1,115 matches
-
adevărat nu mai sunt oameni... MARIA: Ba da... ba da... sunt bieții oameni careși caută un pic de fericire... atât cât e cu putință aici pe pământ... Cu zile bune și cu zile rele, înălțați de speranță ca de o vijelie, sau prăbușiți de deznădejde ca de un crivăț... Fii om, pentru numele lui Dumnezeu, că nu suntem decât oameni, chiar când iubim... SUBIECTUL al IIlea (30 de puncte) Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanța
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
idealist, concepând iubirea ca valoare absolută. Contrastiv, Maria consideră că dragostea este singura șansă de a accede la fericire, aici pe pământ. Concepția ei se concretizează prin figuri plastice - antiteză, metaforă, comparație -, me nite să sugereze forța stihială a iubirii (vijelie, crivăț) și natura ei contradictorie, para doxală. Prin afirmația finală, eroina situează iubirea în sfera cea mai profund omenească a existenței. Ambele personaje își susțin punctul de vedere cu toată convin gerea, întrun limbaj marcat de simboluri semnificative. SUBIECTUL al
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sori pe cer, are să fie vreme rea. Cînd trec cioarele în stoluri mari, fac a vreme rea. Cînd zburdă vitele. Cînd porcul duce paie-n gură și-și face bîrlog, vestește vreme rea. Cînd muștile pișcă rău e semn de vijelie. Cînd huiește pădurea. Cînd te mănîncă urechile e a vreme rea. Cînd fug negure în sus. Cînd e ceață mare pe păduri. Cînd arde fundul ceaunului, va vremui. Se crede că dacă sare mîța prin casă va urma vreme rea
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
spre Cornel care, neîndemînatic, l-a scăpat printre degetele alunecoase. Doar nu avea să lase din mînă telecomanda. Covorul a înăbușit zgomotul. Cornel s-a aplecat să-l ridice numai pentru a i-l înapoia lui Alin care, prins în vijelia trecerii, l-a împins pe Cornel și i-a luat cuțitul, fără nici măcar să-i mulțumească sau să-i arunce o privire. Radu s-a răstit la Cornel: Uite ce-ai făcut, dobitocule! De ce trebuia să-i dai înapoi cuțitul
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
o fată: "La el, azi-noapte, în chilie/ A-ntârziat o fată vie,/ Cu sânii tari, cu coapsa fină/ De alăută florentină". În Morgenstimmung, melosul sugerează o atmosferă, o stare de spirit difuză, iar feminitatea pune în mișcare cântecul miraculos, sublimul spiritual, "vijeliile" cărnii, realitatea halucinantă a contopirii cuplului. O poezie a regretului se reține din Oseminte pierdute și din rilkeana Niciodată toamna: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/ Sufletului nostru bucuros de moarte". Dacă Duhovnicească era bântuită de duhuri înfricoșate, semnele confuze
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
întreținută de conflictul dintre infatuarea lui Baiazid și modestia lui Mircea. Urmează conflictul dintre cele două oști, turcii sunt înfrânți, iar Baiazid strigă disperat "ca și leul în turbare". În cealaltă tabără, Mircea conduce oastea spre victorie, "mână-n luptă vijelia-ngrozitoare / Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare". Prin comparație, metafore, expresii onomatopeice sunt reliefate cele două oști: oastea română e "potop ce prăpădește, ca o mare tulburată", iar oastea turcească e "ca pleava vânturată". Partea a doua a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
toate latitudinile, chiar dacă opera să, "absurdă metafizica a speranței", cum o numește el însuși, nu este o lectură facilă, ci este o provocare pentru capacitatea noastră de discernământ, care ne scutură violent, ne obligă să ne pronunțăm, este "că o vijelie care ne ia pe sus și ne lasă clătinându-ne pe picioare", cum provocare este și scrisul lui Cioran. RECEPTAREA LITERATURII HISPANO-AMERICANE ÎN EUROPA "Literatura latino-americană, marea literatura, a fost întotdeauna o mărturie a vremii și un instrument de luptă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și pantofii și alergă într-o goană nebună pe plajă căutând ajutor. Emanuel zăcea inert în trăsură, întins cu fața în sus, cu tâmplele zvâcninde, zdrobit de emoție, de iritare și de spaimă. Valurile îi foșneau în urechi ca o vijelie ce-i intrase în creieri... în timp ce parcă tot sângele dintr-însul și apa, și oceanul, și aerul ar fi început să fiarbă, să clocotească... Într-o minută Solange se întoarse cu câțiva marinari. Oamenii deschiseră trăsura, îi scoaseră cu tot cu cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și de viermi care îi rodeau stârvul. Și nu numai gândacii îl rodeau, erau și șoarecii care îl invadaseră și care ronțăiau și ei cu bucurie din hoit, din sanatoriul putred, plin de purulențe și de cărnuri descompuse, uitat în vijelie, sub croncănitul corbilor și urletul vânturilor 325. Granița realității este transgresată spre vis, barierele se șterg, realul interferează cu oniricul. Tabloul descrie pictural un alt ,,nivel al realității". Din identitatea dată nu se poate evada decât prin vis sau moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de tip religios, îndurat de cel care știa că se jertfește pentru artă, si ca, eventual, de la această putea aștepta o răsplată: Când am început să iubesc poezia, eu știam că pentru ea voi indura foamea și chinurile trupului și vijeliile sufletului.247 Asemenea maestrului din Recanati, poetul ermetic avea deplină conștiința a propriei superiorități în fața mulțimii de scribi ce se înghesuiau pe scena literaturii din epoca. În 27 decembrie 1937 îi scria cu amărăciune lui Angelo Barile: Să mă lase
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
provoacă iată reacții terifiante și numeroase ezitări, însăși ideea de a trăi într-o lume unită, susținută de valori comune, pare acum mai puțin atrăgătoare, chiar repulsivă pentru unii. În fața asaltului de ură și de răzbunare, iubirea se retrage. "Urlă vijelia de pe urmă. Duhul Domnului trece pre pămînt..."11. Narcisiști, nu suportăm alteritatea. Dar ce devenim noi suprimîndu-l pe Celălalt? Avem aceleași drepturi și împărtășim aceleași speranțe. Nu perspectiva universalului ne mînă la suprimarea alterității, ci un egoism profund. Dar mă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
la roșu, apoi la roș. Când personajul este pe pragul dintre epoci, trecerea este luminată în roș16. (S5b)...cerul de înserare era deasupră-i albastru (s.n.), limpede, adânc (s.n.) (Eminescu: 2011, II, 43). (S5c) Nouri mari, rotunzi și plini pare-că de vijelie treceau pe cerul adânc-albastru (s.n.); prin ei munții ridicau adâncuri (s.n.) și coaste-n risipă..."(Eminescu: 2011, II, 44). Ne așteptam ca cerul să fie înalt. Și munții. La Eminescu se realizează o permutare adânc/înalt, care confirmă plastic faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
s-ar putea trasa între nuvela Frigul și povestirea The Wind (1943), semnată de prozatorul american Ray Bradbury, în care protagonistul, John Colt, este urmărit de furtuna omnipotentă după ce a pășit în Valea Vânturilor, locul secret din inima Tibetului, de unde vijeliile își plănuiesc distrugerile operate în lumea oamenilor. În cele din urmă, eroul primește o vizită, acasă, de la marele său inamic, deopotrivă sursă a terorii implacabile și a fascinației irezistibile. Devine inutil de adăugat că întâlnirea antropicului cu elementele este letală
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
În pământ;/ să mustească,/ bobul să crească/ spicul să cadă/ ciorchini de roadă.” Pentru oprirea ploii se Înfingea un topor cu tăișul În sus În pământ descântându-se astfel: „Topor toporașul meu/ taie norii ca un zmeu/ și mprăștie/ În vijelie/ În munți cărunți/ În văgăuni/ de căpcăuni/ Ploaie, ploaie/ te inmoaie/ stai să te ajungă spoarele/ să-ți taie picioarele/ toporul meu de fier/ de la pământ/ pân` la cer.” Folosirea obiectelor tăioase de fier Împotriva sau pentru provocarea ploii are
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
că „focul a luat naștere ziua, în jurul orei 12, la un depozit de cherestea situat în Bulevardul Carol I (depozitul Chendlea-Goldenberg, n.n.), de la care s-a extins la un alt depozit de cherestea din imediata apropiere”. În câteva minute, „datorită vijeliei, ce împrăștia la distanțe mari scântei și chiar cărbuni aprinși”, flăcările au cuprins, pe o rază ce varia între 5-10 metri, toate „barăcile de lemn, clădirile în paiantă, acoperite cu șindrilă”, precum și un depozit de benzină. Acesta a fost doar
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
individului ca individ contau pentru ambele părți care operau cu elemente ale dreptului mitic, ci povestea oilor: cîtă dragoste a depus solicitantul pentru ele și cînd stăpînii îl băteau, și cînd stăpînele îl ocroteau; și cînd a dat peste el vijelia iernii de s-a împuținat turma, și în anii, lungi la număr, cînd a reușit s-o refacă așa cum a fost la început. Nimeni nu i-a dat o mînă de ajutor. După toate astea, stăpînii îl persecutau, de aceea
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
petale de trandafir. În mână, nu-mi dădusem seama cum, aveam o cană de vin fiert cu scorțișoară, piper și coreandru. Am cuprins cu privirea întreaga cameră. Soba străveche iradia o căldură plăcută, care era într-un extraordinar contrast cu vijelia și gerul de afară: pe plită sfârâia încet o ditamai cratiță cu friptură de porc. Priveam cu privire în jur. Nu era nimic ce te-ar fi putut deranja, chiar dacă toate erau alandala: un pat, două paturi, într-un colț
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să pună toate lucrurile în cufere. — Mai știu eu ce ziceam, că de un ceas înșir la mărgăritare și nu știu cum să vă spun că am scăpat de toate grijile și tristețile mele, că-mi vine să strig! Stanca, într-o vijelie, ieși pe ușă. Când au ajuns la Iaffa, soarele ardea necruțător și au tras la un caravanserai ca să se odihnească. Așezarea își pierduse specificul; arăta ca un oraș arab oarecare din împărăția otomanilor. În timp ce privea cum cărăușii adăpau catârii pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un nod de cingătoarea de la brâu, își aruncă pe umeri o mantie italienească din catifea neagră tivită cu argintiu, își răsuci mustățile și-și puse un tricorn pe cap, stinse lumânările, descuie și încuie ușa în urma lui. Trecu ca o vijelie printre dorobanții căpitanului Totoescu. Nimeni nu-l salută cum erau salutați beizadelele. Câte unul se mira cu glas tare la vederea lui, întrebând: — Ce o fi căutând frâncul așa noaptea în spătărie? Ștefan știa că nu exista nici o asemănare între
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și se poate conta pe apariția lui regulată o dată pe lună. În a treia zi, praful de zăpadă se transformă în fulgi mari și cade din belșug. În timpul iernilor aprige, precum cea din 1861-1862, cantitatea de zăpadă adunată după fiecare vijelie depășea un metru. Dezghețurile intermediare își au și ele neajunsurile lor, dar dezghețul din martie e un adevărat prăpăd. Încercați să vă imaginați suprafața imensă a Bucureștiului, noroaiele sale seculare, cloacele, grămezile sale de murdării; nu se fac nivelări și
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
voia rochii noi; rangul, averea, uzanțele o cereau. Soțul nu avea decât un defect, acela de a merge un pic prea departe cu economia, o dublă stângăcie în cazul său, față de o femeie elegantă și față de lume. Punctul negru deveni vijelii și vifore conjugale. La sfârșitul iernii, buna înțelegere era distrusă; răceală extremă de o parte, gelozie excesivă de cealaltă, camere separate; toate astea pentru câteva sute de ducați refuzați unei micuțe femei adorabile care nu cerea decât să-și facă
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
surprindea în timpul ritualului, era sfârtecat peloc și tăiat bucăți. Bacantele preotesele Hecatei se strecurau în palatele regilor care erau imorali, trăind în lux și desfrâu, seducându-i și supunându-i prin teroare, conducând în stat. Pe vârfurile munților bântuite de vijelii trăiau în temple, preoții lui Jupiter. Hecate stăpânea văile dogoritoare. Bacantele pentru temple erau o permanentă amenințare, prin teroare instigându i pe traci. Orfeu vrând să răzbune moartea Euridicei, este omorât de regii traci instigați de Agloanice. Bacantele aveau puteri
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
pună iar vâltoarea. Ațâțați și conduși de bacante, cu torțe incendiare, mii de războinici traci și-au așezat tabăra la poalele muntelui și mâine vor asalta templul necruțătoare. Sânge vor bacantele. Bacantele conduse de marea preoteasă a întunecatei Hecate, vin vijelie, însetate de sânge. -Știu toate acestea înaintea ta, fiind scris să se întâmple-răspunse Orfeu cu tonul cald și blând. -Atunci de ce nu iei măsuri strategice de apărare? De ce aștepți dezastrul templelor, comorilor, stând? -Dar sunt cu voi dragi frați-reacționă calm
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
meu, știam că ești aici, vrând să ne întâlnim trimiși de Dumnezeu. Robert îngenunche în fața ei ca la o mirifică icoană, declarându-și dragoste reciproc, nu au băgat de seamă că în jurul lor s-a întunecat și s-a stârnit vijelie. O arătare păroasă cu coarne și cu coadă, care se asemăna cu o maimuță, scoțând scântei ucigătoare din ochi, se năpusti asupra lor într-un nor de fum și foc, căutând să-i atragă într-un abis fără sfârșit care
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
armonie își rezolvau problemele cu conștiinciozitate și hărnicie. Viața tihnită de la palat, de pe acele meleguri a fost tulburată într-o zi de invazia lui Melchior și Ariel. Cerul se întunecă. soarele, luna, stelele au dispărut în noaptea neagră ca smoala. Vijelia șuera la ferstrele palatului, lovind cu putere. Atacul infernului era iminent. Brigitte cu toiagul de fildeș în mână ieși în fața palatului, mișcându-l în semnul crucii. Vijelia se opri. O lumină strălucitoare lumină noaptea ca de smoală. Demonii luaseră înfățișarea
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]