1,131 matches
-
Să înțeleagă pe deplin "comandamentulmmmm" reformulat cu tărie în 1984 de EL: Sursa de inspirație să fie izvorul viu al muncii, al vieții poporului nostru, nu ulcioarele, chiar aurite, care pot deforma realitățile. (Vii aplauze). A sorbi apa nu din ulcioare, ci din izvoarele limpezi dătătoare de viață, constituie și va constitui întotdeauna singura sursă adevărată de inspirație pentru toți creatorii patriei noastre, care doresc să scrie pentru popor, să trăiască împreună cu poporul (Vii și puternice aplauze)127. Aceasta era lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
fără pedigriu interesant), conflictele larvare erau aprinse cu mare meșteșug... Cât despre Pițu, am impresia că el prea luase în serios porunca sus-citată numai că în felul lui. Și de aici o dublă defazare: față de universitari (care se adăpau din ulcioarele culturii occidentale spoindu-le cu "motive naționale") și față de lumea artistică, față de folclornicii care încheiaseră pactul cu diavolul roșu adus de ocupația sovietică (ajurat cu bentițe tricolore apoi, precum cravatele pionierilor). El intuise înaintea lui Claude Karnoouh că folclorul fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
construit liceul. Pentru independență. Cît despre apa sfințită a izvorului, poate că monseniorul a sperat că va deveni miraculoasă, ca cea de la Lourdes. Dar nu s-a întîmplat nimic. Numai Kagabo, tămăduitorul, sau otrăvitorul, cum vrei, umple cu ea niște ulcioare negre, mici, în formă de tigve. Moaie în ele rădăcini de forme neliniștitoare, piei de șarpe măcinate, smocuri de păr de copii născuți morți, sînge uscat de la primele menstruații ale fetelor. Ca să te vindeci. Ca să mori. Cum vrei. Epopeea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în suflet halba e încă-nspumată. Beau, degustând așteptarea: așteptarea mă-mbată. Sunt una cu lumea scrobită și urbea ce mă va-nfia. Undeva aproape, - dar unde? - Pâlpâie, asurzindu-mă, inima ta. Ești la intersecție. Pasul săltat trupul tău ca ulciorul: Ce ne e scris fi-ne-va dat! Ochii mei înverzesc semaforul. La joncțiunea științelor liminare Redusă la dimensiuni infinitesimale sub microscop - o biată tresărire moleculă mai degrabă ipotetică de polimer defuncta tristețe, defuncta iubire. Dar uite că trăiește bine-mersi
Veaceslav SAMOȘKIN by Ion Covaci () [Corola-journal/Imaginative/8297_a_9622]
-
substanțe vitale de pe podea imprimă tabloului static din final un cromatism violent: "Mulți lefecii periră, dar în sfârșit nu mai rămasă nici un boier viu. Patruzeci și șepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta și trânta aceasta, masa se răsturnase; ulcioarele se spărseseră și vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe lespezile sălii". Printr-o abilă mișcare de panoramare rezumativă, naratorul ne introduce secvența măcelului paralel al slugilor boierești, desfășurat în curte. Totuși, aici există supraviețuitori cu inițiativă și cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Oameni În credința că satul Giurgioana poate renaște, închin această carte nepotului meu Vlad, încă nesosit pe lume. D.V.M. GIURGIOANA BACĂU Sat Biserică Oameni Vaslui, 2011 Editura PIM Iași Reprezentarea de mai sus: O cupă cu capac sau poate un ulcior (dar nu gol); o putem considera ca pe o clepsidră care ne măsoară clipele de viață; dacă nu, o lumânare, stilizată, speranța în viață și lumină. De ce n-ar fi făclia culturii și înțelepciunii ? Viața ca reprezentare: la nivelul de
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
citise psalmi ca să o liniștească, o grecoaică din neam de negustori de grâne din Istanbul, una Lavinia, au dus-o la un schit în munte și au zidit-o de vie într o chilie strâmtă, fără hrană, doar cu un ulcior de apă, o psaltire și câteva lumânări. Zile și nopți întregi, veneau poslușnici și schimnici bătrâni să lipească urechea de ușa și ferestrele zidite și tencuite ale chiliei ca să asculte în curgere necontenită rostirea fără sfârșit a psalmilor. Și pe măsură ce
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-ai tu haiduc care să nu știe ce să facă ca să-i fie bine? Închipuiește-ți că avea un bordei de toată frumusețea. Numai că nu se vedea nici un semn care să arate că acolo este un adăpost. .. Dar... Vorba ceea: ulciorul nu merge de multe ori la apă, Niculăieș, feciorul tatii. De la o vreme, hangiul o băgat de seamă că ceva nu-i la locul lui. Că prea adoarme devreme și nu se trezește decât dimineața târziu. Chiar și acum iarna
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
la această disciplină. Ca la orice materie impusă, ea nu manifesta o atracție deosebită însă vrând, nevrând a devenit bună, însă bineînțeles, de câte ori avea posibilitatea să scape cu lecțiile neînvățate, nu ezita și nici măcar nu le citea acasă. Dar, cum ulciorul nu merge prea des la apă fără să se spargă, într-o zi, întâmplător, i-a venit rândul să o asculte chiar pe ea. Când s-a auzit strigată, toate culorile verzi, alb, roșu, galben și chiar albastru au năvălit
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în care se afla, Auta s-a așezat la umbra unei colibe pustii. Deocamdată, nimeni nu avea nevoie de el. Văzîndu-l obosit și crezîndu-l înfometat, unul dintre robii vechi, veniți o dată cu armata, îi aduse o mână de curmale și un ulcior cu apă proaspătă și îl privi cu tristețe. Auta se uită cu ochi pierduți după bunul sclav care pleca, dar nu mâncă. Era cu sufletul atât de istovit, încît nu-l mai cercetau nici gândurile, nici foamea. Și nici nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de ei, nu i-au nimerit. Dar asta a fost numai o amenințare. Oamenii și robii au fugit. Eu nu știam și m-am dus azi acolo. Am văzut nisipul răscolit, nu ca de vânt, altfel. Și am zărit niște ulcioare mici care străluceau. Niciodată n-au fost acolo ulcioare care să strălucească. Am vrut să mă apropii și chiar atunci mi-a spus un rob: "Nu te duce!" Și mi-a spus ce s-a întîmplat ieri. - Și nu te-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fost numai o amenințare. Oamenii și robii au fugit. Eu nu știam și m-am dus azi acolo. Am văzut nisipul răscolit, nu ca de vânt, altfel. Și am zărit niște ulcioare mici care străluceau. Niciodată n-au fost acolo ulcioare care să strălucească. Am vrut să mă apropii și chiar atunci mi-a spus un rob: "Nu te duce!" Și mi-a spus ce s-a întîmplat ieri. - Și nu te-ai dus? Tela îl privi cu groază: - Cum să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că nu sunt în apropiere. Își dădu seama că împrejur e tăcere și nemișcare. Vuietul care semăna uneori și cu urletul valurilor mării îl auzea fără îndoială de undeva dinăuntru. Nu știa ce putea fi. Mai înaintă câțiva pași. Până la ulcioarele de care-i spusese Tela erau vreo sută de pași, poate mai puțin. Auta mai merse câteva vreme, apoi căzu. Se tîrî pe brânci spre acele lucruri lunguiețe ce semănau cu ulcioarele (numără șase, așa i se păru) și care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ce putea fi. Mai înaintă câțiva pași. Până la ulcioarele de care-i spusese Tela erau vreo sută de pași, poate mai puțin. Auta mai merse câteva vreme, apoi căzu. Se tîrî pe brânci spre acele lucruri lunguiețe ce semănau cu ulcioarele (numără șase, așa i se păru) și care luceau ca sticla. Dar nu arătau chiar ca sticla, căci aveau în ele niște ape ciudate argintii, deși mai palide decât argintul. Poate-i mai rămăseseră cincizeci de pași... Auta ar fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Întoarse capul și zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în nisip și înțelese numaidecât pentru ce venise. Capul nu-i mai vuia, dar trupul îi era sleit. Nu mai avu curaj să mai încerce o dată a le cerceta și porni cu pași greoi și clătinați spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sau nu... Localnicii din Ta Kemet ziceau că Hapi vine de foarte departe, din niște munți stâncoși și pustii, păziți de un șoim și un uliu. Într-o peșteră de sub munte șade veșnic zeul Hapi, vărsând fără întrerupere din două ulcioare apa dătătoare de viață, care se scurge la vale prin gura îngustă a peșterii, strecurîndu-se între capul și coada unui șarpe uriaș. Așa se naște mereu, niciodată supusă pieirii, marea binecuvântare a ținutului Ta Kemet. Auta asculta de fiecare dată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înspăimîntați. Nimeni nu știa de unde vine acest sânge. Unii credeau că zeul își ucide jertfele lângă muntele de obârșie. Nimeni nu îndrăznea, dintre atlanți, să bea apa asta însîngerată. Numai chinuiți de sete și văzîndu-i pe localnici că-și afundă ulcioarele în râu fără teamă, unii soldați încercară să guste apa roșie, și îndată vestea se răspândi în toată armata: nimeni nu mai băuse, nici în Atlantida, apă așa de gustoasă. Iahuben era dintre puținii care o mai băuseră și altădată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vestea se răspândi în toată armata: nimeni nu mai băuse, nici în Atlantida, apă așa de gustoasă. Iahuben era dintre puținii care o mai băuseră și altădată. După ce mâncă vârtos, înainte de a se culca, soldatul Iahuben sorbi cu sete din ulcior, dar văzu că apa, tot bună, nu mai avea același gust. Se culcă gîndindu-se la Hapi. A doua zi îl căută pe Auta, în ceasurile când avu răgaz, și-l rugă să se ducă împreună spre malul râului. Vremea era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
taină! - Ai cam multe azi! râse Marele Preot. Tot din cer? - Nu, stăpâne, de pe pământ, dar nu știu de ce mi s-a părut că e și din cer. Am găsit în deșertul prin care am trecut niște lucruri ca niște ulcioare, sau... nu știu cum. Erau rotunde și lunguiețe, cu capetele ascuțite, dacă le-am putut desluși bine, căci am leșinat. - Cum ai leșinat? De spaimă? - Nu, stăpîne: ele m-au făcut să leșin. Nu semănau cu nimic din ce am văzut. N-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bolnav, chiar dacă depărtîndu-mă numaidecât mi-a trecut și m-am înviorat. Dar înțeleptul Tefnaht mi-a spus că au căzut altele asemănătoare și în alte locuri mai depărtate de cel dintâi. Se zice că unii oameni au murit de la acele ulcioare sau ce vor fi fost, iar alții care au venit mai târziu n-au mai pățit nimic. - N-a luat nimeni vreun ulcior din acelea? - Nimeni, stăpâne. - De ce, când ți-a spus Tefnaht că nu toate fac rău oamenilor, nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în alte locuri mai depărtate de cel dintâi. Se zice că unii oameni au murit de la acele ulcioare sau ce vor fi fost, iar alții care au venit mai târziu n-au mai pățit nimic. - N-a luat nimeni vreun ulcior din acelea? - Nimeni, stăpâne. - De ce, când ți-a spus Tefnaht că nu toate fac rău oamenilor, nu te-ai dus să le vezi? Auta plecă ochii în jos, mușcîndu-și buzele. - Ți-a fost frică? - Nu, stăpâne. - Atunci de ce nu te-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prin deșert nu i-a fost frică... Iată, mie nu-mi e teamă pentru tine: eu știu că n-ai fugi. Pentru asemenea lucru, putea să-ți lase o corabie. Cine altul ar fi îndrăznit să ia în mână niște ulcioare căzute din cer? Iată cum căutăm noi să cunoaștem adevărurile firii! Dar înțeleptului Tefnaht îi plac mai mult cântărețele răsăritene, pentru firea lor zvăpăiată. Marele Preot era mânios și nu încerca să-și mai ascundă sufletul de ochii și urechile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
umărul bătrânului îi arătă cu cealaltă spre un fel de oglindă albă. Marele Preot și Tefnaht se uitară într-acolo și rămaseră înmărmuriți când îl văzură în acea oglindă pe Auta, lângă cort, cum lua din mâna unui slujitor un ulcior cu apă. Străinul de lângă oglindă trase dedesubt un soi de mâner, învîrti niște copci, și se ivi deodată în pătratul alb cerul negru cu stelele lui. Cerul părea că zboară prin minunata oglindă. Apoi zborul se opri și bătrânul recunoscu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
noi suntem la ei! Nici nu mai știu cum să spun. Mă doare capul. - Vrei să nu te mai doară, slăvite? întrebă Tefnaht. Trebuie să ieșim de-aici. Dar Marele Preot clătină din cap. Tot atunci se întoarse Auta cu ulciorul. - De ce ai stat atîta? îl întrebă Tefnaht. Iar Auta rîse: - Întâi s-au speriat de mine când m-au văzut cu globul pe cap, apoi au început toți să mi-l pipăie, să vadă dacă nu sunt nălucă. Bătrânul nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să mi-l pipăie, să vadă dacă nu sunt nălucă. Bătrânul nu mai vru apă; înțelese că pentru a bea trebuia să-și scoată globul, iar ca să și-l scoată trebuia să iasă din turn. Străinii se uitau curioși la ulcior. Cel cu păr mai bogat luă o țeavă străvezie deschisă la un capăt și o umplu cu apă, apoi apăsă un sâmbure din podea și se așeză pe scaunul pe care Auta îl cunoștea bine, dar care-i uimi pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]