870 matches
-
să aleagă un alt moment pentru a cere audiență. Dar urgența funcției trecea Înaintea oricăror considerente de oportunitate. Și apoi, nu trebuia să se Întâlnească cu un angajat oarecare al Curiei, ci cu Acquasparta În persoană. Prin urmare, tot acel vacarm putea juca În favoarea lui. Între timp ajunsese, Împreună cu suita sa, dinaintea fațadei Încă neterminate a bisericii. Acolo se sfârșea autoritatea teritorială a Comunei și se intra În jurisdicția Bisericii. Dădu ordin gărzilor să se alinieze la intrare, iar apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
în timp ce volumul muzicii din boxe crește progresiv, amestecat cu bubuieli, trosnete și păcănituri. — Tocmai asta e ideea, spune Roja, nu e nevoie să vedeți nimic, e de ajuns dacă simțiți. — Ca să vezi, încearcă din nou fără succes Părințelul să acopere vacarmul, unii au și început deja bîțîiala. — Pun pariu că în cîteva minute n-o să mai ai loc nici să arunci un ac în ringul ăsta, zice Roja, așa că dacă nu vreți să vă fure alții porumbițele ar trebui să vă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de unele evenimente care au avut loc în decembrie ’89 (n.a.). — E culmea, dom’ Roja, dar să știți că la un moment dat și eu am simțit că de undeva din mulțime cineva își avea ochii ațintiți asupra mea. Cînd vacarmul a început să întreacă orice închipuire, dinspre Victoriei s-a apropiat și al treilea grup, cel condus de Monte Cristo, care dădea și el piept cu cordoanele de ordine. — De unde mă binoclam eu, se vedea totul foarte limpede, completează Dendé
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
o mulțime de mahări din conducerea poliției, toți în haine civile. Kenton îmi făcu cu mâna, iar eu i-am strigat „Artistry in rhythm!“ El a râs, iar eu mi-am dezvelit dinții proeminenți spre mulțime, care mă aprobă zgomotos. Vacarmul se înteți. M-am întors și am văzut că Blanchard urcase în ring. Domnul Foc se înclină în direcția mea. L-am salutat cu o rafală de lovituri scurte în aer. Duane Fisk mă conduse către scăunelul meu. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
confirmare. Millard se uită fix în geamul-oglindă, își aranjă nodul de la cravată, apoi ieși. Ajuns pe coridor, se văzu înconjurat de polițiști, care-l asaltară cu întrebări. Harry Sears se strecură în cămăruță. Lângă mine o voce familiară răzbătu deasupra vacarmului. — Acum o să vezi de ce îl ține Russ pe Harry în preajmă. Era Lee. Rânjea binedispus și arăta ca nou-născut. L-am luat pe după umeri. — Bine-ai venit înapoi pe pământ. Lee mă luă și el de după gât. — E vina ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Sue pe ea o cheamă și de i-o tragi sub coadă, te stoarce rău de zeamă. Hei! Hei! Am o iubită Corrine pe ea o cheamă și știe cel mai bine să-mi ia banana-n vamă! Hei! Hei!... Vacarmul stârnit de clienții așezați la mese acoperea „muzica“. — Măgarul! Măgarul! Am rămas locului, înghesuit din toate părțile de cheflii, când deodată m-a izbit în nări o duhoare grea de usturoi. — Vrrrei să bem ceva la bar, frumosule? Micul dejun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
care-l susțineau Într-o balansare continuă aproape că nu se vedeau În penumbra creată de spațiul scenic. Acesta salută ștrengărește, ducându-și un picior Înainte și Înclinându-și fruntea peste care Îi atârnau firele de păr. Publicul izbucni Întrun vacarm de aplauze. Câțiva copii se ridicară În picioare și Începură să strige numele păpușii lor iubite, din doua silabe: Gri mmi... Gri-mmi... Gri-mmi... Păpușa se aplecă și culese, Într-un joc de mim, interpretat cu aleasă trăire, o floare imaginară
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
că, fără a mai rămâne să asculte, el se desprinse cu iuțeală din locul acela și, Întinzându-și gâtul Înainte, goni speriat la Întâmplare, nemaiuitându-se Înapoi. Alerga cu pumnii strânși, puțin șchiopătat, până când nu mai distinse niciun sunet din vacarmul acela tembel, care-l acaparase cu atâta violență. Ajunse În dreptul unor case furișate În umbră și se opri gâfâind asurzitor. Se așeză pe vine. Nu se auzeau decât bătăile ritmice ale inimii și foșnetul vântului clătinând coroanele copacilor din apropiere
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
copil lângă ea. “Nu vedeți ce vânat e la față și cât e de slăbit?...” Se ridică Încet, cu mișcări nesigure, și se Îndepărtă fâstâcit, cu un aer jenat, uitând să mai mulțumească salvatorilor săi, care-l priveau acum uluiți. Vacarmul orașului Îl izbi din nou și se simți strivit de furia zgomotelor. Începu să alerge cu gândul că nu mai avea mult până acasă. Goana nebună dezlănțui În el frenezia sângelui, care-i bătea acum În timpane ca un toboșar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
oferit de jocul „tabla“, în cursul căruia cavalerii zeneți încercau unul după altul să atingă ținta de lemn cu ajutorul bețelor pe care le aruncau de la înălțimea cailor în galop. Nu puteam vedea care dintre ei izbutea cel mai bine, dar vacarmul care ajungea până la noi de pe colină, din locul numit tocmai al-Tabla, ne indica fără greș câștigătorii sau perdanții. Deodată, un nor negru se ivi deasupra capetelor noastre. Veni atât de iute că ni se păru că soarele se stingea precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nădejdea în plecarea în exil. — Trăiam deja, spunea ea, primele călduri ale verii, însă hoinarii se răriseră prin grădinile Granadei, iar florile nu mai aveau strălucire. Cele mai frumoase case din oraș se goliseră, prăvăliile din suk rămăseseră fără tejghele, vacarmul de pe străzi se stinsese, până și în cartierele sărace. În piețele publice, soldații castilieni nu mai treceau decât pe lângă cerșetori, căci toți musulmanii grijulii cu onorabilitatea lor, dacă nu plecaseră, se rușinau să se arate privirilor. Și ea mai adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fost spectacolul acoperișurilor: în după-amiaza aceea de toamnă, lumina soarelui era îmblânzită de nori groși și pretutindeni mii de orășeni stăteau așezați ca pe niște terase, la taclale, strigând, bând sau râzând, glasurile lor toate topindu-se într-un imens vacarm. În jurul lor, atârnate sau expuse, straie de oameni bogați sau sărmani fremătau la orice adiere, precum pânzele unei singure nave. O zarvă amețitoare, un vas care navighează din furtună în furtună și care, uneori, naufragiază, oare nu acesta este chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mare care dădea spre o piață plină de mișcare, dar care acum începea să se golească. Seara, după o baie și o cină ușoară, am chemat-o pe Hiba, cu îngăduința lui Khâli. Să fi fost cam zece seara. Un vacarm ne-a ajuns la urechi venind dinspre stradă: un grup de tineri se adunase, cântând din gură și la instrumente și dănțuind în piață. Aveam să mă obișnuiesc curând cu hoinarii ăștia, care aveau să revină în tot timpul șederii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se făcea tot mai greu. Eram cuprins parcă de amețeală, pluteam în derivă, de pe o stradă pe alta, de la un suk la altul, pe jumătate inconștient, trăgând pe nări mirosul de șofran și de brânză prăjită, auzind ca într-un vacarm îndepărtat strigătele vânzătorilor care mă solicitau. În lipsa slujitorului meu înarmat, rămas la spectacolul lui macabru, măgarul începu să hoinărească prin oraș după cum avea chef și după cum era deprins. Și acest lucru a durat până ce un negustor, băgând de seamă starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
facem deosebire între ele și suntem musulmani, supuși voii lui Dumnezeu.“ * * * Am părăsit Mecca după o lună, care s-a scurs mai repede decât o noapte de dragoste. Ochii îmi erau încă plini de tăcere, iar Nur îndepărta de mine vacarmul copiilor. O luasem către miazănoapte, ca să vizităm la Medina mormântul Trimisului lui Dumnezeu, înainte de a ajunge la Tabuk, Akaba, apoi Gaza, unde un neguțător din Sousa s-a oferit să ne ia pe corabia sa, o caravelă legată la mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o superbă zi de primăvară, când își făcu apariția demnitarul, înconjurat de propria-i gardă. Dar, în clipa când trecu de poarta Vaticanului, un fulger a brăzdat cerul, urmat de un potop care s-a abătut peste noi cu un vacarm de sfârșit de lume. Surpriza o dată depășită, am fugit să mă adăpostesc sub un portic, curând năpădit de o mare de noroi. Lângă mine, o femeie se jeluia, deplângând acest semn rău. Iar eu, auzind-o, mi-am amintit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cutiile lor. Panourile de sticlă erau spulberate unul după altul. Statuetele de fildeș se rostogoleau. Farfurii de ceramică antice se făceau praf la contactul cu podeaua. Sala, învăluită de obicei într-o liniște de muzeu, era cuprinsă acum de un vacarm îngrozitor: zgomotul sticlei și pietrei sparte, al focurilor de armă atunci când cei mai nerăbdători trăgeau în lacătele care refuzau să cedeze răngilor. Salam observă doi bărbați bine îmbrăcați punându-se metodic pe treabă cu un echipament profesionist de tăiat sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mâna. — După cum vezi, lucrăm în cele mai frumoase două clădiri pe care le deține Departamentul de Stat oriunde în lume, spuse el cum ieșiră în grădină, o peluză mare, dreptunghiulară, așezată în fața unei case coloniale impunătoare. Nu se mai auzea vacarmul străzii Agron acum. Singurul zgomot era făcut de un grădinar în vârstă, care se apleca să tundă o tufă de trandafiri. Iar asta e ultima noastră achiziție, Mănăstirea Lazaristă Peres. Davis arătă cu degetul în stânga, spre o clădire ce părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
încât se vor retrage. Asasinarea unuia dintre eroii lor naționali. — Da. Și chiar dacă autoritățile ar fi gata să treacă cu vederea, străzile Palestinei nu le-ar da voie. —De aici și intenționat-accidentala scăpare de accent. Cuvintele abia se auzeau din cauza vacarmului. —E una din pistele pe care le urmărim. —E ca o sală plină cu oglinzi nenorocite! Miller se trânti la loc în scaun. Îi avem pe israelieni și pe palestinieni care sunt gata să se strângă de gât unii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
strâmbă până când, în cele din urmă, zâmbi discret. —E un nume, spuse. Un nume arab. Omul pe care îl căutăm se numește Afif Aweida. Capitolul 27 Ierusalim, joia anterioară Acesta era sunetul pe care voia să-l audă Shimon Guttman, vacarmul acela de carnaval. Fluierăturile repetate; bătăile ritmice în lăzile de gunoi; zarva care nu putea fi creată decât de un grup puternic de oameni și, mai ales, cu convingeri puternice. Luase parte la o sută de demonstrații la vremea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Este adevărat, domnule academician de nimic? În sala Consiliului, perplexitatea s-a preschimbat vertiginos În degringoladă. Exclamații, strigăte, Întrebări retorice, acuzații reciproce - tot tacâmul. Număram În gând secundele și nu-l pierdeam o clipă din ochi pe Zoran. În toiul vacarmului, mă apropiasem destul de mult de el. L-am văzut cum a scos din buzunar un obiect și l-a dus la ureche. S-a făcut palid și a răcnit: - Centrul este atacat! E un complot, o conspirație! Dar nu veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Impresia e, ca de obicei, profundă. În sfârșit, vorbește și Alexandre Braga, arbiter elegantiarum. Calm, disprețuitor, ironic, își alege ținta cea mai ușoară în persoana lui Don Carlos. Baionetele sunt chemate în ajutor, și - frumosul revoluționar e expulzat într-un vacarm asurzitor. Joîo Franco cere Regelui dizolvarea Parlamentului și adevărata dictatură începe. Dar șefii revoluției sunt purtați pe brațe de o mulțime fanatizată. Actele de curaj din incinta Parlamentului dezlănțuie un entuziasm fără pereche. Numele tribunului e rostit ca o incantație
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
apoi mai departe cu nonșalanță, treizeci de inimi omenești ce o Înăbușesc pe a mea cu bătăile lor regulate; freamătul și gemetele a o mie de copaci, armonia locală a gureșelor păsări de vară și, peste râu, dincolo de copacii ritmici, vacarmul haotic și entuziast produs de tinerii satului care se scaldă, ca un fundal sonor de aplauze furtunoase. Capitolul 9 1 Am În față un dosar mare și jerpelit, legat În pânză neagră. În el sunt acte vechi, diplome, ciorne, jurnale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
speteaza unei bănci din Grădina Alexandrovski; sau dangătele clopotelor catedralei În aerul tăios, deasupra albastrului Întunecat al apelor unduitoare ale Nevei, eliberate cu voluptate de ghețari; iarmarocul din zloata presărată cu confetti de pe bulevardul Gărzii Călare În Săptămâna Mâțișorilor, cu vacarmul lui de scheunături și pocnituri, cu jucăriile lui de lemn, cu strigătele vânzătorilor de rahat și cu acei diavoli cartezieni denumiți amerikanskie jiteli („locuitori americani“) - minusculi spiriduși din sticlă care se ridică și coboară În niște tuburi de sticlă umplute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
până în peretele sălii de lectură. S-a deschis chiar și o ușă mare spre spațiul de dincolo. Un spațiu plin de promisiuni, de taine, altele decât cele ale sălii de față. Deocamdată, din spațiul de dincolo răzbate, statornic și mizer, vacarmul șantierelor. Răzbate mai ales torentul de urlete, înjurături, cântări lălăite, chemări și invective cu care șantieriștii români își însoțesc cele ale muncii de peste zi. Intenționam, cândva - unul dintre cele multe proiecte pe care nu le voi mai duce până la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]