1,302 matches
-
Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Fragmente din Cărțile 7 și 8, în PSB, vol. 41, p. 746) „Iar prin viața veșnică nu înțelegem o mare durată temporală, de care se vor împărtăși toți după înviere, buni și răi, ci viețuirea în fericire. Putem înțelege prin viața veșnică și binecuvântarea tainică prin care Hristos ne sădește viața Lui, prin împărtășirea de trupul Său, dată credincioșilor, după spusa: Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică (In. 6
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Despre creșterea copiilor”, Traducere din limba greacă și note de Preotul profesor Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, 427 pp. 26. „Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă și Providență. Despre rugăciune. Despre viețuirea după Dumnezeu”, Traducere din limba greacă veche și note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, 377 pp. 27. „Omilii și cuvântări despre educația copiilor”, Traducere din limba greacă de
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
și de mângâiere a suferinței bolnavilor Spitalului Clinic de Psihiatrie "Socola" din Iași. Așezată în partea de sud-est a orașului Iași, în vremurile îndepărtate fiind o regiune profund împădurită, acoperită de desișul codrilor, ceea ce a creat condiții optime apariției și viețuirii aici a unei vestite crescătorii de șoimi (păsări râvnite de înalta Poartă Otomană, pe care Domnii Moldovei erau obligați să le dea anual ca tribut turcilor), Mănăstirea Socola a luat ființă printr-un nucleu de maici, supranumite "didascălele", fiind selectate
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
forma limbii materne. Numim limbă maternă limba uzuală a mediului social originar al celui care vorbește, al locutorului, pe care acesta o deprinde în copilărie, ca primă manifestare a limbajului pentru el. După însușirea acestei limbi iar uneori −în cazul viețuirii într-un mediu aloglot− în timpul însușirii ei, se poate deprinde și folosirea altei limbi, dar, de obicei, limba maternă este cea care dă individului matricile definitive pentru interpretarea realității prin limbaj. De aceea, simpla enunțare a cuvîntului limbă aduce în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
adânc. A durat mii de ani. Până când / viață nu mai rămase deloc. Atunci / copilul rosti "Te cunosc, te iubesc, / te cunosc"". Altfel decât Labiș, autorul Poemului de purpură sacralizează Moartea și viața căprioarei, invocând "trupul mistic al animalului / veșnica lui viețuire; / trupul mistic al animalului / văzul mirosul auzul pădurea // Anima mundi". În alt context, niște ciudați navigatori (Argonauții), dematerializați, spectrali, vâslesc pe cer, printre astre. III Contrar impresiei de stil vorbit, poezia lui Mihai Ursachi, elaborată, organizată cu grijă și trasă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe generații și, astfel, calculează o „speranță a vieții la naștere”, care, în 2000 (pentru România), era de 70 de ani la bărbați și de 74 de ani la femei. În ceea ce ne privește, propunem noțiunea de speranță colectivă de viețuire a familiei (pe care o putem denumi, iată, și speranță genealogică), a neamului (rudeniei) și, de ce nu?, a popoarelor, care s-ar putea măsura tocmai prin procentul celor care adoptă un model reproductiv de 2,3-3 copii/femeie (și chiar
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
femeie. Populațiile urbane, din contră, au optat pentru strategia creșterii „speranței de viață al naștere” (deci a ridicării pragului vârstei decesului la scara unei generații). Populațiile rurale, din contră, au optat pentru strategia ridicării sau a menținerii pragului speranței de viețuire colectivă (genealogică și etnică), deci a păstrării unei cote înalte a familiilor cu peste 2,3 copii la o femeie. Încât, putem vorbi despre două modele reproductive și care reflectă, în general vorbind, starea sufletească a populației, intensitatea sentimentului bucuriei
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
putem vorbi despre două modele reproductive și care reflectă, în general vorbind, starea sufletească a populației, intensitatea sentimentului bucuriei copiilor și deci gradientul speranței genealogice și naționale. Popoarele cu un puternic sentiment al speranței vor opta pentru strategia „speranței de viețuire genealogică”. Cele cu un diminuat sentiment al speranței vor opta pentru strategia „speranței de viață la naștere”, adică spre o cultură care permite prelungirea vieții noastre indiferent de ceea ce va fi viața colectivă (a stirpei și a neamului) peste o
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
o „însănătoșire” morală a sentimentului colectiv și, deci, a fenomenologiei speranței. Încât, modelul reproductiv de tipul „copii mai puțini și de o calitate mai bună” nu dă în vileag lucrul cel mai grav, care este: familii cu o speranță de viețuire genealogică mai mică, cu o indiferență mare față de viitorul familiei (și al comunității din care fac parte) și cu un egoism mai mare al părinților (pentru ei și pentru primul copil). Ei vor nu o familie mai puternică, ci o
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
Încă, Fiul este incapabil de a-și Înțelege propria sa ousia. Un citat din Thalia confirmă acest lucru 64. Fiul este În mod clar subordonat Tatălui. Așa stăteau lucrurile și la Origen. După Origen, Cristos era hypostasis și ousia - adică viețuire individuală reală, opusă unei existențe conceptuale. Credința implică a crede În trei hypostaseis avînd trei ousiai diferite (In Iohann. II.10). Origen n-ar fi subscris la folosirea cuvîntului homoousios cu privire la cele trei persoane ale trinității, pur și simplu fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
în continuare o sintagmă plină de înțeles și poate atribui postumanului statutul existențial și cognitiv al prezenței și al acțiunii spațiale, temporale (istoriceă și senzoriale. Existența și interacțiunea de la interfața tehnologiilor comunicaționale pot dobândi, astfel, sensul de experiență trăită, de viețuire concretă care însoțește semnificația de mediere tehnologică și de simulare în spațiul virtual. Înrădăcinarea condiției umane în trup și materialitatea senzorială ca o conlucrare dintre minte și carne sunt realități care se continuă în ontologia și fenomenologia postumane. Topografiile corporale
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pledoarii propune, ca mijloace practice, „introducerea cooperației în programele școlare”, pentru ca legile solidarității să fie învățate nu teoretic, ci practic. Se vor învăța astfel principiile cooperatismului, tehnicile de organizare, sfera de aplicare a spiritului cooperatist. „Micul cooperator” va învăța legile viețuirii în „dreptate și solidaritate”, iar mai târziu va dobândi cunoștințe teoretice despre „principiile cooperației și aplicare în practică”. Proba însușirii spiritului cooperatist va fi activitatea în cooperativa școlară, formă de organizare superioară tuturor celorlalte asociații școlare pentru că pune accentul pe
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
un comportament general, determinat, desigur, de potențele sale înnăscute și de modelul biologic, social și cultural în care trăiește, în care se frământă, în care se bucură și suferă” (Dumitrescu, 1940, p. 10). El e chemat să „învețe spiritul” prin „viețuire în societate, prin imitație, prin limbaj, prin educație și cultură”. Prin mecanismele învățării sociale dirijate, am spune noi astăzi. Nu de o „școală a cărții” are nevoie țăranul român, ci de o școală a cultivării spiritului. Aceste școli de tip
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
actoricești, pe talent și bun exercițiu scenic. Ieșită la rampa cea mică a studioului "Teofil Vîlcu", reprezentația are gravitate, umor cu măsură și idei de bună așezare în spațiul teatrului de cameră. Aluziile politice, ca țși stereotipia de loc al viețuirii și de vestimentație vetustă, trimit la un trecut apropiat, de care ne despărțim cu greu. Un spectacol de văzut și de auzit, pentru minte și inimă. Sorina Bălănescu MAȘINA DE VÎNT premieră absolută Teatrul Național "Vasile Alecsandri" și-a propus
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Acestea sunt ghemele cu firul vieții fiecărui om. Când s-a mântuit firul, traiul omului s-a sfârșit și eu mă duc de-i ieu sufletul." 104 Casa-arhetip și spațiul mitic al casei construiesc o alteritate a umanului care, adăpostind viețuirea prin rit și ritual, desăvârșește individualul ca suflet al universului, ca meta-imagine. I.2. SPAȚIUL IMAGINAR Aflat într-o permanentă căutare a rădăcinilor primordiale, omul s-a descoperit pe sine, de-a lungul timpului, convertind elementele originare ale universului apa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
va fi condus de ființa apei pentru a i se dezlega rădăcinile din pământul acestei lumi. Desăvârșind ieșirea la viață a increatului, apa șlefuiește informalul, deschizând calea înspre cunoașterea ființei din lucruri. "Adevărat ochi al pământului" 126, apa rescrie codul viețuirii celor două lumi, lumea increatului, a informalului, a elementarului, și lumea creației. Această repunere în ordine a profanului, prin intermediul unui element generator de alte forme procesuale ale creatului, construiește matricea semantică a structurilor mitice. De la formele primare ca " origine a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
că vâjâie și e furtună, să te rogi la Dumnezeu să-l ierte, căci el tare se rupe prin garduri și crengi, dar trebuie sa-și facă slujba lui."169 Tradiția populară românească a stabilit o tipologie a vântului, în funcție de viețuirea cosmică în spațiul temporal. Astfel, o primă clasificare a vântului pune în evidență pactul cosmicului cu "vremea" ca timp al trăirii în limitele omenescului: Pe lume sunt trei vânturi: vântul acesta al nostru, care poartă și nourii, apoi vântul turbat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-napoi n-oi mai veni / Oare cine m-o boci? / Sora mea cu maica mea / Mai ales ibovnica!" 247 Mijlocind integrarea în Marele Timp, ca simultaneizare a lumilor posibile, universaliile ontologice creează și re-creează starea mitică primordială, convertind individualul la viețuire cosmică. 2. PĂMÂNTUL Universul tradițional a fost reprezentat, în cultura universală, ca un centru traversat de axa verticală zenit-nadir și încadrat de cele patru orizonturi. Cerul este rotund, sub forma unui ou, și acoperă ca o sferă pământul pătrat. 248
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de ritual, de înnoire a timpului calendaristic, este reprezentat foarte bine de perioada celor 12 zile (20 decembrie-7 ianuarie), când moartea anuală a Moșului Crăciun, identificat cu zeul iranian Mithra și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se strângă norodul."89 Traiul zilnic se desfășoară în deplină comuniune cu viața cosmică, elementul universal fiind părtaș la trecerile și pe-trecerile lăuntrice: "Pământ negru mă hrănește, / Urâtul m-a-mbătrânit, / Că urâtul n-are leac / Decât pânză și toiag."90 Viețuirea antinomică dintre om și univers, bazată pe conștientizarea sentimentului de trecere și permanență, face posibilă continuitatea lumii pământești care se deschide ca spațiu de trecere între "aici" și "dincolo": "Eu mă duc, codru rămâne, / Plânge frunza după mine, / Că n-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
te-ai face pe-a meu gând, / Ai fi floare, nu pământ."180 Comparația destinului uman cu viața codrului se dovedește a fi răsplata pentru orice împlinire pământească. În cântecul de joc, forța sugestivă a imperativului ritualic dezleagă umanul de viețuirea pământeană, tocmai pentru a-l transpune în plan cosmic: Cine-o făcut horile, / Aibă ochii ca florile, / Și fața ca zorile, / Că hora-i de stâmpărare, / La omu cu supărare, / Că și eu când mă supăr / Cu horile mă-stâmpăr
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
că sunt "determinări ale realității" (Platon), "predicate fundamentale ale lucrurilor" (Aristotel), "forme apriorice ale intelectului" (Kant), "determinări ale ființei fiindului" (Heidegger) sau "structuri ideale și descriptive ale realității" (Pierce), categoriile sunt ontofanii, realul fiind răstălmăcit din perspectiva existențialului originar. Eterna viețuire antinomică, între lumea sacrului și lumea profanului, transfigurează mitic timpul și spațiul. Țăranul român, trăind în "zariște cosmică", reîntemeiază lumea ca manifestare a gândirii mitice în care transfigurarea sacră a timpului și a spațiului reface actul cosmogonic originar: "Lumea este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în pridvoarele ei, iar trăirea acestei virtuți mi-a aprins și mai mult dorul de sihăstrie. De asta n-am îndurat să fiu tiranizat, să fiu împins în mijlocul zgomotelor lumii, să fiu smuls cu sila din sfântul adăpost al acestei viețuiri. Anexa IV Înțelesul nebuniei pentru Hristos în spiritualitatea ortodoxă Ceea ce se numește "nebunia" pentru Hristos se definește în raport cu ceea ce se numește "înțelepciunea" lumii, căci ceea ce pare nebunie (creștină) pentru rațiunea lipsită de credință, este de fapt înțelepciunea dată de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
din repertoriul shakesepearian, regizorul Alexa Visarion îmbină două feluri de a sintetiza și reprezenta temele fundamentale ale existenței, într-o poveste care vorbește despre teatrul din spatele cortinei, teatrul de dincolo de scenă sau spectacol, teatrul ca formă a viului și-a viețuirii. Ca și cum, pentru scurt timp, cineva ar dezvălui toate secretele acestei arte, toate frământările ei și ar invita la privit, pe gaura cheii, în culisele sufletului fabricanților de iluzii, ale meșterilor jongleuri cu visul și cu realitatea, aplaudați, apreciați, huliți sau
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mijloc sau va ști pă alții că-i vrăjmuiesc viața și nu va spune, despartă-să“. Așa că Dobre băcanul din mahalaua Golescului obține divorțul mai repede decât s-ar fi așteptat. Capul spart și rănile proaspete îi conving pe clerici că viețuirea cu o femeie afurisită nu este de loc ușoară. În plus, pentru că a în drăznit să ridice mâna asupra bărbatului, ea trebuie să fie pedepsită cu închiderea la schitul de maici „să-și plângă urma faptelor sale, al doilea să
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]