8,137 matches
-
au schimbat între ei câteva sute de „bună ziua“, câteva zeci de „bună seara“ și, la sfârșitul fiecăreia din aceste conversații prescurtate, câte un „la revedere“ mai mult decât politicos. Pe bichon îl cheamă Robespierre și, așa cum prevestește numele lui, îi urăște în egală măsură pe oameni și pe ceilalți câini. Liliane îl întreabă din priviri dacă vrea să-l aștepte cu liftul. Lionel confirmă. De la parter se aude glasul inconfundabil al lui madame Agnès: — Ce se-ntâmplă cu liftul la etajul
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ars-o la crematoriu și a pus cenușa la rădăcina smochinului. Acum smochinul dă două recolte pe an. Din smochine, Fatima face jeleu, dulceață și, în anii secetoși, chiar și lichior. Ce mai, a prins gustul soacră-sii, deși a urât-o toată viața: o savurează aproape zilnic. Vă spun așa, că suntem prieteni, deși nu-i frumos să bârfești, dar am impresia că Fatima a început să devină dependentă de lichior. — Potasiu ziceți? se miră Lionel, complet aiurit de povestea
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
îi ia sticla din mână și-și reia monologul: Mi-am luat abonament la meciurile echipei SCO Angers, care nici nu știu în ce ligă joacă. — În liga a doua, îl ajută Liliane competentă. — ...am purtat numai costume gri - deși urăsc griul - ca să nu mă fac remarcat, am salutat primul pe toată lumea, am trecut strada numai pe verde, m-am spovedit la catolici - totul numai ca să ajung francez. Am regulat numai frigide, am devenit un vibrator cu față umană. Și acum
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
parfumat și bine îmbrăcat - să aibă niște dinți atât de ascuțiți. În privința asta, se aseamănă mult cu femeile: cu cât sunt mai coafate, mai parfumate și mai bine îmbrăcate, cu atât au dinții mai ascuțiți. Și mușcă mai bine. Robespierre urăște grasele și bărbații cu ochelari. De fapt, urăște pe toată lumea, când e treaz. Pentru că trebuie spus despre el că nu prea ține la băutură. La fel ca oamenii - cei mai buni prieteni ai câinilor -, după ce ia ceva mai mult la
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
atât de ascuțiți. În privința asta, se aseamănă mult cu femeile: cu cât sunt mai coafate, mai parfumate și mai bine îmbrăcate, cu atât au dinții mai ascuțiți. Și mușcă mai bine. Robespierre urăște grasele și bărbații cu ochelari. De fapt, urăște pe toată lumea, când e treaz. Pentru că trebuie spus despre el că nu prea ține la băutură. La fel ca oamenii - cei mai buni prieteni ai câinilor -, după ce ia ceva mai mult la bord, Robespierre face pipi pe el, latră neinteligibil
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
și spune: — Văd că e la clasa economic. Vreau la business class. Și nu cu TAROM-ul, vreau cu Lufthansa, are mâncarea mai bună. Trebuie reamintit că Lionel n-a călătorit în viața lui cu avionul. Anghel începe să-l urască. Dar, în fond, nu dă de la el și acceptă: Dau un telefon și se rezolvă. Când ajungeți la ghișeul Lufthansa din aeroport, o să aveți un bilet la business class. Lionel scoate banii din plic și vede că sunt doar șaizeci
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
animal, pot afirma cu laba pe inimă că secvența de la Duc d’Anjou a fost cea mai bună parte a acestui roman. Îmi pare sincer rău că se termină și că trebuie să mă-ntorc la viața mea de câine. Urăsc plimbările matinale cu madame Agnès și, dacă n-ar mirosi dezgustător a cușcuș, aș mușca-o de nu s-ar vedea. Părerea lui Esmé Esmé a refuzat categoric să-și dea cu părerea. S-a oferit, în schimb, să-i
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
actoricească, „dacă corpul este instrumentul de lucru al actorului, foarte des observăm că lipsesc părți bune din el”(p.56). Cum, probabil, lipsesc și din minte sau inimă... Ce spune marele regizor și pedagog, despre voce : ”Pe de-o parte, urăsc vocile teatrale, dar pe de alta, nu suport inflexiuni triviale pe scenă”(p.59). Just! Este greu să ții balanța Între vocea cultivată și naturalețe! CÎnd auzim azi, Înregistrări de prin anii 50-60, surîdem involuntar, Îndepărtați de cîntatul textului; dar
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
fi fost...basorelief : cum mă vede, cum se lipește de pereți! Nu cumva s-o Întreb cum stă cu teza, cînd va fi gata. Și nu e singura! De parcă le-aș vrea răul! Nu m-ar mira să mă și urască, deoarece o vorbă dea mea spune că facerea de bine e...complex al lui Oedip! O colegă de facultate Îi spune unui doctorand: „Ești un dostoievskian, domnule! Amesteci umilința, cu trufia!” Are dreptate. În plus, acum o conștientizează și el
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
cele din teatru. Dușmănii cumplite ca În teatru, nu există nicăieri. Țin minte o afirmație a lui Pintilie, din cartea sa, o afirmație care m-a tușat teribil; vorbea despre o mare soprană americană și spunea ceva de genul: „ne uram cum numai la Operă pot să se urască doi artiști”. Pot completa, spunând că În teatru cuantumul urii este de multe ori, egal. Am avut momente În care atmosfera din teatru mă deprima atât de tare, Încât nu știam dacă
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
nu există nicăieri. Țin minte o afirmație a lui Pintilie, din cartea sa, o afirmație care m-a tușat teribil; vorbea despre o mare soprană americană și spunea ceva de genul: „ne uram cum numai la Operă pot să se urască doi artiști”. Pot completa, spunând că În teatru cuantumul urii este de multe ori, egal. Am avut momente În care atmosfera din teatru mă deprima atât de tare, Încât nu știam dacă mai pot supraviețui. La propriu! Probabil că toți
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
coada lui lungă și agilă îl gâdilă teribil. gâdilatul tigrilor aduce noroc. vignette eu cred că tu ai venit de unde toți oamenii sunt egali, puri, cu sufletul așezat în loc de piele la suprafață. de acolo - unde când plouă nimeni nu mai urăște și nu mai are păreri de rău de acolo unde moș crăciun servește zilnic la barul din colț un cadou amețitor fiecăruia și cred că ai venit cu ultimele puteri fără de care nu vei mai putea pleca vreodată. nouă în
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
părul creț am plasat-o, mai târziu unei alte fete, căreia nu îi plăcea să citească, de la care mi s-au tras repetatele coșmaruri cu vrăjitoarea mâncătoare de copii Țgretel până la sfârșitul visului meu nu avea timp niciodată să scape) urăsc dulciurile și acum. pentru ultima păpușă, care nu mai spunea mama, dar era îmbrăcată în sarafan de blugi am primit romeo și julieta, înainte de a mă îndrăgosti prima oară. apoi am schimbat visurile mele pe un car cu vreascuri, cu
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
înscris mai drept și mai adevărat către cămările noastre decât cel făcut de tine și dat lui Ceaun. După ce m-am mirat de asta, m-am mai mirat o dată pentru slova scrisului tău, care dovedește că nu ți-a fost urâtă citirea și scrierea. Dacă n-ai fi o fată orfană și pribeagă, aș crede c-ai avut dascăli pricepuți, cum au doar odraslele dregătorilor mari. LIANA: Silința-i cel mai bun dascăl, Măria Ta. Însă dacă omu-i nedoritor de învățătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
toată suflarea s-a tras în adăposturi. E frumoasă viața, Măria Ta, când știi că-n juru-ți e pace și oamenii se bucură de rodul trudei lor. LIOARA: Cu adevărat, așa este! Iaca, eu acuma sunt singură și mi-i urât de-atâta singurătate, așteptând întoarcerea slăvitului meu soț și a fiului meu iubit. N-ai vrea tu, fată cuminte, să stai cu mine și să-mi cânți un cântec din cele ale copilăriei tale? Ia un gherghef și, lucrând, cântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
și greutatea etică a prozei sale. Dacă autorul pierde, literatura are numai de câștigat. Din aceeași cauză, și în multe dintre povestirile ce alcătuiesc prezentul volum vom întâlni numeroase observații sau reflecții banale, ca de pildă: „Nu poți disprețui sau urî decât ceea ce cunoști“, „Vulgaritatea nu se află în obiectul contemplat, ci în gura vorbitorului“, „Petrecem pe WC o mare parte din timpul vieții“, „Să fii simplu e o artă“ ș.a.m.d. Numai că prozatorul, conștient de limitele sale, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
soarta indienilor americani. Dorința de exterminare e însoțită de o ură nedirecționată, o ură abstractă. Mai mult pentru conceptul de aurolac. Stereotipii culturale. Câți dintre dumneavoastră ați cunoscut personal un aurolac pentru a-l putea disprețui? Nu poți disprețui sau urî decât ceea ce cunoști. Voyeurii erau blânzi Unul dintre cele mai grele lucruri pentru cei care locuiesc la țară sau în orașele mai mici e să iasă pe stradă fără să se simtă parcă în pielea goală, despuiați de privirile tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
O ții în mână de când ai venit, da’ nu-i goli-o ferita sfântului. Ori vorbesc la Petrache, ori la părete, tot una i. Ia mai întreab-o de sănătate. Moș Dumitre, drept să-ți spun, omului nu i se mai urăște cu matale. Numai că eu mai am treabă și nu pot să apar în fața oamenilor cu privirea încrucișată, așa că o las mai moale cu ulcica. Parcă văd că ai să spui: „Ia mai zi cum ai mai zis”, dar eu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
vedere, aceasta părea a fi de o vârstă nedefinită, înaltă și uscățivă, aproape costelivă, cu o înfățișare întrucâtva aspră și morocănoasă chiar, din care se putea lesne intui o tristețe dură, dar ascunsă. Nu era nici prea frumoasă, nici prea urâtă; n avea nicio trăsătură, care s-o scoată în evidență, nici în rău și nici în bine. Avea ochii negri și puternic adânciți, pielea nasului îi era atât de palidă, încât lăsa să se străvadă limpede o mulțime de vinișoare
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
toată datoria făcută de tine, cum? Dar, lasă asta, gestul în sine de a te droga este de neconceput și de neiertat! De neiertat, m-auzi? Numai înfumurare și nechibzuință-i pe capul tău, de am ajuns acum să te urăsc! Trebuie să te fi drogat foarte multă vreme, ca să fi putut acumula tu această sumă ca datorie. Mi este scârbă doar și când mă gândesc cât de putred ai ajuns pe dinăuntru, din cauza ticăloaselor ăstora de otrăvuri! Acum, curge sânge
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
nou pe placul inimii tale, ca în vremurile bune, ca în vremurile de demult. Știu că le ții minte. Acum, cred în miracole, mamă, îți jur!, mai spuse el, înecându-se în propriile-i lacrimi. Mărturisește-mi că nu mă urăști - așa cum mi-ai spus mai devreme - și că mă ierți pentru isprava cu drogurile; a fost o prostie din partea mea, o scăpare de moment, atât! - O scăpare de moment, spui? - Da, întocmai, mai are omul și scăpări! - Și o regreți
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mai rămas, Doamne! din frumusețea unei iubiri atât de profunde și de Înălțătoare, iubire pe care erau geloși, poate și zeii?! N-a mai rămas decât o durere insuportabilă, renunțare și umilință, până la desființare. Doamne, iartă-mă că te-am urât! Dar de ce?! Unde să găsesc un răspuns... Întoarcerea... Odată ajunsă la I.A.S., am fost repartizată la „casa specialistului”, o viluță cu un etaj și mai multe apartamente, construcție terminată cu doi ani Înainte. Era ultima clădire, cum vii dinspre
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ei cea nouă! Sărmana mamă, ce va zice? Ce va simți? Ce să-i spună? Cum să intre în curte în așa hal? Nu înțelegea pentru ce procedase vecina în așa mod cu ea? Oare chiar atât de mult o urăsc? Ea, doar, nu le-a făcut niciun rău lor. Intră așa în curte. Maică-sa îi auzi suspinele și, când o văzu în prag cu rochița toată murdară de nămol, îi zise: - Ce-ai mai făcut? Ai căzut în pârâu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dosit în inima mea. Dacă iertam ceva cuiva, apoi iertat era. Nu vreau să spun că nu-mi mai aminteam de cele întâmplate sau că le uitam. Îmi aminteam, dar nu simțeam niciun fel de durere, aveam inima ușoară. Nu uram pe nimeni. Și era atât de ușor de trăit și mă simțeam fericită. Mai târziu, am cunoscut și eu ce înseamnă să nu poți ierta și uita durerea pe care ți-au pricinuit-o unii. Mi-am dat seama că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
din jurul lui... dar... el "nu-și aparținea". Își imaginase chiar o vacanță cu el, la mare, o fascina marea în aceiași măsură în care o fascinau ficțiunile, dar el fusese mereu ocupat așa că ea amânase, tot amânase, până când începuse să urască marea. Pentru că nu au putut merge la mare vorbeau la telefon, în niciun caz pe mobil, fiindcă ura acest mod de a lăsă lumea să-ți cotropească intimitatea, erai ca în piața publică, văzuse într-un film, poate singurul la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]