KorAP: Find »[drukola/base=tuși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...80 >

1,978 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

mi-a scăzut febra, tusea m-a ținut încă vreo lună. Și toate acestea din cauza gazului sarin, care mi-a afectat căile respiratorii. A fost groaznic. Odată ce mă apuca tusea, nu mă mai lăsa. Aproape că mi se tăia respirația. Tușeam fără întrerupere. Vorbeam normal și, dintr-odată, mă lua tusea. Îmi era greu să muncesc în asemenea condiții. Aveam mai tot timpul coșmaruri. Imaginea celor trei conductori cu lingurițele în gură îmi apărea până și-n vis. Vedeam sute de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
de la NHK. Se transmiteau imagini cu incidentul de la metrou. Am văzut pe banda din partea de jos a ecranului că domnul Takahashi murise. „Of , am ajuns prea târziu, nu a supraviețuit ... ce păcat!“ Aveam pupilele contractate și totul îmi părea întunecat. Tușeam puțin. Nimic grav. Mi se făcuse greață. Nu mi-au făcut analize sau investigații. Pentru orice eventualitate, mi-au pus o perfuzie. Încă mai eram îmbrăcat în uniformă. Am scăpat destul de ușor. Cred că am fost cel mai puțin afectat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
nu era foarte aglomerat, dar nu aveai unde să stai jos. Așa că am stat în picioare și am privit întreaga scenă. Cred că substanța respectivă mirosea, dar pe moment nu mi-am dat seama. Nu am simțit nimic. Toți călătorii tușeau, de parcă cineva lăsase în urmă ceva care se evaporase în aer. Cu toate astea, nimeni nu-și schimba locul. După ce a plecat metroul, am văzut că podeaua încă era murdară, așa că m-am tras patru-cinci metri mai în spate. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
schimba locul. După ce a plecat metroul, am văzut că podeaua încă era murdară, așa că m-am tras patru-cinci metri mai în spate. Nu am observat nimic neobișnuit în metrou până să ajung la stația Kokkai-gijidōmae. Erau mai mulți oameni care tușeau, dar nimic altceva. N-am dat prea multă atenție și mi-am văzut mai departe de drum. La firmă televizorul este mereu aprins pentru că urmărim cursul de schimb valutar. Trăgeam cu ochiul la știri. Atunci am observat ceva ciudat. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
închis ușa, am simțit că mă sufoc. Cum aș putea descrie în cuvinte? Era înăbușitor. De parcă aerul însuși se epuizase. Timpul se oprise și el... exagerez puțin. „Ciudat!“ În clipa aia cei care se țineau de bară au început să tușească. Metroul era destul de liber atunci, doar vreo trei-patru oameni stăteau în piciore lângă scaune. Mi se tăiase respirația. Voiam să cobor cât mai repede. De la Ōtemachi la Nijūbashimae nu sunt decât două-trei minute, dar mi s-a părut o veșnicie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Cred că era un simplu muncitor. Cerceta pachetul de parcă s-ar fi întrebat: „Ce-o fi cu asta?“. Nu l-a atins. Între timp am ajuns la Nijūbashimae și am coborât. Toți cei care s-au dat jos odată cu mine tușeau. Tușeam și eu. Eram în jur de zece persoane și toți tușeam în cor. „Ceva nu e în ordine!“, mi-am zis. Trebuia să mă grăbesc, ca să nu întârzii la firmă. Inima îmi bătea cu putere. Am alergat de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
că era un simplu muncitor. Cerceta pachetul de parcă s-ar fi întrebat: „Ce-o fi cu asta?“. Nu l-a atins. Între timp am ajuns la Nijūbashimae și am coborât. Toți cei care s-au dat jos odată cu mine tușeau. Tușeam și eu. Eram în jur de zece persoane și toți tușeam în cor. „Ceva nu e în ordine!“, mi-am zis. Trebuia să mă grăbesc, ca să nu întârzii la firmă. Inima îmi bătea cu putere. Am alergat de-a lungul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
întrebat: „Ce-o fi cu asta?“. Nu l-a atins. Între timp am ajuns la Nijūbashimae și am coborât. Toți cei care s-au dat jos odată cu mine tușeau. Tușeam și eu. Eram în jur de zece persoane și toți tușeam în cor. „Ceva nu e în ordine!“, mi-am zis. Trebuia să mă grăbesc, ca să nu întârzii la firmă. Inima îmi bătea cu putere. Am alergat de-a lungul peronului, am trecut prin pasaj. În acest timp am tras adânc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
care pur și simplu nu se mai puteau mișca. O femeie în jur de cincizeci de ani a fost transportată de angajații de la metrou. Erau cam zece persoane în metrou, iar unele din ele își țineau batista la gură și tușeau. „Oare ce s-o fi întâmplat? Ce ciudat!“ Trebuia să mă grăbesc la serviciu. Aveam o groază de lucruri de rezolvat în ziua respectivă. Pe peron se aflau mulți oameni care stăteau ghemuiți. Angajații din stație adunau toți călătorii cărora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
zgomotele din jurul meu. Apoi, dintr-odată, s-a auzit în difuzoare: „Urmează stația Nakano-sakaue“. Am reacționat din reflex, am sărit de pe scaun și am coborât. Totul era scăldat în întuneric. Luminile din stație erau foarte slabe. Aveam gâtul uscat și tușeam. Era o tuse puternică. În spatele stației, unde sunt și băncile, era o țâșnitoare cu apă rece și m-am dus să-mi clătesc gura. Cineva a urlat în gura mare: „Un om a căzut la pământ!“. Strigase un tânăr voinic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
urcat din în metrou, dar cu un vagon mai în față. Nu voiam să stau în mirosul ăla îngrozitor, așa că la următoarea stație, Shin-nakano, am coborât. În timp ce mergeam, a început să-mi curgă nasul. „E ciudat. Oi fi răcit?“ Strănutam. Tușeam. Normal, mi-a trecut prin cap că aveam gripă, ceva de genul ăsta. Imediat totul mi s-a întunecat în fața ochilor. Toate simptomele astea au apărut dintr-odată, din senin. Mi-am dat seama că ceva nu era în regulă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
era parfum, ceva de genul ăsta. Nu era un miros neplăcut. Dacă ar fi puțit, toată lumea s-ar fi alarmat. Da, era dulceag. Trenul și-a continuat traseul: Shin-ōtsuka, Myōgadani, Kōrakuen și - pe la stația Myōgadani - mulți oameni au început să tușească. Și cei care erau în picioare, și cei care stăteau jos. Normal că și pe mine mă luase tusea. Toți au scos batistele și le-au pus la gură sau la nas. O piriveliște foarte ciudată. Toți se sufocau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
foarte ciudată. Toți se sufocau în același timp. Din câte îmi aduc aminte, majoritatea au coborât la Kōrakuen. Probabil că se simțeau rău și au ieșit. Geamurile erau deschise. Toți au deschis geamurile, de parcă se înțeleseseră dinainte. Ochii mă mâncau, tușeam, mă simțeam rău... Nu pricepeam ce se întâmpla, era ciudat, în orice caz am început să citesc ziarul, cum fac în general. E un vechi obicei de-al meu. Când metroul s-a oprit la Hangō-sanchōme, au apărut vreo cinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
șteargă un pic pe jos, după care trenul și-a continuat drumul. În cele din urmă am ajuns la stația Ochanomizu. Din nou, în metrou au apărut vreo cinci-șase observatori, care au șters pe jos cu cârpe. În momentul ăla tușeam atât de tare, încât nici nu mai puteam citi ziarul. Până la Ginza mai era puțin și trebuia să mai am răbdare. Nu puteam să-mi mai țin ochii deschiși. Pe la Awajichō m-am gândit că mi s-a întâmplat ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
nu prea sunt oameni care să coboare aici. Dar, în ziua cu pricina, în mod neașteptat, la stația asta a coborât o mulțime de călători. Mi s-a părut ciudat, dar nu am analizat mai profund situația. Cei din jur tușeau la fel ca înainte, interiorul metroului era ciudat de luminos. De fapt, doar la început mi s-a părut luminos, însă apoi am realizat că era galben. Greu de descris în cuvinte. Era o lumină pală, care a devenit galbenă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
N-a opus nici un fel de rezistență. Nimeni altcineva nu a deschis geamul. La scurt timp l-am deschis și pe al doilea. Mereu am avut probleme cu căile respiratorii și, atunci când răcesc, mă doare foarte tare în gât și tușesc. Probabil tot din aceeași cauză sunt așa de sensibilă și la mirosul de nou. Era încă martie și nu era prea cald afară, dar n-am rezistat să nu deschid geamul. Nu înțeleg cum de ceilalți călători au putut suporta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
am gândit mult timp la lucrul ăsta. În ziua următoare, la interogatoriu, polițiștii m-au întrebat: «Oamenii s-au panicat?» «Toți au fost foarte tăcuți», mi-am reamintit eu. Nimeni n-a scos nici un cuvânt. Cei care coborâseră din metrou tușeau în continuare. Se vedea dinăuntru. După ce am trecut de Kōrakuen, respirația mi-a devenit din ce în ce mai greoaie. Galbenul s-a intensificat. Atunci m-am gândit: «S-ar putea să nu fiu în stare să muncesc astăzi.» Totuși, voiam să fac tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
aveam spasme musculare. Nu mă dureau, dar vedeam totul colorat în galben. Nu reușeam să deslușesc bine lucrurile pe acest fundal gălbui. E ca și cum ceva se solidifică și se strânge din ce în ce mai mult ... cam așa s-ar putea descrie în cuvinte. Tușeam, ochii îmi erau împăienjeniți, respiram cu greu. Parcă aveam praf în plămâni. Așa mă simțeam când am coborât la Awajichō. Aici s-au dat jos doar trei oameni. O fată de vreo douăzeci de ani, un bărbat de cincizeci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
străduit să merg la serviciu. Dacă lipsește o singură persoană, responsabilitățile ei cad pe umerii celorlalți și nu prea e bine să rămâi „dator“. În ziua cu pricina aveam 370, febra scăzuse mult în comparație cu zilele de dinainte. Cu toate astea, tușeam îngrozitor. Pentru că am avut febră multă vreme, mă dureau toate articulațiile. Luasem o duzină de medicamente. Ceea ce a făcut mai greu de depistat simptomele intoxicării cu gaz sarin... Aveam poftă de mâncare. Mâncam bine la micul dejun. Altfel, nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
serviciu port tocuri, dar mă țin bine pe picioare. Iau metroul de 08.03, care merge spre stația Tōbu-dōbutsu-kōen. Mereu același metrou. Mă urc din același loc și deja cunosc fețele celor din jur. În ziua aceea erau mulți care tușeau. Înainte să ajungem la Roppongi, mă gândeam că e epidemie de gripă. Îmi era frică să nu mă ia și pe mine din nou răceala, așa că am scos batista și mi-am pus-o la gură. Când am ajuns în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
asta nu e mereu atât de aglomerată. Nu prea poți sta jos, dar sunt doar câțiva care stau în picioare și se țin de mânere. În ziua cu pricina, când m-am urcat, am observat că erau multe persoane care tușeau. Metroul a plecat din stația Hiro-o și, cu puțin înainte de a ajunge în stația Roppongi, îmi aduc aminte că mă gândeam: «Astăzi e o zi stranie.» Urc mereu în vagonul al doilea, pe ușa din spate. E aproape de linia unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
metrou, vă rugăm să evacuați zona!» Toți călătorii s-au ridicat și au coborât. Nimeni nu era panicat. Mergeam destul de repede și ne îndreptam spre ieșire. Oamenii nu se împingeau. Erau persoane care-și țineau batista în dreptul gurii sau care tușeau, doar atât. Când am coborât din metrou, am simțit un curent care a venit din spate spre față. Atunci m-am gândit : «Se pare că accidentul a avut loc în față și nu am fost contra curentului. Ce bine!“. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
început am crezut că cineva a vărsat diluant. Era ceva mult mai puternic decât diluantul. Cel care e folosit pentru vopsele e diferit. Mirosul era atât de ciudat și puternic, de-ți muta nasul. Oamenii din jur au început să tușească. Dintr-odată de undeva s-a auzit o voce: «Deschideți geamurile!» Au fost deschise unul după altul. Încă mai era vreme de palton, așa că erau închise. Însă, fiindcă mirosul acela puternic se împrăștia, ochii ne înțepau, așa că am deschis toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
fie mai liber, dar dimpotrivă. Nu știu exact în al câtelea vagon m-am urcat. Dacă mă gândesc la poziția în care mă aflam, să fi fost al patrulea. Ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că foarte mulți tușeau groaznic. Și eu tușeam. Credeam că am răcit și că aveam probleme cu gâtul. Dar nu numai eu, ci și alții tușeau. Îmi aduc aminte că mă întrebam dacă o fi răcit toată lumea. Respiram foarte greu. Coboram la Tsukiji. Voiam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
dimpotrivă. Nu știu exact în al câtelea vagon m-am urcat. Dacă mă gândesc la poziția în care mă aflam, să fi fost al patrulea. Ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că foarte mulți tușeau groaznic. Și eu tușeam. Credeam că am răcit și că aveam probleme cu gâtul. Dar nu numai eu, ci și alții tușeau. Îmi aduc aminte că mă întrebam dacă o fi răcit toată lumea. Respiram foarte greu. Coboram la Tsukiji. Voiam să mă dau jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]