898 matches
-
Favoured Races in the Struggle for Life). Apariția teoriei lui Darwin a produs senzație atât în lumea științifică cât și în societatea civilă, stârnind reacții dintre cele mai diverse. În cele din urmă a fost acceptată ca fiind singura teorie unificatoare privind viața pe pământ și evoluția ei. Se oferea astfel o explicație logică care părea să explice originea și evoluția vieții de-a lungul timpului istoric. Tot restul vieții Darwin avea să-și aprofundeze teoria, să o detalieze completând-o
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
de Robert Shulamm, ca "peisajele lui Poe sunt alegorii ale viziunii sale asupra minții și lumii"12. "Orice poem", observă Henri Brémond, într-un text critic, cu vădite înrâuriri bergsoniene, "își datorează caracterul propriu-zis poetic, prezenței, radiantei, acțiunii transformatoare și unificatoare a unei realități misterioase pe care o numim poezie pură [s.n.]"13. Ca să o cunoaștem, trebuie să ne plasăm, printr-un salt șui generis, în "la zone profonde ou fermente l'inspiration" [zona profundă [a propriului suflet, acolo] unde fermentează
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cosmică a aceleiași forțe active formatoare, masculine, respectiv pasive, feminine. Atracția lor reciprocă este văzută de Empedocles din Agrigento (Sicilia) - una din sursele filozofice importante ale lui Edgar Poe, în Eureka - , drept o conexiune esențială, manifestare a unui principiu cosmic unificator, Dragostea ("agrigentina dragoste"), prin care, alături de Ură, înțeleptul antic explică combinația, respectiv separația, elementelor fundamentale ce constituie structura universului, tot de el concepute - focul, aerul, apa și pământul - , cu alte cuvinte, variația și armonia formelor de organizare ale materiei 78
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
comentează Barbu în secvență următoare din "Veghea lui Roderick Usher", condiționează felul în care lumea ni se înfățișează, obiectele ei imaginare transcend timpul și generează, la rândul lor, noi percepții. Comprehensiunea, pe care ne-o propune poezia, este "nupțiala", adică unificatoare, integratoare, idee pe care o regăsim, încă din 1920, în "Opera de artă că integrare", text ce propune o poetica cu totul nouă pentru literatură noastră 82. Ideea este centrală și pentru conceptul de poezie dezvoltat de Edgar Poe, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în acțiunile sale nu de scopuri naționale, ci de ambiție personală. Și în acest punct, intelectualii Școlii Ardelene sunt fideli liniei istoriografice trasate de cronicarii moldoveni ai secolului al XVII-lea, pentru care Mihai era un cuceritor și nicidecum un unificator. Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Damaschin Bojincă, niciunul nu constată natura naționalistă a gândirii lui Mihai Viteazul și nici nu intuiesc imensul rezervor de resurse simbolice ce avea să devină unificarea celor trei principate din 1600. Doar în 1837, Aaron Florian
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și K. Hitchins, unul dintre cei mai fini cunoscători ai realității istorice românești, obiectivul general al Regulamentelor era "consolidarea ordinii existente și menținerea privilegiilor boierilor" (p. 203). Dincolo de natura sa profund conservatoare, Regulamentul a avut un puternic efect centralizator și unificator, setând premisele pentru unirea politică înfăptuită în 1859. Până atunci însă, prevederile sale conservatoare care legiferau privilegiile boierești prin menținerea clăcii și șerbiei au fost contestate cu ocazia mișcărilor revoluționare declanșate de generația pașoptistă. Simbolizând "triumful ideii de națiune" pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Nu mai puțin de 208 pagini din cele 322 ale volumului sunt dedicate lui "Mihaiu II. Viteazul" (Aaron, 1837, pp. 114-322). Dacă în scrierile Școlii Ardelene, Mihai era portretizat în termenii unui domn ambițios, odată cu Florian Aaron, Mihai Viteazul devine Unificatorul mesianic al românimii, fiindu-i atribuită conștiința clară a naționalismului din spatele faptelor sale. Din lungul spațiu textual dedicat lui Mihai în Tomul al II-lea din Idee repede, merită reprodus in extenso concluziile finale pe care le desprinde Aaron la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lui Aaron Florian). Figurile care despart apele istoriei, pe care Aaron le investește cu rolul de borne temporale, sunt exclusiv personaje muntene (Radu Negru, Ștefan Cantacuzino). Mihai Viteazul, pământean de origine (adică din Țara Românească), nu este valorizat simbolic ca unificator al întregului neam românesc. Faptele acestuia, deși relatate ca impresionante pe planul curajului și bărbăției, nu sunt încă injectate cu semnificații naționale. Același tipar este reperabil și în cazul Manualului de istoria principatului Moldavei, publicat câțiva ani mai târziu de către
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
otomană asupra purității naționalității române: "Înrâurirea Osmană, din pricina neunirei între sine se întemeiază asupra lor" (Albineț, 1845, p. XXVII). Mai mult, într-un alt exemplu de "anacronism psihologic" sau de "naționalism retrospectiv", Albineț îi atribuie lui Ștefan cel Mare intenții unificatoare. Ideologia națională, pe care munteanul Bălcescu o va împinge în trecut până la Mircea cel Bătrân, este proiectată de către profesorul ieșean până la Ștefan ce Mare: "Planul său cel favorit de a uni sub domnia lui toată România, îl făcu de a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
motivul unității intenționale", o vom explora detaliat în cele ce urmează, ca un derivat al temei unității politice. d. Unitatea intențională. Portretizarea lui Mihai Viteazul ca naționalist idealist, motivat în acțiunile sale de cucerire a Ardealului și Moldovei de intenții unificatoare în sensul reîntregirii națiunii române, este o constantă care traversează de la un cap la altul istoriografia autohtonă postpașoptistă (cu excepția perioadei interbelice în care, după cum vom vedea, s-a maturat o paradigmă critică). Privită în retrospect, efemera perioadă de unitate politică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
precedent istoric legitimator al unirii din 1918. Ca atare, nimic surprinzător în investirea unui asemenea volum de energii simbolice în hiperbolizarea semnificației unirii din 1600. Ce frapează este modul în care alte personaje istorice au fost racolate în regimentul de unificatori (în intenție) a fragmentatei vetre românești. Neașteptată este românizarea moldovenilor Ștefan cel Mare, Rareș cel Mare și Vasile Lupu în imediatul postludiu al unirii din 1859. Într-un manual de Istoria Romaniloru publicat tocmai în anul unirii, A.T. Laurian
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
interpretare a trecuturilor anterior defalcate ale regiunilor istorice românești. Excluderile definesc memoria colectivă la fel de puternic ca și materialul istoric inclus în constituția sa. Deși s-au depus eforturi hermeneutice considerabile în vederea portretizării unei serii de domnitori moldoveni și munteni în unificatori avant la lettre ai neamului românesc, proiectul politic dezvoltat de Sigismund Bathory de a cuprinde întregul spațiu dacic sub autoritatea sa politică este cu totul ignorat. În 1595, Sigismund Bathory realiza prima unire politică a celor trei principate, devenind astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de nevalorizarea anului 1918, anul Unirii Transilvaniei de Regatul României. Ceea ce se va condensa în conștiința națională românească drept apexul împlinirii unui destin istoric nu figurează ca piatră unghiulară în zidirea națiunii române, fiind tratată ca parte dintr-o secvență unificatoare. Absența este cu atât mai pregnantă cu cât ziua de 1 decembrie, data adoptării Rezoluției de la Alba Iulia prin care Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească a hotărât unirea cu România, va fi declarată "Ziua
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
europenizarea istoriei naționale românești prin integrarea acesteia în matca istoriei occidentale. Apoi, cu câteva excepții (Constantinescu, 1928; David, 1937), toate celelalte manuale afișează o ambivalență față de momentul 1600 în istoria românilor: chiar dacă există un consens unanim asupra faptului că acțiunea unificatoare a lui Mihai Viteazul nu a fost motivată de idealuri naționale, "ci numai de interese politice" (Lambrino, Lazăr și Arbore, 1939, p. 212), acest fapt nu îi împiedică pe autorii de manuale să investească retrospectiv anul 1600 ca punct cardinal
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este un adevăr relativ național controlat parțial de evidențe empirice și rigori inferențiale. În climatul spiritual dominat de un ortodoxism intransigent, unitatea sufletească a românilor a fost readusă în capul ordinii de zi a chestiunilor identitare. Am arătat că acțiunea unificatoare a lui Mihai Viteazul nu mai putea fi interpretată în cheie naționalistă. Profesionalizarea câmpului istoriografic, precipitată prin asumarea criticismului, prevenea asemenea "anacronisme psihologice". Niciun istoric serios nu își mai permitea să atribuie unirii principatelor din 1600 semnificații naționaliste. Concesia pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Contribuția românilor la războiul sfânt împotriva islamului nu s-a rezumat doar la o postură defensivă. Campioni ai cauzei creștinătății, atleți ai lui Crist, românii au încercat și să mântuiască Europa pe infideli. Pe lângă faptul că este prezentat ca un unificator al românității ("el spera să apuce Maramureșul întreg, leagănul domniei moldovene, și să ajungă chiar Voevod al Transilvaniei"), Petru Rareș trebuie să rămână în memoria colectivă europeană prin "ideea sa cea mare": Într-adevăr mintea lui Rareș țesea un plan
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ei după răscoala din 1437" (Floru, 1923, p. 66). Mitul Primei Uniri din 1600 cade și el victimă scrupulozității critice. Alături de el pălește și aureola care înconjura figura lui Mihai Viteazul, care este metamorfozat din profet al românismului într-un unificator inconștient de semnificația profundă a acțiunii sale. În concluzie, merită subliniată încă o dată tensiunea funciară ce subîntinde memoria națională în interbelic, care se configurează pe fondul dialogului tensional dintre naționalismul critic, orientat înspre demitizarea parțială a metanarativei istorice naționale, și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
perioadei comuniste chiar dacă temporal a fost publicat după prăbușirea regimului, numele autorilor textului reapar pe copertele manualelor. Nu în ultimul rând, semnificativă este importanța simbolică acordată celor două momente de unitate națională, 1600, respectiv 1918. Prin marcarea temporală a momentelor unificatorii, fibra naționalistă este din nou întrețesută în narațiunea istorică românească, devenind firul roșu care străbate epopeea colectivă a poporului român. II. Discursul polifonic (post-1998). În jurul anului 2000, metastructura istoriei românești pare să își fi terminat cariera. Reformele succesive ale programelor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Discursul istoriografic difuzat de manualul de Istoria românilor din cele mai vechi timpuri... schițează chiar tema unui destin nominal al unității românești, dat fiind că "ea s-a înfăptuit dinspre Țara Românească care chiar prin numele ei întruchipa un sens unificator" (ibidem, p. 151). Acesta a fost reconfirmat istoric în 1918, când celelalte mădulare teritoriale s-au alipit Patriei-Mamă a Regatului, al cărei nucleu central a fost Țara Românească. Evenimentele revoluționare din 1848 din țările române, desincronizate temporal și având destine
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
se subliniază nevoia unei reînnoiri a hermeneuticii patriarhale, care să ofere eliberarea vocii feminine de sub tăcerea impusă forțat. 53 Potrivit tradiției biblice, cultivate cu asiduitate de civilizația medievală, Adam este primul care a dat nume universului înconjurător, limba sa este unificatoare, expresivă, dă viață, pe când cea a Evei este o „limbă a căderii” (fallen language 54 ), caracterizându se prin diviziune, fragmentarism, împrăștiere, limbajul feminin este limitat și instabil, prin sfatul ei bărbatul pierzând poziția privilegiată din Paradis. 55 De aici pornindu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
2001, vol. 28, nr. 2, p. 155. (trad. n.) 767 Ibidem. 768 Robert O. Payne, op. cit., pp. 32-33. (trad. n.) 209 o alternativă a împăcării mult mai nobilă și mai creștină în același timp. Prudenția apare în ipostază de factor unificator, înălțător, prin tot ceea ce militează, transformă o societate a urii și a intoleranței într-una a blândeții și a cumpătării. Slăbiciunile umane vor fi doborâte de bunătate, intoleranța de iubire. Donna angelicata are cu siguranță un rol nu doar misionar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
al personalității. Ele, „trupul carnal” și „subiectul sufletesc”, sunt „părți” ale acestuia, fiecare cu specificul său structural și dinamic, care, deși interrelaționează, nu se suprapun. Gândirea clinico-medicală, din necesități de ordin practic, operează însă acest tip de raționament reducțional și unificator. Specialiștii pe care i-am menționat mai sus au scos în evidență, în repetate rânduri și sub diferite aspecte, diferențele care există între boala somatică și boala psihică. Deși ambele apar și evoluează în cadrul aceluiași sistem psiho-biologic, ele au fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fost dezbătută idea nevoiei umane fundamentale, aceea a Împlinirii afective care oferă individului sentimentul de siguranță a spațiului vital (cuplu, familie, grup social), la toate nivelele existențiale (fizic, psihic, spiritual). Jung descria psihicul ca o “...anima media natura, o ființă unificatoare a contrariilor, care nu este niciodată Întegră În individ fără raportarea față de o altă persoană”. Individul neraportat nu dispune de o totalitate, căci nu o poate atinge decât prin suflet, care nu poate exista la rândul său fără cealaltă latură
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
să arătăm plauzibilitatea teoretică, dar și empirică a unui astfel de model, folosind date ale unui studiu pilot asupra industriei confecțiilor din București. Sarcina unei demonstrații mai riguroase se constituie Într-o provocare științifică ulterioară și a cărei direcție teoretică unificatoare În cadrul sociologiei economice este doar sugerată În această lucrare. VI. Rețele și cooperare socială Așa cum spuneam În capitolul introductiv, există și efecte negative sau patologii sociale În ceea ce privește funcționarea anumitor instituții. Literatura sociologică recentă (Portes și Sensenbrenner, 1993; Nee și Ingram
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Viziunea lui Empedocles asupra universului îi pare lui Virgil Nemoianu aplicabilă actualului context; pentru filosof, universul e un haos turbulent provocat de dezbinatoarea Neikos în care se pot găsi insule de ordine ca, de exemplu, cosmosul din jur, grație Philiei unificatoare. "Postmodernitatea nu e nicidecum o condiție diabolică. E doar una periculoasă" (V.N.). Cu numai două propoziții, Virgil Nemoianu, spre liniștea noastră, a reușit să îmblînzească postmodernitatea. În fapt, întregul volum, un adevărat tratat, încearcă prin varii și subtile speculații culturale
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]