KorAP: Find »[drukola/base=ucrainean & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...93 >

2,309 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

În sat și a Început să meargă pe la casele țăranilor să ceară ceva de pomană. N-aveau nici țăranii, că era vai de capul lor. Noroc că noi, stând acolo, În Siret, care era o zonă poliglotă, trăiau foarte mulți ucraineni, ruteni, nemți, evrei, români și toată lumea de acolo știa mai multe limbi. Și tata vorbea ucraineana, rusa, nemțește, vorbea și ungurește, că el se trăgea din Maramureș - a avut noroc că știa limba rusă și vorbea cu țăranii de acolo

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să se Împace cu sistemul socialist. El n-a fost angajat În câmpul muncii socialiste. Nici o zi. A avut cotizație ca mic meseriaș. Am avut și eu probleme din cauza asta, dar până la urmă am scăpat. (decembrie 2002) „Numai românii și ucrainenii comandau lagărul” interviu cu Ruti Moscovici (n. 1935) Mihai Vakulovski: Doamnă Ruti Moscovici, ce făceau părinții dumneavoastră Înainte de război? Ruti Moscovici: Eu atunci Încă nu eram de școală. Noi am plecat În ’41, ’40-’41. Tata avea o prăvălioară sau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
otravă, asta a fost. Bineînțeles că ce au făcut ceilalți medici a făcut și unchiul meu și s-a terminat cu mătușă-mea În câteva clipe. Condițiile de acolo erau groaznice, mai ales o lipsă teribilă de igienă. Nu știu cum trăiau ucrainenii, nu știu cum au trăit basarabenii... Medicul era fiul femeii care a fost omorâtă? Sigur, băiatul ei. Și a venit să se sfătuiască cu mama, care era ruda cea mai apropiată, iar ea i-a spus: „Ieși afară de aici! Să nu-mi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
plecat, dar cât ne putea ține? A mai cumpărat și tata câte ceva. A fost totul groaznic. După vreo 8 zile, după ce am stat ca niște câini acolo, tot românii... Să spun și asta, că ăsta-i adevărul: numai românii și ucrainenii au comandat lagărul. Nu nemții. Pentru că patrulele au stat cum e de aici până vizavi. Tata a vorbit și eu mai ieșeam pe afară - că de, un copil mai iese. A comandat numai oștirea română și ucrainenii. Tatăl meu, știind

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
numai românii și ucrainenii au comandat lagărul. Nu nemții. Pentru că patrulele au stat cum e de aici până vizavi. Tata a vorbit și eu mai ieșeam pe afară - că de, un copil mai iese. A comandat numai oștirea română și ucrainenii. Tatăl meu, știind foarte bine ucrainește, că era din Cernăuți, s-a Înțeles cu ei. În sfârșit, după vreo 8 zile am trecut Nistrul. Trecând Nistrul cu o barcă, militarii tot s-au purtat foarte urât. Am avut niște cercei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
a fost unul din cei trei translatori care s-au dus și când a fost de mers În afara ghetoului și a vorbit și cu oamenii de acolo, și nemți, dar În general la noi În ghetou au comandat românii și ucrainenii. Știu asta sută la sută fiindcă vizavi de noi a fost patrula și dacă trecea cineva imediat trăgeau cu arma În el. De frică, tata nici nu mi-a dat voie să traversez și m-am dus numai pe o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
rădăuțenii, cei care n-au avut tifos - că dacă aveai tifos se termina - au scăpat, că cei tineri ca matale au mai scăpat, că erau robuști, s-au salvat datorită lucrurilor pe care le-au avut și le-au vândut ucrainenilor. Toată colonia era o școală, un internat și În mijloc am stat noi În această așa-zisă casă a unui administrator - nu știu ce administrator putea să stea acolo, că nici o ușă, nici un geam nu se Închidea. După un timp. Muncitori erau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
la șosele, la ce era mai rău și mai greu. Spune, domnule. Soțul doamnei Schenker: Am făcut șoseaua Edineț - Atachi. Ce-am văzut În Transnistria n-am văzut aici. De ce lumea e așa Înapoiată? Că tatăl meu a intrat la ucraineni, care nu erau În situația noastră. Erau și foarte răi. Eu nu știam ucrainește, am Învățat pe urmă de la copii. Un băiețel n-a vrut să-mi dea mingea să mă joc. Am vrut și eu să mă joc puțin

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
bătrâni au fost omorâți de copiii lor sau de rude, vecini, doctori care n-au văzut altă ieșire. Alte cazuri? Lângă noi au stat niște oameni tot foarte de treabă. Într-o zi am auzit niște țipete: au intrat niște ucraineni, i-au bătut tare și unuia i-a fost fatal - a avut hemoragie și a murit. Au venit doctori, că erau o mulțime de doctori, dar dacă nu poți să faci nimic... Ne-am temut foarte tare de tifos - toată

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Moghilev, se poate munci la țărani. Pe un ger năprasnic, noi am pornit pe jos spre acel sat, care se numea Kukavka. La scurtă vreme după ce am ajuns am aflat de la alte familii, care veniseră Înaintea noastră, că grupuri de ucraineni care Își zic milițieni Îi vizitează pe nou-veniți și le fac percheziții. Fără să bage de seamă cei din familie, ei strecoară undeva o grenadă sau altceva, pe care spun că au găsit-o la acea percheziție, și Îți iau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
și de a ne muta În perimetrul din oraș stabilit ca ghetou. Am avut noroc să ajungem Într-o cămăruță dintr-un bloc, unde s-au mutat și alte familii deportate. Am cunoscut un om excepțional, un inginer Valeanski, un ucrainean foarte bun la suflet, care a deschis un mic atelier de tâmplărie, unde lucram câțiva evrei. El ne-a ajutat cu o sobiță din tablă pe care puteam să gătim delicii culinare: scrijele din cartofi, când puteam să procurăm cartofi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
vestea că va veni ceva mai bun. Asta era În ’42, vara. Primul lucru pe care am vrut noi să-l facem e să scăpăm de mizeria și de condițiile de viață În care trăiam. Am cunoscut o familie de ucraineni, oameni foarte cumsecade. El fusese contabil de colhoz, dar pe el aproape că nu l-am văzut - pe urmă am aflat că era dintre cei care luptau Împotriva nemților, adică era mai mult ascuns. Era partizan. Da. Dar Îl mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Însă tot la această femeie, unde a fost mai bine decât la alții. Iarna lui ’44. A venit ianuarie, retragerea trupelor nemțești. Ne-a fost foarte frică, pentru că dacă aflau că suntem evrei ne omorau cu siguranță. Însă vecinii, toți ucraineni, ne-au ajutat și n-am pățit nimic. În martie se retrăgea și armata română, dar ne-a fost frică și de ucrainenii care au colaborat cu nemții și de cei din armata română care au fost eliberați din Închisori

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
a fost foarte frică, pentru că dacă aflau că suntem evrei ne omorau cu siguranță. Însă vecinii, toți ucraineni, ne-au ajutat și n-am pățit nimic. În martie se retrăgea și armata română, dar ne-a fost frică și de ucrainenii care au colaborat cu nemții și de cei din armata română care au fost eliberați din Închisori. Li s-a dat voie să lupte pentru a ieși din Închisori. Aceștia erau chiar niște criminali care omorau pur și simplu - ca să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
bănuți, și a intrat și a venit să vadă ce s-a Întâmplat cu mine. Și i-au spus: „Uite, are tifos, e bolnav, medicamente nu-s”. A plecat și a adus medicamente, deși era criză, că era război. Și ucrainenii nu erau chiar Înstăriți, nici Înainte de război și nici atunci. Dar totuși a făcut rost de medicamente, a adus lapte, a adus mâncare - venea cam o dată sau de două ori pe săptămână. A fost ceva extraordinar. Nu mi-am putut

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acolo, că eu eram pe listă că lucram - la 10 ani figuram pe listă că lucram la femeia asta: ea a aranjat, a plătit, nu știu cum a procedat. Eu mă duceam cu vaca la păscut. Acolo erau mulți băieți ca mine, ucraineni, unii mai mari. Și ea i-a adunat Într-o dimineață pe toți și le-a spus: „Vă rog frumos, aveți grijă de el, nu cumva să ziceți cuiva că e evreu, dacă vin nemții și Întreabă și nu știu ce. Purtați

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
două săptămâni. Ce-am mai făcut pe-acolo nu știu, dar, În orice caz, nu prea spălați, nu prea Îngrijiți, nu știu ce-am mai mâncat... Mama mea era foarte răzbătătoare, o femeie foarte energică - a căutat o gazdă la ucraineni. Moghilevul era În partea ucraineană, ca și acum, cred. Și a găsit o gazdă, niște ucraineni foarte bogați și care aveau, pe lângă casă, vila lor, o căsuță mică din două Încăperi pe care a Închiriat-o mama. Mama cu tata

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
spălați, nu prea Îngrijiți, nu știu ce-am mai mâncat... Mama mea era foarte răzbătătoare, o femeie foarte energică - a căutat o gazdă la ucraineni. Moghilevul era În partea ucraineană, ca și acum, cred. Și a găsit o gazdă, niște ucraineni foarte bogați și care aveau, pe lângă casă, vila lor, o căsuță mică din două Încăperi pe care a Închiriat-o mama. Mama cu tata... ce să muncească, că nu ne-au dus acolo să muncim. Dar mama cu timpul s-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mică din două Încăperi pe care a Închiriat-o mama. Mama cu tata... ce să muncească, că nu ne-au dus acolo să muncim. Dar mama cu timpul s-a descurcat: se ducea, făcea un comerț... ambulant. Se ducea la ucraineni și cumpăra mărfuri alimentare pe care le vindea mai departe și câștiga un ban pentru o mămăligă - țin minte că mâncam numai mămăligă. Gazda asta avea vaci și probabil că Îi era milă de copii, că eram două fetițe: ne

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
eu nu mă atingeam - sandvișurile de la școală le aduceam acasă, ascundeam mâncarea prin sertare, iar În Transnistria plângeam după o bucată de mămăligă. Eram cea mai mică și plângeam: „Eu vreau bucata cea mai mare”. Nu știu cum argumentam. Aveam noroc de ucrainenii care ne mai dădeau lapte. Pâine foarte, foarte rar, neagră. Mai țin minte o pățanie, dar asta e mai hazlie. Nu mai țin minte conversațiile Între părinți. Mama avea grijă să nu avem păduchi, ne scălda și ne căuta de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
din partea tatălui - foarte multe rude, tata a avut multe rude... — În localitatea În care v-ați născut comunitatea evreiască era mare? — Da, era o comunitate mare. Știu că mergeam la sinagogă și era multă lume acolo - dar erau și români, ucraineni, șvabi. Care conviețuiau, după câte pot să-mi aduc eu aminte, În bună Înțelegere și fără probleme. Am avut prieteni, vizavi de mine, cu o grădină mare și cu o curte foarte mare. Îmi aduc aminte că mergeam și ne

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
sâmbătă până se aprind stelele... În afară de aceste tradiții țin minte când mă ducea tata la grădiniță, mi-amintesc cum mă ducea iarna cu sania... Am amintiri frumoase despre această perioadă de viață... — Grădinița era mixtă, adică erau și români, și ucraineni etc.? — Probabil, dar nu-mi aduc aminte decât că mă ducea și aducea, uneori mâncam acolo, mai ales iarna, din cauză că se circula mai greu... — Aveați o casă proprie? — Aveam o casă de care-mi amintesc că avea spațiu În jur

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Murafa? Nu era o distanță foarte mare, dar țin minte că ploua cu găleata... Cred că cu căruța am făcut În jur de 12 ore... Și am ajuns acolo și am intrat peste localnici - dar numai la evrei, că la ucraineni nu ne-au primit... Pe noi ne-a primit o familie alcătuită din șase persoane - tată, mamă, două fete și o fată măritată; ei s-au retras Într-o cămăruță mică, iar noi am rămas Într-o bucătărie, care era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
spaimă mare: nu ne apăra nimeni, oricine putea să ne omoare, puteau să ne facă ce vor, nimeni nu răspundea de noi... — La Murafa autoritățile ce indicații v-au dat? — Erau numai jandarmi, iar În afară de jandarmeria română mai erau și ucrainenii... Nu știu cum le zicea, dar erau ajutorul jandarmeriei române și ăia tot ne păzeau, un fel de miliție ucraineană, tot foarte antisemiți... — Vi s-a spus că n-aveați voie să ieșiți? — Nu. bineînțeles că n-aveam voie să ieșim din

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
plecat pe jos? — Pe jos. Cred că tata a mai angajat o căruță câțiva kilometri, dar, În rest, cam pe jos. În câteva zile am ajuns la Djurin. Djurinul era Împărțit: orășelul evreiesc era ghetoul, iar partea de jos aparținea ucrainenilor și jandarmeriei române... Am ajuns În partea de jos, unde nu era ghetoul, și trebuia până seara să părăsim acele locuri unde nu era voie să stai, că altfel te Împușca... Și tata și cu soră-sa au plecat până În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]