3,613 matches
-
reteza orice posibilitate de a se furișa spre portița laterală. Dar călugărul se ascunsese. Dante crezu că se ghemuise după altar, Însă, când ajunse și el Îndărătul marelui cub din piatră, descoperi cu stupoare că Brandan se făcuse nevăzut. În văzduh Încă mai persista ecoul unor pași grăbiți, a căror origine nu izbutea să o identifice. Nedumerit, Dante se uită În jur, căutând o explicație, dar era sigur că monahul nu dispăruse pe singura cale vizibilă, ușa din dreptul altarului. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
atacatorul Își retrase arma ca să lovească din nou. Între timp, cu o smucitură puternică, izbutise să se elibereze; Își roti orbește brațele În față, căutând să Își lovească Într-un fel sau altul agresorul. Dar mâinile sale nu Întâlneau decât văzduh. Omul trebuia să se afle Încă În spatele său, se gândi el cu groază, și continua să strângă pânza care Îl orbea. Se aruncă În față, Încercând să se elibereze. Însă frica Îi Încetini mișcările, făcându-le confuze. Astfel, se mărginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
reîncepuse să țintească spre turn. Un nor de săgeți aprinse se abătu peste pietre, ricoșând Într-o ploaie de scântei. Câteva proiectile pătrunseseră prin ferestruici, iar altele se Înfipseseră În căpriori. Benzile de pânză rășinoasă Înfășurate pe vârfuri fumegau În văzduh. Un țipăt de durere, urmat de umbra unui trup În cădere, arătă printre strigătele de bucurie ale trăgătorilor că cel puțin una din săgeți Își atinsese ținta. Ici și acolo, pe acoperiș, poetul văzu cum se luminau punctele roșiatice unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
balustradă, atârnându-l În gol. - Fecioara din Antiohia... și Încă Întreagă, gata pentru un al doilea miracol! Femeia izbucni Într-un geamăt de groază, cu picioarele goale zbătându-i-se În gol, În timp ce mâinile i se agitau cu disperare prin văzduh, căutând să se agațe de ceva. Celălalt bărbat se apropie cu un pas și Îi smulse veșmintele cu un rânjet zeflemitor, dezvăluindu-i natura. - Dar e un monstru! strigă el cu silă. Apucă spada de la șold cu ambele mâini, ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dinții celor două roți opuse, aceasta ar fi dovada mișcării sale. Însă era doar o iluzie a minții sale tulburate. Nimic din toate acestea nu se va Întâmpla. Dante Își mușcă buzele, nesigur. Zumzetul tot mai puternic al angrenajelor umplea văzduhul, pe măsură ce impulsul resortului sporea viteza de rotație. Aripioarele regulatorului se ridicau și Începuse acțiunea de frânare. În curând, axul avea să ajungă la regimul prevăzut și să se stabilizeze. Între timp, continua să privească prin gemuleț, fără să izbutească a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
eram un bun partener: Recită tirada, rogu-te, cum ți-am rostit-o eu, ușor curgător; ci, dacă o răcnești, așa cum fac mulți dintre actorii ăștia, mai bine îl pun pe crainicul orașului să-mi recite versurile. Nici nu despica văzduhul cu mâinile, așa, de parcă ai tăia lemne, ci fii în totul domol: căci, chiar în mijlocul torentului, al furtunii și - ca să zic așa - al vârtejului pasiunii, trebuie să dobândești și să arăți o cumpătare care să-i dea moliciune. O, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
masa nici o clipă. Să fie gata cina*... rostește Lear. Cele trei fete. Cum iubim? Ca sarea-n bucate, își amintește Maestrul de basm. Fetelor... ia să vedem din voi tustrele care/ Mai tare ne iubește? Goneril: ca lumina ochilor, ca văzduhul, ca puterea, libertatea și cinstea. Maestrul aude replica Loredanei: Cordelie, tu iubește fără vorbe! Și nu e Cordelia acolo, lângă el... Regan se leapădă de orice spre a rămâne doar cu bucuria/ Iubirii pentru înălțimea voastră. Și, în sfârșit, Cordelia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
întregi, privindu-l și ascultându-l, Vorbește,/ Vorbește, înger de luciri cerești!/ Deasupra mea, în noapte, strălucești/ Ca-naripatul sol trimis de ceruri/ Spre care muritorii uluiți/ Nalță ochii și-și sucesc grumazul/ Când trece, fără teamă, peste nori/ Pe culmile văzduhului!*... texte de-astea, doar vorbele au rămas după el, vorbele scriitorilor. Noi suntem mâna a doua, îmi zicea!, o prostie, păi, cum să fiu eu mâna a doua?, de ce?, cum să fie vreo diferență între Actor și Autor?, nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe drum... Așa cum oceanul nemișcat se desparte În fața rechinului În cărări de apă strălucitoare și Înstelate, pe culmi de frumusețe, pomii scăldați În clar de lună se despărțeau, pereche cu pereche, În timp ce păsări mari băteau din aripi și țipau În văzduh... Un moment lângă un han de lumini și umbre, un han galben, sub luna de șofran - apoi liniște, În timp ce crescendo-ul de râsete se stinge... mașina a pornit iar la drum pe aripile lunii iunie, Îmblânzind distanțele peste care creșteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aș fi pus mâna pe tine!“ O, cât de Încrezut era! Dar seara aceea părea a fi una a stelelor și a cântărilor și sufletul strălucitor al Clarei continua să lumineze calea pe care călcau. De aur, de aur e văzduhul - le cânta el băltoacelor din cale -, de aur văzduhul, note de aur din mandoline de aur, acorduri de aur din viori de aur, frumusețe, obositoare frumusețe... Gheme de aur În coșuri Împletite din aur, pe care nu le pot ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Încrezut era! Dar seara aceea părea a fi una a stelelor și a cântărilor și sufletul strălucitor al Clarei continua să lumineze calea pe care călcau. De aur, de aur e văzduhul - le cânta el băltoacelor din cale -, de aur văzduhul, note de aur din mandoline de aur, acorduri de aur din viori de aur, frumusețe, obositoare frumusețe... Gheme de aur În coșuri Împletite din aur, pe care nu le pot ține muritorii; o, ce zeu tânăr și extravagant ar ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de pași, miile de uverturi, se vor contopi cu pașii ei, iar ochii ei catifelați, Întâlnindu-i pe ai lui, Îl vor Îmbăta mai strașnic decât vinul. Până și visurile sale erau acum viori Îndepărtate, plutind ca sunetele estivale În văzduhul văratec. Camera era cufundată În Întuneric, cu excepția lucirii palide a țigării lui Tom, care ședea lângă geamul deschis. Închizând ușa după el, Amory a rămas o clipă cu spatele sprijinit de ea. — Hello, Benvenuto Blaine. Cum a mers azi publicitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ploaie până la marginea zării... O, de m-aș putea Înălța din nou! De-aș putea S-arunc din mine toropeala vechiului vin, O nouă dimineață de-aș vedea Îngrămădind turnuri de basm pe cerul preaplin; Să văd că mirajele din văzduhul nesfârșit Sunt simboluri, nu fantasme ale visării... Dar vechea monotonie n-a pierit: Bulevarde de ploaie până la marginea zării...“ Amory stătea sub porticul de sticlă al cinematografului, privind cum primii stropi mari de ploaie cad și se lățesc, formând pete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
doar greșelile dumneavoastră personale, în caietul dumneavoastră personal. Mai mult ca sigur, aveți câte un eșec pe săptămână. Vă miroase gura, aveți un ten urât, cenușiu și glezne prea groase, doamnă profesoară. (Anna). Stifter trage binevoitor cu ochiul la strălucirea văzduhului luminos, la minunații norișori de aprilie pătrunși de privirile soarelui și la frumoasele brazde verzi rămase de la semănatul de toamnă. Ăstuia i‑ar fi prins mai bine o frumoasă sculă verde, spune Rainer, o privește pe Sophie dintr‑o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
rog mă iartă! Bate cineva în ușa , insistent și răbdător, sunt uimită și confuză , dar m-apropii de zăvor. Cine e la ușa? Tată! Domnul meu Cel bun și Sfânt ! cerurile par deschise, se aud glasuri cântând . Îngeri mii umplu văzduhul , inima-mi o simt arzând , căci pe raze de lumină Îl văd pe Isus intrând . Și-ntr-o clipă casa-mi sumbră în palat s-a preschimbat, să ofere găzduire scumpului meu împărat.
Trezirea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83357_a_84682]
-
Făurar Elena Marin Alexe Mă strecor anevoie printre troiene, în pas cu amiaza care calcă strâmb, peste muțenia albă din jur. Simt în spate răsuflarea tăioasă ca de stilet, a vântului zămislit de Făurar în tainița văzduhului alb. Câteva dâre răzlețe și timide promit zile senine, descărcate din desagii încăpători, țesuți la stative străvechi, în tinda înflorită a primăverii. Cine știe, dacă vor rămane doar promisiuni.. Poate că lacrimile fierbinți ale rugăciunilor au escaladat zidurile albastre și
F?urar by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83353_a_84678]
-
resorbit în sunet, în linie, culoare, Te-ai revărsat în lucruri, cum în eternul mit Se revărsa divinul în luturi pieritoare. O, cum întregul suflet al meu ar fi voit Cu cercul undei tale prelungi să se dilate, Să spintece văzduhul și - larg și înmiit - Să simtă că vibrează în lumi nenumărate... Și-n acest fapt de seară, uitîndu-mă spre Nord, În ceasul când penumbra la orizont descrește, Iar seara întîrzie un somnolent acord, Mi s-a părut că domul de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de umbră din norii care împrejmuiesc locașul zeiței. Ixion îmbrățișă doar norul. La veșnice ospețe, din vârful pururi nins Tot gândul meu netrebnic, regină-Olimpiană, Urca să-ți împresoare grumazul neatins Cu vrejurile-i ude și reci de buruiană. Sonor vuia văzduhul în râsul uriaș Și aburea prin cupe belșug de ambrozie Pe când nelegiuirea tot căuta făgaș Și-n preajma formei tale cerca să întîrzie. O! Hiperboreenii râdeau, râdeau mereu... Iar ochiul meu mai tare se ascuțea să vadă Și sfredelea mai
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
agăți, întins, pe trunchi, scotocești în sân la toate, Mlădioasă: șoldul fraged încă n-a purtat copii. Zbârnâit de piatră, însă, vâjâia... Nici gând să tacă... Din ce praștie scăpată stăruiește în auz? Silnic, ochi deschizi la soare și-n văzduh zărești buimacă Urâciunea cu aripe prăfuite, de sacâz. Un zigzag mai mult - și tihna însorită ți se curmă Cherlăi scurt, îți clatini capul, laba scarpină mereu: Blestemata de albină solul toamnelor din urmă, Ți-a împuns urechea neagră cu-un
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
un călușar, fiu de baci daco-roman. Un lucru de silă... - Credeți într-o revenire a clasicismului, care să aducă viață nouă poeziei? - ... - Sau credeți - cum s-a dat țipătul de alarmă în străinătate - în moartea, dispariția poeziei? - E posibil, în văzduhurile Cetății Vecinice, îngerul din Apocalips să fi sunat întîia trâmbiță chiar în aceste timpuri; și să fi început să se dărâme această parte din Soarele Consolator. Dar numai ca o dreaptă încercare a închinătorilor Feței înșelătoare. Cei vrednici de harul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
aproape de gara Gălbeni. Dar locurile care se vesteau aspre, de surghiun, se dovediră o foarte blândă țară. Giganți înfloriți în arnici, cu plete și umbre de nuc sub pălărie; boi înceți cu coarne zvelte și divergente, ca veritabilii căpriori ai văzduhului; jidovi împietriți în giubele, rumegând interminabile algoritmuri în seri, pe praguri, sub un cer de Golgotă; armeni cafenii, armence în doliu încărbunat, învîrtind cărți de joc și răsucind țigări fără rușine: lume prea felurită, împrumutînd de la oglinda unei tristeți comune
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
fulgerului”. În viziunea poetului filosof, cuvântul devine limbaj al rațiunii, iar acele fonetisme - desprinse din îmbrățișarea cădere-vals „picături de tăcere străbătând tăcerea” (Samuel Beckett) se doresc dezlegare de mister, se doresc dezâmblânzire, balsam binefăcător întru cunoaștere: „Poate voi afla / din văzduhul semnelor / cum s-au închis / peșterile / în urechea cerbului / și el într-o nuntă / de spirale / și eu / în runele zăpezilor” (Din văzduhul semnelor). Numai în ritm impus de vocea lirică, putem vorbi de cantație (Trăiesc în cântec), de „smerenia
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
Beckett) se doresc dezlegare de mister, se doresc dezâmblânzire, balsam binefăcător întru cunoaștere: „Poate voi afla / din văzduhul semnelor / cum s-au închis / peșterile / în urechea cerbului / și el într-o nuntă / de spirale / și eu / în runele zăpezilor” (Din văzduhul semnelor). Numai în ritm impus de vocea lirică, putem vorbi de cantație (Trăiesc în cântec), de „smerenia cuvântului” (În drumul neuitării), de „cuvântul angelic” (În depărtările creației) sau de „îngerii cuvintelor” (Chipul durerii). Pentru poetul Nicolae N. Negulescu, metafora se
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
investigatorului grăbit, l-au împiedicat fatal pe Grigore Niță să-și împlinească acea datorie pornită din adâncul ființei sale. El a căzut însă cu demnitatea eroului, luptând până la sacrificiul suprem, pe câmpul de instructie,cu himera cotropitorului, disimulat în zmeul văzduhului, celcare răspunde de anotimpul iarnă. Pe cotropitorul nedisimulat, în carne și oase, avea să-l înfrunte, și în numele nefericitului său tovarăș de armă, Constantin Hogaș, consăteanul alături de care Grigore nutrise o împlinire rămasă, ca o fatalitate, încă în stadiul de
ACTUL DE LA 23 AUGUST 1944 ŞI...VOLUNTARII DIN CIOHORĂNI de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 965 din 22 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364350_a_365679]
-
toată Grote și izvoare țâșnitoare din maluri Peșteră cu intrarea ascunsă, ciudată Șerpuită de apa coborâtoare în valuri Nestrămutat așteaptă! Altar din piatră modelată Și multe ierburi, vie ofrandă Celui fără de margini, fără de hotar doar chip legendar Duh Risipit în văzduh Veghetor Deasupra norilor Așteaptă! Invocatorul Rezemat de spectrul luminii în răsărit Numără pietrele albe, Cercetează stigmatele aleșilor Pătrunzând nepătrunderea lor Fruntea sa, plină de lumină-între plete albe Și ochii luminoși ca astrele în serile albastre adânci ca o pădure a
MEMORIA STATUILOR (POEME) de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364394_a_365723]