2,033 matches
-
ai crede că vieața-i e curată ca cristalul? Nici visezi că înainte-ți stă un stâlp de cafenele, Ce își râde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget, Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri, La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri; Toți pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă, Quintesență de mizerii de la creștet până-n talpă. Și deasupra tuturora, oastea să și-o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și apa din cabină năvăli pe culoar. Oamenii se loveau unii de alții, se izbeau de încărcătură și pluteau prin cabină. În clipa aceea un muget năprasnic răsună din capătul culoarului. Ordinele căpitanului și ale secundului nu se mai auzeau. Umflate cât un munte, valurile începură să potopească vasul. Pe punte, puhoiul înghițea totul în calea sa, se izbea de catarge, se învolbura și năvălea nebunește pe scara ce ducea în burta vasului. Un matelot înghițit de ape reuși să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și Nishi s-au uitat la el în tăcere. — Indienii s-au oprit aici pentru mine. Altfel, zâmbi el stânjenit, acum aș fi fost și eu departe de Tecali. Uneori regăsesc în acești indieni chipul lui Iisus. După fața lui umflată și pământie era limpede că nu mai avea multă vreme de trăit. Poate că o să-și dea sufletul pe marginea acestui lac înăbușitor. Și atunci o să fie îngropat la marginea lanului de porumb. — Și totuși, eu nu pot nici în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Îl auzi pe Wilson șoptindu-i. Coboară odată, n-o să stea acolo toată ziua. Macomber ieși prin deschizătura din dreptul său, apoi puse piciorul pe scară și apoi jos. Leul stătea tot acolo, privind maiestuos și calm spre obiectul ciudat, umflat și Îndesat ca un fel de superrinocer, pe care ochii săi Îl distingeau doar ca o siluetă. Nu simțea miros de om, așa că privea În continuare ciudatul obiect, mișcându-și ușor capul dintr-o parte În alta. Cum privea obiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Robert Wilson, spuse ea. Frumosul domn Robert Wilson cu fața sa cea roșie. Apoi se așeză din nou lângă Macomber, privind pe malul celălalt al râului, unde leul zăcea cu greabănul jupuit, cu tendoanele mușchilor albi vizibile și cu burta umflată și tot mai albă, pe măsură ce negrii Îi jupuiau pielea. Într-un final, aduseră pielea umedă și grea, o făcură sul, se urcară cu ea În spate și mașina porni. Nimeni n-a mai zis nimic până-n tabără. Și așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și toți cilindrii, roțile, curelele de transmisie și toate fiarele, aruncate peste Încărcătura de cherestea depozitată În pântecele vasului. Magaziile deschise ale calei fură acoperite cu o prelată legată strâns cu funia, și vasul o porni În larg cu pânzele umflate, ducând cu el tot ce făcuse din fabrica aia o fabrică și din Hortons Bay un oraș. Barăcile cu etaj, cantina, magazinul companiei, birourile și fabrica Însăși rămaseră părăsite În mijlocul a zeci de pogoane de rumeguș care acoperea câmpia mlăștinoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cealaltă. Când l-am auzit coborând m-am dus după el. Jack stătea la masă-n bucătărie. Hogan intrase și el și stătea-n picioare lângă masă. — Cum te simți, Jack? — Binișor. — Ai dormit bine? Întrebă Hogan — Da. Am limba umflată, da’ capu’ nu mă doare. — Bine, spuse Hogan. Păi ți-am dat whisky bun. — Trece-l pe notă, spuse Jack. Când vrei s-ajungi În oraș? — Înainte de prânz. Plec cu trenu’ de 11. — Stai jos, Jerry, spuse Jack. Hogan ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-ncerce să-i blocheze loviturile. Nu se vedea ce bătaie groaznică-și ia. Între runde Îi masam picioarele. Mușchii Îmi fluturau moi sub mâini la fiecare masaj. Era distrus ca dracu’. — Cum merge? Îl Întrebă pe John, Întorcându-și fața umflată spre el. — E meciu’ lui. — Cred că pot să rezist până la capăt. N-am chef să mă oprească ciobanu’ ăsta. Toate mergeau exact cum se așteptase. Știa că nu poate săl bată pe Walcott. Nu mai avea putere. Da’ nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
hârtii. Mai erau cărți de rugăciune, fotografii de grup În care echipajul de mitraliori era așezat după ordinea ierarhică și poza o veselie Îmbujorată, ca În fotografiile echipelor de fotbal din anuarul vreunui colegiu. Acum zăceau În iarbă, cocoșați și umflați. Cărți poștale de propagandă Înfățișând un soldat În uniformă austriacă ce forțează o femeie să se aplece de-a curmezișul unui pat. Amândoi erau desenați la modul impresionist. Erau niște desene foarte frumoase și n-aveau nimic În comun cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fac tot mai mari În fiecare zi până ce, uneori, devin prea mari pentru uniformele lor, umplându-le până ce acestea par să ajungă la pragul În care ar urma să explodeze. Burțile indivizilor pot crește până la niște dimensiuni incredibile și fețele umflate ajung să fie la fel de Întinse și rotunde ca un balon. Ce este surprinzător, pe lângă corpolența lor progresivă, este numărul hârtiilor Împrăștiate În jurul lor. Ultima poziție În care-i aflăm, Înainte de a se pune problema Înmormântării, depinde de locul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
zi. Brancardierii l-au rugat pe doctor să se ducă să vadă ce-i cu el. Îl vedeau mereu, când duceau câte un mort acolo, și chiar când nu-l vedeau Îl auzeau respirând. Doctorul avea ochii roșii și pleoapele umflate, aproape lipite, din cauza gazului lacrimogen. S-a uitat de două ori la bărbatul ăla - o dată la lumina zilei și a doua oară la lumina unei lanterne. Și asta ar fi putut constitui o frumoasă gravură de Goya, vreau să zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
unor oaspeți că „știa să cânte Fantaisie Impromptu de Chopin și o făcea să sune ca apa care curge repede Într-un pârâu primăvăratic“. „Țțț!“ a contraatacat Mama Scumpă. „A spus-o unor oaspeți străini. Care se așteaptă la vorbe umflate. Pentru că nu au rușine, dau dovadă de proastă-creștere și de lipsa oricărui standard de excelență. În plus, orice fetișcană poate cânta cântecul acela cu ușurință, chiar și tu dacă ai exersa puțin mai mult.“ Acestea fiind spuse mi-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sacouri largi, pantaloni și pălării, costume rămase de la ultimul carnaval de primăvară. S-au Încolonat În spatele orchestrei. Doi băieți mai solizi purtau o pancartă cu fotografia mea mărită, cea cu coafura din Himalaya. O coroană de flori Încadra fața mea umflată și zâmbetul prea larg. Vai mie, arăta de parcă aș fi candidat la primăria lumii de dincolo! În scurt timp, cortegiul funerar, la care s-au adăugat vreo zece-douăzeci de turiști pe role Închiriate și Încă vreo zece care fuseseră dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
aproape fluorescent, spuse ea. Moff se Întoarse și văzu ce găsise. Apropiindu-se, lui Heidi i se tăie răsuflarea și se rușină numaidecât. Proiectilele aveau forma exactă a penisului În erecție, cu glugi bulboase, iar roșul le făcea să pară umflate, gata să pocnească. Se Întoarse, căutând repede alte plante comestibile. Însă Moff Încă mai cerceta planta. —Douăzeci de centimetri lungime, aproximă el. Ce coincidență! Îi făcu cu ochiul, iar ea râse timid. Se gândi să o mai tachineze puțin, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
economie eminamente agricolă. Ca un bun gospodar a pornit prin țară, să vadă cu ochii proprii care este mersul treburilor. Pe atunci nu era chiar așa dependent de curteni, care mai târziu se întreceau în a ascunde realitatea în spatele cifrelor umflate și a realizărilor din burtă, așa că toată lumea se simțea îndreptățită să aibă speranțe în mai bine. A venit în acea primăvară și la Iași. Era într-o după amiază caldă, eu priveam cum doi muncitori altoiesc trandafirii într-o plantație
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
dă Dumnezeu de trăit), în schimb aceste medicamente compensate, sunt mijloace ideale pentru îngrășarea conturilor din bănci, chiar dacă și așa sunt dolofane. După un timp, băieții deștepți au învățat lecția și au aflat cum cu cât un contract este mai umflat, cu atât felia lor este proporțional mai mare. Unde este mia, se poate da la dos o sută, două, fără prea mari probleme. Cred că toată lumea a aflat, cum s-au aruncat vreo câțiva saci cu bani pentru un sistem
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
exagerate. Și în altă sală, în aceeași zi, impresie diferită. Pe neașteptate o zării la spatele meu. Într-o bluză albă, capul ei mi se păru mic, cu părul, din cauza căldurii, ud de transpirație și căzând în lațe sărace, fața umflată și moale, genele aproape inexistente, nasul cârn, dinții subțiri și interminabili. În fața neînsemnătății ei am fost satisfăcut ca de un câștig personal. Vioiciunea și prestanța ei de odinioară mă umilise. Și într-adevăr, la o întîlnire pe scara mare a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
autoritar: "Năprasnic zgomot!" Apoi, ca și cum i s-ar fi înmuiat enervarea, căzu ca o haină pe un scaun. Convorbirea continuă, suvenirurile circulau, reflexiile melancolice fumegau. Râsul gros al lui Michel reîncepu. La fiecare izbucnire i se zguduia tot stomacul. Picioarele umflate stau depărtate unul de altul și i se vedea coada jachetei pe sub scaun bălăbănindu-se. Apărură atunci două grații tinere. Domnișoarele Riri și Coca, în rose și bleu. "Porumbițele noastre!" "Războiul de la 77". "Lasă, Michel, s-a terminat cu eroismul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
gloanțele nu omorau decât pe vecinii lui. Nici patriotism, nici instinctul datoriei, numai satisfacția de a porunci și de a-și cheltui energia. Făcea impresia unei forțe imense: corp enorm, mușchii tresărind la orice mișcare. Fața roșie de sânge, vinele umflate, părul țepos. Avea gesturile scurte, iar vorba aspră, sacadată nu permitea nici o ezitare. După luptă, dragostea. Femeile de pe moșie veneau la porunca lui, fete sau neveste, fără împotrivire, ca și cum ai găsi nerod să te împotrivești unui cataclism. Le ținea câteva
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Se începea, mai târziu, mâncarea. Păsările nenumărate erau aduse pe masă, vinul clocotea în sticle. În bucătărie, pe un cuptor mare cât un rug, se frigea boul întreg. Cu toții mâncau și beau ca smintiții, pe nerăsuflate, și la urmă, ghiftuiți, umflați, învinețiți, cu bale la gură, cu sos pe haine, beți complect, adormeau pe mese, și de sforăiturile lor tremura casa. Boierul, care mâncase și băuse mai mult decât toți, rămânea însă neschimbat. Impunător, de pe jelț patrona pe adormiți, după cum un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lesne de înțeles, hunii îl scutiseră de paza nocturnă, el veghe fără încetare, răsucindu-se iar și iar sub învelitoare, scormonind cu privirea întunericul, atent la orice zgomot, la orice foșnet de frunze. Zorile îl aflară, așadar, răvășit, cu ochii umflați și cu o față de câine bătut. Dacă până atunci semnalul de trezire i-l dăduseră ghionții lui Balamber, în dimineața aceea, însă, hunul, care făcea întotdeauna ultimul tur de pază, îl văzu ridicându-se în capul oaselor la primul cântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după asta s-ar fi întors la viața sa din totdeauna și totul ar fi fost ca la început. Atât de mult își dorea să se întâmple așa, încât își învinse frica și repulsia pe care i le provoca râul umflat și învolburat, își luă puțin avânt și se azvârli în gol. Nu avu timp să i se facă frică de apă, iar râul îi primi în îmbrățișarea sa înghețată, biciuitoare. Izbitura îl făcu aproape să-și piardă cunoștința; se scufundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din orbite, arzând de febră. Luând-și privirea de la copilă, hunul se apropie de el și, apucându-l brutal de mâna cu care căuta să-l îndepărteze, se aplecă asupra lui și se apucă să-i cerceteze chipul palid și umflat. Tânărul îl privi cu dispreț, iar fața i se strânse de la durerile cauzate de rană. — Ce vrei, blestematule? protestă el. Du-te de-aici, lasă-ne să plecăm! Balamber constată dezamăgit că săgeata sa nu provocase o rană mortală; în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
minte Frediana și tânărul burgund și îi căută cu privirea în jur. Zadarnic: nu mai era acolo nici măcar calul cel alb. Când se sprijini în mâini ca să se ridice, o arsură puternică îi săgetă brațul drept; privindu-l, îl văzu umflat și plin de beșici. Din fericire, datorită ploii, arsura fusese mai puțin intensă, însă acum, că-și recăpăta simțurile, durerea îl cotropea, insuportabilă, urcând de-a lungul brațului, până aproape de umăr. Se sprijini în celălalt braț și, gemând, se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Care e numele tău? — Audbert. Nu e un nume celtic, iar după accent, nu pari a fi nici burgund, nici galo-roman, observă Sebastianus. De unde vii? — Pare a fi un rahat de marcoman, observă comandantul gărzii. Continuând să-și palpeze maxilarul umflat, Audbert lăsă capul în jos și îl privi pieziș, cu o expresie întunecată și incertă, meditând la răspunsul ce-l avea de dat. Văzându-l că șovăie, Wolfhram înaintă iarăși un pas și îl pălmui. — N-ai auzit? Răspunde! Prefectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]