1,808 matches
-
puteau fi menționați înaintea marilor boieri. Dacă ne-am afla în fața unei situații speciale, în care Ștefan cel Mate face din țărani boieri, rămâne greu de înțeles de ce se afirmă în Letopiseț că, la Râmnic, au pierit de la munteni, „toți vitejii și boierii”. Să credem că și Țepeluș făcuse boieri din țărani munteni? Este vorba de aprecierea meritelor unor luptători și nu de înnobilarea lor. Termenul de viteaz îl întâlnim în primele documente moldovenești. La 3 martie 1392 domnul îi dăruie
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
singur le avuși hărăzite toate laolaltă: drept-prevezător, isteț, biruitor al tuturor dușmanilor. Nu degeaba trebuie socotit printre eroii secolului nostru.” Bernard Wapowski (1450 ? - 1535) ne-a lăsat cele mai multe detalii în legătură cu faptele domnului. Cronicarul arată că „vestită era la popoarele vecine vitejia și norocul palatinului Ștefan, pentru destoinicia sa în ale războiului și strălucite erau isprăvile lui împotriva turcilor, tătarilor și ungurilor” din care cauză cardinalul Frederic, fratele regelui Ioan Albert îl sfătuiește pe acesta să nu pornească un război împotriva lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pe poloni”. La curtea domnului Țării Românești a văzut cum atârnă „pe peretele iatacului domnului, un chip zugrăvit pe lemn, după obiceiul vechi, arătându-l pe acest Ștefan, înalt la statură, șezând cu coroana regească pe cap... Din cauza nespusei lui vitejii îl socotesc sfânt”. Biserica Ortodoxă Română nu a făcut altceva decât să îl așeze pe domn acolo unde românii o făcuseră cu cinci secole în urmă. Și un amănunt interesant, pe pereții reședințelor domnești se aflau tablouri, chipul lui Ștefan
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
întârzie la serviciu și cari lucrează în mod neglijent pentru ca subsemnatul la rândul meu să cer Cercului Teritorial București, să aplice tuturor celor vinovați pedepsele cele mai severe. Nu se poate tolera, ca atunci când fiii națiunii române luptă cu atâta vitejie pe câmpurile de bătălie, sacrificându-și viața pentru Națiune și Cruce, evreii din interiorul țării - chemați să presteze o muncă de folos obștesc, - să saboteze dispozițiunile Guvernului, lucrând în derâdere și bătae de joc. 2) Cu această ocazie atrag atențiunea
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
a spus doamna profesoară. Nu s-a terminat ora. Mă duc la o țigară. A îmbrîncit-o pe drumul spre ieșire. Ușurat, Cornel a pus scaunul jos și s-a așezat la loc. Se simțea bine că săvîrșise o faptă de vitejie și sărise în apărarea eroinei lui, totuși genunchii și brațele nu-i încetau din tremurat. S-a așteptat ca, în pauză, Radu să se ia de el. Să-i zică sau să-i facă ceva. Dar Radu l-a ignorat
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ai lui Cristos. - Nu e cu putință! - Și totuși este ceea ce am văzut. Nu se mai spune oare că și ultimul Împărat, Frederic, nu ar fi murit, ci Încă mai călărește prin Germania, adunând oameni pentru ultima sa faptă de vitejie? - L-ai văzut și pe el? exclamă poetul neîncrezător. Când? - Multă vreme s-a scurs, răspunse medicul. Pe timpul cruciadei sale. Când Împăratul i-a păcălit pe toți, adăugă el căzut pe gânduri. - Pe cine a păcălit? - Pe păgâni. Și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
până au biruit oastea moldovinească, iar limbele străine s-au ascuns toate într-o căpățină de sârb, pe care pan Vlădescul, biv-vel vraci Sadagorski o adusese din țara franțozească. Și astfel am biruit noi limbele străine cu mila Domnului, cu vitejia Vlădescului și cu norocul lui Ștefan Voevoda. I - așa ar scrie Nistor Urechi, bată-l norocul, ș-ar merge vestea Vlădescului nevoie - mare! Păcat că-n vremea când domnea strălucita roadă Mușatin neamul Vlăduților și Drăganilor se 'ndeletnicea cu creșterea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
trimit la Belgrad coroana regală, lucrată pe bani adunați anume pentru acest scop. [3 octombrie 1876] SERBIA ["DIN BELGRAD... Din Belgrad i se scrie "Corespondenței politice" că în cele din urmă lupte în valea Moravei s-ar fi deosebit prin vitejie legiunea numită a "iataganului", de sub comanda voievodului Mașa Verbița. Această legiune au risipit patru batalioane de gardă (turcești) și a luat un steag. Din această cauză generalul Cernaief au împărțit între legionari 70 medalii și au trimes celor mai viteji
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
înaintea fronturilor regimentelor, escadroanelor și bateriilor. Apoi, oprindu-se în mijlocul trupelor, se adresă cătră comandanți și soldați, felicitîndu-i de bună sosire, urîndu-le o călătorie fericită și reușită deplină și esprimîndu-și speranța că armata va da și de astădată probe de vitejie și disciplină. După aceasta împăratul lăsă să defileze armata dinaintea sa. Terminîndu-se revista, țarul se întoarse la gară, luă pe peron adio de la mai mulți generali, dintre cari a sărutat pe generalul Vanovski, șeful corpului al 12-lea, și strânse
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Terminîndu-se revista, țarul se întoarse la gară, luă pe peron adio de la mai mulți generali, dintre cari a sărutat pe generalul Vanovski, șeful corpului al 12-lea, și strânse mâna la alți trei generali, zicîndu-le că contează pe activitatea și vitejia lor. La oarele 6 3/4 sara țarul se întoarse la Chișinău. [15 aprilie 1877] INUNDARE Aproape în toate primăverile Bahluiul primejduiește prin inundațiile sale dacă nu viața, dar desigur sănătatea unei mari părți a orașului nostru, a acelor suburbii
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
fi numărând abia 12 000 de locuitori. La 1829 a fost luat de cătră Pașkevici numai în patru zile. Mult mai mult a rezistat în anul 1855 contra lui Muravief. Apărătorii cetății, comandați de generalul Williams, au respins cu multă vitejie asalturile rușilor, dar, împresurată și pierzîndu-și oastea prin foame, frig și boale contagioase, cetatea se supuse lui Muravief la 27 noiemvrie 1855. Garnizoana de astăzi a Karsului se socotește la 30 000 oameni cu 289 tunuri de cetate și 66
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
era rus, de religie ortodoxă și fiul comandantului regimentului de ulani de Volhynia. Versiunea cea mai apropiată de adevăr ni se pare însă aceasta. Servind și el tot în acel regiment și având în urma sa o carieră militară creată prin vitejie personală în războiul cu China, se bucura de-o deosebită afecție la Curte. În vremea războiului sârbesc însă s-a dus și el ca voluntar în contra voinței esprese a suveranului său, a luat parte la luptă cu cunoscuta lui vitejie
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
vitejie personală în războiul cu China, se bucura de-o deosebită afecție la Curte. În vremea războiului sârbesc însă s-a dus și el ca voluntar în contra voinței esprese a suveranului său, a luat parte la luptă cu cunoscuta lui vitejie, dar conform legilor militare a fost considerat ca dezertor. De atuncea venise anume în Iași pentru a întîmpina pe membrii familiei imperiale și a solicita grațiarea sa. Marii duci, cu cari se 'ntîlnise, îi promisese că vor pune stăruințele lor
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de splendoarea pantofilor mei englezești ca să fiu în stare să-l văd pe Renling în lumina în care aveam să îl văd mai târziu. Era un om care spulbera orice obstacol. Trecea ca un iureș pe drum. Adora faptele de vitejie și venera rezistența fizică, sfărâma în dinți orice obiecție, dificultate, neajuns; le mesteca și le înghițea pe loc. Uneori îmi dădea voie să întrezăresc o fărâmă din adevăratul lui eu prin vreo remarcă scurtă, ca atunci când am trecut pe sub un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Mi-am scos haina și am întins-o peste amândoi ca să țină mai bine căldura înăuntru, și chiar și așa am continuat să tremurăm. Familia unui frânar care locuia în apropiere avea un cocoș, și acesta a avut instinctul sau vitejia sa strige cucurigu în umezeala și cenușa curții din spate. Acest semnal matinal ne-a fost îndeajuns, așa că am ieșit afară din vagon. Se luminase oare de ziuă? Din cer se scutura apă peste noi, iar norii erau ușori precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
aș fi făcut, a stăruit doamna. Le-aș fi spus eu ceva. Crede-mă! Ei, drăcia dracului! Vorbea cu un aplomb crescând, de parcă ar fi gândit că noi ceilalți, îmboldiți de soțul ei, am putea descoperi nota de bravură - de vitejie - din elanul ei justițiar, oricât de juvenil și de nepractic ar fi fost acesta. — Nu știu ce anume le-aș fi spus. Probabil că aș fi bâiguit ceva idiot. Dar, fir-ar să fie! Zău așa! Nu suport să văd că cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
s-au desfășurat lupte crâncene Între armata germană și armata română - și zeci (dacă nu sute) de evrei care se aflau acum În „trenul morții” participaseră ca soldați la acele lupte, unii dintre ei fiind și decorați pentru fapte de vitejie. Ajutorul lui Triandaf XE "Triandaf (locotenent)" , sergentul-major Bratu XE "Bratu, Anastasie" , a mers de-a lungul trenului și jandarmii Îi Întrebau pe deținuți dacă au morți În vagoane - iar aacolo unde aveau, erau descărcați lângă vagon. În raportul oficial s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
care aveau voie să strălucească În epocă erau creierele Conducătorilor, dar măcar un serviciu militar scurt, de student. Sau spre Adina, cu trei rînduri mai jos, În poza tre murătoare, care În acea clipă era Însărcinată În cinci luni - o vitejie halucinantă, de care se făcea responsabil Gică, colegul tău de bancă. Sau spre alte fleacuri care dădeau culoare și adîncime vieților voastre - sub coaja socială netedă și egală, pe toată Întinderea ei. Vă adăposteați de viitor Într-un prezent pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
imaginează că rezultatul tragerii are vreo importanță În criteriile de acordare a permisiei, scîrțîie o dată În plus și de ciudă. Și aici funcționează la fel de bine un principiu general de viață sub comunism: se descurcă fiecare cum poate, corupția e o vitejie la fel de comună ca frica, ca perspectiva Înfometării și ca minciuna oficială. Competiția, virtuțile meritocrației și ale concurenței naturale sînt deturnate spre acest teritoriu mai sigur al mitei. Toată povestea funcționează ca o compensație psihologică: atîta vreme cît fenomenul există, nutrești
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
armata... Mai erau și vreo cîțiva prostovani care se țineau după el și Începuseră să scoată din ei căcaturi... mă rog, niște tîmpiți... și pe locotenent Îl luase apa și Îi dădea Înainte cu armata care ar trebui să facă vitejii... să-i belească pe toți... Ei și la un moment dat Îl văd pe ungur că se Îmbracă regulamentar și se pune În fața televizorului... tovarășe locotenent, permiteți să raportez... era sugrumat de nervi și vorbea foarte stricat românește, nu pot
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
prin buruieni - se ascunseseră cu toatele În țărână ori În scoarță de copac; vântul Încetase să bată și văzduhul Încremenise; izvoarele lunecau la vale În tăcere, rostogolirile apei erau moi, fără bolboroseli ori clipocituri; până și Dunărea, povestea unul care avusese vitejia să se Îndepărteze de sat, Își domolise curgerea și părea că dă să se oprească. În toată liniștea asta cu iz de morticică - așa zisese Primarul, ca să mai Îndulcească și chiar să ia un pic peste picior cuvântul moarte - oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
priceput la femei le ieși În cale. „Ce faceți, fă, pe-aicea?” „Ne plimbăm, ce să facem?” „Aha” - păru că se dumirește Îndrăznețul. De emoție, simțea cum aburii beției i se risipeau și Împreună cu ei se ducea În văzduh și vitejia. „Câți ani aveți?” reîncepu el, cu voce groasă, pe care se străduia să n-o tremure. „Șaptesprezece.” „Niște mucoase”, se Îmbărbătă În gând soldatul. „Mai mici cu doi ani decât mine. Ia să le iau nițel mai pe de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
morocănoase, rusești, apucaseră chiar să servească În război. Una dintre acele eroice hodoroage fusese numită cu admirație, respect și căldură „Tataie”; avea pe portiera din dreapta cinci găuri de gloanțe nemțești pe care nimeni nu Îndrăznise să le astupe, căci arătau vitejia și tăria vajnicei fierătanii. Într-o seară, spre toamnă, soldatul de la volan nu izbutise să stăpânească bestia de fier care o luase singură la vale, târând după ea o cisternă plină cu benzină de avion. Casa lui Foiște e jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Într-un glas bătrânului „săru’ mâna”. Îl știau de când se știau și pe ei; de când aflaseră Însă la școală faptele de arme ale veteranului, prețuirea lor ajunsese nesfârșită. În fiecare an, de Ziua Eroilor, venea și le vorbea elevilor despre vitejia ostașilor care nu șovăiseră să-și dea viața pentru eliberarea țării și pentru bunăstarea ei. Copiii erau totdeauna mișcați și Își Închipuiau cum Îi sfârtecaseră gloanțele pe eroi și cum, Înainte de a muri, apucau să mai secere vreo trei-patru nemți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cotropire. La acea sărbătoare, Colonelul Socol se Îmbrăca Într-o uniformă cam obosită, Își punea pe cap chipiul cu frunze de stejar aurite pe cozoroc, iar pe pieptul vestonului Își Înfigea o grămadă de medalii pe care le obținuse pentru vitejie În fața inamicului. După ce le spunea copiilor să-și iubească țara și să-și dea viața pentru ea, Colonelul mergea până la monumentul din mijlocul satului, punea, Împreună cu primarul, o coroană de flori, saluta militărește și pleca, singur, către cimitir. Acolo aprindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]