1,090 matches
-
a băgat În cap că femeile se excită dacă le ungi stomacul cu miere. Imaginează-ți. Pe scurt - doar un copil smintit. Nu ajungea nici măcar la degetul mic al bunului meu soț. Fima Îi comadă din proprie inițiativă Încă o votcă și, cedând foamei, Își luă la rândul lui Încă un sendviș cu brânză. Ultimul. Decise În sinea sa să fie răbdător și delicat. Să nu se arunce asupra ei. Să renunțe la politică. Să discute cu ea numai despre poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
te-ai atins nici măcar de prăjitură. N-ai vrea să te uiți puțin prin meniu? Dar Annette, de parcă nu l-ar fi auzit, Își aprinse o nouă țigară, iar Fima Îi Întinse scrumiera pe care chelnerul tocmai o golise și votca pe care acesta i-o adusese. —Poate o cafea? — Nu, pe bune, spuse Annette. Mă simt bine cu tine. De-abia ne-am Întâlnit ieri și parcă am găsit un frate. Fima aproape că folosi expresia favorită a soțului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a Început să-mi explice de ce În această fază e preferabil să nu-l am, spre binele tuturor părților implicate, mai ales că oricum soțul meu și prietena lui plecau la noapte În Italia, pentru două luni. Doar o singură votcă, Efraim. Mai mult nu mai beau. Promit. Mi s-au terminat până și țigările. În clipa asta plâng din cauza ta, nu a lui, fiindcă mi-am amintit ce minunat ai fost ieri la clinică. Iar acum, te rog, spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dorință. — De dimineață, spuse, Încerc să-ți telefonez, dar e tot timpul ocupat. S-ar putea crede că prezidezi de acasă negocierile de pace. Scuză-mă că dau buzna așa. Nu stau decât două minute. Ai cumva vreo picătură de votcă În casă? Nu-i nimic. Ascultă: cred că am pierdut la tine un cercel. Eram atât de zăpăcită. Probabil Îți Închipui că sunt nebună. Ceea ce e cel mai drăguț cu tine e că nu-mi pasă deloc În ce lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Începu să-i mângâie ușor, cu degete moi, părul și ceafa, până când Îl străbătu un tremur dulce, care Îi Înfioră pielea. Și spuse: —Violatorul plângăreț. Apoi șopti: —Taci, copile. Și Îl Întrebă din nou dacă avea cumva vreo picătură de votcă. Fima se Îngrijoră că Îi era frig. Se strădui să-i aranjeze hainele, cu mișcări neîndemânatice. Și Încercă să vorbească. Dar ea se grăbi din nou să-i acopere buzele cu mâna zicând: —Taci odată, palavragiu mic. În timp ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ac de cravată, cîteodată mă plictiseam de moarte, plecam acasă mai cult. Nu știu ce făceau ceilalți după ce se termina ședința de umblat pe litere pe la nouă și jumătate, cel mult zece seara, uneori ne-o termina portarul. Poate mergeau la o votcă, poate se mai plimbau printre proiectele și copacii degerați din Cișmigiu, poate se duceau În apartamentul vreunuia dintre ei să continue discuțiile, să aprindă altele noi. Cu voci schimbate, În Întunericul altor Încăperi, micșorîndu-se progresiv. Eu plecam acasă mai Întregit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ce-mi revenea prin minte deși-mi păruse dat dispărut În memorie, mi-am zis că se-ntîmplă ceva, dirijorul camerei de vederi pare un mare regizor, cine-o fi, eu văzusem, cum am spus, caseta monocolor cu monoclul sticlei de votcă la ochi, și-acum mă extaziam În fața culorilor, cum cădeau ele pe canatul ușii, pe o jumătate de nas, cum pica senin lumina ca din Întîmplare pe bătrîne secundare, pe-un vechi scrin ca la Eisenstein, cum era construită fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe limba lor și-au mai și aflat că s-a născut la Sankt Petersburg, au izbucnit În urale și-au pus pe lunga masă a Întrevederii o puzderie de conserve de icre roșii, pachete de țigări și sticle de votcă, rîzÎnd și sporovoind Întruna; drept răspuns, m-am apucat să cînt la ghitară, lucru ce-a sporit considerabil bucuria Între popoare, așa că unii s-au apucat să fredoneze textele lui Dylan Împreună cu mine, ținîndu-mi isonul și umplîndu-mi cu voioșie nenumărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mi le domin. Nu mă aflu Într-un moment bun. Încerc uneori să le țin sub control. Citesc. Ascult sonatele pentru violoncel de Bach. Văd cîte un film. Totuși, n-ajută. Ar ajuta cu adevărat doar patru sute de sticle de votcă spaniolă, dar n-am voie să beau. Nu mă lasă psihiatrul, zice c-o să-nnebunesc. Sau un milion de țigări, Însă de cînd am Început să scuip sînge nu mai am voie să fumez. I.M. CÎnd Încetează scriitorul să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lui Dumnezeu. Bud goni pe coridor și Îl Încuie În debara. CAPITOLUL 5 Închis Într-o chițimie de doi metri pe doi. Fără geamuri, fără telefon, fără interfon. De pe rafturi se revărsau formulare, mopuri, mături. O chiuvetă Înfundată, plină cu votcă și rom. Ușa era armată cu oțel, iar amestecul de băuturi avea miros de vomă. Strigătele și bubuiturile răzbăteau printr-o răsuflătoare a sistemului de Încălzire. Ed bubui În ușă; nici un răspuns. Urlă În răsuflătoare, cu aerul cald izbindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
supărată pe individ fiindcă și-o trăsese cu sora ei. Jack, În mașina din frunte, supraveghea intrarea, iar sergentul John Petievich, parcat pe Strada 52, stătea Încruntat, de-ai fi zis că acuși-acuși omoară pe cineva. Prînzul: cartofi prăjiți cu votcă nebotezată. Jack căscă, se Întinse și calculă variante: Aragon contra Pimentel, ce voia Ellis Loew... Avea o Întîlnire cu el diseară, la o Întrunire politică. Votca Îi ardea stomacul. Îi venea al dracului de tare să se ducă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Încruntat, de-ai fi zis că acuși-acuși omoară pe cineva. Prînzul: cartofi prăjiți cu votcă nebotezată. Jack căscă, se Întinse și calculă variante: Aragon contra Pimentel, ce voia Ellis Loew... Avea o Întîlnire cu el diseară, la o Întrunire politică. Votca Îi ardea stomacul. Îi venea al dracului de tare să se ducă să se pișe. Claxoane: semnalul lui. Petievich arătă cu degetul spre trotuar. Doi bărbați albi tocmai intrau În magazin. Jack traversă strada. Petievich se apropie și el. Oprire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
înainte de orice, dar nu prea aveam curajul să vorbesc, puteam ajunge, eu și rude ale mele, la Canal, ca pe vremuri. Nu cred că el ar fi avut curajul. Ne grozăveam și ne dezlănțuiam ca proștii în neștire la o votcă, numai între prieteni, dar curajul nostru nu trecea de pereții paharului, pentru că ne era pur și simplu teamă. Poate ai uitat, Domniță, cum era. Eu și încă mulți alții ne înecam neputința în votcă. El alesese să se piardă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca proștii în neștire la o votcă, numai între prieteni, dar curajul nostru nu trecea de pereții paharului, pentru că ne era pur și simplu teamă. Poate ai uitat, Domniță, cum era. Eu și încă mulți alții ne înecam neputința în votcă. El alesese să se piardă în brațele femeilor pe care nu punea nici un preț, le folosea ca pe niște unelte și de asta avea să plătească. Și eu, și el acționam cum ni se dicta, chiar dacă ne era silă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-și întindă brațele pe masa negeluită și capul pe brațe, de parcă ar fi plâns, dar nu plângea: „Armăsarul de foc e o nălucă!“. Doar Hildebranda Mihaela Dogan, care mai auzise povești asemănătoare de la logodnicul ei columbian, a ridicat paharul cu votcă și, înainte de a-l da pe gât, a strigat: „Hai, noroc!“. În următoarea seară, pe măsură ce se îndepărta de aerul sărat și de briză, evitând să se mai gândească la felul cum Ioana Sandi îl privea de pe peron, tăcută, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
provincie! Meme s-a întors din Africa după șase luni. Nu povestea nimic, deși se purta ca înaintea plecării. I s-a propus să-și ia un concediu prelungit. În timpul ăsta se mai vedeau cu el la răstimpuri, la o votcă, dar nici atunci nu povestea nimic, doar rămânea după un timp cu privirile pierdute. Se zvonea că din Maroc ajunsese în Guineea sau alt stat prăpădit din regiune, într-o cameră de hotel păzită de „băieții“ noștri, de unde n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lăsat să-și mai semneze articolele. Se oprește asupra altui fapt. S-a afirmat că redacția asta s-ar fi transformat într-o „cârciumă“. Spun cu toată responsabilitatea că este un neadevăr. Probabil se aduceau, la aniversări, două-trei sticle de votcă, dar câte aniversări puteau fi? Erau singurele momente când se puteau observa „înclinațiile spre pahar“ ale unora Îcum se spune în referat), înclinații necaracteristice. Dincolo de aceste momente, personal n-a avut mijloacele și metodele care să-i permită să observe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui Charles Andler, ci se vedea în camera pătrată din acea vilă unde locuia, cu cărți înghesuite în rafturile ce îmbrăcau doi dintre pereți, stând pe jos, pe perne, sau în apropierea sobei vechi de teracotă, cu lemne, și bând votcă, în vreme ce pe patul îngust era lăsată să se întindă femeia ce se afla cu ei, aproape mereu alta, pentru că puține rezistau să fie purtate din cârciumă în cârciumă în fiecare noapte fără altă variație - Cristina, balerină la nu știu care bar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a oprit în pragul ușii dintre camere, unde stăteam sprijinit, legănându-mă ușor într-o parte și în alta. Mi-a făcut un semn să iau sanviciuri, am negat din cap, i-am arătat paharul burduhănos pe jumătate plin cu votcă. „E o idee, într-adevăr“, a zis, după ce se grăbise să înghită și mărul proeminent al lui Adam îi săltase agitat de câteva ori. Și-a turnat într-un pahar, în clipa în care Rodica Dumitrescu, ținută de mijloc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mescal, zicea el, și ne-a spus și nouă să luăm câte unul și pe urmă ne-a lămurit că așa o să zică în seara asta băuturii, făcând precum consulul lui Malcolm Lowry. Deși în fond nu se bea decât votcă. N-avea de ce să ne surprindă discuțiile cu el, de obicei foarte inteligente, erau exagerat de încărcate cu autori, persoane, concepte literare și estetice, termeni specializați, unii înfiorător de rari. Yvonne Alexa se entuziasma de fiecare dată, îi adopta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
parcuri și când s-au așezat pe o bancă se agățase de gâtul lui, ca un pisoi. A chemat-o la el, au ascultat muzică în apartamentul mare al doamnei Marga Pop, plecată din oraș, i-a dat să bea votcă. Se prefăcea că e expertă, dar s-a înecat de câteva ori până i-au dat lacrimile, nu mai băuse până atunci alcooluri tari. N-a vrut să recunoască, deși i-a spus că dintre toate băuturile cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui îi venea să urle, i se descleștaseră fălcile în sfârșit, dar nu mai avea cui să-i vorbească. A fumat un pachet de țigări, își simțea gura amară ca o rană. N-a lucrat nimic. Avea o sticlă de votcă și a început să bea. N-avea unde să se ducă și nu voia să meargă nicăieri. Auzea muzică de la vecini și din alte apartamente și la el în cameră era tăcere și fum. Se simțea singur. Era sâmbătă. Avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era pur și simplu serviciu, Meme a început să râdă în hohote, n-au reacționat în prima seară, nici în a doua, dar în a treia au râs și ei și pe urmă Meme a venit cu o sticlă de votcă, a deschis-o, au înghețat când l-au văzut că începe să bea, dar n-au avut avut curajul să-i smulgă sticla de la gură, nu primiseră nici o indicație cum să acționeze într-o situație ca asta, pentru că nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știi?“, a întrebat unul. „E imposibil să fi fost așa! Nu se compromitea Securitatea în felul ăsta.“ „El mi-a spus.“ „Nu te cred, și-a bătut joc de tine. Nu-ți dai seama? Cum să stea ăia să bea votcă seară de seară cu el? Cum să stea el să bea votcă cu ei?“ „Aiurea“, zicea un altul, „securiștii ăștia sunt în stare de orice“. „Eu una nu cred“, intervenea Ileana Roman. „Dacă a spus asta a fost să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
compromitea Securitatea în felul ăsta.“ „El mi-a spus.“ „Nu te cred, și-a bătut joc de tine. Nu-ți dai seama? Cum să stea ăia să bea votcă seară de seară cu el? Cum să stea el să bea votcă cu ei?“ „Aiurea“, zicea un altul, „securiștii ăștia sunt în stare de orice“. „Eu una nu cred“, intervenea Ileana Roman. „Dacă a spus asta a fost să se amuze, să-și găsească lui o scuză că luni la rând dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]