1,021 matches
-
încă macaralele plutitoare, stîlpii și despărțiturile în care se afla apă. Și văd nisipul. Era atît de mult încît părea că o plajă temporară alb-aurie se ivise în mijlocul orașului, o plajă care începea un pic mai jos de țărm și unduia seducător către prospețimea rîului. Căldura trebuie să o fi determinat pe mama să iasă din casă. Nu era ea femeia care să iasă, fără motiv, din casă, într-o zi de lucru. Tot căldura trebuie să fi fost cea care
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
obraji, iar expresia feței radia de un zâmbet înspăimântător de frumos. Un nas mic, sub care se arcuiau sculptate buzele, apoi bărbia mică încă de adolescentă. Nu era prea înaltă, statura potrivită pentru vârsta ei, un corp fragil care se unduia ca spicul grâului dat în pârgă. Mersul îl avea sprinten ca de căprioară. Directorul i-a dat o cameră liberă în pavilionul administrativ, iar eu aveam camera legată de corpul uzinei, unde erau două grupuri electrogene ce produceau curentul electric
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
spre Huși, apoi spre Albița, a intrat pe drumul pietruit care merge spre satul lui natal Cordeni. De o parte și de alta a drumului străjuit de nuci, vede ogoarele înverzite cu grâu, cu porumb și cu floarea-soarelui ce se unduiau în lumina blândă a soarelui și în adierea vântului. Acest drum îi era foarte cunoscut încă din copilărie, din adolescență și din nenumăratele întoarceri în sat, când venea să-și viziteze mama și neamurile. Casa părintească, după moartea mamei sale
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
legendă. Casa Feliciei era spionată fără încetare, dar pajii negri, cu livrea și perucă buclată, n au mai apărut niciodată să deschidă și să închidă ușile grele de stejar și nici perdelele din iatacul Feliciei n-au mai părut că unduie. Situația era de nesuportat, mai ales că toți simțeau că le-a scăpat esențialul, inclusiv cei care până atunci vehiculaseră diverse zvonuri și explicații sigure. într-o noapte, s-a strâns o ceată formată din mahalagii înarmați până-n dinți, căci
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pleoapele. E caniculă în mai, cu 33 grade temperatură la umbră, ceea ce a determinat creșterea alarmantă a temperaturii și în casă. Pentru marți, 15 mai 2007, consemnez: la ora 10. Soarele strălucește accentuat, cerul e albastru-siniliu - pronunțat, vântul adie leneș unduind printre crengi, iar sub pomi și vița de vie se simte o răcoare plăcută. În această situație există un real pericol de insolație mai ales pentru copii și vârstnici. Până la orele serii am citit lucrarea istorică „Posada”, de N. Stoicescu
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
atât de rece, încât până și Contesa se trezi. Omul acesta își va reveni în curând și ea nici nu apucase să se pieptene! Alergă la oglinda de cristal și părul ei lung, mătăsos, nerușinat de bogat, începu să se unduiască aruncând scânteieri de stele în nările păroase ale lui Popa. Iar aici? își spuse el, încercând să-și aducă aminte ultimele evenimente. Era la nunta lui Mișu. Și acum, nu se știe cum, nimerise din nou la nebunii ăștia. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Mariana murea dansând în liniște, dezbrăcând încet vălurile de plastic. Odată cu ultimul văl va cădea capul ei - și numai al ei. Mariana murea încet și nu știau asta decât ea și Mișu. Își ridică încet bluzița. Abdomenul ei plat se unduia, intuind o maternitate dinainte pierdută. Linia sânilor tresălta sub sutienul roșu și părul ei mătăsos cu rădăcini negre îi îmbrățisa umerii încă vii. Mariana dansa încet și murea încet și în acele minute doamna Popa și doamna doctor își regretară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
se aciueze lângă casa ei. Mai rosti o scurtă rugăciune, pe care o Învățase de la bunica ei Tatiana, ca s-o ferească de ceasul rău și de ispitele diavolului. Mesteacănul continua Însă să foșnească dincolo de geam. Coroana sa pletoasă se unduia Încolo și Încoace, plecându-se până la pământ și ridicându-se apoi În aer. Poleite cu o lumină aurie, frunzele sclipeau orbitor În lumina lunii. Satul părea adormit. Nicăieri nu se auzea nici un zgomot. Câinii Încremeniseră ca niște sfincși, cu urechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
toată casa râdea. Tatăl nostru era asemuit de Mașa cu mălinii ce legănau În spatele casei, iar Psalmii lui David erau sălciile pletoase care creșteau ondulându-se pe marginea pârâului. Poveștile erau lanurile de grâu, de ovăz și de secară ce se unduiau În bătaia vântului la vreme de seară. Poveștile pe care i le citea tatăl ei În serile lungi de iarnă Mașa le cunoștea și acum pe dinafară. Când tatăl ei se apuca de citit, de treburile gospodărești se ocupa Fevronia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Între timp, se lumina de ziuă, portul Începu să se anime și Subotin ieși din depozit să ia un pic de aer, ca să-și revină În simțiri. Răcoarea de afară Își făcu Într-adevăr efectul. Privind fluviul larg ce se unduia lin În stânga și În dreapta sa, brigadierul avu mai Întâi intenția să pornească Înspre casă, dar se răzgândi. În fond, scandalul cu nevasta putea fi amânat și pentru seară. În afară de aceasta, până la sosirea salahorilor, mai rămăsese vreo două ore, așa că Ippolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și poșeta În același loc. Când Întâlnea astfel de făpturi pierdute, Bikinski Își vâra capul Între umeri, murmurând În sinea sa rugăciuni, ce avea menirea să-l apere de ispite de orice fel. Ele se țineau mult timp În urma lui, unduindu-și coapsele și sânii mari ca niște clopote, ce se clătinau amețitor În bătaia vântului de seară. Pentru a scăpa de sâcâială, Bikinski se metamorfoza În piatră kilometrică, călcând cu pași mari și crucea ridicată deasupra capului pe mijlocul șoselei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
strălucire orbitoare. „Iată că totuși mișcă”, spuse profesorul, frecându-și mâinile de satisfacție. Practicanzii apludară. „Dar ce credeați?” vru să exclame Oliver, dar gâtlejul lui transformă vorbirea umană Într-un fel de cârâit, acompaniat de foșnetul de frunze ce se unduiau pe cele două ramuri, aplecate spre genunchi. „Vedeți”, spuse profesorul studenților, „metoda mea nu dă niciodată greș. Dacă un pacient nu mișcă, Îl declari mort și imediat vei observa În comportamentul său o schimbare de o sută optzeci de grade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai Înainte, nu-i așa că bărbatul care e obsedat de propria-i Îmbrăcăminte are Înclinații femeiești și viceversa?” „Să admitem drept valabilă și ipoteza asta...” Cravașa În mâinile cinicului strălucea ca fulgerul. „Nu am nimic Împotrivă”, zise el. Penitentul se unduia, mișcându-și coapsele și frecându-și gâtul de picioarele mesei Îmbrăcate În ciorapi de mătase. Bumbii de plumb se abătură peste partea sa dorsală. „O”, exclamă penitentul. „Continuați, continuați”, făcu cinicul. „Atunci dumneavoastră, ținând cont de toate aceste ipoteze, aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mă inspiră...” Spunând aceasta, penitentul Își frecă din nou obrazul, acum Însă de piciorul mesei, pe care-l dezmierdă Îndelung. „Termin-o”, zise Noimann-cinicul, desfăcându-și cureaua de la pantaloni. „Dacă mă ajutați dumneavoastră, termin”, spuse cu o voce mieroasă penitentul, unduindu-și corpul pe covor. „Ești un pervers”, țipă Noimann-cinicul, lovindu-l cu catarama peste fese. „Dumneavoastră sunteți, În schimb, perfecțiunea Întrupată...” Cureaua se ridică din nou. Apoi coborî, pleoscăind, peste fundul gol... „Lustruiește-mi unghiile”, țipă el. Și penitentul, scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cui nu-i place să i se sugă curul? Și totuși, acu’ ești doar un puști care și-o freacă, și-n clipa următoare n-o să mai ajungi în vecii vecilor avocat. Acu’ mă așez pe fundul piscinei, și cerul unduiește albastru deschis prin cei doi metri jumate de apă de deasupra mea. Lumea e tăcută, în afara bătăilor inimii care-mi zvâcnesc în urechi. Slipul cu dungi galbene l-am înfășurat în jurul gâtului pentru siguranță, în caz că apare vreun prieten, vreun vecin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu toc în care nici o reflexologă nu și-ar vârî picioarele. În timp ce portarul îi cheamă un taxi, te apropii îndeajuns ca s-o întrebi: — Lentil? Femeia se întoarce, ea e. La gât îi scânteiază diamante adevărate. Părul lung, strălucitor, se unduiește în valuri roșii și brune. În jurul ei aerul are aroma blândă a trandafirilor și liliacului. Haina ei de blană. Mâinile în mănuși de piele netedă și pală, mai frumoasă decât pielea feței tale. Femeia se întoarce și-și ridică ochelarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mlădițe și nuiele, Înfiorând tot trunchiul, un vălmășag de mii De freamăte ridică, se-mparte-n ramuri, crește... Încet, încet, pe scoarță ghiceam cum se ivește Ierbos și încă umed un strai sărbătoresc; Cum mai adânc, sub blana de mușchiuri unduiesc Nelămuriri de cărnuri, cum se răsfiră vine, Cum toată viața aspră, sălbatecă din lunci Se-adună, se strecoară prin rădăcini și vine Ca laptele-n gâtlejul nesățios de prunci. Miresme calde, lâncezi se revărsau, cascadă, De sus, din ce păruse
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
dar se consola cu gândul că fiul său se știe foarte iubit atât de el cât și de Ramona. După mulți ani. Era în după amiaza zilei de întâi noiembrie 1997, o zi senină cu soare blând, în care vântul unduia bătrânele ramuri ale sălciilor de pe marginea cimitirului în care se aflau o mulțime de oameni la mormintele celor dragi. Tot aici se afla și doamna Ramona Brădescu, împreună cu fiul său Ionuț, însoțit de prietena lui, Ioana care așezau flori de
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Fereastra ce dădea spre curtea interioară era acoperită cu paginile gălbejite ale unui ziar. Am smuls foile și o săgeată de lumină vaporoasă străpunse bezna. — Doamne Iisuse Hristoase, murmură portăreasa lîngă mine. Încăperea era infestată de crucifixe. Atîrnau de tavan, unduindu-se la capătul unor sfori, și acopereau pereții, fixate În cuie. Erau cu zecile. Se puteau Întrezări În toate ungherele, zgîriate cu cuțitul pe mobilele din lemn, scrijelite pe pardoseală, vopsite cu roșu pe oglinzi. Urmele de pași care ajungeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acestea de câte ori presupune că Maria va alerga din nou prin pădure, se furișează printre copaci pentru a privi cu nesaț această plutire de pasăre fericită. Nu a văzut în viața ei ceva mai frumos și mai pur. Mâinile Mariei se unduiesc în văzduh lăsând urme prin aerul material, ochii ei scânteiază de o fericire nemărginită, trupul se încovoaie într-un desen dumnezeiesc de bucurie și libertate. Această imagine se suprapune, unei viziuni ce apare mereu în visele lui Sandei. Chipul mamei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lucru acum, când se uită în oglinda pârâului în care și-a cufundat picioarele. Își smulge năframa de pe obraz și o aruncă cât colo. Treptat vălul de căldură dispare, lumina se scurge în pământ, zărește ca prin ceață un chip unduind în apa văii. Părul de culoarea nisipului, pielea arămie, liniile chipului desăvârșite. Privirea i se oprește asupra botului ce se desenează în apa râului. Un bot de iepure lasă rândul de sus al dinților descoperiți într-un rânjet nefiresc. O
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cel mai norocos chiabur din Goldana. Și acuma, pleacă chiaburul... În grădina lui, roata cu cupe pentru udat, care scotea apă din gârla despletită a Gegiei, nu ostenea niciodată. Șuvoaiele repezi, pe care le alimenta roata cu cupe a bostănăriei, unduiau printre tufele sumețite de pătlăgele, de ardei, de vinete, printre curpenii de pepeni, cu frunze țepoase, printre căpățânile rotunde de varză... Parcă erau duse de o bătăioasă bucurie... Da' norocos, ca la pepeni, cum e el, greu să mai afli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe o năsălie, împletită, pe loc și în grabă, din mlada de răchită, mirosind ațâțător a sevă, Pepenoaica luă calea Goldanei. Cei patru purtători ai ei, desemnați democratic și anume aleși, brăzdară harababura de culori a hainelor de sărbătoare, care unduia, la contactul indirect, cu rotunjimile gigantice ale Pepenoaicei, râvnită de toți, cu ardoare, ca o atingere erogenă. Uite, cum se îndoaie năsălia, sub greutatea ei! se entuziasmară cei mai din apropiere, privind la acrobația sacră a celor patru purtători ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o pâine mare, mare cât un sac doldora, cu o coajă proaspătă și galbenă, ca de bostan copt și cu un miez moale și puhav la înfățișare, de bine crescută ce era Și din creștetul acestei pâini, care se legăna unduind în preajmă, ieșeau niște muzici tânguioase, iar în blândețea ei și în netezimea ei, pâinea cea măreață mă amețea, ca ochiul de șarpe, sorbindu-mă și atrăgându-mă spre ea, cu toată ființa Deci, eu, ca să nu pățesc precum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
crescuse între oameni Iar de-acolo, dădusem direcția luminii lămpii de miner, ca să vadă a urca înapoi Manuil Fragă, fiindu-mi grijă să nu se scapete el de pe fusceii scării Și era tăcere și în bătaia luminii, Apa de jos unduia numai din când în când, aruncând sticliri negre, ca o aripă de corb Deci acum priveam la Manuil Fragă, cum cu găleata legată la brâu, se suia atât de încet pe scară, din fuscel în fuscel, de parcă mergea pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]