței În cursul căreia are loc interiorizarea elementelor conștiinței colective În conștiința individuală. Prin aceasta, exterioritatea devine interioritate, iar conștiința colectivă este simultan transcendentă și imanentă conștiinței individuale. De fapt, mișcarea este dublă, dinspre societate către individ, ca proces de interiorizare și dinspre individ către societate, ca proces de socializare. Vectorul acestei duble mișcări Îl constituie educația aflată astfel pe poziție de termen mediatic
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
încep să se supună unei mai bune interpretări. De aici începe preludiul unei filosofii care revine la începuturi, la trunchiul viu pe care se afla ramura, astăzi moartă, a tradiției platoniciano-creștine. O dată eliminată dedublarea lumii și ipoteza unei ordini morale transcendente a ei, ea apare din nou așa cum este ea: "dincolo de bine și rău", în "inocența devenirii" ei. Omul nu poate exista în afara totalității acestei lumi și nu există nimic exterior acestui întreg la care el s-ar putea raporta pentru
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
nu fie și în manifestarea Ființei în fiind se vădește nu necesitatea, ci libertatea jocului. Tot jocul, fără origine și fără limitări, era fundamentul și pentru filosofia lui Nietzsche. Jn raport cu omul, față de care este atât imanentă, cât și transcendentă, Ființa este destin. In destin, Ființa se desfășoară ca istorie, ceea ce desemnează timpul însuși ca orizont al ei. în definirea Ființei, jocul și destinul sunt inseparabile: jocul este mereu destin, după cum destinul este mereu joc. între Ființă și fiindul care
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
om și Ființă este un joc al interpretării, o hermeneutică existențială, și o provocare a destinului, o interpelare destinală. Și nu numai comunicarea, ci și limba este deosebit de prezentă. Ființa nu există practic nicăieri în felul în care existau principiile transcendente ale filosofiei tradiționale. Dacă ea are un alt loc privilegiat de prezență decât fiindul particular care este omul, acest loc este cu siguranță limba. Limba este adăpostul Ființei, ne spune Heidegger în a doua perioadă a carierei sale teoretice. Și
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
întotdeauna motivată de empatia plină de compasiune față de viață, cunoscută în lume sub numele de „iubire”, și, de aceea, nu ar trebui să fie niciodată invocată fără ea. Înțelepciunea, iubirea și puterea - acestea sunt cele trei virtuți inseparabile, treimea forțelor transcendente ale universului. Cunoscute în tradiția chineză sub numele de „Tao” sau „Calea” și atribuite cu respect puterii „Cerului”, legile universale ale energiei creative constituie codul fundamental al practicii qi gong. Dar, pentru a-l parafraza pe Shakespeare, „Tao, oricum îi
[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
componentă implicită și esențială a sistemului taoist antic de îngrijire a sănătății, prelungire a vieții și autocultivare spirituală, cunoscut sub numele de yang-sheng dao sau „Tao pentru cultivarea vieții”. Acest sistem este modelat după căile eterne ale naturii și legile transcendente ale universului și include toate aspectele, de la dietă și suplimente din plante medicinale la respirație și exerciții, yoga sexuală și qi gong, meditație și alchimie internă, conștientizare și atitudine. Pentru a beneficia din plin de qi gong, acesta trebuie practicat
[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]