1,765 matches
-
așa am reușit să pun mâna pe aceste flecuștețe pentru tine. Isteț, nu? Sunt doar câteva suvenire din trecutul familiei tale. Nimic foarte valoros, dar poate Îți va face plăcere să-ți amintești de acele vremuri...“. Am lăsat jos scrisoarea verișoarei mele și am despachetat suvenirele. Și chiar atunci l-am văzut. Era un pieptănaș cu o sută de frunzulițe de jad și diamante În formă de boboci de bujori. Mama Scumpă mi-l furase mie. Eu i-l furasem ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dublată de o mare doză de antisemitism veninos, au transformat în câteva zile aceste teritorii în Judenrein 20. Din aproape patruzeci de membri ai familiei mele deportate la Auschwitz au supraviețuit doar patru persoane: un unchi, un văr și două verișoare. Pentru mine, destinul poporului evreu în Shoah 21 coincide în mod pragmatic cu tragedia familiei mele și, în mod simbolic și vizual, ea se asociază în primul rând cu zelul exterminator al hoardelor militare maghiare și numai în al doilea
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
numai prin eforturi personale. A primit știrea venirii noastre la Cluj cu emoție adevărată, mândrindu-se cu cei doi nepoți care, după ce au sărit peste barierele lumii trecute, s-au înfățișat, setoși de cultură laică, la porțile universității. Fiica ei, verișoara noastră, Babi, s-a înscris și ea atunci la Facultatea de Farmacie. Universitatea "Victor Babeș" ocupa, pe o stradă ce ducea la piața centrală a orașului, o clădire impozantă care amintea, mai cu seamă grație fațadei construite din cărămizi colorate
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
mașinăria de zbor. Ura sa față de englezi e potolită, dar nelimitată. Ea nu se leagă de gustul teribil al porridge-ului, vremea urâtă sau politica imperialistă a Majestății Sale. Dimpotrivă, a fost provocată de-un amănunt mai degrabă anecdotic: fuga verișoarei Emma Maria Frieda von Richthofen cu scriitorul britanic D.H. Lawrence. De atunci, de fiecare dată când își doboară adversarii, Manfred von Richthofen coboară din avion și lasă un buchet de trandafiri roșii pe aripile ciuruite, înainte de-a colecta plăcuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce-am văzut-o, gândul ne-a dus la nasul doamnei Elena, prima femeie a țării. Da! Semăna cu al ei! Exact! Parc-ar fi fost soră. De altfel, erau unii care pretindeau și ziceau că știau c-ar fi verișoară dreaptă cu aceasta. După nas, într-adevăr, ni se părea că zvonul acesta se și adeverea. Dar, deocamdată, despre ea ca ființă, n-aveam nici o știință. Rectorul ne-a anunțat că i s-au repartizat în normă cursurile și seminariile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
a sărit, cum se zice în popor tocmai de unde nu se aștepta. Se afla într-o seară, invitat, la subinginerul Mândrilă, adjunctul său. Domnule inginer șef Bițu, știți ceva, i-a spus capul familiei. Nevastă-mea are în oraș o verișoară. Nemțoaică și ea. Are o casă mare, pe strada Deea. În partea de miază-noapte a târgului. Zitta, verișoara mea interveni doamna Mândrilă are o hardughie de casă. Mare. Cu mai multe camere. Cu intrări separate din holul central. Are-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
la subinginerul Mândrilă, adjunctul său. Domnule inginer șef Bițu, știți ceva, i-a spus capul familiei. Nevastă-mea are în oraș o verișoară. Nemțoaică și ea. Are o casă mare, pe strada Deea. În partea de miază-noapte a târgului. Zitta, verișoara mea interveni doamna Mândrilă are o hardughie de casă. Mare. Cu mai multe camere. Cu intrări separate din holul central. Are-n total 6 odăi mari și late. Călduroase. Elegant mobilate. Stă într-o zonă foarte liniștită. Ar fi dispusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și căsătorită cu un câmpulungean, coana Zitta vorbea o română impecabilă, iar limba etniei sale, germana, o folosea rar, doar atunci când se întâlnea cu câteva cunoștințe și rude, descendente și ele ale unor familii de coloniști printre care era și verișoara ei, doamna Mândrilă, soția adjunctului lui Bițu. Cu suratele ei germane vorbea totuși duminică de duminică; era catolică și mergea cu regularitate la biserica din centrul târgului, ridicată la vreun deceniu după instaurarea stăpânirii habsburgice. Coana Zitta era, în aparență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
eu mă ocupam de Tribunalul Militar foarte intens și-apăram pe cei care erau Împotriva regimului... Ancheta unde a fost, la Deva? Da. Dar am avut noroc. Eu eram cunoscut printre anchetatori, și unul dintre ei, Cozmescu, a avut o verișoară care a avut o condamnare de drept comun... A luat trei ani pentru nu știu ce delapidare și-a venit la mine, că mă știa că-s cumva combativ așa: „Uite, verișoară-mea... Să faceți ce știți!”. Și m-am luptat pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
printre anchetatori, și unul dintre ei, Cozmescu, a avut o verișoară care a avut o condamnare de drept comun... A luat trei ani pentru nu știu ce delapidare și-a venit la mine, că mă știa că-s cumva combativ așa: „Uite, verișoară-mea... Să faceți ce știți!”. Și m-am luptat pentru ea și am scăpat-o de pușcărie, schimbându-i calificarea În neglijență În serviciu, care a intrat Într-o grațiere. Și, la proces, Cozmescu mi-a fost repartizat ca anchetator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
au primit ceilalți? Lu’ fratele meu, medicul, i-o dat trei ani, da’ la recurs i-o mai luat un an, și-așa c-a făcut numai doi ani de-nchisoare. Verișorii mei 25 de ani de-nchisore, băiatul lor 20, verișoara mea 12 ani, eu zece ani. Eu am avut cea mai mică condamnare... Ceilalți din Pir: 25 de ani, zece ani femeia, fiicele ei câte un an, pentru că fetițele-o zis că ele n-o știut, și, la un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ani erau cele care făceau gospodărie, găteau, spălau rufe, și În ele aveau mai multă Încredere. Era prima cameră jos, o cameră specială pentru ele. Lângă ele era camera cu cele care aveau douășpe ani condamnare. Acolo a fost și verișoara mea. Sus la etaj erau iară trei camere, unde erau unele până la șase ani, una până la zece ani, și pe-ormă noi, cu zece ani, separat, În alt dormitor. Restu’ nu aveau voie În dormitoarele astea moderne, erau repartizate În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mut acolo, căci ziarele veneau la magazie la patru dimineața și casa noastră era la mai mult de o jumătate de oră depărtare de stația de tramvai. Dar nu era ca și cum mă dădeau pe mâini străine, caci Anna Coblin era verișoara mamei și m-au tratat prin urmare ca pe o rudă. Hyman Coblin a venit și m-a luat cu Fordul lui; George a bocit când am plecat din casă; avea un fel al lui de a-și demonstra sentimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
plecat din casă; avea un fel al lui de a-și demonstra sentimentele pe care Mamei i se poruncise de către bătrână să-l țină ascuns. George trebuia să stea închis în salon. L-am așezat lângă sobă și am plecat. Verișoara Anna a vărsat ea destule lacrimi, cât pentru toată familia, și m-a acoperit cu pupături în pragul casei ei, văzându-mă atât de năucit de durerea de a fi plecat de acasa - o emoție foarte temporară în cazul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
doi copii în casă și pe lângă asta mai avea și câteva proprietăți imobiliare. Ar fi putut să mai lucreze încă la fabrica de pălării unde începuse, în Loop*, pe Wabash Avenue. Acestea fuseseră observațiile pe care le-am auzit după ce Verișoara Anna venise să îi vorbească - așa cum vii la o femeie mai bătrână care le știe pe toate - adunată în chingile unui costum, cu pălărie și pantofi, așezată la masa de bucătărie și privindu-se în oglindă în timp ce vorbea, nu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
auzit-o vorbind; nu m-a recunoscut cu pălăria aceea albă tipică evenimentului, dar mi-aduc și acum aminte cum am ajutat-o să repete „Când bruma se așterne peste Punkin“. Și mi-am amintit de asemenea și cum jurase Verișoara Anna să mă căsătorească cu Friedl când mă fac mare. Se citea în lacrimile cu care mă întâmpinase atunci în prag, când mă strânsese la piept. „Auzi tu, Owgie, ai să fii băiatul meu, soțul fetei mele, mein kind!“ În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu fuste scurte, ținându-se de mână, fără nici un comentariu dedesubt. Kinsman i-a arătat-o lui Coblin. Tații nu erau tocmai nemulțumiți; cel puțin nu au găsit cu cale să-și manifeste nemulțumirea unul față de celălalt. Ba dimpotrivă. Însă Verișoara Anna nu a aflat de fotografie. Coblin avea și el temerile lui de tată, care însă nu erau furiile Annei față de Kinsman, și păstra o necesară legătură cu acesta la serviciu, căci bineînțeles, antreprenorul de pompe funebre nu avea voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
în spațiul îngust și plin de aburi al băii mici fără ferestre. Probabil că mi-ar fi dat prea multă bătaie de cap să stau să cuget la faptul că tatăl unui soldat la marină și al unei fetițe, soțul Verișoarei Anna, fusese descoperit într-o poziție atât de puțin demnă - mai multă bătaie de cap, văd bine acum, decât merita acest lucru. Dar gândurile mele legate de acest subiect nu au fost niciodată foarte serioase; nu reușeam să văd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
au fost niciodată foarte serioase; nu reușeam să văd un desfrânat în persoana cuiva pe care îl văzusem întotdeauna ca pe Varul Hyman, și anume un bărbat grijuliu și milos în mare, generos cu mine. De fapt cu toții erau generoși. Verișoara Anna era chivernisită, cânta fals și nu cheltuia mult pentru ea, dar mi-a cumpărat o pereche de bascheți călduroși, de iarnă, și un briceag pe deasupra. Iar lui Cinci Proprietăți îi plăcea grozav să aducă bunătătți acasă, cutii întregi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și care până la opt își făceau turul, Coblin și cei mai bătrâni mergând pe la curțile din spate cu trepte înalte unde trebuia să știi cum să arunci ziarul la etajul al treilea, peste grindă și frânghiile de rufe. Între timp Verișoara Anna se trezea și își relua specialitățile - de parca scăzuseră vertiginos în timpul nopții în casă - lacrimi, discursuri, lamentări și sâcâiala oglinzilor cu veșnicile ei ocheade. Dar al doilea mic dejun era pe masă, iar Coblin îl mânca înainte să se apuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
bilețele, căci ea n-ar fi putut explica în veci ce voia el, iar ea aducea înapoi informația pe care i-o scria funcționarul. Dacă voia să scape de ea și să-și facă mendrele, o trimitea în vizită la verișoara ei din South Side, o excursie plătită cu tramvaiul care dura o zi întreagă. Și, să ne-nțelegem, se ducea; ba mai mult, știa bine ce se întâmplă. Acum însă, să presupunem că suntem la ora prânzului, într-una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
apăsat pe spinarea mea. Einhorn nu era religios, dar era obligația lui să meargă la sinagogă și, indiferent de ce credea, știa cum să se poarte. Familia Coblin făcea și ea parte din congregația lui și eu mă alăturam de obicei verișoarei Anna în purda orientală, modificată, a galeriei, în timp ce ea îl bocea pe Howard în mijlocul tânguielilor și sărurilor de amoniac ale femeilor îmbrăcate în straie bogate, care boceau și prevesteau cine va fi atins anul viitor de apă și foc - cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
om bogat? Dacă nu voiam să procedez exact ca Simon nu puteam în definitiv să-mi aranjez viața într-un mod diferit? Nu exista oare nici o altă modalitate de a călători cu acel tren minunat? Dacă Lucy era diferită de verișoara ei, nu vedeam de ce nu. Nu mă împotriveam ideii de a mă uita mai îndeaproape la această posibilitate și de a profita de oferta lui Simon. La urma urmei, îndeplineam atâtea ordine pe care mi le dădea, și investeam atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
încercat să i-l ia, deși ea nu i-a dat drumul. — Mamă, dă-i drumul, ce Dumnezeu! Gândește-te cum o să arăți! Vor să facă și poze! Nu, Simon, o să mă lovesc de lume. Nu-i adevărat - o să fii cu Verișoara Anna. Ascultă, las-o să-l păstreze, i-a spus Anna. Mamă, dă-i bastonul lui Augie și o să aibă el grijă de el. Nu vreau, Simon. Mamă, nu vrei să fie totul cum trebuie? Apoi a încercat să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
spus Anna. Mamă, dă-i bastonul lui Augie și o să aibă el grijă de el. Nu vreau, Simon. Mamă, nu vrei să fie totul cum trebuie? Apoi a încercat să-i desfacă degetele de pe baston. Termină! i-am spus, iar Verișoara Anna, cu fața ei roșie și morocănoasă a mormăit ceva în direcția lui. Ia mai taci din gură, vaco! i-a spus el. A plecat apoi, dar mi-a lăsat instrucțiuni: — Să i-l iei, m-ai auzit? Doamne, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]