KorAP: Find »[drukola/base=verzui & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...49 >

1,213 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901

hialin unde se-ntîlnesc, ca trei flori heraldice pe un scut, visul, memoria și emoțiile, este domeniul meu, lumea mea, Lumea. Acolo-n cilindrul acela scânteietor care-mi coboară în creier. Acolo, ca un exponat într-un borcan gros de sticlă verzuie, palid și buhăit de spirt, zace el, cu pleoapele pe jumătate coborâte ca ale asiaticilor, cu zâmbetul extatic și fad, cu cordonul ombilical înfășurat în jurul pântecului. Ce bine îl recunosc! Cât de veridic îl imaginez! Oh, geamăn al meu, deschide

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
podele de scândură tocită, mâncată de vreme. Am deschis încă o ușă dintre două geamuri țăndărite. Am pătruns în vestibulul cunoscut, reamintit cu un nou val de adrenalină eliberată în artere. Trei uși se aflau aici, într-o lumină grea, verzuie, în care roiau musculițe. N-am ezitat nici o clipă, pentru că era ușa din față, de asemenea stacojie, era tapetul cu coșuri cu flori, mucezit și smuls de pe pereți, dar încă ușor de recunoscut. Am deschis ușa și am intrat în

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
păpușă cu cap de ipsos, îmbrăcată într-o rochiță de voal roz. Alte păpuși, mai mici, cu rochii largi de burete roz și albăstrui, erau înșirate pe noptieră și pe lada patului, alături de chinezi de ipsos și dintr-o piatră verzuie străvezie. O mare carpetă acoperea tot peretele de care era lipit patul. Mariei i se tăia respirația când o vedea. Carpeta înfățișa un lac albastru cu nuferi, iar pe malul lui era un câmp mare de flori. În mijlocul florilor și

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
un sac gol peste cap și umeri (căci stropi răi de burniță începuseră să se cearnă, reci ca gheața, pe caldarîm) o privi ciudat și intră într-o curte alăturată. La o altă poartă oprise un geamgiu, lăsîndu-și jos povara verzuie care răsfrângea tristețea și dezolarea zilei. Cât de ciudat, de luminos era rujul acela ieftin, cu gust de bomboane, pe buzele domnișoarei cu ochi căprui! Sub cerul care gonea ca un fum negru, destrămat, deasupra, era singurul lucru colorat și

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
și o părăsire lașă și crudă a tinerei "vergine" de către "domnul cu dinți sclipitori", pe care totuși vergina avea să-l iubească Până-n mormântul de marmură rece, Până în sânul lui Dumnezeu. Amețite de șampanie, fetele lăcrămau și ele prin fumul verzui, tot mai des, al trabucurilor. Vasilica tocmai își ștergea cu dosul palmei lacrimile, când, cu gura căscată, observă că negrul de la tobe îi zâmbea și-i făcea cu ochiul. Se mai uită o dată. Negrul zâmbea tot mai larg, arătîndu-și dinții

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
de degetele femeii, îi asudă brusc. Rămaseră tăcute până la sfârșitul cântecului. Când acul hârâi iarăși pe ebonită lucioasă, cântăreața se ridică vioi și închise patefonul. Apoi dezvălui (căci fusese acoperită cu o eșarfă de cașmir înflorat) oglinda toaletei în întunecimea verzuie a căreia cele două se văzură alburiu-cafenii, cu ochi scânteietori. "Ajută-mă să-mi scot rochia", zise Mioara, și Maria, ascultătoare ca o slujnicuță, veni în spatele ei și începu să descheie copcile rochiei, dezvelind ceafa și spatele artistei, pe când aceasta

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
așa fel, încît părea un preparat anatomic, un șoarice palid într-un borcan cu spirt, desfășurîndu-și în lichidul limpede ficatul, inima și plămânii, intestinul gros și cel subțire, rinichii și vezica. Ochii deschiși către cer păreau două bile de sticlă verzuie. Pe stânga străzii se mai afla doar cerul albastru și gol, sprijinit de câțiva piloni de zidire sfărâmată. Se vedeau, peste un maidan cu gropi conice și grămezi de deșeuri, casele, multe întregi, de pe strada cealaltă. "Doamne, Manoară", șopti Vasilica

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
inelului cu fluture, inelul Mioarei Mironescu. În semiântuneric, efectul Kirilian își dezvăluia frumusețea suprafirească: mâinile lor erau înconjurate de o dantelărie de steluțe albastre, de flăcărui, de țesături pufoase ca fulgii de zăpadă, de fulgere șerpuitoare și descărcări de raze verzui. Fluturele de pe inel se colorase delicat în nuanțe de oranj și magenta. Mâinile lor ce se atingeau tandru erau singurele lucruri colorate din sala în care umbra se lupta cu lumina, murdare amândouă și triste. Însăilare de ceață colorată și

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
lume lipsită de timp, pe trotuarul dinspre Casa Armatei a Bulevardului cu cinematografe, într-un București în care fiecare edificiu e doar fațadă de scândură și hârtie, proptită în spate cu bârne negeluite. Oraș construit cu penseta într-o sticlă verzuie și pântecoasă. Dar cât de reali par norii, suflați de-a lungul cerului de vântul întunecat și pătimaș, răsfrânți în tabla caldă a tramvaielor și-n bovindourile din acoperișul Universității! Cât de mângâietoare e lumina cea albă alunecând de-a

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
așa mare, căci cunoșteam palierul din perioada când încă mai urcam pe scări, dar ajungând la etajele superioare celui unde stăteam simțeam cum ochii îmi ies din orbite de frică. În acele lumi era mereu tăcere și pustietate. Aerul era verzui, și prin ceața lui solemnă deslușeam imagini ale teroarei: deodată, peste formele familiare pe care le așteptam - ușile apartamentelor de la cinci, cu fiecare detaliu cunoscut, cu plăcuța albastră de pe ușa domnului Mînu, cu vizorul de alamă în formă de pâlnie

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
sârma și o țigară între degetele mâinii stângi. Eu am pieptișorul scos în afară, sânt relativ plinuț la față, smead și pieptănat cu cărare-ntr-o parte. Imediat după ce-am intrat pe poarta spitalului ne-am înfundat pe coridoare verzui ce nu se mai sfârșeau. Ne însoțea o soră în alb, care tot deschidea uși cu geamuri mate, alburii, în fața noastră, și le-nchidea după ce treceam. De-a lungul pereților, între ușile numerotate, cu scuipători nichelate lângă ele, se aflau

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
și pe care trebuia s-o mâncăm toată, până la ultima linguriță. În ultima seară am simțit în gură, în timp ce mestecam cărnița aceea fadă, ceva ca un tub de cauciuc: am scos cu degetele o vână albicioasă, cu un capăt mai verzui, pe care-am așezat-o pe marginea farfuriei și apoi am vărsat. Sora mi-a adus imediat o porție nouă. Copiii din celelalte saloane nu erau întregi cum, măcar în aparență, eram noi. Cam fiecare avea cîte-o ciudățenie care mi-

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
urcând de miliarde de ori pe secundă, urlet al meu și al Dumnezeirii, teroare a mea și triumf, groază dincolo de groază, fericire depășind de miliarde de ori fericirea... Mă regăseam în patul meu și mi se părea că mă trezisem. Verzuiul odăii rotea aceeași lumină lunatică, sucită în sine. Parcă niște lacrimi mi se uscaseră pe obraji. Mă ridicam și mergeam s-o caut pe mama. Părea a se-ngîna ziua cu noaptea. Înaintam pe holurile și prin odăile casei noastre, încă

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
glandul între degete și să-i introducă șerpișorul roz al sondei, singurul mod în care domnul Ionescu mai putea să urineze... În fine, de undeva, din încrețiturile amintirii, îmi apare și un lungan fragil și palid, un soi de langustă verzuie, stând mereu la fereastră și privind în zare. Suferea, am impresia, de o neobișnuită acromegalie. Nu l-am remarcat decât atunci când a făcut-o toată lumea, într-o zi de vizită, când la cineva a venit o femeie însoțită de-o

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
părea că trebuie să cobor zeci de etaje și să străbat sute de culoare pustii. La-nceput mă rătăceam tot timpul și nimeream în saloane de femei, în cabinete de radiologie sau în laboratoare, ori pur și simplu în hale verzui și reci, aparent fără altă ieșire. Mi-aduc aminte cât de surprins am fost când, deschizând una dintre ușile albe și anonime din capătul unui culoar, am nimerit într-un dormitor, mai curând un budoar, cu măsuță de toaletă înțesată

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
unsprezece, ca de obicei în acea zi a săptămânii, am luat-o iar pe culoarele spitalului până la cabinetul unde făceam "raze". De data aceea mi s-a părut că ajung acolo extrem de ușor, într-o clipă. Labirintul vast al culoarelor verzui se redusese (cel puțin în amintirea mea) la un singur coridor, în capăt cu-o ușă care mi s-a părut, poate din cauza semiumbrei, stacojie și misterioasă. Când am intrat, însă, am găsit banalul și demnul de milă cabinet de

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
carton, liță și o cutie în care fusese gem: toate instrumentele de-aici păreau făcute de școlari, la atelier, din aceleași materiale. Miraculos era că totuși funcționau, deși singura dovadă era mișcarea acelor de tablă în ferestruici gradate, cu geamul verzui și gros. Din doctor nu se afla în cabinet decât "Sportul", uitat pe scaun, cu paginile răsfirate. Ce nevoie aveam însă de doctor? M-am așezat în fața monstrului de tablă galvanizată unde stătusem întotdeauna și mi-am uns tâmplele cu

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
Monsu, de câte ori îmi întîlnea privirea, îmi făcea un semn furios să privesc în fața mea. Sau poate doar mă făcea atent la fisurile tot mai dese din podeaua mlăștinoasă: puțuri cărora nu li se zărea fundul, dar care emanau o luminiscență verzuie. Albinosul, cu boaba lui zmeurie, acum moartă, plutind peste fața lui ca un minuscul satelit ce-și lasă umbra pe o planetă lăptoasă, era ultimul din grup. Pe capul și umerii lui crustaceii transparenți fojgăiau cu miile, înconjurîndu-l, ca pe

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
de suflet. Buze de iepure, pielițe între degete, pântecul umflat de ciroză, hernii ombilicale cât lubenițele, lepră și scabie înnobilau trupurile roze, altfel purtând pecetea plicticoasei perfecțiuni. Îi priveam ore-n șir prin podeaua semiprețioasă, ce le punea o umbră verzuie, sticloasă, pe fețele ce ne căutau veșnic ochii. Iar apoi mica noastră procesiune se urnea din nou, mereu în aceeași ordine, scrutând flacăra lichidă din depărtări și strângând genele, între care ni se puneau fulgi de curcubeu. Și ce peisaj

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
picioare, dar având în buzunar când un deget de ghips cu unghie adevărată, când o floare de fier forjat căreia-i dăduseră, între petalele negre, sta-mine delicate, de un verde translucid, cu polen gros pe corpusculii din vârf. Așa că zorii verzui ai primăverii mă prindeau din nou în fața obeliscului stacojiu de pe Uranus, care, cu cele unsprezece etaje ale sale, era acum singurul obiect din cosmos care mai sfida exorbitanta și exoftalmica nălucă a Casei Poporului, urcată, cu frontoane de ceață și

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
de flacără roșie umplea brusc, cum torni sînge-ntr-o eprubetă, cristalul tăcerii. Un soare complicat, anatomie strălucitoare și tristă. Cu membrane lichide, pline de pori pentru ionii de sodiu și de potasiu. Cu chemoreceptori lucind dintr-o dată din fațete azurii și verzui ca pietrele scumpe sau ca ocelii din fruntea păianjenilor. Cu o fotosferă ca niște cosițe de flamă rarefiată. Și, firește, firește, am pătruns prin acele membrane și, plin de ele ca de un păienjeniș de lumină, am navigat spre centrul

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
asupra celor aleși cum nu se mai pomenise din vremurile fiarei cu număr de om. Fiecare scopit pe care cătanele puneau mâna era îndată rupt de viu în bucăți, și ciozvârte de coastă, de șold, capete cu dinții rânjiți, ficați verzui și prapur împuțit erau țintuite pe ușile bisericilor din sătucuri, de-a lungul și de-a latul țării. Când să pună cătanele mâna și pe el, Selivanov se înălțase la cer, sub ochii multor învățăcei care dădeau mărturie, iar secta

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
tata. Are părul negru, lucios ca oglinda, lipit de țeastă (căci dormea nopțile cu un ciorap de damă pe cap, înnodat în chip de fes). După ce se spală de clăbuc, pielea, pe bărbie și pe buza de sus, îi rămâne verzuie. O văd pe mama, goală și albă, cu marele fluture stacojiu pe șold, trântită pe burtă în pat. O răbufnire sonoră scurtă, ca probele pentru boxe înaintea unui concert: "Vine acum tăticu să-mi facă frecție." Dar e o secvență

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
degetele pe umăr... Stadionul era uriaș și se umplea tot, de nu mai aveai loc să arunci un ac. Mii și mii de bărbați in cămăși albe, toți cu părul pieptănat pe spate, ca al tatălui său, toți cu obrajii verzui, bărbieriți cu lame proaste, toți mâncând semințe și scuipând cojile-n jur. Mircea nici nu era atent la ce se-ntîmpla pe teren. Jucătorii care fugeau acolo erau mici ca furnicile. De-aceea tresărea mereu când cei din preajma lui săreau m

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
rochie roșie de cârpă, cârpă pur și simplu, ca de șters pe jos, își pupa pe ochi și pe bot motanul birman pe care-l adusese să-l vândă. Alt copilaș dădea degetul, să i-l ciupească, unui mic papagal verzui, cu penele zbîrlite-n cap. Peste toți se rostogoleau norii, cu marginea de jos cenușie și volute de-un alb luminos spre adânc. O lăsară pe Soile să privească, fascinată ca-ntotdeauna, peștii cu voal din micile acvarii, și se-ndreptară

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]