2,886 matches
-
vedeți? Să numești colibă construcția mică ce țâșnea de pe o mică stâncă aflată la cincizeci de pași de ei însemna de-a dreptul să te hazardezi: era, în realitate, o înjghebare mizeră, desfăcută toată din încheieturi, ce fusese alcătuită din trestii și ramuri mici, legate laolaltă cu noroi uscat. Oprindu-și calul, Metronius întrebă: — Și vrei să spui că în noaptea asta dormim aici? Divicone încuviință: — E destul de comodă, nu chiar atât de urâtă pe cât se vede de aici. Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înaintând printre mărăcinișuri ori prin mlaștină. Sebastianus și ai săi văzură cum unii dintre vizitatorii necunoscuți dezlegau caii și îi împingeau ca să se ducă de acolo; în vreme ce animalele se îndepărtau, plescăind prin apa putredă, torțele fură aruncate pe acoperișul de trestie al construcției. însă la lumina incendiului care urmă, figurile atacatorilor - Sebastianus numără repede șase - deveniră ușor de deslușit. — Hai, îi porunci lui Maliban, murmurând scurt. Alanul își întinse arcul și reflexele flăcărilor, împreună cu lumina unii, îl ajută să recunoască posibilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cuvintele mele, domina? — Nu aș putea s-o fac niciodată, știi bine. Numai că răspunsul tău mă surprinde puțin. — Și foarte rău că te surprinde: ieri noapte n-ai visat oare o lebădă neagră ce se înălța în zbor dintre trestii în flăcări? — Da. Așa e. Ba chiar acesta e motivul pentru care te-am chemat. Totuși... — Vezi? Nu numai de la măruntaiele sacrificiale primim semne rele. Sfatul meu, domina, este să părăsești această casă cât mai curând posibil. Și, pe lângă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Or să apară imediat. Dar înainte, dați-mi timp să mă îndepărtez cu barca, altfel, când hunii o să prindă de veste că aici sunt mișcări, o să am necazuri. Noroc! Fără să mai adauge altceva, se depărtă și dispăru iute printre trestii. „Bine! murmură puțin după aceea Sebastianus. Să vedem dacă merge.“ Ridicând privirea, lovi pietrele una de alta, conform instrucțiunilor barcagiului. După câteva clipe de așteptare încordată, el și tovarășii săi auziră deasupra lor niște voci întărâtate. Pe taluzuri pâlpâi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
azvârlise jos pe Go-Bindan, deveni nervos și începu să dea din picioare, speriind calul pe spinarea căruia, ținută strâns de un tânăr războinic, se găsea fata. Azvârliți din spinare de animal, ajunseră amândoi în apă. Băiatul se agăță imediat de trestii și fu pe loc cules de tovarășii săi, dar, în confuzia ce se crease, nimeni nu se mai gândi la Go-Bindan. Văzând-o cu degetele întinse ca niște gheare, azvârlită și răsucită în toate părțile de curent, auzindu-i țipetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
naturii, ca musca din fabulă!), i-am permis să se îmbrace și să stea liniștită. După două ore, care au trecut greu, dar pe care mi le-am impus departe de ea, m-am întors. Stătea într-un jilț de trestie în odaia de primire, cu un empire de culoarea liliacului, care-i accentua paloarea și ofilirea. Acum era mai puțin frumoasă. Dar niciodată nu-mi fusese atât de scumpă femeia aceasta, pe care în alarma mea exagerată și ridicolă crezusem
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
acuma nainte, lăsată de ea. Mi se părea că ofensez cu zgomote vulgare muzica amintirilor. Am pus mâna pe toate câte știam că trebuia să le fi atins ea, am stat pe unde obișnuia să stea ea, pe jilțul de trestie, pe capătul canapelei din odaia de primire, cu fiorul că ocup în spațiu locurile pe care le umpluse ea cu ființa ei. Apoi, conștient de îndrăzneala mea irespectuoasă, m-am dus în camera ei de culcare. Aș fi vrut să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nu-i așa, Wallace? — Chiar deloc. Dar Îl admir pe Castro. Are un stil nemaipomenit, e un radical boem și s-a ținut tare În fața superputerii Washingtonului. El și cu cabinetul său merg În jeepuri. Țin Întruniri pe plantațiile de trestie de zahăr. — Ce vrei să-i spui? — Ar putea fi important, nu mă lua peste picior, Unchiule Sammler. Am idei despre revoluții. Când rușii și-au făcut revoluția, toată lumea a spus: „Un salt Într-un stadiu nou al istoriei“. Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
furnizor de mâncare, a creat un antet și un meniu bordat cu fructe și legume; iar pentru pagina de web a unei firme de peisagistică a născocit un râu garnisit cu tot felul de plante care cresc pe marginea apei - trestii, sălcii, iriși galbeni și rugi de mure. Din cealaltă cameră, Jina a auzit exploziile regulate și urletele de coioți de pe Cartoon Network, distracția ocazională a lui Danny. Când băiatul se plictisea de desene animate, se apuca să se joace pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Singur, Izvoare codrene. Viața mi-a fost o rugă, o baladă. O poruncă divină i-a arătat sufletului meu, anul trecut cum să picteze cuvinte simple, în poezie. Am fost o frunză în bătaia vântului, am devenit cu timpul o trestie plăpândă, acum doar TRĂIESC. </biography> Testament Când soarele mă va culca în florile de tei, iar noaptea mă va ține-n veci de mână, din trupul meu să faceți cenușă pentru zei și s-o ascundeți într-un ochi de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o anumită aură, ce amestecă timpii, identitățile, scoțând la suprafață substanța în care ne oglindim - mereu aceeași -, cât despre vârste, nu; mai știu că uneori sunt foarte bătrân, alteori sclipitor de tânăr, dar nu o tinerețe fără sens, decorativă, ca trestiile în bătaia vântului, ci purtătoare a unui anume destin, magnific, ireductibil, așa cum e vârsta ființei tale, care refuză, în substanță, îmbătrânirea. - Suntem la fel, îmi răspunse, numai că eu port clară amintirea miilor de ani; nici viitorul nu mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
adânci de apă. Mergeam cu pușca în mână, cu ochii ațintiți asupra acestor păduri umede, pline de întuneric și sălbătăciuni, cu urechea ațintită la zgomotele undelor, la freamătul sălciilor. Vedeam zboruri grăbite de rațe, vedeam stârci fâlfâind greoi peste pămătufurile trestiilor, auzeam țipetele găinușilor și ale lișiților, dar eram prea departe de ele. Înțelegeam că am nevoie de un tovarăș, de un vânător din partea locului, de o luntre care să mă ducă la băteliști și ascunzișuri - și lăsam vânatul în liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet în stufării. Din sat veneau mugete prelungi de vite, sunete moi de tălăngi și glasuri omenești așa de lămurite, încât păreau că vorbesc aproape de noi, undeva, în baltă. Apoi încet-încet zgomotele scăzură - și noi pluteam pe cărări strâmte, printre trestiile care foșneau ușor și tremurau o dată cu lumina aurie de soare. Din când în când apa clipocea, sunând grăbit; aproape de noi, o umbră neagră trecea printr-o șuviță de lumină, și pușcașul întorcea fața spre mine: —O lișiță... Și iar ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în urma luntrii. Și ne oprirăm între două sălcii scorburoase, adăpostiți de ramuri dese, care curgeau de sus până la luciul bălții. În față aveam o oglindă uriașă, în care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre mine. Acum asfințește soarele... Și pâcâia liniștit din lulea. — Neică Marin, șoptii eu, scormonit de dorința de a-i spune o vorbă bună. —Ei?... Ai dus-o rău cu proprietarul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se înălța, se pierdea pe deasupra luncilor. IItc " II" Din tăcerea sau din vorba ruptă, zgârcită a vânătorului, nu putusem să pricep multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină, și inima-mi bătea grăbit când un fir de papură sau de mlajă se clătina. Acum puteam să deosebesc clătirea domoală a vântului, de fiorul ușor, sfios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
făgăduiala unei vânători cum n-am mai văzut, și-mi luceau ochii de bucurie. Atunci mâni, o să vin mâni negreșit. Să vii, boierule, că n-o să-ți pară rău!... Și începu a vâsli mai vioi, trecându-mă prin tufele de trestii și papură, spre mal. Sara de vară împânzea taina-i fumurie peste Iezer. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii ușori, leneși, ai apei stătute; un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura în scăderi și creșteri, pe cărările din trestii, prin bolțile sălciilor. Fata zise domol: —De-acuma vine... Eu așezam frânele calului. Întrebai: —Ce strigă?... Ce zice? Nu zice nimic. Strigă așa. Trebuie să mă duc să iau peștele pentru mâncare... Ochii negri mă fulgerau numai câte o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tare în piept ca o pasere rănită. Pe urmă, tinereța noastră nu putu răbda diminețile când gazornița trebuia să rămână stânsă. Într-o coșcovă, subt o înfundătură de mal, între ierburi crescute pe pământul grămădit în țesătura de papură și trestii, venea Chiva tremurând, cu ochii mari ațintiți, cu urechea atentă la cel mai ușor zgomot al împrejurimilor. Tremura, gemea încet când o cuprindeam în brațe și se lipea strâns de mine. Totuși de multe ori obrazul îi era alb ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca-ntr-o prăpastie. Și pentru mine erau surprinderi mari vorbele ei întretăiate, întunecate, sfioase, cu care-mi spunea acestea și mă făcea să înțeleg că n-aștepta nimic de la mine. Într-un rând, în zori, în ascunzișul pădurii de trestii și verdeață, îmi zise cu glas tulburat: Taica poate să și afle tot - parcă nu mă tem de nimic... Eu am să-i spun atunci, că altfel nu se putea... Când atunci? Când o afla... Mi-e frică tare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poate chiar vânătorul căzuse la bănuială. O neliniște ușoară îmi plutea pe suflet, și băgam de samă la toate mișcările lui Marin. Nimic deosebit. Deslegă priponul ca totdeauna, vâsli cu liniște, mă strecură lin prin aceleași cărări ale pădurilor de trestii, și încet furișa luntrea pe sub bolțile sălciilor. Doar că-mi vorbi mai puțin ca de obicei; dar asta nu se întâmpla numai acum. La întoarcere, la crâșmă, Sandu iar neliniștit, iar parcă nu îndrăznea. În sfârșit, după plecarea lui Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puțină grijă, făcând un înconjur mai mare. Și Chiva aștepta cu ochii lucitori, caldă, înfiorată, gemând ca de durere când o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi ca fumul. A treia zi însă, când Corbu dădu pe obișnuita cărare de lângă trestii, începu a ciuli urechile. Îl oprii și descălecai, cu mâna pe pușcă. Și prin întunericul care acoperea locul, prin aburii lăptoși ai bălții, deodată simții pe Chiva lângă mine. Mă cuprinse strâns cu brațele, își lipi buzele de gura mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
frânghia, așază opăcinele și-și potrivește cu grijă pușca la botul luntrii. Mă privește în treacăt, să vadă dacă m-am așezat bine, și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]