1,062 matches
-
Astfel că Îi clădiră o colibă, chiar lângă bisericuță, pe locul ales de el. I-ar fi făcut și o casă de lemn arătoasă, dar sfântul - așa Începură să-l numească - se Împotrivi, spunând că pentru păcatele lui și o vizuină de fiară era prea bună. Oamenii Îl venerară și mai mult. Îi aduceau și de ale gurii, legume, lapte și fructe, câte-o găină pe care o scăpaseră din ghearele dijmuitorilor. Sihastrul le ceru să nu-și mai prăpădească avutul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și Începu să reteze cu hărnicie crengile care se-mpleteau Într-un perete de netrecut. După ce se osteni astfel o vreme, urmat de strădaniile celorlați, care se luptau și ei cu hățișurile sălbăticite, de sub frunzișurile putrede apăru o gură de vizuină, În care, cu oarecare greutate, se putea intra pe brânci. Aici e, spuse călugărul. Numai la Început e atât de Îngust. Înăuntru tunelul se lărgește și se poate Înainta În picioare. Pătrunseră În vizuină. Dintr-odată se văzură Într-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
frunzișurile putrede apăru o gură de vizuină, În care, cu oarecare greutate, se putea intra pe brânci. Aici e, spuse călugărul. Numai la Început e atât de Îngust. Înăuntru tunelul se lărgește și se poate Înainta În picioare. Pătrunseră În vizuină. Dintr-odată se văzură Într-o Încăpere În care puteau sta În picioare. Unul dintre ostași scăpără amnarul și, la lumina faclei, văzută că pereții erau par dosiți cu piatră de râu. Totul era Întocmit cu mare price pere și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și nu se vedeau nici un fel de urme. Numai mușchi și frunziș putred și crengi Îmbârligate care ar fi trebuit tăiate... Aici, dimpotrivă, sunt o mulțime de urme proaspete care duc Înăuntru. Cred că cei doi cavaleri au venit din vizuină, au ajuns Împreună aici și apoi Eglord l-a Înjunghiat pe blestemat. După aceea, mai mult ca sigur, s-a Întors... Poate voia numai să găsească prilejul de a-l Înjunghia, sau poate voia să vadă cum arată drumul ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și ierni bântuite de crivețe cumplite. Nu existau alternative. Trebuia să supraviețuim. Era un aspect edificator al luptei pentru existență și, în același timp, al selecției naturale: cei puternici supraviețuiesc și merg mai departe, pe câtă vreme cei slabi dispar. Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi. Fiul Omului însă n-are unde să-și plece capul. (Matei 8:20) Nici noi nu aveam unde să ne punem capul. Ce era de făcut? Ce? Cui să ne adresăm? Cui să-i cerem ajutor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înapoi, în vremurile apuse, cețoase ale istoriei omenirii. Păream niște mutanți enigmatici, trezind o curiozitate pernicioasă și riscantă, cauzată de imobilitatea facială și de privirea fixă și tulbure a sistemului optic. Săpam în pământul bolovănos, tare și deshidratat, propriile noastre vizuini... În apropierea locului unde am fost coborâți din mașină pentru a ne ridica viitoarea casă, se afla un depozit cu materiale de construcții unde erau tot felul de articole, inclusiv formele sau tiparele pentru modelarea chirpicilor. De la depozitul respectiv am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe care a îndurat-o Fiul Omului ne dădea puterea să întâmpinăm, cu mai multă bărbăție, provocările vieții, să fim mai solidari și mai încrezători în forțele noastre, în lupta de zi cu zi. În acest lăcaș subteran, în această vizuină, am locuit mai bine de o jumătate de an. Aici dormeam, aici mâncam, aici ne spălam, și tot aici ne făceam lecțiile, la lumina lămpii, când a început școala. Cum a fost? Destul de greu, dar suportabil. Vorba românului: "Nu da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înapoi, în vremurile apuse, cețoase ale istoriei omenirii. Păream niște mutanți enigmatici, trezind o curiozitate pernicioasă și riscantă, cauzată de imobilitatea facială și de privirea fixă și tulbure a sistemului optic. Săpam în pământul bolovănos, tare și deshidratat, propriile noastre vizuini..." Nu am dorit să repovestesc pe scurt această carte, iar ea nu se termină cu episodul pe care l-am reprodus anterior. Am vrut doar să vă conving că, deschizând-o, n-o veți mai putea lăsa din mâini până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
drumul Siberiei. Nu a fost așa, pentru că aveam și nou Gulagul nostru care se numea Bărăgan. Au fost abandonați într-un loc pustiu. Nu aveau hrană și nici adăpost. Au fost nevoiți să-și încropească un bordei, un fel de vizuină unde s-au îngrămădit, precum cârtițele, cei șase copii și mama lor. Un medic omenos a angajat-o pe mama copiilor ca îngrijitoare la un spital rural aflați la câțiva kilometri distanță. Timp de șase ani, cât a durat deportarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de teribile precum Prezentul, zeul ascuns și capricios, rudă cu Eros și aliat al lui Dionysos, de care unii dintre noi avem o acută nevoie. Și Înșirăm lungi și Întortocheate istorii, mișcând felurite personaje, doar pentru a-l atrage din vizuina sa căptușită cu sidef, pe ai cărei pereți cu siguranță joacă figuri și Întâmplări cu mult mai reale decât cele mai iscusite invenții ale noastre romanești. Viitorul și trecutul Își fac curte unul altuia, profesând o perfectă politețe și o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
-l putem suporta cu fragilele noastre alcătuiri corporale și psihice: nu, ci pentru că „el”, se pare, nu este făcut pentru noi și dacă, uneori, În momente de sinucigașă nepăsare, inspirație sau nebunie, Îl provocăm, Îl atragem să iasă afară din vizuina sa, marele șarpe, Quetzalcoatl ce se strecoară printre secole umane, avem atunci, ca un privilegiu pe care nu Îl suportăm, cu adevărat semnul, puterea și chipul care se ascunde În spatele semnelor, chipurilor și puterilor cu care suntem obișnuiți și care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
1967)”> Dragă Domnule Eugen, Sunt sigur, că În un mediu spiritual de Regiune, ești de acum În miezul a tot ce este artă, creație și posibilități, În Suceava. N-am mai fost de astă toamnă, pe acolo, am trăit În vizuină ca un urs, care se teme de frig și acum, deși razele soarelui sunt Încă timide, am Început să mișc câte puțin. Totuși, nici iarna nu a trecut degeaba, am mai lucrat și am convingerea că am făcut Încă un
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Românești putea să facă față unei ofensive otomane, așa cum o arată campania din 1595. Mihai Viteazul avea să afirme că, având sub mâna lui și Moldova, și Transilvania, ar fi în stare să-l scoată de barbă pe sultan din vizuina lui de la Stambul. Nici încercările domnului de a-i coaliza pe creștini, de a-i convinge să-i trimită ajutoare, nu au avut nici un rezultat. Venețienii și ungurii, deși erau hărțuiți mereu pe apă și pe uscat de oștile turcești
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
dar și să ia ofensiva. Peste un secol, Mihai Viteazul spunea că, dacă ar avea sub mâna lui Țara Românească, Moldova și Transilvania, ar fi în stare să ajungă până la Constantinopol și să-l scoată de barbă pe sultan din vizuina lui. Problema nu o constituia lipsa forței fizice de a acționa, ci voința vecinilor Țărilor Române de a trece de la gând la faptă. În timpul tratativelor, care au avut loc pentru încheierea păcii, Ștefan cel Mare a avut un rol hotărâtor
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
o poartă de acces spre dimensiunile vecine. Toate atribuitele vulpii au fost deja observate în ipostaza lupului, suprapu¬nerea și interșanjabilitatea celor două fiare fiind dată de funcția comună de călăuze în spațiul morții: „animal psihopomp și subteran, săpând lungi vizuini labirintice, vulpea l-a călăuzit pe Orfeu când a coborât în Infern”. Ajutorul vulpii a fost obținut prin ofranda mâncării, ceea ce corespunde imaginii ei în Extremul Orient (Japonia, în special), ca „zeu al hranei”. În basm, intrarea în adâncuri este
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Hai dragii mei frați și surori În Domnul să-i facem loc În casa inimii noastre. Aceea-i locuința Lui Domnului Iisus. Știți ce a zis el? Că Fiul Lui Dumnezeu nu are unde să-și plece capul... vulpile au vizuini și păsările Cerului cuiburi, iar Domnul Iisus nu are unde să-și plece capul! Ce dureros este!... până la lacrimi. A Lui sunt toate, toate bogățiile pământului și noi suntem tot ai Lui. Și El e atât de sărac că nu
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
păcălit vulpea și a rămas fără coadă? (povestea ,,Ursul păcălit de vulpe”)-soluțiile găsite de copii au fost dintre cele mai neașteptate:ursul s-a ascuns după un copac și a pândit-o pe vulpe până ce aceasta a iesit din vizuina și atunci a reușit să se răzbune dându-i o mamă de bătaie zdravăna. Ce face Ciripel după ce l-au părăsit prietenii? (și-a găsit un alt stol de vrăbiuțe iar când a găsit de mâncare nu a mai mâncat
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
acestei generații face parte și Girolamo Borgia, a cărui încă nepublicata Historiae de bellis italicis [Istoria războaielor italice] a fost o sursă utilă pentru Guicciardini 48, si Paolo Giovio, care a răspuns cu îndrăzneala la noile realități nu atât prin vizuinile lui (precum contemporanul sau Guicciardini), cât prin extinderea domeniul său de descriere. Personalitate, anecdota, modă și umor au fost folosite pentru a anima istoria sa politică; și, de vreme ce direcția istoriei nu era deloc clară, Giovio a luat în considerare chiar
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
Codreanu, căci el le cam împodobea; dar Catrințaș, om nalt cât un brad, care călca sănătos, vorbea răspicat și cu temei și avea niște ochi pricepuți de parcă-ți gâceau gândul, știu bine că era dintre acei care se băgau în vizuina ursului cu lumânărică aprinsă în buza puștei. Și ne urcam, mă rog, la deal pe cărări neumblate, prin codri de brazi pe unde nu cred să fi răsunat vreodată lovitura toporului sau trăsnetul puștii, căci pe atunci nu se înmulțise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cursul Înghețării, apa de prisos este refulată din fisură. Rădăcinile, odată pătrunse În fisură, se Îngroașă, acționând ca o pană. Cred că nu e de prisos să amintesc că plantele sunt secondate, În același sens, de heterotrofe: animale careși sapă vizuini ori galerii, mobilizează solul și o mulțime de microorganisme ce folosesc roci ca sursă de energie ori de elemente necesare metabolismului lor. Una peste alta, aceste procese constituie de fapt o acțiune entropizantă a Vieții asupra substratului. Viața nu e
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
fi, pentru tine, fără seamăn în lume... Dar dacă tu mă îmblânzești, viața mi se va însenina. Voi cunoaște sunetul unor pași deosebiți de-ai tuturora. Pașii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Și-apoi, privește! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici o amintire. Și asta-i trist! Tu însă ai
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
lostrița vitează, mrene argin tii cu carnea albă ca de Înger și cu icrele otrăvite, somni lucioși și raci de smaragd. Am băgat și eu mâna până-n umăr după ei, printre răgălii de sălcii și arini, scoțându-le de prin vizuinile lor fioroase pe aceste lighioni ciudate, Învoite de Dumnezeu pentru ospătarea creștinilor, fiindcă s-au miluit, zice-se, să taie cu foarfecele lor legăturile Domnului pe Cruce; lighioni În armuri și cu halebarde Înfricoșate, ca pentru cine știe ce turnir nemilos de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
afară de câteva țigănci sordide pe la bordelurile de periferie. Atâtea alte ardelence de-ale noastre, printre care poate verișoare și nepoate de-ale mele sau de-ale lui Bucuța, slu găresc cu anii prin casele ovreilor de orice condiție, dorm prin vizuini, fără aer și fără soare, la subsol, deși au deschis ochii peste cea mai frumoasă țară din lume, cum o numește Niculae Bălcescu. Când m-am dus Într-o vară prin Țara Făgărașului și m-am oprit În Veneția, satul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ghemuiți printre vechiturile din magazie. Spectacolul începuse și răbdarea noastră era pe sfârșite. La un moment dat, nu am mai auzit pe nimeni mișcânduse prin curte și unul dintre noi și-a luat inima în dinți și a ieșit din vizuină, pentru a intra în sală. Cred că era Dorel Moțoc, care avea mare plăcere să guste din tot ce era riscant. Noi nu am mai putut ieși de acolo până s-a terminat spectacolul, căci după plecarea lui Moțoc, câțiva
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
o bifurcație dubitativă repetitivă. De ce repetitivă am să vă luminez imediat. Prima dubitație, în loc să fie urmată de o clarificare, era trifurcată de o meditație. „Unde fusese, în definitiv, fascismul sau poate fascistul - se întreba gândind intens locotenentul -, în propria lui vizuină sau în propria lui viziune?“ Două bifurcații, hai, mai merge, însă treaba se complica, deoarece a doua o urnea din loc pe a treia. „Popoarele oprimate nu răspundeau la forță numai prin forță, ci apelând la propria lor cunoștință. Sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]