1,900 matches
-
transparent, nu-i așa? Totul era perfect, nu-i așa? Până la pățania aceea cu bicicleta... Profesorul icni, surprins de lovitura sub centură. Își reveni, însă, fulgerător, animat brusc de o excesivă vitalitate. Suise picioarele, americănește, pe fotoliul din stânga, dar doamna Venera nu observa nimic. — Totul s-a răsturnat odată cu bicicleta aia, nu? — Da, da, înțeleg, se auzi, răspicat, glasul profesorului, care-și balansa vesel picioarele deasupra fotoliului. Profesorul detectiv bălăbănea nepăsător picioarele. Acum, era și el palid. Iar Tavi găsise o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aia, nu? — Da, da, înțeleg, se auzi, răspicat, glasul profesorului, care-și balansa vesel picioarele deasupra fotoliului. Profesorul detectiv bălăbănea nepăsător picioarele. Acum, era și el palid. Iar Tavi găsise o poziție comodă, lângă fereastră, privind departe, în zarea invizibilă. Venera nu le acorda nici o atenție, părea singură, singură cu partenerul absent. — Sunt plecați, Tavi și cu Tori. Taube, zisă Tori. S-au dus la rudele ei, în Bavaria. Doar nu s-o duce câinele să-și caute, hodoronc-tronc, iubita din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nici nu avea de gând să se ridice, de fapt, să aducă prânzul, cum anunțase. Când îi reveni glasul, fu doar o șoaptă. O șoaptă reluată sfios, iarăși și iarăși. Profesorul nu înțelegea ce spune, dar nu se clinti. Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul unde rămăsese tava cu ceștile de cafea. Comise câțiva pași legănați, nesiguri. Se legăna, parcă, amețită, șchiopăta, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cine știe unde s-o fi dus cu Zâna Silentium. Cine știe unde or fi ajuns, porumbeii. În Pădurea Adormită, în Pădurea Neagră, în Pădurea de argint a Arginților, sărăcuții. Profesorul tresări, holbat. Scârbă și venin continua să descarce glasul aromat al blajinei doamne Venera. Rămăsese în prag, profesorul. Detectivul Vancea ținea mâna pe cureaua genții de plastic, nu avea curaj să violeze sanctuarul. — Intră, intră, domnule Vancea. Merită să pierzi câteva ore cu opera necunoscutului. Vârcolacul... un suflet, profesore, ai să te convingi. Vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vezi... și asta fără cuvinte. O epopee, domnule Vancea! Homer!... ai să vezi. Homer fără cuvinte, fără ajutorul cuvintelor. Intră, intră, merită, crede-mă. — Da, da, înțeleg... Profesorul Vancea privi spre rafturi, spre birou. Se așeză pe marginea canapelei. Doamna Venera îl scrută, severă, mai așteptă câteva clipe și se retrase. Profesorul rămase singur cu comoara. La ora 5, doamna Venera îi aduse un ceai și sandviciuri. — Poate ai vrea prânzul. Cred că ai flămânzit. — Da, nu, înțeleg... scânci zăpăcitul. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tartine și ceașca cu ceai de care detectivul nu se atinsese și se retrase. La ora 11 noaptea, profesorul Vancea ieși din cameră, cu geanta pe umăr. — O să luăm un taxi, doamnă. S-a făcut târziu. Vă conduc acasă. Doamna Venera citea o carte franțuzească. O copertă veche, groasă, cu titlul în litere curbe, greu de descifrat. Profesoară de franceză... de matematică, cine știe. Nu ridicase privirea de pe carte decât târziu. Îl privea fix în ochi. Apoi, își mută privirea bănuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din priză, nu răspunse când domnul Gafton ciocăni, sfios, în ușă, îngrijorat, probabil, că nu auzise nici o mișcare a vecinului. Tolea zăcea în pat: gândea. Mai curând furios, decât încântat de amintirea mapelor cu fotografii cu care îl onorase doamna Venera. Dimineață, după-masă, zăvorât în casă. O duminică lungă lungă, lată lată, nesfârșită. Timpul fără timp, în afara timpului. O duminică surdomută: nu răspunsese la telefon, nu auzise când vecinul Gafton bătuse, sfios, o dată și încă o dată și încă o dată, în ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îl stânjenea, dar n-avea nici o curiozitate să contemple acele fugare notații încâlcite, codificate, din care nu se prea înțelegea mare lucru. Enigme, să dezlege enigme? Era nervos profesorul, nu se putea elibera de urmele bizarei aventuri de sâmbătă. Capcana Venera... cum m-a dus de nas, ca pe un țânc, scârba! Să nu aflu nimic? Dar dacă am aflat deja, despre mine și despre ei, mai mult decât trebuia? Enigme, auzi, tâmpenie... N-o interesează decât marele secret al Maestrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ușa se deschise imediat. O zi neașteptată, sâmbăta, și o oră neașteptată pentru vizitele la apartamentul Cușa, ora 9 dimineața. Dar ușa se deschisese imediat, de parcă gazda pândea în spatele ușii, așteptându-l. În ușă, o cu totul altă persoană. Mătușa Venera aceeași și alta, de necrezut. O doamnă între două vârste, elegantă și, de ce nu, întinerită, cumva, de o nouă mască, o bizară concentrare si grimasa cu o alură festivă, stridentă. Cocul negru, lucios, în contrast cu chipul alb alb, buzele roșii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o flacără grandioasă. Amantissime frater, mă pregăteam să-l înjur... Doamna făcu un gest agasat. Un gest de lahamite, pe care îl repetă, fără să-i mai dea timp să se mire. — E bine să știi că nu mă cheamă Venera, cum tot repeți. Numele meu este Tereza. Ți l-am spus încă din prima clipă, când ai apărut aici, în ușă, cu punga aceea nenorocită cu pui vineți, decapitați, despre care pretindeai că sunt portocale. Ți l-am spus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
întâmplat. Ceea ce s-a întâmplat dovedește ceva important și durabil. N-au reușit să neegalizeze! Nu, n-au reușit, profesore, să știi, n-au reușit. Dovada a fost brutală și regretabilă, recunosc. O dovadă, totuși, trebuie să admiți... Renăscuse doamna Venera, trebuia să admită. Ochii întineriseră, ca și mișcările și obrazul. O adevărată înviere, ce mai. Gata să facă o criză, sărăcuța, dar își revenise instantaneu, scumpa de ea, spectacolul nu se încheiase, Sfânta Sâmbătă nu se încheiase. — Zic că dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aprinsă, mare, victorioasă, gata-gata de cine știe ce noi dovezi incontestabile. Detectivul se ghemuise peste geanta pe care o strângea în brațe. Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul, vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele Tavi nu mișcase, retras într-o patriciană somnolență, dar Venera Tereza nu se calmase, deloc nu se calmase, o nouă ofensivă părea iminentă, iminentă. Vocea slăbi, totuși, devenise șoaptă și suspin. — De când cu devastarea apartamentului, cu spaima aceea, pogromul acela... stau mai mult aici, cu Tavi. Tavi nu tresărise, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
într-adevăr, în dreptul magazinului SCAMPOLO. Surpriză, magazinul era deschis. O vânzătoare bondoacă și îmbujorată trona, aproape de ușă, cu o lungă țigară în gură. Dom’ Dominic rămase multă vreme în dreptul vitrinei, consultându-și, încordat, ceasul. Nu, nu era prea devreme. Doamna Venera îl aștepta deja, cu siguranță. Pipăia, agitată, în geantă, volumul vechi Voltaire, ediție princeps. Renunțase la florile de rutină, convins că volumul acesta rar va avea alt efect. Dar nu se decidea să pornească, privea când vitrina prăfuită, când tânăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a marcat pe amândoi. Astea erau neliniștile cu care urcam, scumpă prietenă, treaptă cu treaptă, spre acest privilegiat refugiu... Dom’ Dominic numără tacticos treptele. Ajunsese la etajul doi, la comutator. Filamentul pâlpâi, imediat se stinse, dar soneria se declanșă. Doamna Venera se mișca greu, de data asta, ocupată cu bucătăria sau cu lecturile sau cu igiena santinelei Tavi. Adolescentul Dominic își permise o nouă apăsare pe butonul soneriei. Nici o mișcare, de parcă surzise și Tavi, te pomenești, sau dormeau tun, amorezii, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe plac. Lucrurile stau așa de pe vremea când a văzut cum se purta tatăl ei cu mine. Cum să nu-ți uzi pantofii când mergi întotdeauna de-a lungul țărmului? Nah nu vede imaginea de ansamblu. Nu știe cum mă venera tatăl ei odată. Nu-și poate închipui că am fost soarele lui Mao. Nu o condamn. Nu mai era nici urmă de pasiune pe chipul lui Mao după ce a intrat în Orașul Interzis și a devenit un împărat modern. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și artistic din Shan-dong vede în Domnul Zhao un model de inspirație. Soția lui, eleganta actriță de operă Yu Shan, este populară și adulată. Yu Shan vine dintr-o familie cu prestigiu și are multe relații. Yunhe ajunge să-i venereze pe cei doi. Devine oaspete în casa deschisă a familiei Zhao în fiecare sâmbătă după-amiază. Uneori vine chiar și dis-de-dimineață, sărind peste micul dejun, doar ca să o privească pe Yu Shan repetând. Modestia și curiozitatea lui Yunhe o impresioneaă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că îl părăsesc în sfârșit, îmi revin în minte toate momentele plăcute. Amintirile, atât de vii. Mă posedă în vise, neinvitat. Mă trezesc strigându-l pe nume. Asta după ce mi-a explicat deliranta lui idee cu privire la femei. Felul în care venerează trupul feminin. Nu se simțea în largul lui vizavi de propriu-i trup, nu era mândru, mai ales, de membrul său. Își lăsa întotdeauna cămașa pe el atunci când venea deasupra mea, ca un vultur cu aripile larg desfăcute. Chipul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
a-i pava drumul. E un truc pe care Doamna Mao nu va reuși niciodată să-l învețe de la Mao: nu numai că el scapă de critică pentru răspunderea lui în crima secolului, dar își și face publicul să-i venereze și să-i binecuvânteze bunătatea, chiar și după moartea lui. Pick-upul e pornit. E melodia „Nopți de foc în capitală”. Pick-upul a fost un dar de la Agnes Smedley, admiratoarea străină a lui Mao. Mireasa merge să dea sonorul mai încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Însă ceea ce mă face să fiu un bărbat adevărat este dorința de a salva țara asta. Am o singură modalitate de înțelegere a politicii - violența. Revoluția nu e o petrecere cu ceai, este violență în forma ei cea mai pură. Venerez politica antică, politica simplei dictaturi. În timp ce stau în fața ceainicului care fierbe, mintea mea călătorește în exil. Când mă întorc în camera de zi, mă trezesc că am mâinile goale. Am lăsat ceainicul la bucătărie. Întrerup politicos conversația. Pomenesc de faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
însă nu se plânge niciodată. Eu, una, urăsc pardoseala dată cu pudră, dar lui Mao și celorlalți le place la nebunie. Premierul Zhou este un dansator excelent, și cu toate astea se forțează să respire praful produs de pudră. Îl venerează pe Mao. Crede cu sinceritate că mâna lui Mao este cea care sculptează China. Urmează modelul celebrului premier Zhu Ge-liang din dinastia Han, premierul antic care și-a petrecut viața slujind familia împăratului Liu. Premierul Zhou e un om de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
loc la universitatea de vază unde îl cunoscuse pe Nick. Nu e ciudată natura? s-a gândit ea acum, zbătându-și picioarele în așa fel încât apa să formeze valuri micuțe, într-o formație triunghiulară. Caitlin avusese doi părinți care venerau pământul pe care călca, dar, cu toate astea, fusese atât de crud răpită de lângă ei. În timp ce Susan, care nu mai avea nici o rudă căreia să-i pese dacă mai trăiește sau a murit, era totuși în viață, respira și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
familiară deferență, nu e posibilă nici o confuzie În legătură cu personajul respectiv: este vorba despre Abu Ali Ibn Sina, faimos În apus sub numele de Avicenna. Omar nu l-a cunoscut, s-a născut la unsprezece ani după moartea acestuia, dar Îl venerează ca pe maestrul de netăgăduit al generației sale, deținătorul tuturor cunoștințelor, apostolul Rațiunii. Khayyam murmură din nou: „Jaber, discipolul favorit al lui Abu Ali!“ Căci, deși acum Îl vede pentru prima oară, destinul său dureros și exemplar nu-i străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
amănunt, dar un amănunt uriaș: nici unul, nici celălalt nu-și doresc copii. Djahane s-a hotărât, o dată pentru totdeauna, să nu se Împovăreze cu o odraslă. Khayyam și-a Însușit maxima lui Abu Ala, un poet sirian pe care-l venerează: „Sufăr din pricina celui care m-a zămislit, din pricina mea nu va suferi nimeni”. Să nu ne Înșelăm asupra acestei atitudini, Khayyam n-are nimic dintr-un mizantrop. Nu este el cel care a scris: „Când durerea te copleșește, când ajungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o dădeau după trei calendare diferite: cel al Hegirei Profetului, cel al lui Alexandru Macedon și cel al „bărbatului celui mai Însemnat al celor două lumi, Omar Khayyam din Nishapur”. La Alamut, Mântuitorul porunci ca Manuscrisul de la Samarkand să fie venerat drept o mare carte a Înțelepciunii. Li se dădu În seamă unor artiști s-o Împodobească: picturi, miniaturi, un sipețel de aur cizelat, Încrustat cu nestemate. Nimeni n-avea dreptul s-o copieze, dar se afla așezată tot timpul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
putut decât să-mi recunosc desăvârșita ignoranță. — Când Egiptul s-a răzvrătit Împotriva englezilor, urmă Rochefort, faptul s-a petrecut la chemarea acestui om. Toți oamenii de litere de pe Valea Nilului se revendică de la el, Îl numesc „Maestru” și Îi venerează numele. Cu toate acestea, nu este egiptean și n-a stat decât o scurtă perioadă În această țară. Exilat În India, a reușit să trezească și acolo un formidabilă curent de opinie. Sub influența sa, s-au fondat ziare, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]