1,315 matches
-
furișat, tiptil, s-a proțăpit în fața lui dom’ Tolea. Era palid profesorul și cu privirea mare, holbată, care nu vedea nimic nimic. N-a avut putere nici măcar să se mire, dom’ Tolea, să scâncească, să ridice mâinile în dreptul ochilor, gonind vedenia. N-a făcut nimic, îl privea doar pe marele Bazil. Palid, ca un mort, dar treaz. Nu era beat, avea mutra lui bășcălioasă dintotdeauna, dar era palid, palid de tot. Ca un prunc privea, fără să clipească și fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ruginite. Stofa a început să ardă, de la pulpanele raglanului în sus. Apoi, mănușile. Apoi, fularul de mătase galbenă. Vasile încă zâmbea, când s-au auzit urletul muzicii și tam-tamul. Nătăfleață de Tolea înțepenise, nu era cine să oprească muzica. Fum, vedenii magnetice, mirosul arderii și al cenușii. Doar Tolea le vedea. Singur singur, ca un mort, și n-avea putere nici să clipească. Lumina camerei deveni violentă, ostilă. Stinse lumina. Se retrase de la fereastră. Camera se pacifică, parcă. Semiîntunericul moderase bezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scapă de hazardul lovind pe cine nu te aștepți. Revedea felina lungă și subțire, auzea, în jur, strigătele sălbatice ale mulțimii: Curvoiul, Curvoiul! Flama scurtă a șarpelui de-o clipă, în toxinele străzii. Se simțea, brusc, în stare să reîntâlnească vedenia, să vorbească doamnei Ianuli. O văzuse, cândva, întâmplător, într-o librărie. Intr-o salopetă de mătase verde ca la parada modei. Părul strâns într-o coadă pe spate. Răsfoia o carte. Se afla alături, aievea. O vedea fără s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mâncare. Cum a trecut timpul... Am pregătit prânzul. Să merg să-l încălzesc. Ia te uită, domestica reînviase. Peste o clipă, ne vom freca la ochi, parcă nici n-am fi auzit vreodată subtila disertație. N-a fost decât o vedenie, stăm în fața aceleiași tăcute gospodine dintotdeauna, n-avem decât să contemplăm la nesfârșit leguma spălăcită și bleagă, somnolând în fața noastră. Pauză lungă lungă. Profesorul repetase de câteva ori gestul de refuz: n-avea nici un chef de mâncare. Femeia nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de vis. S-a auzit iarăși mieunatul acela, scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Cerul ardea, stofa începuse să ardă, mănușile, mătasea de la gât. Domnul Dominic încă zâmbea când s-a auzit așa, undeva, un urlet de câine nocturn. Fum, vedenii magnetice. Doar nătăfleață Tolea le vedea și n-avea putere să le întrerupă. N-avea putere să clipească, în fața imaginii care se surpa. Tovarășe Orest, Șperaclu mi-a dat detalii în legătură cu internarea Limbutului. Mare lucru nu se înțelege. Nici măcar doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lui și prezisese și marea secetă ce sleise puțurile, lăsase fără fir de iarbă deșertul și omorâse sute de animale obișnuite dintotdeauna cu setea și seceta, dar la fel de adevărat era că deseori bătrâna sclavă vorbea de dragul de-a vorbi și vedeniile ei păreau mai mult roadele minții ei senile decât autentice premoniții. Ce este dincolo de deșert? întrebă Laila după acea lungă tăcere. Niciodată n-am fost mai departe de munții Huaila. — Oameni, veni răspunsul. Mulți oameni. Gacel rămase pe gânduri, amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
În gând Omar, În vreme ce e condus către cartierul Asfizar, unde Își are reședința Abu Taher, cadiul cadiilor din Samarkand? Și-n sinea lui, Își spune neîncetat: „Nu voi urî acest oraș. Chiar dacă femeia care se scălda nu e decât o vedenie. Chiar dacă realitatea poartă chipul omului cu cicatrice. Chiar dacă această noapte răcoroasă se vădește a fi cea din urmă pentru mine“. II În imensul divan al judecătorului, chipul lui Khayyam ia culoarea fildeșului În lumina candelabrelor Îndepăratate. De Îndată ce a intrat, două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
olandeză, dintr-o Italie În Miniatură, dintr-un Disneyland... Deja Începeam să mă obișnuiesc cu alternarea aceea de neliniște și Încredere, de teroare și dezamăgire (oare nu-i acesta, de fapt, un Început de boală?) și mi-am zis că vedeniile din biserică mă tulburaseră pentru că ajunsesem În ea sedus de paginile lui Jacopo Belbo, pe care le descifrasem cu prețul atâtor enigmatice ocolișuri și pe care totuși le știam fictive. Eram Într-un muzeu al tehnicii, Îmi ziceam, te afli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vor ei ca lumea să știe?” „Că există un secret. Altfel de ce să trăiești, dacă totul ar fi așa cum apare?” „Și care-i secretul?” „Acela pe care religiile revelate n-au putut să-l spună. Secretul se află dincolo.” 33 Vedeniile sunt albe, albastre, alb-roșiatic-deschis. În fine, sunt de culori amestecate sau complet albe, de culoarea flăcării unei lumânări albe, veți vedea niște scântei, veți simți că vi se face pielea de găină pe trup, toate acestea anunță Începutul tracțiunii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
inima, anti-post moderniștilor! Hai, noroc să fie...! Ca mai întotdeauna, Dănuț are perfectă dreptate. După cel dintâi pahar dat pe gâtlej, Avocatul tușește, se trezește și se dezmeticește miraculos, decizându-se vitejește să îngroape, într-un ungher tăcut al minții, vedeniile absolute neliniștitoare, șocante, din apartamentul Domnișoarei. Nae se reapucă imediat de prepararea amestecului alchimic. Băi, stai așa! Nu merge! face el, lovit de o elementară revelație. Noi bem mai repede decât pot eu să asezonez și să umplu paharele astea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
super-vedetelor? Angra Mainyu versus Ahura Mazda? Așa, și...? Mi se fâlfâie! Antihristul ăsta de operetă e curată butaforie, e un basm, o farsă, un mit urban anost. Penibil. Lamentabil. À la Ponson du Terrail. Păi, nu...? " Tinerii voștri vor avea vedenii, iar bătrânii vor avea visuri..." Hopa! Revino-ți! Maturizează-te, odată, bâtă! Hai! Ce-aștepți? Rușine! Te faci de râs, ca ultimul tâmpit, reia el introspecția. Suntem în miezul unei mega-chestiuni, a unei experiențe-limită, de criză, epocale, poate și tu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ezitare. Dallas se îndreptă pe scaun, cu urechile ciulite. ― O modificare? Serioasă? ― Ar fi mai simplu să veniți să vedeți. Se repeziră cu toții spre coridor, lăsând pe masă ceștile cu cafeaua aburindă. Prin mintea lui Dallas treceau tot soiul de vedenii groaznice în timp ce alerga spre infirmerie, urmat de ceilalți. Ce efecte secundare produsese maladia inoculată de către creatură lui Kane? Dallas văzu un ghem de mici falange cenușii, ochiul unic sau vreo excrescență leproasă crescând pe trupul putrezit al nenorocitului Kane. Ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se tot mișcau cu foame. Cleștii cei mari articulați forfecau greoi în aer. Se trânti cu greu peste tăblia camionului și-o luă la goană, lateral, pe picioarele subțiri, dispărând după lobodele din fundul grădinii. Din oul lui Ester ieși vedenia cea mai hâdă. Era scheletul unui cal călărit de scheletul unui călăreț. Bucăți de carne putredă, fâșii de piele, tendoane uscate le mai atârnau de oasele galbene. Rînjindu-și dinții, cu ochii scurși pe obraz, cu coastele vizibile printre zdrențele care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Maitreyi? Ce ai, Maitreyi? Nu mi-a răspuns nimic, ci numai și-a deznodat marginea sari-ei și a rămas goală până la pântec, în câteva gesturi pe care le-a împlinit cu ochii închiși strîngîndu-și buzele și oprindu-și anevoie suspinul. Vedenia trupului ei gol, în acea foarte palidă boare luminoasă din odaie, m-a izbit ca un miracol pe care niciodată nu l-aș fi putut intui în toate amănuntele lui precise și carnale. Căci dacă mă gândeam adesea la prima
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aroganța specifică vîrstei. Ești singurul personaj din cadru care privește altceva decît obiectivul aparatului. Îmi amintesc la ce te gîndeai, În momentul În care fotograful a declanșat procedeul, căznindu- te, sub aerul de vedetă plictisită, să imprimi pe peliculă și vedenia ta nesigură, mai degrabă temătoare, asupra viitorului. Cine vei fi În anul 2001, cînd vei avea treizeci de ani, și cum va arăta lumea noastră atunci? Asta te Întrebai. Ți se părea cuvenit să asortezi unui moment de răscruce o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
casei, pomana, pe mesele Întinse afară ați găsit mîncăruri simple, colaci și pîine de țară, ouă fierte, cartofi prăjiți, orez, cîțiva cîrnați anemici, care, avînd În vedere viața scurtă pe care au avut-o, s-ar putea numi mai degrabă vedenii, și multă colivă. Și foarte multe sticle de vin regional, ascunzînd acest belșug improvizat cu care sînteți obișnuiți și pentru care Îi mulțumiți În fiecare zi Luminatului. Sticlele n-au avut pace și, de sub bocetele femeilor adunate În prispa casei
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
binele și răul fac casă bună, Platon a avut dreptate în ce privește arta. — Nu apreciați nici una din formele artei? — Nu. — Atunci, desigur... metafizica e artă. — Asta-i... da... un gând fantastic! Filozoful rămase tăcut, de parcă vorbele preotului ar fi invocat cine știe ce vedenie cumplită. Apoi urmă: — Vezi... mă muncește o bănuială, nu numai că nu spunem adevărul, dar nici nu-l putem spune - ăsta-i blestemul nostru. Piatra de moară. Cum părintele Bernard nu găsi nimic de răspuns, filozoful continuă: — Ideea dumitale cu privire la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Și ce naiba te-a apucat să-i dai tarta noastră? — Putem cumpăra alta. — S-or fi vândut toate. — L-ai văzut pe George? — George? S-a și introdus la ea în casă? — Stătea lângă Belmont... cred că... — Ai avut o vedenie. Eu nu l-am văzut. Îl ai numai pe George în cap. Ar fi trebuit să-i spunem ceva drăguț și cameristei. Nimeni n-a vorbit cu ea. Presupun că-i americană. Nu, mi-a spus cineva la Băi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mă rog, s-a bucurat, dar nu destul. Și Brian gândește că-l am numai pe George în cap. Într-adevăr, mă gândesc atât de mult la George! Cred că l-am văzut cu adevărat și n-am avut o vedenie. Aș vrea să fi avut mai mulți copii. Mi-ar fi plăcut să am o fetiță ca Hattie. Mi-ar fi plăcut ca și George să fie copilul meu. Oh, ce aiureli coace bietul meu cap!“. Spuse cu glas tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sub un scaun pentru a-și recupera al doilea papuc. Sări o clipă într-un picior, reușind să-l încalțe, apoi rămase locului, ținându-și o coadă în mână. John Robert se holbă la ea de parcă ar fi fost o vedenie, apoi îi spuse: — De ce arăți atât de speriată? Pearl închise ușa camerei de zi și se lipi de ea, de cealaltă parte. John Robert intenționase să-și amâne vizita la Papuc până când avea să i se potolească agitația și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mână flutura abia perceptibil și un chip îl privea trist și resemnat... Aceasta era imaginea care fără voia lui îi stăruia în minte. Și-a trecut palma peste frunte, lăsând-o să alunece peste ochi. Așa a reușit să alunge vedenia care îl chinuia. Privind apoi pe geam, se gândea la drumul ce îl așteaptă din gară până acasă. „Am puțin noroc că ziua s-o mărit și poate ajung acasă pe lumină. Da’ cu piciorul ista...Cine știe? Anapoda treabă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
târâie după el, se împiedecă gata să se dea peste 108 cap, dar nu se oprește... Galopează ca scăpat din ghearele unui monstru”... Toaibă s-a cutremurat și-a trecut dosul palmei plină de cenușă peste ochi, pentru a alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare s-a oprit undeva sau a alergat până a căzut fără vlagă și zace într-un șanț”... Cu acest gând ca o povară s-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mâncare orătăniilor care cârâiau și cotcodăceau de zor în cotețul rămas încă închis... Tocmai deschidea portița de la coteț când i s-a părut că aude sforăit de cal. A tresărit și a privit în jur clipind des, ca să-și alunge vedenia care îi cuprinsese închipuirea... I s-a năzărit că bietul căluț se afla dincolo de poartă, așteptând să i se deschidă. A privit cu mare atenție spre poartă, dar dincolo de ea sufla doar vântul prevestind vreme rea. Când s-a întors
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și le arunca chemându-le la „masă”, i s-a părut că aude un nechezat de cal mai mult gungurit. A privit spre ușa deschisă a grajdului, dar dincolo de ea stăpân era doar întunericul. „Da’ ce-i cu mine? Am vedenii și năzăreli?” gândea Toaibă intrând în casă. Speriat de ceea ce i se întâmpla, a luat sticla cu rachiu, a ieșit afară și s-a așezat pe prispă privind lung și cu tristețe spre ușa grajdului. O pală de vânt a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Că sâmburii săi zdraveni și sănătoși Visau în pământul predestinat. Avea dreptul drept să știe și el - Liniștea văilor ocrotea plăsmuiri; Primăvara prunii albi se îmbracă la fel, Iar toamna așteaptă mereu musafiri. Loc fermecat Aseară m-a încercat o vedenie Sus, pe cosire, în Dobrovăț, Dar s-a destrămat plecând cu smerenie, Doar că alături mi-a lăsat un băț. Un fel de baghetă din lemn de alun, Cine știe ce puteri mai avea - Peste liane țipă un lăstun, Pe sub ele o
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]