1,983 matches
-
de umanitate cât stă nemișcat precum copacii. Un vânător priceput apără sălbăticia și dreptul lui la ea cu ferocitate. Ellis era mai ecologist decât ar fi putut vreodată să fie un hippiot ca Drew. Ellis a traversat luminișul, a acolit tufișurile și-a văzut elanul. Mâna a început să-i tremure, iar pușca a căzut pe pământ. S-a lăsat în genunchi lângă Elvis, care avea încă ochii deschiși și fremăta din nări. Ellis s-a uitat în ochii acelei ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tabără proiecta umbre fantomatice pe pereții din pânză. Alice a stat ascunsă până când toată lumea s-a culcat și peste tabără s-a așternut liniștea, până când și-a auzit numele. Nu fusese decât un murmur slab, acompaniat de un foșnet al tufișurilor din spatele cortului. Cineva s-a oprit chiar în fața cortului, cu un braț ridicat, ca și când ar fi chemat-o. Nu, a spus Alice, dar vocea i-a crescut în intensitate, ca și când cuvântul respectiv era pus la îndoială. Femeia a realizat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
A făcut un pas, apoi încă unul. Tresărea la fiecare pocnet de crengi, dar sărea tot înainte. Chiar și prin fum și cu toate că luna era ascunsă, peste tot se profilau umbre - siluete răuvoitoare se ițeau dintre copaci, întunecimi pândeau din tufișuri. Noaptea, pădurea era un ținut complet diferit. Alice s-a dezechilibrat și s-a sprijinit de-un arbore, dar coaja pinului s-a desfăcut de trunchi la atingerea degetelor ei - era moale și umedă. Alice a auzit un bubuit, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
le parvină, Mary avea să fie nevoită să creadă: inelele părului i se transformaseră în ierburi exotice de râu, brațele îi deveniseră catifelate și maro ca ramurile unui copac care-au alunecat pe râu încă de sus, de lângă Stanley. Din tufișuri s-a auzit un foșnet, iar Charlie și Danny au înlemnit. Jina a recunoscut țopăitul veverițelor, dar băieții s-au retras lângă foc, pretinzând că le era frig. Jina s-a întors ca să-și ascundă zâmbetul. Jake a ridicat capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Charlie și Danny au înlemnit. Jina a recunoscut țopăitul veverițelor, dar băieții s-au retras lângă foc, pretinzând că le era frig. Jina s-a întors ca să-și ascundă zâmbetul. Jake a ridicat capul și-a privit cu atenție înspre tufișuri. S-ar putea să fie un urs, a zis Drew, așezând buștenii din foc cu vârful sandalei. Sau un elan. Elanii sunt cei mai imprezibili. Azi te ignoră și mâine te atacă. Sau ar putea să fie un linx. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mincinoși și niște hoți. Păziți-vă de ei. 15 SEX, MINCIUNI ȘI UN PISTOL FUMEGÂND Jina mergea de o oră, când a realizat că pierduse cărarea. Se făcuse deja noapte. În lumina lanternei nu se vedeau decât ace de pin, tufișuri și o întindere extrem de deasă de copaci. Nici în spate nu-și mai regăsea urmele pașilor. Nici urmă de tufe cu crengile rupte, nici urmă de bolovani care să-i fie familiari, nici urmă de firimituri de pâine după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc, o mai găsesc spre sat, pe urmă spre bahnă, întoarsă... Mă gândesc eu că-s în bahnă... Și m-am dat așa, la marginea pădurii, cucoane Grigoriță, m-am dosit între tufișuri, ș-am început să-i urlu... Urlu eu o dată, urlu eu de două ori, numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă... Acolo erau, în trestii... Iar îi chem, și mai aștept... Atunci i-am zărit că ies... Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-ntr-o durere. În fund, pe clina unui muncel, pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor, apoi, cu aripile întinse, ușor încovoiate, lunecară spre crucile de piatră. — Ce caută prunii aici, și crucile? întrebai eu. Parcă a fost un țintirim în locul acesta... — A fost, răspunse bătrânul întorcând spre mine barba-i albă și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pus niște creștini câțiva copăcei, ș-au rămas și două cruci, dar locul se tot sălbătăcește, și peste câțiva ani nimic n-are să se mai cunoască... Eu mă întorsei cu mai multă luare-aminte spre vechiul loc de pedeapsă. Îngrămădirea de tufișuri era liniștită și pustie. Am să-ți spun istoria asta, zise deodată bătrânul Ștefan Leu; e interesantă și-mi aduc bine aminte de dânsa... Eram pe atuncea flăcău, aveam ș-o lecuță de slujbă la ocârmuire, ș-am fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate. Peste singurătatea și peste melancolia aceea de început de toamnă luneca lin un vultur cu aripile neclintite. O istorie de demult, 1908 O istorie de demult a fost publicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pârăul Cerbului sărea pe trepte sure de stânci și împrăștia lacrimi de pietre scumpe pe mușchiul gros, verde închis, al malurilor; tremura cu zvon moale, neîntrerupt; și în zvonul lui, în singurătate, pe oglinda mișcătoare a undei, câteodată, dintr-un tufiș, ca dintr-o hrubă de întuneric, răsărea, neclintită, ca tăiată din lespede, o căprioară cenușie, într-o mișcare gingașă de oprire. Altfel era o tăcere așa de grozavă: mă opream și dintotdeauna îmi auzeam bătaia inimii în coșul pieptului. Rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
coșul pieptului. Rar glas de corn tremura departe și răzbătea până la mine înăbușit, trist, ca din fundul pământului. Treceam printre fagi uriași încărcați de jâr. Eram întovărășit uneori de Voinea. Tăceam și eu, tăcea și el, și ne strecuram printre tufișuri, pe poteca umedă, înecată în bogăția de verdeață. Când dădeam la margine, creștea lumina și se auzeau spre câșlărie tălăngile vacilor boierești. Sunau lin cu sunete felurite, unele joase și altele tot mai subțiri, o scară de sunete dulci, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cânta tălăngile vacilor boierești, în poieni și tocmai când din urmă, pe drumul pe care venisem eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu cânele-i mare roș care sărea în dreapta și-n stânga și străbătea toate tufișurile adulmecând. Se opri boierul, se opri și pădurarul. Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nevăzute. O bură rece, o cernere de pulbere fină și umedă umplea aerul și dădea zilei o coloare cenușie. - Chihaia se ținea grăbit după cal, lunecând, sprijinindu-se în baltag, scuturând în mersul lui buchetele de ferigi, făcând să ploaie tufișurile înalte de fagi cu broboane mari peste pletele lui cărunte. - Chihaia se gândea nemulțămit: Ciocoiu-i mânios și trebuie să-i fac voile... Aista, tânărul, nu-i ca bătrânul, Dumnezeu să-l ierte... Acela avea credință în noi... Așa - mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de funigei; un vânt abia simțit purta și prin văzduh firele acestea rătăcitoare de matasă argintie. Flăcăul și fata stăteau singuri pe prispa bordeiului. Nu-și mai vorbeau, dar se simțeau chemați unul spre altul de ceva tainic. Dintr-un tufiș de boz, la marginea unei grămezi de gunoaie putrezite, ieși deodată o nevăstuică. Se opri neliniștită în lumină și-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. Era așa de albă blănița ei, încât parcă bătea într-un albăstriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
parcă-i ciocănea coastele, ș-avea în toate mădularele o trudă, o răceală, o neliniște. Ajuns în țiitoare, Boghean se rezemă de o tisă bătrână. Lipa și Cața, după ce ascultară un răstimp sunetele adâncurilor, porniră amândoi odată și intrară în tufișurile de afine. În codrul încremenit, singurul semn de viață era numai țâhnitul acela subțire și straniu, sub cetina grea de omăt. Trecu așa o vreme. Cânii se depărtau, se apropiau. Glasurile lor se înmulțiră. Ajunseseră pe urmele vânatului și copoii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obiceiul să adoarmă și să rateze misiunea. —Mamă, sunt foarte stresată, a zis. Poate îmi dai niște valium...? — Nu. — Mă doare în gât de mor. Crimă și pedeapsă. Mă duc să mă culc. Din cauza timpului pe care îl petrece în tufișuri ude, Helen suferă foarte des de dureri în gât. — Îți aduc niște înghețată de îndată, scumpo, i-a zis mama. Spune-mi, mor de curiozitate, ți-ai îndeplinit misiunea? Mamei îi place la nebunie profesia lui Helen, mai mult, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de mare succes. În care, se înțelege de la sine, își vor juca propriile roluri.) — Da, l-am prins. Ding-dong! Bun, mă duc să mă culc. În loc de asta, s-a întins pe una din nenumăratele canapele. — Tipul m-a văzut în tufiș când îi făceam poze. Mama și-a dus mâna la gură, așa cum fac de obicei oamenii la televizor când vor să pară neliniștiți. Nici o grijă, a zis Helen. Am stat puțin de vorbă. Mi-a cerut numărul de telefon. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de culoare închisă care ar trebui să fie impermeabile, dar nu sunt.) —Ai nevoie să ieși la aer, a spus. — Am ieșit la aer mai devreme. În nici un caz n-aveam de gând să stau unșpe ore ascunsă într-un tufiș ud în timp ce ea încerca să prindă în poză bărbați infideli care ieșeau din casele amantelor. — Dar vreau să vii cu mine. Deși eu și Helen cu greu am fi putut fi mai deosebite decât eram, ne înțelegeam bine: poate pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
putem să lucrăm împreună, noi amândouă. Am putea să fim detectivi particulari. Închipuie-ți ce ne-am mai distra. Închipuiți-vă ce s-ar mai distra ea, cuibărită în pătucul ei cald și moale, în timp ce eu aș pierde vremea în tufișuri pline de apă, făcând toată treaba în locul ei. Îți sunt de mai mare ajutor ca PR de produse cosmetice, am spus, și ea a părut să mă creadă. Așa că au chemat-o pe Rachel să mă ducă la New York. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ascultă, tocmai s-a întâmplat ceva groaznic. Trebuie să mă ajuți, dar nu trebuie să spui nimănui. Crudul adevăr: am mustață. A apărut din senin; nu poate să fie de la menopauză la doar douăzeci și nouă de ani. Statul în tufișuri ude și înghețate m-a transformat într-un animal căruia îi crește păr des pe tot corpul ca să-i țină de cald. Deocamdată am doar mustăcioară și arăt ca Magnum PI, dar e doar o problemă de timp până când voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fost separat... —...că tot ce zboară se mănâncă și tu ești scara mea spre cer...1 —...prin aceasta îți jur loialitate, încredere, credință și că nu voi lăsa să apară între noi mecanisme repetitive pasiv-agresive... —...și dacă auzi forfotă în tufișuri, nu te teme... Fruntea tatei se încrețise. Era nedumerit. Nu e toată treaba puțin cam... cum ziceți voi? —Mângâietor-delicată, i-a șoptit Jacqui sonor din rândul din spate. —Așa, mângâietor-delicată. Apoi și-a dat seama că persoana care vorbise era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
politică a druizilor împiedica afirmarea principiilor instituționale și a magistraturilor romane, cu toate că de cele mai multe ori Roma le încredința galilor. Opri calul și își lăsă privirea să rătăcească printre trunchiuri; observă plin de încântare o rază de soare ce lumina un tufiș încărcat de fructe roșii, dar în același timp îi vedea pe cei cinci preoți târâți până la frasinul sacru și obligați să se uite cum era tăiat acel copac în care era închisă puterea zeului; îi revăzu apoi, crucificați. Când muriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prezența lui era necesară pentru a vindeca, pentru a alina durerea, pentru a salva viața cuiva. Lurr mergea alături de el, supus, dar neliniștit, cu părul zbârlit și arătându-și colții. Valerius dădu ocol unui pin și deodată, la rădăcina unui tufiș, zări un chip schimonosit de groază și privirea teribilă a unor ochi larg deschiși, de un albastru spălăcit. Se opri; inima începu să-i bată cu putere. Se aplecă încet, însă tresări brusc și se dădu câțiva pași înapoi: era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]