1,530 matches
-
și de sus, și dinspre mare. Sau poate era o părere... închise ochii, ascultând vuietul și lăsându-se pătruns de aerul pe care îl simțea de o consistență nefirească, de mătase. Ae rul îl atingea ca o epidermă răcoroasă și vuietul neștiut, care se suprapunea peste zvâcnetul mării, îi încânta auzul. Zâmbi și deschise ochii. Privirea lui cenușie se opri mirată asupra unei pietre albe și ovale care părea să îl aștepte jos, chiar lângă talpa piciorului beteag. Eduard se aplecă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
înspre mare, care părea să se fi înviorat subit și trimitea către el panglici dantelate de valuri. Se uită sus, spre cer, și văzu norul alb, cu conturul unei vietăți cu un corn în frunte, îndepăr tându-se alene înspre larg. Vuietul surd încetase. Era târziu. Trebuia să-l conducă pe Bobo la gară. Se apropie de fratele său și îi întinse piatra albă. — Uite ce-am găsit! îi spuse. Ți-o fac cadou. Știu că-ți plac lucrurile mai ciudate. M-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cameră, lăsând jurnalul Clarei pe noptieră, dar nu se simțea în apele lui. Era prea agitat ca să se culce. își trase pe el un pulover mai gros și ieși din nou din casă, pornind spre mare. Nu se mai auzea vuietul surd al valurilor. în schimb, se au zea un huruit venit parcă din străfunduri. Dinspre larg se apro piau niște nori încruntați, posomorâți, ba chiar de-a dreptul războinici. Se pregătea o nouă repriză de ploaie. Ar fi trebuit să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o forță nebănuită înspre ea, silindu-l s-o privească în ochi. Ce dracu’ vezi tu la marea asta? O apă tulbure și rece! Ce dracu’ faci aici? Te-ai scrântit? Vino înapoi, prostule! Vorbea tare, aproape strigând, ca să acopere vuietul disperat al mării. Eduard se desprinse cu blândețe din strânsoare și o mângâie ușor pe obraz. Nu mai e cale de întoarcere pentru mine. M-am schimbat. Nu mai sunt cel pe care-l știai și care te amuza. Chiar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
picioare normale. Își Înfășură În jurul corpului un al doilea prosop și se duse spre dormitor. Moment În care o auzi pe Paola că strigă din bucătărie: — Casa asta nu are serviciu de menajerie inclus, Guido. Vocea ei era ridicată peste vuietul apei din mașina de spălat rufe. El o ignoră, se duse la dulap și se Îmbrăcă, stând pe pat cât Își puse o pereche nouă de șosete, examinându-și din nou picioarele. Încă arătau ca niște picioare. Scoase o pereche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ai murit, cum poți tu muri?? Nici un răspuns. Deodată ochii lui se oțărîră... Dinții începură [ă ]- a-i clănțăni ca de friguri... el se temea - se temea de el însuși - de păreți, își întinse mâna spre cadavru... părea c-aude vuiet de glasuri multe, părea că o mînă-i apasă pieptul, el răsufla, dar răsufla parcă aer fierbinte care-i ardea plămânii, se ridică lung * în picioare, își ridică umerii cu spaimă - părul i se sburli în cap și nările i se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
clape și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet melancolic și voluptos, care se pierdea încet, încet. Îmi ridicam capul, priveam cu atâta amor în fața ei roșită de căldură și strînsoa-ea brațelor mele, simțurile mele erau îmbatate și nu puteam răspunde de ele de iritate ce erau, privirea mea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și îmboldit, zbura poticnindu-se. Aproape de oraș mă coborâi de pe el... pusei lancea în șanțul de - alăturea drumului împărătesc, înfipsei de căciula mea o pană roșie și, suindu-mă pe cal, intrai în stradele aprinse din amândouă părțile ale orașului. Vuietul cel sălbatec al tobelor inamice, casele năruindu-se mistuite de flacări, prin ferestrele plesnite ieșind flacăra neagră - roșie. cu fum negru... astfel șirele caselor păre[u] pus[e] în ordine de bătălie cu capetele arzînde, cu ochii cei plini de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca un copil. Ce-am făcut? Dar ce era să fac? Tremurul său, gemetele sale convulsive, plânsul, cu care era neobicinuit și care se storcea cu greu, asemenea unei puteri demonice, din pieptul lui, arăta cumcă durerea lui era adevărată. Vuietul fuginzilor venea mai aproape, pocnetele păreau că vâjâie deja pe la urechile noastre. - Aidi! zise feciorul ce era cu noi, aidi, treziți-vă; să fugim! El acoperise corpul lui Ioan cu frunze și cu pietre, iar capul lui îl aruncase într-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
orbitele lor. Părea că-i palidul și bătrânul demon al morții. Argații morii, cari dormeau, nevasta morarului - toți fură legați. - Dați drumul roților! strigă acum bătrânul. Roțile începură a se-nvîrti și pietrele morii se-nvîrteau durduind și măcinîndu-se pe ele însele. Vuietul cel cumplit al pietrelor goale, vâjâitorul zgomot a roților, ce făceau să spumege apa ce le mișca, moara, ce începuse a se legăna și trosni în toate încheieturile, întreceau țipetele cele slabe și înfundate a celor legați. Vro câțiva voinici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
De ce plângi, Anna? întrebă el. - Doamne, mă mir cum mai întrebi, sărmanul meu amic. Tu nu știi că eu am aflat? - Ce-ai aflat? - șut! să n-auză nimeni, căci nimeni nu știe. El intră în sala de bal. Cântece, vuiet, danț... dar mai ciudat i se părea că orice femeie îi zâmbea, ba-l lovea peste obraz cu evantaliul, chiar fetele cele mai rușinoase nu se jenau de loc de el. Dacă una ajunsese până a-l ruga să-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să se rotească, apoi să intre într-un vârtej, plăcut mai întâi și îmbătător pe urmă. Era ca o roată, ca un mosor, ca un tirbușon, amețit și fără gânduri, iar când tocmai începuse să iasă deasupra pământului a auzit vuietul speriat al glolelor: tavaaaanul. Lovitura n-a fost prea puternică. Stătea lungit pe pământul umed și-i venea să râdă, apoi a intrat brusc în hohotul de râs al glolelor. Lanțurile au sărit deodată. Era din nou Zogru, încrezător în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
prim-plan al sigiliului. Tavanul înalt era aproape integral acoperit de fantome, cele mai multe ale unor intelectuali români. Și pe când își căuta un loc, cineva din sală spusese clar: E în Heraldica lui Cernovodeanu. Și urmase o mirare generală, ca un vuiet: Oooo! Andrei Ionescu își dădea seama că e o ironie generală, dar spera că e îndreptată împotriva celei care vorbise, o studentă înaltă, care se ridicase imediat și făcuse reverențe spre public. Zogru și-a găsit în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
om cumsecade. "Dacă așa ți se ia o piatră după inimă, da", acceptă ORL-istul. "Bun, săru'mîna!", răsuflă vizibil ușurat bolnavul. Se trezi într-o lume fără contururi. Numai pete de culori și lumină. La care se adăuga un vuiet neregulat. Clipi de câteva ori și imaginea prinse să capete claritate. La fel începură să prindă sens, devenind recognoscibile, și sunetele. Erau două voci. Nea Vasile se căzni să-și dea seama ale cui sunt, fiindcă parcă le știa de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cu un brîu de aur. 14. Capul și părul Lui erau albe ca lîna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; 15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă, și arsă într-un cuptor, și glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. 16. În mîna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri, și fața Lui era ca soarele, cînd strălucește în toată puterea lui. 17. Cînd L-am văzut, am căzut la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
fel de cununi, care păreau de aur. Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni. 8. Aveau părul ca părul de femeie, și dinții lor erau ca dinții de lei. 9. Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier, și vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulți cai, care se aruncă la luptă. 10. Aveau niște cozi ca de scorpii cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
semănau cu niște fețe de oameni. 8. Aveau părul ca părul de femeie, și dinții lor erau ca dinții de lei. 9. Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier, și vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulți cai, care se aruncă la luptă. 10. Aveau niște cozi ca de scorpii cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. 11. Peste ele aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
iată că Mielul stătea pe muntele Sionului și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său. 2. Și am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; și glasul pe care l-am auzit, era ca al celor ce cîntă cu alăuta, și cîntau din alăutele lor. 3. Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
muntele Sionului și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său. 2. Și am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; și glasul pe care l-am auzit, era ca al celor ce cîntă cu alăuta, și cîntau din alăutele lor. 3. Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii și înaintea bătrînilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cîntece din instrumente, nici cîntători din fluiere, nici cîntători din trîmbițe, nu se va mai găsi la tine nici un meșter în vreun meșteșug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii. 23. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, și nu se va mai auzi în tine glasul mirelui și al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta, 24
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
Aliluia!" 5. Și din scaunul de domnie a ieșit un glas, care zicea: "Lăudați pe Dumnezeul nostru, toți robii Lui, voi care vă temeți de El, mici și mari!" 6. Și am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: "Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărățească. 7. Să ne bucurăm, să ne veselim, și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
dinaintea sa. Deodată plesnetul ploii nu se mai auzi, nu se mai auziră nici pașii femeii și doar ceva ca o neliniște i se strecură în tot corpul. O cuprinse frica și de abia atunci auzi cu o acuitate extraordinară vuietul acela imens, al apelor ce se rostogoleau în întunecime, chiar lângă picioarele sale. Ochii de acum obișnuiți cu întunericul deosebi ca o întindere alburie apele care cuprinseseră șesul, ici și colo se vedeau ca niște umbre întunecate bușteni, căpițe de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
benefică și-o armonie în jur, numai bune pentru a-i vindeca rănile de până atunci. Într-o seară de august jucau cărți în sufrageria familiei Leon. Timp de o fracțiune de secundă atenția le-a fost atrasă de un vuiet puternic apoi, în secunda următoare, întreaga încăpere începu să se clatine. Casa scârțâi din încheieturi, pereții porniră să se legene și lucrurile din interior să se împrăștie. Oliviu strigă "Cutremur!" iar în panica de moment nu găsi altceva mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
străfunduri mie însumi necunoscute, Și ce vrei? Ispita mea este credința, te ispitesc să crezi! În tine? Nu! Te ispitesc să crezi în Dumnezeu! Cum așa?! Se trage violent din spatele meu și eu tot nu mă întorc la el, doar vuietul de jos al mării, câte o stea licăre deasupra și două umbre care se luptă, Te ispitesc să crezi că nu-ți dai drumul de pe stânci fiindcă te ispitesc eu! Și sare la grumazul meu, o clipă vreau să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cum să greșești, la vârsta mea, Theo, și el își ridică privirea spre mine, nu te mai apuci de pictură de șevalet, m-am obișnuit prea mult cu peretele, Când l-ai cunoscut pe meșter? îl întreb eu din nou, vuietul cald al pădurii se-apropie și se-ndepărtează de noi ca o răsuflare de animal uriaș domolită de somnul ancestral al fiarei, Janos își aprinde cu gesturi încete o nouă țigară și pentru o clipă sunt și eu tentat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]