836 matches
-
dispunea de patru hidroavioane adăpostite în două hangare, pentru lansarea cărora era echipată cu o pereche de catapulte montate la mijlocul navei. Armamentul principal al navei era format din 9 tunuri Mark 8 L/50 de 305 mm grupate în trei turele triple, două în față (a doua la un nivel mai înalt decât prima) și una la pupa suprastructurii. Armamentul secundar consta din douăsprezece tunuri jumelate L/38 de 127 mm, în șase turele amplasate simetric. Două erau amplasate în axul
USS Guam (CB-2) () [Corola-website/Science/331031_a_332360]
-
50 de 305 mm grupate în trei turele triple, două în față (a doua la un nivel mai înalt decât prima) și una la pupa suprastructurii. Armamentul secundar consta din douăsprezece tunuri jumelate L/38 de 127 mm, în șase turele amplasate simetric. Două erau amplasate în axul navei deasupra turelelor principale, una la prova și una la pupa suprastructurii, iar restul de patru turele era amplasate în colțurile suprastructurii. Armamentul antiaerian consta în 56 de tunuri Bofors de 40 mm
USS Guam (CB-2) () [Corola-website/Science/331031_a_332360]
-
în față (a doua la un nivel mai înalt decât prima) și una la pupa suprastructurii. Armamentul secundar consta din douăsprezece tunuri jumelate L/38 de 127 mm, în șase turele amplasate simetric. Două erau amplasate în axul navei deasupra turelelor principale, una la prova și una la pupa suprastructurii, iar restul de patru turele era amplasate în colțurile suprastructurii. Armamentul antiaerian consta în 56 de tunuri Bofors de 40 mm cvadruple și 34 de tunuri Oerlikon de 20 mm individuale
USS Guam (CB-2) () [Corola-website/Science/331031_a_332360]
-
pupa suprastructurii. Armamentul secundar consta din douăsprezece tunuri jumelate L/38 de 127 mm, în șase turele amplasate simetric. Două erau amplasate în axul navei deasupra turelelor principale, una la prova și una la pupa suprastructurii, iar restul de patru turele era amplasate în colțurile suprastructurii. Armamentul antiaerian consta în 56 de tunuri Bofors de 40 mm cvadruple și 34 de tunuri Oerlikon de 20 mm individuale. Conducerea focului armamentului principal era asigurată de două sisteme de tip Mk 34, a
USS Guam (CB-2) () [Corola-website/Science/331031_a_332360]
-
tip Mk 34, a tunurilor de 127 mm de două sisteme de tip Mk 37, iar a tunurilor de 40 mm de un sistem de tip Mk 57. Centura cuirasată avea o grosime de 229 mm, iar blindajul frontal al turelelor era de 325 mm. Puntea principală cuirasată avea o grosime de 102 mm. Construcția lui "Guam" a început la 2 februarie 1942, de către New York Shipbuilding Corporation, în Camden, New Jersey. A fost lansată la 12 noiembrie 1943, și dată în
USS Guam (CB-2) () [Corola-website/Science/331031_a_332360]
-
erau umplute cu fibre neturale de capochier. Propulsia era asigurată de șenile care, prin intermediul unor tije, erau legate la axul unei elice. "Schwimmpanzer II" se putea deplasa cu 5,7 km/h prin apă. Un furtun gonflabil din cauciuc din jurul turelei asigura etanșarea acesteia din urmă. Tunul de 280 mm și mitraliera erau operaționale chiar și în timpul în care tancul își croia drumul prin apă. Dată fiind lățimea marea a tancului dotat cu flotoare, "Schwimmpanzer II" putea fi lansat doar de la
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
pupa. Germanii au transformat 52 de tancuri obișnuite în blindate amfibii mai înainte ca operațiunea să fie contramandată. "Tauchpanzer", cunoscut și ca "U-Panzer" ori "Unterwasser Panzer" (tanc subacvatic) era un tanc mediu Panzer III ori Panzer IV modificat, cu o turelă etanșată. Spațiul dintre turelă și blindaj era etanșat cu un furtun gonflabil, iar manteletele și gura tunului și mitralierei precum și cupola comandantului erau acoperite cu dopuri dintr-un cauciuc special. Odată ce tancul ajungea pe uscat, toate acoperirile și etanșările erau
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
52 de tancuri obișnuite în blindate amfibii mai înainte ca operațiunea să fie contramandată. "Tauchpanzer", cunoscut și ca "U-Panzer" ori "Unterwasser Panzer" (tanc subacvatic) era un tanc mediu Panzer III ori Panzer IV modificat, cu o turelă etanșată. Spațiul dintre turelă și blindaj era etanșat cu un furtun gonflabil, iar manteletele și gura tunului și mitralierei precum și cupola comandantului erau acoperite cu dopuri dintr-un cauciuc special. Odată ce tancul ajungea pe uscat, toate acoperirile și etanșările erau îndepărtate prin detonarea unor
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
grele de artilerie ale armatei terestre și ale marinei de-a lungul coastei franceze, în special la Pas-de-Calais. Această operațiune urma să fie realizată de "Organizația Todt" și a început efectiv pe 22 iulie 1940. Până la începutul lunii august, patru turele rotitoare dotate cu tunuri de 28 cm erau gata de luptă, tot așa cum erau operaționale toate turnurile montate pe platforme de cale ferată. Șapte dintre piesele de artilerie de 28 cm și un tun de 21 cm cu o rază
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
fost livrate doar 12 tancuri în loc de 45 planificate. Aceste întârzieri au dus nu numai la mișcările sociale din concernul Giat, dar, de asemenea din cauza refuzului DGA de a recepționa tancurile livrate din cauza unor defecte de calitate (acesta includeau probleme la turelă, din cauză că rotirea turele punea probleme de securitate și de asemenea erau probleme la vizorul camerei termice). La sfârșitul anului 2005 au intrat în producție 96 de tancuri, iar în 2007 la sfârșitul lunii noiembrie nu au mai rămas decât 8
AMX 56 Leclerc () [Corola-website/Science/331602_a_332931]
-
12 tancuri în loc de 45 planificate. Aceste întârzieri au dus nu numai la mișcările sociale din concernul Giat, dar, de asemenea din cauza refuzului DGA de a recepționa tancurile livrate din cauza unor defecte de calitate (acesta includeau probleme la turelă, din cauză că rotirea turele punea probleme de securitate și de asemenea erau probleme la vizorul camerei termice). La sfârșitul anului 2005 au intrat în producție 96 de tancuri, iar în 2007 la sfârșitul lunii noiembrie nu au mai rămas decât 8 tancuri de livrat
AMX 56 Leclerc () [Corola-website/Science/331602_a_332931]
-
și Republica Populară Chineză, în timp ce cele construite în China au trecut testele, cele fabricate în Cehia nu. Disponibilitatea tancurilor Leclerc era inferioară în 2005 (40%) față de 2004 (60%) în parte din cauza problemelor electronice, a frânelor cu ceramică și a funcționării turelei. Arma principală a Tancului Leclerc este tunul Giat (Nexter) CN120-26 de 120mm cu țeavă lisă. Acest tun poate să tragă cu aceleași proiectile de 120mm ca și standardul NATO tancul Leopard 2 german și tancul american M1 Abrams, dar în
AMX 56 Leclerc () [Corola-website/Science/331602_a_332931]
-
arse cu aer comprimat în loc de ejector de gaze, ca de obicei. Leclerc are de asemenea un sistem unic de încărcare automată a proiectilelor, care a fost conceput special pentru acest tanc, astfel reducând echipajul la trei persoane, prin eliminarea încărcătorului. Turela tancului Leclerc a fost proiectat în jurul sistemului de auto-încărcare, în scopul de a evita problemele frecvente la alte tancuri cu sistem automat de încărcare. Autoîncărcătorul de pe Leclerc are 500 kg, permite o cadență de 12 focuri pe minut, 22 proiectile
AMX 56 Leclerc () [Corola-website/Science/331602_a_332931]
-
proiectile fiind gata de utilizare; se pot folosi până la șase tipuri diferite de muniție, deși la fel ca majoritatea sistemelor de autoîncărcare, odată ce proiectilul a fost încărcat, nu se mai poate opta pentru alt tip. Încărcătorul automat a permis ca turela să fie remarcabil de mică, suprafața sa anterioară fiind de 1,6 m, cu 0,5 m mai mică decât la Leopard 2. Cele mai frecvente tipuri de proiectile folosite sunt: fiind pregătite alte 18 proiectile pentru reîncărcarea tunului. Un
AMX 56 Leclerc () [Corola-website/Science/331602_a_332931]
-
scris un articol în "Jane's Fighting Ships", pledând în favoarea conceptului său. El a propus un viitor cuirasat britanic „ideal" de 17.000 de tone, cu armamentul principal format dintr-o duzină de tunuri de 12 țoli, dispuse în opt turele, cuirasă(blindaj) de 12 țoli, și o viteză de 44 km/h (24 de noduri). Royal Navy (RN), Marina Imperială Japoneză și United States Navy (Marina Statelor Unite) au recunoscut toate aceste probleme înainte de 1905. Royal Navy a modificat proiectul cuirasatelor
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
evalua diferitele propuneri de proiectare și de a ajuta în procesul de proiectare în detaliu. Fisher a numit personal toți membrii comisiei iar el a fost președinte comisiei. Comisia a decis cu privire la armamentul principal, respingând orice aranjament de suprapoziționare a turelelor din cauza îngrijorării cu privire la efectele suflului de la gura țevii asupra acoperișului turelei aflate dedesubt, iar în 18 ianuarie 1905 a ales propulsie cu turbine în loc de motoare cu piston pentru a ușura nava cu un deplasament de 1.100. Înainte de desființarea sa
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
de proiectare în detaliu. Fisher a numit personal toți membrii comisiei iar el a fost președinte comisiei. Comisia a decis cu privire la armamentul principal, respingând orice aranjament de suprapoziționare a turelelor din cauza îngrijorării cu privire la efectele suflului de la gura țevii asupra acoperișului turelei aflate dedesubt, iar în 18 ianuarie 1905 a ales propulsie cu turbine în loc de motoare cu piston pentru a ușura nava cu un deplasament de 1.100. Înainte de desființarea sa la 22 februarie, comisia a decis cu privire la o serie de alte
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
aproape 3.000 t, mai mult decât navele anterioare. Avea o înălțime metacentrică de 1,7 m, la o încărcătură mare și fund dublu complet. Dreadnought avea montate tunuri navale BL Mark X de 305 mm (12 țoli) în cinci turele, care adăposteau câte două tunuri navale fiecare. Trei turele au fost amplasate convențional de-a lungul liniei mediane a navei, cu turela ('A') înainte și două turele în pupă ('X' și 'Y' ), acestea din urmă separate de turnul de control
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
Avea o înălțime metacentrică de 1,7 m, la o încărcătură mare și fund dublu complet. Dreadnought avea montate tunuri navale BL Mark X de 305 mm (12 țoli) în cinci turele, care adăposteau câte două tunuri navale fiecare. Trei turele au fost amplasate convențional de-a lungul liniei mediane a navei, cu turela ('A') înainte și două turele în pupă ('X' și 'Y' ), acestea din urmă separate de turnul de control al torpilelor situat pe un catarg trepied scurt. Două
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
fund dublu complet. Dreadnought avea montate tunuri navale BL Mark X de 305 mm (12 țoli) în cinci turele, care adăposteau câte două tunuri navale fiecare. Trei turele au fost amplasate convențional de-a lungul liniei mediane a navei, cu turela ('A') înainte și două turele în pupă ('X' și 'Y' ), acestea din urmă separate de turnul de control al torpilelor situat pe un catarg trepied scurt. Două turele ('P' și 'Q') au fost plasate la babord și tribord. Dreadnought putea
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
montate tunuri navale BL Mark X de 305 mm (12 țoli) în cinci turele, care adăposteau câte două tunuri navale fiecare. Trei turele au fost amplasate convențional de-a lungul liniei mediane a navei, cu turela ('A') înainte și două turele în pupă ('X' și 'Y' ), acestea din urmă separate de turnul de control al torpilelor situat pe un catarg trepied scurt. Două turele ('P' și 'Q') au fost plasate la babord și tribord. Dreadnought putea trage cu opt tunuri în
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
au fost amplasate convențional de-a lungul liniei mediane a navei, cu turela ('A') înainte și două turele în pupă ('X' și 'Y' ), acestea din urmă separate de turnul de control al torpilelor situat pe un catarg trepied scurt. Două turele ('P' și 'Q') au fost plasate la babord și tribord. Dreadnought putea trage cu opt tunuri în unghi de 60° înainte în direcția prorei și 50° în direcția pupei. În afara acestor limite de unghi, el putea trage cu șase tunuri
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
în direcția prorei și 50° în direcția pupei. În afara acestor limite de unghi, el putea trage cu șase tunuri dinspre pupă și cu patru dinspre proră. Tunurile puteau fi lăsate jos la -3° și ridicate la +13,5°, în timpul Primului Război Mondial turelele fiind modificate pentru a permite o elevație de 16°. Tunurile trăgeau cu proiectile de 390 kg, la o viteză la gura țevii de 831 m/s; la o elevație de 13,5°, cu proiectile perforante, aceasta oferea o distanță de
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
mai aerodinamice, dar puțin mai grele. Cadența acestor tunuri era de două lovituri pe minut. Fiecare tun avea câte 80 de lovituri (proiectile). Armamentul secundar a constat în 27 tunuri de 76 mm (3 țoli) plasate în suprastructură și pe turele. Aceste tunuri mai mici puteau fi coborâte până la -10° și se puteau ridica până la + 20°. Aceste tunuri de 76mm puteau trage cu proiectile de 5,7 kg, cu o viteză la gura țevii de 790 m/s, ceea ce permitea o
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
h). Nava dispunea de patru hidroavioane, pentru lansarea cărora era echipată cu o pereche de catapulte cu abur montate la mijlocul navei. Armamentul principal al navei era format din 9 tunuri Mark 8 L/50 de 305 mm grupate în trei turele triple, două în față (a doua la un nivel mai înalt decât prima) și una la pupa suprastructurii. Armamentul secundar consta din douăsprezece tunuri jumelate L/38 de 127 mm, în șase turele amplasate simetric. Două erau amplasate în axul
USS Hawaii (CB-3) () [Corola-website/Science/332587_a_333916]