2,142 matches
-
-Assign Resourcespentru a deschide fereastra de dialog -Assign Resources-. 3. Se selectează resursa ce se dorește a fi alocata din lista -Resource Namea ferestrei de dialog -Assign Resources-. 4. Opțional, dacă se lucrează cu Project Server și se dorește folosirea Vrăjitorului de substituție a resurselor (Resource Substitution Wizard), în câmpul R/ D se introduce R - de la Request (Cerere,solicitare) prin care se specifică că orice resursă capabilă să realizeze sarcina poate fi aleasă. Sau, dacă se introduce D de la Demand (Comandă
APLICAŢII INTEGRATE PENTRU ÎNTREPRINDERI Note de curs - laborator by Culea George, Găbureanu Cătălin () [Corola-publishinghouse/Science/285_a_543]
-
mare parte sau chiar toate acțiunile din indicele respectiv. Creșterile și scăderile pe care activul net al acestora le Înregistrează sînt reflectate și de modificările indicelui de piață. Celebră casă de modă italiană specializată În tricotajele de lux. Personaj din Vrăjitorul din Oz de Frank Baum. Murdărie, funingine; a Înnegri, a acoperi cu funingine; murdar, soios. Legionella pneumofila, boală care, netratată corespunzător, poate duce la complicații letale. Odată ce intră În acțiune, bacilul legionellei declanșează, după o perioadă de incubație de pînă
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
căzu cu șuier pe gâtul lui Iordache și, cu căpățâna lui cu tot, răsună de pământ.” Pofta de înavuțire generează și conflictul povestirii fantastice Moara lui Călifar. Spre a se „procopsi”, un flăcău se duce (în vis) la moara unui vrăjitor aflată pe alt tărâm: o „moară cu noroc” infernală. Scăldându-se, la îndemnul morarului, în lacul de alături, țăranul devine, prin căsătorie, boier, stăpân al unor moșii întinse. Dar numai în vis. Sluga Necuratului nu putea să-i procure decât
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
Florea Firan, Craiova, 1986; Ioana d’Arc, Vălenii de Munte, 1937; Scrisoarea de dragoste, București, 1938; ed. pref. Florea Firan, Craiova, 1982; Năluca, București, 1940; Trei comedii, București, 1940; O crimă pasională, pref. Teodor Scarlat, București, 1941; Teatru, București, 1942; Vrăjitorul, București, 1942; ed. (Edison), București, 1972; Elevul Dima dintr-a șaptea, I-II, București, 1945; ed. pref. Ion Dodu Bălan, București, 1968; Se revarsă apele, București, 1961; Codrul Vlăsiei, București, 1966; Arde Prahova, București, 1974; Mari invenții, București, 1977; Povestiri
DRUMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286883_a_288212]
-
la convertirea la credința în Dumnezeu, sprijinit de exemple biblice, se concretizează nu numai în îndemnul de a nu asupri săracii, străinii, văduvele și orfanii de a-i plăti pe zilieri și de a-i evita pe soții adulteri, prostituatele, vrăjitorii și asasinii, ci și în instrucțiuni precise referitoare la dobânzile percepute la împrumuturi, pentru a limita cămătăria. Un al doilea apendice la Viața siriană conține scrisoarea presbiterului Cosma către Simeon în care expeditorul îi mulțumește acestuia pentru preceptele sale și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
literară”, „România literară”, „Viața românească”, „Arc” ș.a. Heinrich Heine, vestitor al timpurilor noi și Kogălniceanu (1960) sunt biografii care acordă o atenție particulară, cu recurs la citate din opere și la documente, evoluției intelectuale a celor două personalități. Conexiuni cu „Vrăjitorul” (1995), studiu erudit, dar totodată accesibil, despre receptarea operei lui Thomas Mann în România și despre raporturile dintre scriitorul german și spațiul românesc, este „un eseu de structură jurnalistică, pentru că știe să utilizeze, inteligent, elemente din senzaționalul gazetăresc, sporind interesul
HANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287405_a_288734]
-
sau studii introductive referitoare nu numai la scrieri traduse (sau antologate) de el însuși. A întocmit o antologie de articole și pamflete de Ion Vinea (1984). SCRIERI: Heinrich Heine, vestitor al timpurilor noi, București, 1956; Kogălniceanu, București, 1960; Conexiuni cu „Vrăjitorul” (Thomas Mann în România), București, 1995; Un licăr în beznă, București, 1997; „Noi” și germanii „noștri”. 1800-1904, București, 1998; Excurs în timp, București, 2003. Antologii: Ion Vinea, Săgeata și arabescul, introd. edit., București, 1984; Mărturii: „Chestiunea evreiască”, introd. edit., București
HANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287405_a_288734]
-
fâlfâie drapelul de culoarea răsăritului și sună trâmbița chemării la muncă”), circumstanță în care „rostul societății noastre este nu numai îmbunătățirea stării materiale a scriitorului, dar și înălțarea lui la rangul de lampadofor, de conducător spiritual al neamului și de vrăjitor al sufletului celor mulți”. Se răspundea astfel, într-un limbaj ce va deveni obligatoriu, politicii guvernanților de a face din S.S.R. o pârghie pentru atingerea unui obiectiv de mare utilitate în epocă - o literatură integral dirijată. De altminteri, rolul profesional
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289772_a_291101]
-
mai curând repugnantă, comportamentul se dovedește primitiv, uneori de-a dreptul grobian, iar caracterul - dubios. Ana vede în Ara un avatar al perechii ei ideale eterne, o reîncarnare a Marelui Preot, a Pontifului, cunoscut undeva în Africa, ori a Marelui Vrăjitor din Tibet, și crede că, neputându-se uni în trecutele lor vieți, aveau să devină soți în cea de acum, cu șanse de accedere, prin iubire, la absolut. Cu o nevastă în America, Ara își exercită nestingherit calitatea de amant
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
la convertirea la credința în Dumnezeu, susținut de exemple biblice, se concretizează nu numai în îndemnul de a nu asupri săracii, străinii, văduvele și orfanii, de a-i plăti pe zilieri și de a-i evita pe soții adulteri, prostituatele, vrăjitorii și asasinii, ci și în instrucțiuni precise referitoare la dobînzile percepute la împrumuturi, pentru a limita cămătăria. Un al doilea apendice la Viața siriacă conține scrisoarea prezbiterului Cosma către Simion, în care expeditorul îi mulțumește acestuia pentru preceptele sale și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Denisa, București, [1896]; Bernardin de Saint-Pierre, Paul și Virginia, București, I-II, [1896-1897]; John Lubbock, Întrebuințarea vieții, București, [1897]; Gustave-Henri Putlitz, Ce povestește pădurea, București, [1897]; Ernest Legouvé, Părinți și copii în al XIX-lea secol, București, 1898; Émile Richebourg, Vrăjitorul alb, București, [1898]. Repere bibliografice: Traian Demetrescu, Amintiri literare, „Revista olteană”, 1888, 11; Iorga, Pagini, I, 16-17, 21; Al. Macedonski, Basme de D. Stăncescu, L, 1893, 10; Rosetti, Dicț. cont., 173; Ilarie Chendi, Umanitate și progres, F, 1898, 9; Ion
STANCESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289862_a_291191]
-
în Adu. haer. (Euanthas, Teitan, Lateinos) și precizează că tiranul eshatologic este un iudeu din neamul lui Dan. Însă alături de aceste elemente comune, există și diferențe notabile. În viziunea lui Irineu, așa cum am văzut, Anticristul apare mai degrabă ca un vrăjitor, semnificația politică a mitului fiind extrem, și poate intenționat, diminuată. Invocarea mitului furniza, de fapt, încă o dovadă capitală a prezenței diavolului în istorie. În viziunea lui Hipolit, perspectiva este ușor diferită, deoarece el încearcă să aducă, pe baza mărturiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
veacurilor, personificarea răului absolut, care va fi distrus în momentul parusiei, ci devine un personaj cu totul autonom”. Toți „anticristologii” de mai târziu, fără excepție, se vor raporta la el ca la o incontestabilă autoritate în materie. Capitolul IV Anticristul vrăjitor și pseudoexeget la Origen Introducere Între cei care și‑au pus amprenta unică asupra anticristologiei se numără, de asemenea, Origen. El depășește viziunea eminamente eshatologică întâlnită la Irineu și Hipolit fără să elimine irevocabil caracterul istoric al personajului. Întâmplător sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înțeleasă ca exercițiu spiritual) este cel care conduce actul interpretării, transformându‑l într‑o veritabilă încercare existențială. O dată stabilite aceste câteva repere indispensabile, putem reveni la cele trei sensuri ale figurii Anticristului pe care le‑am menționat mai devreme. Anticristul vrăjitor eshatologic În scurta introducere la capitolul consacrat lui Origen din antologia despre Anticrist, Fausto Sbaffoni notează: „Anticristul pierde, în opera lui Origen, orice caracteristică a unui personaj concret și real; lipsit astfel de dimensiunea eshatologică, el este considerat doar un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de care va fi acuzat de‑a lungul timpului, ci este caracterizată de o extremă deschidere și de o reală „politropie”, redefinindu‑se în funcție de contextul ales și de auditoriul vizat. Astfel, în Contra Celsum, scriere polemică și apologetică, Anticristul apare ca vrăjitor cu pretenții mesianice și, în același timp, ca personaj eshatologic, scopul urmărit aici de Origen fiind cu totul altul decât în cazul Comentariului la Evanghelia după Matei de care ne vom ocupa în partea a doua a acestui capitol. Una
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vrăjitoresc al „pseudoreligiei” lor. Trimiterile la Anticrist apar în contexte în care se ridică problema originii divine a minunilor săvârșite de Isus, precum și a argumentelor filozofice și teologice ale existenței diavolului. În ochii lui Celsus, Isus nu este decât un vrăjitor, printre mulți alții din vremea sa, care după ce a prins în mrejele vrăjilor sale un anumit număr de gură‑cască (este chiar viziunea lui Celsus), trage un semnal de alarmă înșelător, cu scopul de a elimina concurența care amenința coeziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
discuție autoritatea profetului taumaturg, acuzația de vrăjitorie era de departe cel mai eficient instrument defăimător.” Aceleași acuzații revin în CC 2, 49 și 6, 40. În răspunsul său, Origen îi reproșează lui Celsus că nu distinge între marea masă a vrăjitorilor și cei despre care vorbește Isus. Într‑adevăr, în opinia lui Origen, există o vrăjitorie „profană”, lipsită de orice eficacitate, practicată de majoritatea impostorilor, și una sacră, strâns legată de puterea numelui lui Cristos. Numele lui Cristos posedă o asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Cristos. Numele lui Cristos posedă o asemenea putere, încât își păstrează eficacitatea chiar și atunci când este rostit de nelegiuiți. Tocmai acești „nelegiuiți”, care îndrăznesc să uzurpe numele lui Cristos pentru a săvârși false minuni, sunt numiți de Origen „anticriști”: „Vrăjitorii nu sunt anticriștii despre care Cristos îi avertizează pe ucenici; anticriștii sunt vrăjitori care îndrăznesc să uzurpe numele lui Cristos. Căci este posibil ca cel care invocă numele său, sub impulsul vreunei puteri necunoscute, să pretindă că este Cristos, să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
chiar și atunci când este rostit de nelegiuiți. Tocmai acești „nelegiuiți”, care îndrăznesc să uzurpe numele lui Cristos pentru a săvârși false minuni, sunt numiți de Origen „anticriști”: „Vrăjitorii nu sunt anticriștii despre care Cristos îi avertizează pe ucenici; anticriștii sunt vrăjitori care îndrăznesc să uzurpe numele lui Cristos. Căci este posibil ca cel care invocă numele său, sub impulsul vreunei puteri necunoscute, să pretindă că este Cristos, să pară că împlinește fapte asemănătoare cu cele săvârșite de Cristos sau ca alții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ar putea face minuni prin vrăjitorie, iar natura dumnezeiască și binecuvântată nu ar putea săvârși nici una?” (6, 51). Iar mai departe: „Încuviințăm existența magiei și a vrăjitoriei practicate de demonii cei răi, invocați prin incantații speciale, și docili la chemarea vrăjitorilor? Aceasta înseamnă că trebuie să existe printre oameni [și] roadele puterii dumnezeiești. Atunci de ce să nu‑i cercetăm cu luare aminte pe cei care pretind că fac minuni și să vedem dacă viața lor, purtările lor, roadele acestor minuni dăunează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mari semne și minuni, atribuindu‑și gloria lui Dumnezeu; că [oamenii] nu trebuie să le dea crezare și să urmeze celui ce le‑a săvârșit; nu trebuie să creadă decât în el. Iată destule pretenții care sunt vădit ale unui vrăjitor în căutare de întâietate și care are grijă să se înarmeze împotriva rivalilor care vor să i‑o dispute. Pe de altă parte, afirmă Celsus, credința în existența diavolului nu este decât o variantă nelegitimă, alterată, a vechilor mituri care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
6∀ℜ ϑΞΔ∀ϑ∀ 6∀ℜ ∗Λ<ς:γ4Η Ργβ∗≅ΛΗ)” (6, 45). Origen se străduiește să vorbească în stilul lui Celsus, adică cel al unui medio‑platonician rafinat și tradiționalist. Din acest motiv, el îl asimilează pe „anticrist” unui vrăjitor ((≅0ϑΖΗ), săvârșitor de minuni mincinoase, personaj detestat într‑un astfel de mediu „luminat” și raționalist. Cu toate acestea, caracterul eshatologic al lui Anticrist este afirmat cu claritate în capitolul 46, în care Origen se mulțumește să reproducă două mărturii scripturistice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
polemică. Viziunea sa despre Anticrist se schimbă în funcție de calitatea și de competența auditoriului. În CC, Origen este obligat să invoce à la lettre mărturiile scripturistice, pentru a demonstra ignoranța pretinsului „filozof” păgân. Anticristul apare aici ca un anumit tip de vrăjitor, care folosește „puterea numelui” lui Cristos în scopuri personale, pentru a atrage și pentru a aduce rătăcire, atât păgânilor, cât și creștinilor. În Com. Mt., se face trecerea de la sensul literal și eshatologic, la sensul moral și alegoric, Anticristul este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și alegoric, Anticristul este aici anti‑Logosul ascuns în „templul Scripturilor”. Într‑adevăr, nu este vorba de un singur Anticrist (cuvânt fals), ci de o multitudine de anticriști, care acționează ilicit, printr‑un fel de „magie” lingvistică, extrem de cuceritoare. Acești „vrăjitori” alterează adevăratul sens al Scripturilor și propun dogme noi, fără nici un respect față de tradiție. Mai mult chiar, modul lor de viață se îndepărtează evident de principiile credinței. Descriind acești „anticriști” demitologizați și abstracți, Origen face apel la un dublu model
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
da crezare adevărului, o dată ce a pus minciuna înainte, tot astfel, când are să vină adevăratul Cristos la a doua sa venire, potrivnicul, luând ca pricină așteptarea celor fără de răutate, și mai cu seamă a celor din tăierea împrejur, va aduce un vrăjitor foarte iscusit în înșelătoarea și reaua artă a fermecătoriei și vrăjitoriei; acesta va răpi stăpânirea împărăției romanilor și se va numi în chip mincinos pe sine însuși Cristos; iar prin această numire va înșela pe iudeii care așteaptă pe Mesia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]