1,113 matches
-
aur în frunte, poate tot o vrajă frumoasă de a zânei era și asta, ca să fie și armăsarul un ajutor de nădejde și să îl înțepe în inimă pe balaur dacă stăpânul său ar fi fost răpus la pământ de urgia nestăvilită a dușmanului. Întunecatul balaur Marco Balaurul se apropia pe neașteptate de Andrico și îl atinse aprig cu o flacără albastră pe umăr. Îndraznețul voinic nu se sperie ci scoase sabia și o înfipse adânc în piept. Întunecatul a sângerat
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
deie răspuns. Ah noroc, noroace, Nu mai am ce-ți face Să te îmblînzesc; Deci rogu-mă foarte Trimite-mi o moarte Să mă săvârșesc. Căci mort se numește Oricine trăiește Cu nădejdea-n vânt; Decât pe vecie Supus la urgie Mai bine mormânt. DE-ACUM NĂDEJDILE TOATE (p. 634) De-acum nădejdile toate De la mine s-au sfârșit. Mor luîndu-mi ziua bună De la cea ce-o am iubit. 1026 {EminescuOpXV 1027} 5 Astăzi mă despart de tine Sufletul mi-ai
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
la Faraon; și femeia a fost adusă în casa lui Faraon. 16. Pe Avram l-a primit bine din pricina ei; și Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi și roabe, măgărițe și cămile. 17. Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon și casa lui, din pricina nevestei lui Avram, Sarai. 18. Atunci Faraon a chemat pe Avram, și i-a zis: "Ce mi-ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este nevastă-ta? 19. De ce ai zis: "Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
se răzbune pe tine, omorîndu-te. 43. Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran, 44. și rămîi la el cîtăva vreme, pînă se va potoli mînia fratelui tău, 45. pînă va trece de la tine urgia fratelui tău, și va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amîndoi într-o zi?" 46. Rebeca a zis lui Isaac: "M-am scîrbit de viață, din pricina fetelor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
râs, oricât de mare le-ar fi fost durerea plecării, când s-au uitat la bietele babe ce-l înconjuraseră pe vrăjitor. Fericit că și-o regăsise pe Ntombi chiar în astfel de împrejurare cumplită, Mai-Baka era liniștit. Acum înțelegea urgia robiei și începea să bănuiască ce îl așteaptă, dar știa că nu se cade să se vaite tocmai omul cel mai voinic din toată oaza. Timpul era spre amiază. Numărătoarea și înscrierea noilor robi se sfîrșise: erau peste trei mii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Fața lui neagră cu ape alburii, lustruită și grasă sub părul creț, încărunțit ușor, părea îngrozită. - Tela?... Te-am recunoscut. Ce ai? Îți pare cumva rău că rămîi? - Nu... Am venit la tine pentru altceva. Mânia zeului se preface în urgie! Și Tela arătă cu o mână tremurătoare spre miazăzi. Auta nu pricepu. - Care zeu? întrebă el în silă. - Zeul nopții, cel care și-a deschis spre noi ochiul mâniei. Prea obosit ca să se mai gândească și acum la steaua necunoscută
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Și Mener fu dus cu luntrea spre corabia regală să țină tovărășie regelui mort. Țărmul verde din Ta Kemet strălucea în soarele dimineții. CAPITOLUL XXVI Atlantida nu se scufundase toată, cum credeau cei plecați. Și nici deodată. Corăbiile scăpate de urgie ajunseseră în Marea dintre Pământuri când încă zguduirile subpământene tot mai răpeau bucăți de pământ atlant, prăvălindu-le în mare. Nici toți oamenii Atlantidei nu pieriseră în valuri. Cincisprezece mii de soldați, preoții aproape toți, fără Tefnaht și câțiva mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ceata spre răsărit, într-o câmpie frumoasă locuită de neamul său, iar oaspeții se amestecară cu gazdele și după un veac urma lor pieri. Omul care-i adusese acolo se numea Hu Hadarna. Din partea de miazănoapte a Atlantidei scăpă de urgie numai lanțul celor nouă munți, între care cel mai înalt rămase tot Muntele Vulturilor, scurtat doar de piscul său sfânt. Puținii oameni însă muriră curând de foame, căci pădurile de la poale arseseră, iar sus nu mai creșteau decât niște tufe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străini ciudați nimeriseră aici pe o corabie și că acei străini, plecați mai departe, le povestiseră lucruri nemaiauzite, cum ar fi stat de vorbă cu niște zei care când începea potopul s-au ridicat în cer și că din toată urgia a scăpat cu viață numai o fecioară, agățîndu-se de piciorul unei păsări care a zburat sus de tot, pe o stâncă. Păstorii rămaseră printre băștinași și începură să poarte și ei pene în jurul capului și să deprindă obiceiurile și limba
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl ascultau pe Mahukutah îngroziți. Vestea cotropirii Atlantidei de către potopul apelor se împrăștie, încet, pretutindeni. Oameni pe plute, pe sfărâmături de corăbii sau călare pe trunchiuri de copaci și pe bârne căutaseră să scape în cea din urmă clipă de urgie, și cei mai mulți dintre ei au pierit. Unii însă au izbutit să ajungă pe țărmuri necunoscute, dincolo de orice capăt bănuit al lumii, unde au și rămas, uitîndu-și țara scufundată în mare, dar sădind în amintirea neamurilor în mijlocul cărora se așezau vestea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
casa. Afară era larmă. Se auzeau felurite glasuri: - Unde sunt oamenii care au venit la tine în gazdă, acum, noaptea? Adu-i la noi ca să-i cunoaștem! Lot ieși în fața lor și le spuse: - Vă rog, fraților, nu săvârșiți vreo urgie! Cineva de-afară a strigat însă: - Acesta singur care s-a aciuat la noi ca venetic, vrea să ne fie judecător! După câteva clipe se simți zarvă în fața ușii. Cei doi au sărit în picioare și, deschizând ușa puțin, l-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu viață! Nu te uita îndărăt și nu te opri nicăieri în acest timp. Fugi la munte ca să nu pieri. Dar Lot răspunse mîhnit: - Nu așa, stăpîne! Eu nu voi putea să fug la munte fără să nu mă ajungă urgia ta și să nu mor. Și întinse mâna spre zare, unde se deslușea ceva, ca un zid. Era un orășel numit Țoar. Străinul, ghicind din mâna întinsă a lui Lot ce vrea să spună, zise că până acolo furia nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ea: s-a oprit acolo, la Marea Moartă. - Ce Mare Moartă? întrebă Auta mirat. - Apele râului s-au scurs peste cetățile surpate și nici peștii nu pot trăi în apele ei. De aceea i s-a spus Marea Moartă. Așadar urgia a răscolit și pământul, făcând o groapă uriașă în calea râului... Abraam auzise de la feluriți păstori despre uriașul turn în care locuiau, cum le spunea el în limba lui, Elohim, sau Cei Puternici. Acum se uita lung la Min, pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
omului. Imaginea, În simplitatea ei stilizată, confirmă soarta ființei umane așezată pe hotarul dintre cer și pămînt: truditor al ogorului ridicîndu-și ochii rugători și plini de speranță spre cerul de unde poate veni mereu binefacerea ploii și a căldurii dar și urgia arșiței și a potopului. Pe gînduri ciocănitoarea contemplă gânditoare lemnul colibei mele Kobayashi Issa Nici vorbă, avem de a face cu o personificare a ciocănitoarei, dar cum lucrurile trebuie văzute alegoric, tocmai ea este cea care face din ciocănitoare rezonerul
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
prin surdina decenței pusă pe un text care refuză accentele prea ascuțite și efuziunile În exces. Imprimat pe chimonouri Chiar să fi fost taifun? oaspeți În chimonouri și aromă de ceai Nicolae Tomescu Autorul vrea să contrapuună, după cum spune singur, urgia taifunului care a trecut calmului celor prezenți la ceremonia ceaiului. I se reproșează că ar fi trebuit să evite Întrebarea retorică din primul vers și, suprasolicitînd, că taifunul ar fi trebuit să fie prezent chiar În timpul savurării ceaiului. Încerc o
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
cuvîntul taifunul, arătînd astfel preponderența lui În situația evocată, dar transferînd delicat expresia tragică a fețelor celor care sînt de față imprimeului. Putem Însă să punem accentul pe doar și atunci chipurile rămîn relativ senine și chimonourile preiau toată gravitatea urgiei. Cuvîntul imprimat sugerează o pecete durabilă, urme Întipărite poate pe veci. Dar imprimarea pe chimonouri indică un transfer benefic al năpastei și o posibilă degajare a chipurilor, a sufletelor, a spiritului. Două poeme capătul lumiiîn calea unei furnici pământul crăpat
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
un atare comportament este normal și dezirabil. Ori de câte ori eul enunțiator își face simțită prezența, discursul ia o turnură confesivă. Moralistul se convertește în duhovnic: el invocă pilda hristică, dojenește aspru, rostește omiletic: "Bătut-ai tu, Doamne, poporul pentru todeauna cu urgia hingherilor și a omorâtorilor de vite?"143. Dar un duhovnic care, la rândul lui, se mărturisește mulțimii. 4.2.3. Viziunea infernală. În discursul moralistului, violența, așa cum se știe, nu e doar corectiv moral, ci și temă de meditație a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
vârsta de 24 de ani își începe predica. Călătorește mai întâi în India, unde întemeiază o comunitate; în 241 se întoarce în patria sa și, favorizat de regele Sapur I, își continuă predica mai bine de 30 de ani, până când urgia magilor și mânia noului rege, Bahram I, îl duseră la moartea pe cruce (276). Ideea care stă la baza maniheismului este dualismul. Sunt două principii opuse, concepute sub forma celor două împărății: împărăția luminii, a binelui, în fruntea căreia stă
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
împreună cu vrăjmașii îl vor pierde”. (Sf. Ioan Gură de Aur, în vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 176) „Deci ascultați cei ce vă împrieteniți cu ei, că la cei spurcați nimic nu le este curat, ca să scăpați de urgia ce vine asupra lor. Dar câți vă pângăriți cu ei la desfătări, cum îndrăzniți de vă împărtășiți cu dumnezeieștile Taine ale lui Hristos? Sau n-auziți pe fericitul Pavel strigând că nu puteți să mâncați și din masa Domnului și
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
altă captivă, Briseis. Mânia lui Ahile din asta s-a stârnit, cumplită, și, ca urmare, el, cel mai temut dintre luptătorii ahei, refuză să mai ia parte la lupte. Totodată, cu ajutorul mamei sale, Tetis, atrage asupra întregului corp expediționar aheean urgia lui Zeus, care, pe de o parte, amăgindu-l într-un vis, îl determină pe Agamemnon să reia luptele în absența lui Ahile, și, de pe alta, potrivește astfel lucrurile ca troienii să atace și să fie, timp de trei zile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și împrejmuită de suferință, are o adâncime pe care Homer a simțit-o. Iar 64 la mormântul lui Hector l-au plâns, tânguindu-se, cernite: Andromaca, soția lui mult iubită, bătrâna regină Hecabe, mama lui, și această cumnată aducătoare de urgie și de moarte: Elena. Numai Priam, în iertarea lui, putea îngădui un asemenea lucru. Și doar un poet ca Homer putea să sporească încărcătura de iubire omenească a Iliadei cu această tânguire finală. Iliada se încheie cum nici o altă tragedie
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
încărcătura de iubire omenească a Iliadei cu această tânguire finală. Iliada se încheie cum nici o altă tragedie nu se încheie: cu înapoierea leșului lui Hector de către Ahile, ucigașul lui, și cu tânguirea asupra lui a celei care adusese peste troieni urgia, iertați amândoi de Priam, care, în suferința lui, pe nimeni n-ar fi trebuit să ierte mai puțin decât pe aceștia doi: Puterea și Frumusețea care scot viața din făgașul ei și o mână sub semnul nemilos al Soartei, către
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Căci soarta, care-amână, dar nu uită, / A asmuțit asupra voastră apa, / Și țărmul, și puterile. Acestea / Ți-au luat, Alonso, fiul, și-ți vestesc / Sfârșit încet, mai crud ca cel năprasnic, / Pândindu-te, în fiecare clipă, / În tot ce faci; urgia ce v-așteaptă / Pe insula aceasta oropsită / N-o poate-ndepărta decât căința / Și-o viață preacurată.“ Și, procedând așa, chiar le stârnește remușcările și pocăința. Numai în acest fel putea Ariel apoi să îl determine pe Prospero să-i
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
altă captivă, Briseis. Mânia lui Ahile din asta s-a stârnit, cumplită, și, ca urmare, el, cel mai temut dintre luptătorii ahei, refuză să mai ia parte la lupte. Totodată, cu ajutorul mamei sale, Tetis, atrage asupra întregului corp expediționar aheean urgia lui Zeus, care, pe de o parte, amăgindu-l într-un vis, îl determină pe Agamemnon să reia luptele în absența lui Ahile, și, de pe alta, potrivește astfel lucrurile ca troienii să atace și să fie, timp de trei zile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
vină și împrejmuită de suferință, are o adâncime pe care Homer a simțit-o. Iar la mormântul lui Hector l-au plâns, tânguindu-se, cernite: Andromaca, soția lui mult iubită, bătrâna regină Hecabe, mama lui, și această cumnată aducătoare de urgie și de moarte: Elena. Numai Priam, în iertarea lui, putea îngădui un asemenea lucru. Și doar un poet ca Homer putea să sporească încărcătura de iubire omenească a Iliadei cu această tânguire finală. Iliada se încheie cum nici o altă tragedie
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]