2,768 matches
-
cartea e un amestec absurd de bufonerii, nerozii și gafe; 4) nici autorul nu știe prea bine ce a vrut să spună în paginile acestea. La o așa lucidă dezbrăcare în public, nu poți să nu te întrebi: de unde atunci voluptatea de a-și terfeli talentul publicînd o scorneală epică care, literar vorbind, e submediocră și, speculativ vorbind, e respingător de precară? Nu am decît un răspuns: dintr-un imbold de autoflagelare care ține de umoarea cîrcotașă a histrionilor cronici. La
Homo insipiens by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4433_a_5758]
-
de atunci”. În rest, n-ar fi rău ca aceste flirturi estivale cu proza ale lui Liviu Antonesei să se transforme cândva, de nu într-un mariaj în toată regula, măcar într-o relație de durată, cu toate eforturile și voluptățile derivate de aici.
Turism literar by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4671_a_5996]
-
știe, ci cu siguranța celui care a aflat. Iubirea din Poemele luminii e, într-un fel, a copilului, gata să îmbrățișeze tot ce întâlnește și, în același timp, a celui care, știind că pierde necontenit ceva, prețuiește, cu rafinament și voluptate, ceea ce mai are. Așa încât sentimentul, deși pare exploziv și juvenil, e, în realitate, complicat, pătruns de dulci otrăvuri, de energii infinite și nu prea, pregătind verile de noiembrie. Începutul își presimte, supus ciclurilor lumii, tainelor luminii, sfârșitul. Un alt eu
Taine și lumini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4674_a_5999]
-
de naționalitate, bărbații sunt proști, orice s-ar spune”, iar „societatea românească ultramasculinizată și cam mitocană” iese prost din comparația cu cea americană. Prozatorul îi dăruiește valențe nenumărate, dar o și controlează în funcție de proiectul său. Și o face cu evidentă voluptate, profitând de dreptul absolut al proprietarului de teritoriu ficțional. Nu are importanță cât de masivă e inspirația din realitate, dacă au ori nu corespondent real personajele. Ceea ce-l atrage e puterea ficțiunii de a țese covorul după bunul plac, cu
Despre ambivalență by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4541_a_5866]
-
alt nivel, apocalipsa lumii din comedii: ceea ce i-ar paște pe Veta și Chiriac, pe Zoe și Fănică, pe Nae și Didina, dacă lucrurile ar fi duse la capăt. Că ele se opresc, întotdeauna, într-un compromis, știm. De aceea, voluptatea cu care personaje diverse își amintesc de 11 februarie ține, într-un fel, de jocul cu catastrofa. Căreia toți îi dau târcoale, adăpostindu-și, în veghea ei, liniștea provizorie. Așa cum e descrisă în Jertfe patriotice, „operația conspiratorilor” se face „fără
11 februarie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5768_a_7093]
-
punct de pornire, cel puțin - de Revizorul lui Gogol se impune cu forța evidenței). Falsul poet răvășește inima domnișoarei Veturia, fiica părintelui Mantu, căreia îi dedică un poem, dar o sensibilizează corespunzător și pe bucătăreasa Marta cu care împarte nocturne voluptăți de alcov la locul de muncă al focoasei unguroaice. Serata literară unde distinsul oaspete conferențiază despre limba națională și la care participă elita intelectuală locală, plus grupul de prietene ale Veturiei, repurtează un succes eclatant. După o săptămână, în noaptea
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
Sorin Lavric E o pricină de flatare a mîndriei să n-ai precursori și să simți cum, prin felul în care atingi o temă, te rupi de tiparele trecutului. La mijloc nu e doar conștiința singularității, acea formă teribilă de voluptate care îți șoptește că propria gîndire începe cu tine, ci mai e orgoliul primogeniturii: o generație spontanee redusă la un singur individ, cel în al cărui creier s-a ivit noutatea și care tremură de bucuria de a se ști
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
picuri-picuri sîngele îngerașului îmi cade pe gură” (A venit toamna). Poetul ia în colimator delirul însuși care e o formă de ingenuitate. E un suprarealism nemijlocit al conștiinței ce se desface de crustele formale, însă păstrează visul intens romantic al voluptăților (Întoarcerea fiului risipitor). Astfel se reface relația cu universul poeziei. Nu o dată bardul montează acest sentimentalism rusesc, această suferință eretică a paharului, care, în pofida opiniei publice moralizatoare, poartă într- însa o lumină cerească. În vîrtejul demoniei bahice se află un
O fenomenologie a alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5543_a_6868]
-
penumbră al unui tren de noapte la coridoarele care prelungesc singurătatea la nesfârșit, de la orfelinate la pușcării. Titlul revendică estetica implicită a faptului divers, decupează acea rubrică din ziar care, asemeni știrilor de la ora 5, ne oferă cu o anume voluptate o paletă largă de abjecții și mizerabilisme cărora alte abjecții și mizerabilisme le vor detrona pentru a cădea și ele în uitare. Periferic este ceea ce nu vedem decât din întâmplare sau plictis sau curiozitate morbidă, iar ceea ce ar trebui să
Răsărit de soare la mare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5658_a_6983]
-
săptămânalul lui G. Călinescu, prostia avea o naturalețe pe care în 2011 a pierdut-o. Colecția de prostii riscă să se transforme într-una de dejecții. Sau, de ce nu, de turnătorii. Se vede că ne-a rămas ceva de pe urma Securității: voluptatea de a face răul la comandă și cu adresă. Exemplele de mai jos sunt grăitoare. Un oarecare Vlad Neagoe, membru al USR, de ajutorul lunar al căreia beneficiază, a propus spre publicare revistei noastre un grupaj de poezii. Refuzat fiind
Prostologhikon by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5662_a_6987]
-
de exprimare a personalității în domeniul criticii literare, Gheorghe Grigurcu notează, cu îndreptățire, că „există două moduri temperamental-stilistice de manifestare a personalității în critică. Unul constă în «îndrăzneala» expresă, colorată și polemică, în explozia imaginativă, în patosul infirmării clișeelor, în voluptatea punerii la punct cu adresă personală. E calea cea mai directă a afirmării, corespunzătoare unei energii acute ce se risipește în descărcări electrice. Un alt mod e cel al disciplinei, al cumpătării, al atitudinii care înlătură asperitățile în căutarea unui
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
cred că Ion Mureșan dorește să întrețină raporturi dintre cele mai intime cu lumea („până la acru, până la livid”, vorba lui Dinu Flămând) și scrie poezie cu conștiința că întreține o teribilă criză , iar în declarația cum că „nu vorbesc în numele voluptății, dar lucrurile le ating precum coapse de femeie aș atinge”, dincolo de accentul dionisiac, citesc intenția de a edifica o etică a adeziunii amoroase față de real. Spiritul său poetic beneficiază de energii impresionante în acest sens, numai că bănuiala în ce privește intranscendenț
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
de-a doua carte a poetului - Poemul care nu poate fi înțeles, Edit. Arhipelag, 1993 - îmi întărește convingerea că asist, citind, la agonia uneia din ultimele mari dionisii, în care identitatea orfică a poeziei e agresată de bacante, abandonându-se voluptății sfâșietoare, dar și ripostând, în încercarea de a-și păstra coerența și coeziunea - atâta cât permit energiile opozitive ale poemului, înțeles, totuși, ca o structură. În acest sens, toate poemele lui Ion Mureșan reprezintă niște „fragmente din regiunea de odinioară
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
să nu-și dea seama că relațiile sale cu mitul trebuie să străbată atâtea sedimente, fiecare cu temeiul său, în măsură să faciliteze, dar și să obstrucționeze centrarea sa. El e un Orfeu ce nu refuză bacanalele imaginarului. Asta e voluptatea și coșmarul său. Rămânând la nivelul acestor referințe mitologice, consubstanțiale lui Ion Mureșan, aș spune că fiecare act imaginativ al său poate reprezenta un fragment al unui ritual dionisiac. Toposul cărții sale și al mitologiei ei e cârciuma - imaginea izomorfă
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
vâscozității. Palpitațiile materiei evidențiază o biologie teratologică. Configurațiile moi, placide, grele au parcă regimul ambiguu al unor fantasme proiectate. Un erotism nocturn penetrează toate reprezentările organicului. Aderența la agregările molatece e semnul unui suflet situat între oroarea față de inform și voluptatea viului. Chiar mineralitatea realului e supusă dilatărilor moliciunii, sub acțiunea grea a reveriei provacate de aderența excesivă la viu. Spiritualul însuși primește determinații ale bolboroselilor palustre: „îngerul vorbește în mine cu voce de broască/ și cu voce de pasăre/ vai
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
-i cuprinde, în ordine descrescătoare, pe Alex Mihai Stoenescu, Nicolae Balotă, Ivan Deneș, Constantin Bălăceanu Stolnici, Emanuel Valeriu. Iată ce spune N.C. Munteanu despre unul dintre aceștia: „A turnat pentru bani, pentru carieră și din exces de zel. Omul trăia voluptatea turnătoriei. Chestie de caracter. Boierul avea apucături de rândaș și de slugă hoață.” În contrapunct, 22 plus este consacrat Rusaliilor negre, deportării în Bărăgan, din 17/18 iunie 1951. Reținem una din mărturii aflată în Arhiva de istorie orală a
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5089_a_6414]
-
înfocat și se aruncă în brațele lui Jurubiță strângându-l la sânul ei aproape centenar. Gurile lor se lipiră. (Propoziție sigur manglită.) Ochii lor pe jumătate închiși de delirul pasiunii clipeau din când în când cu scântei de amor și voluptate... Erau beți de fericire. Pe geamul deschis, se auzea strigând un cojar prin mahalaua Scaunelor și un vardist fluerând după cine știe ce... Două ore după aceea, Jurubiță putea să se laude că, învățase pe dinafară alfabetul norocului. Dar eroul în chestiune
Mahalaua Scaunelor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5621_a_6946]
-
nu-i folosește și nu-i ajută la nimic. Noi știm în fiecare clipă că suntem români și ne explicăm toate gesturile și reacțiunile prin condiția noastră particulară. Când, în tot ce facem, plesnesc pseudomorfozele istoriei noastre, simțim o rară voluptate să ne mărturisim dezastrului specific: «Numai în România era posibil», «ce să te aștepți de la o țară ca asta» etc.” Înțelegem, cu sentimentul unei acute actualități, că revolta e singura perenă. Fiindcă obiectivul ei, niciodată îndeplinit, îi permite să spere
Vast program... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5652_a_6977]
-
nemaiputînd să fie omul ecourilor sufletești. Cu alte cuvinte, cine își trăiește viața sub forma actului n-o poate simți sub forma spiritului, la mijloc fiind un proces bizar de abrutizare: trăiești febril și agitat, dar pe dinăuntru îți lipsește voluptatea de a te adînci în gratuități plăcute. Actele nu mai sunt însoțite de reverberația lor în memorie. În acest caz, biografia are sens numai dacă e alcătuită din gesturi utile, și ar fi o impertinență să afirmi că gustul vieții
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
ca la Teatrul din Caracal să fie sărbătoare. Așa cum a promis. Să fie o săptămînă de aventură în spațiul valorii teatrului românesc. Ca o reverență față de fiecare artist. Față de personalitatea uriașă a lui Ștefan Iordache. Teatrul nu este altceva decît voluptatea bucuriei minții, a călătoriei fantastice pe urmele aventurii cuvîntului, spiritului, cunoscutului și necunoscutului. O provocare. Ștefan Iordache și toți marii artiști au intuit și apoi, pe drumul vieții, au simțit asta. Miza unui destin încredințat unei scînduri de lemn. Al
Promisiunea (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5508_a_6833]
-
a inova receptarea eminesciană prin chestionarea pasajelor autoreflexive. Alte fragmente sunt pur și simplu trufandale de istorie literară, scoase la iveală de spiritul nonconformist (ușor cinic...) al criticului. Derogat de la misia înaltă a istoricului literar, Eugen Negrici se poate deda voluptății de a spune ce crede cu adevărat despre începuturile literaturii române. Nu fără tandrețe stilistică sunt luate, astfel, peste picior încercările boierilor stihuitori de secol XIX: „Dramatismul spovedaniei e sabotat de senzația de miorlăială de primăvară pe care o induce
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]
-
ținută sacramentală, o solemnitate aspră, stângace și nobilă. Din acest peisaj al poeziei cernite, veșnic încruntate, neostenit ceremonioase a medievalității noastre târzii, au lipsit, multă vreme, gratuitatea, savoarea, bucuria vieții. Când putem semnala, în literatura noastră, apariția, în poezie, a voluptății și a râsului, cam de când se poate vorbi de descrețirea frunților, de lepădarea veșmintelor popești? Când s-a făcut pasul de la smerenie la delectare, și mai ales când au început a fi cântate femeia și vinul”. Și Eugen Negrici practică
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]
-
Gabrielei Russo, care ne aduce în intimitatea unui personaj celebru în literatura română - Vica Delcă), „activist obștesc”, care își împarte existența între îngrijirea parcelei de scuar ce i-a fost atribuită și vizitele consecvente pe la rude, consacrându-se însă unei voluptăți bizare: cultivarea unei „sărăcii orgolioase“. Un atipic caz de arghirofilie, cum se va dovedi, Ghènele duce un trai demn, „luminos și auster“, a cărui imagine emblematică e geanta veche, primită înainte de Primul Război Mondial de la o mătușă din Elveția, și
Femei by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3302_a_4627]
-
o minuție poantilistă, ele fac farmecul și spectacolul textului. Nu avem parte - slavă Domnului! - de sistematizări pisăloage și sterile ale avatarurilor confesiunii. Eliberat de necesitatea delimitării cadrului explicativ, autorul se lasă, cu un vizibil hedonism al (micro)lecturii, în voia voluptăților analizei. Ceea ce notează, ironic, în debutul capitolului despre Hortensia („căci scrisul autoarei, utilizînd lupa, nu recomandă binoclul”) e valabil pentru fiecare capitol în parte. Explorînd intimitatea ascunsă a poeticilor implicite, detectabile mai ales în pliurile creației propriu-zise, în corespondență sau
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
cât au întârziat, se interpelează în toate graiurile și dialectele României pestrițe, și toți dispar, magnetic absorbiți de ușile luminoase unde se vinde plăcerea de-o noapte, uitarea de-o noapte, uscatul triumf al vanității de-o noapte sau scrâșnetul voluptății de-o noapte.” Toată viața lor e un teatru ieftin și previzibil, în ciuda aparenței de complexitate, la premiere se duc ca să-și acorde o pauză, sau ca să afle un răspuns. Piesa la care se întâlnește, în roluri diferite, toată protipendada
Fantoșe bucureștene by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3325_a_4650]