5,438 matches
-
tot fi avut vreo treizeci de ani. Se spune că era frumos. Pe atunci, eu nu vedeam. La puțin timp după ce scăpasem din furtună, îmi pierdusem vederea. Tata spunea că m-oi fi lovit de o stâncă, fiindcă mă găsise zăcând pe țărm fără cunoștință, cu capul plin de sânge... Așa că eu nu-L vedeam, dar Îl auzeam vorbind... Îți aduci aminte cum te mângâia mama când erai mic? Așa era glasul Lui: fiecare cuvânt te mângâia, îți dădea apă când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ierburi pe tot trupul, pe urmă a turnat sare cu nemiluita în fiertura de pește pe care-o avea și a început să-i ude buzele. Am răsuflat și noi ușurați când a deschis ochii... Ce sperietură am mai tras ! Zăcuse acolo, pe nisip, alb și rece, ca un mort ! Dar de strigat, nu strigase... Pe urmă, se uita la noi palid, obosit, abia vorbea și spunea ceva încet, în limba lui..., în timp ce moșul îi dădea sărătura aceea s-o înghită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Eu... Eu, domnule profesor, i-am spus să nu intre, că nu-i voie, da’ el m-a izbit de perete și a intrat ca o furtună... Cu un calm olimpian, profesorul și-a Întors capul, privind spre securistul care zăcea ca un leș pe mozaicul sălii de operație. În cele din urmă, și-a ridicat privirea spre sora rămasă În ușă, timorată, cu mâinile la gură... ― Fii liniștită. Nu ai nici o vină. Te rog cheamă-l pe doctorul Cuc, să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
trecut imediat la acțiune... Rusul privea la noi ca la unii veniți din altă lume... Scâncea ceva În surdină... „Malcite!” - s-a stropșit Undiță la el. A tresărit... Când cei de la divizie și-au terminat treaba În ambele magazii, rusul zăcea deja lungit pe jos. Cu mare grabă, am sărit În tranșeu. Petrică s-a oprit din nou. Cu o privire Îngerească a cătat către Elena. Apoi a Îngăimat ostenit: ― Fata tatii. Mai ai o gură de vin? Roagă-l pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
A doua zi - curios - m-am dus să-i vad cușca, dar... omul ședea pe laiță și plângea. „Ce-i cu tine?” - l-am Întrebat. „Uite aici” - a ridicat el sita. Sub sită, ghemuit, cu o gheară Înfiptă În gât... zăcea pițigoiul, fără suflare... Nu se atinsese nici de o firimitură sau poate nici de o picătură de apă... „Și acum, prin mișcarea lui greu de urmărit, el Îmi dă lecții de supraviețuire În fața glonțului inamicului” - gândeam eu... ― Biata vietate - a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Întinzând mâinile peste masă, care s-au Împreunat - ca Într-un ritual - cu ale lui Petrică... Și-au plecat privirile clipind des... Era semnul că o lacrimă - cea de nesperată bucurie a revederii - a ieșit din locul ei, unde a zăcut zăvorâtă o viață... După un timp, limpezindu-și privirile, au răsuflat adânc. Părea un oftat, ca un ecou al durerilor și necazurilor suferite acolo... În Infern... ― Sper să nu supăr pe nici unul dintre dragii noștri musafiri, dar din toți cei
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fu vizitat și de Panaitescu, fostul cârciumar de la Ciocoveni, care ar fi fost interesat să cumpere jumătate din curte, fără casă, pentru un ginere de-al său, precum și materialele de construcție tabla și lemnăria , despre care știa de la Virgil că zăceau de mulți ani depozitate pe sub pătul, în magazie. Pentru jumătatea de curte fostul cârciumar era gata să-i ofere o sumă convenabilă, dar așa nu se învoi Stelian, care îi declară că era hotărât ori să vândă totul, ori nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
gemeni, strecură Iorgu împăciuitor. Vorbele sale fură primite fără comentarii. Oameni buni, problema noastră de-acum este să vedem ce se poate face pentru a-i ajuta pe evreii care doresc să plece în Israel și pentru militanții sioniști, care zac în închisorile de-aici..., vorbi atunci cel de-al patrulea oaspete al lui Iorgu. Era un bătrân slab și sfrijit ca un ascet, care până în acel moment se mulțumise să asculte ce spuseseră ceilalți, stând retras și tăcut într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Leibovici, dând să se ridice de pe scaun. Aronică se apropie de fratele său, Levi și îi întinse mâna. Levi îl privi lung și rămase neclintit pe scaunul său. Ii zise fără să ridice glasul, dar ferm și neînduplecat: Tinerii sioniști zac și acum în închisorile în care au fost aruncați, cu complicitatea unora ca tine!... Aronică tresări ca lovit de o palmă, se îngălbeni și își plecă privirea. Atunci Zalman Aron se ridică de pe scaun și, apropiindu-se de el, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu puteau fi decât abandonate. Cu lacrimile în ochi, Amalia le pregătea ultimul mic dejun. Apoi cei doi frați , însoțiți și de Mișu Leibovici, coborâră să mai arunce o privire și la subsol, deși era practic inutil. Aici, în semiobscuritate, zăceau adunate în chip de memento mori, mostre felurite din articolele comercializate cândva prin firma de pompe funebre: coroane mortuare aurite, cruci de marmură frumos șlefuite, de diverse forme și culori, ba chiar și un coșciug bogat ornamentat pe dinafară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la fel de mirat ca și Mișu Leibovici că găseau ușa descuiată și că, în ciuda acestui fapt, Aronică părea să nu fie acasă. Intrară într-un mic antreu, închiseră ușa după ei și aprinseră lumina. În clipa următoare, amândoi rămaseră înmărmuriți. Aronică zăcea înaintea lor pe dușumele, cu fața în jos, într-o baltă de sânge și cu țeava unui revolver îndreptată spre tâmplă... 8 În Grădina Icoanei seara își lungea umbrele pe sub copacii cu crengi înmugurite. Când se întunecă de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
îi spuse că acela era biroul în care avea să lucreze de atunci înainte. Stelian se uită cu oarecare mirare la pereții nevăruiți de mulți ani, la măsuța prăfuită de lângă fereastra cu geamuri murdare și la rafturile rudimentare pe care zăceau teancuri de dosare așezate alandala, fiindcă sfatul popular nu avea prevăzut în statul de funcțiuni un post de arhivar, și se limită să observe că nu se mai măturase cam de mult pe acolo. Ia cheamă-l încoace pe Fane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și venirea americanilor putea să se-ntâmple de pe o zi pe alta. Aici Virgil dădu din cap aprobator, satisfăcut să audă din gura socrului său ceea ce el însuși gândea cu convingere, și privirile i se opriră pe papornița musafirului, care zăcea trântită lângă piciorul mesei. Pricepând aluzia, țăranul zâmbi cu gura până la urechi și scoase dinăuntru o ploscă cu rachiu, din care se și grăbi să toarne în pahare, ca să cinstească în chip de bun venit. Din păcate, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tot pomenindu-l pe Moș Crăciun, cu toate că sărbătorile de iarnă trecuseră de mult. O să te-arunc afară-n zăpadă, gol pușcă!... îl speria Virgil în glumă, amenințându-l cu degetul. Să vezi atunci...! Afară, ograda și acareturile lui moș Panciu zăceau de mult îngropate sub munți de nămeți. Din gardurile împrejmuitoare nu se mai zărea nimic, doar ici și colo salcâmi subțiri, cu trunchiuri zgrunțuroase și cenușii, crescuți în lungul gardurilor, încă își mai ițeau o parte din ramuri, ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
altfel, de la un moment dat înainte, Virgil începu să se ducă la serviciu luând-o de-a dreptul peste zăpada tot mai înaltă, în care-și făcuse poteci bine bătătorite. Secția financiară nu mai avea nici poartă, nici garduri și zăcea pe jumătate îngropată în nămeți, ca un fel de vapor pe cale să se scufunde. * În acele zile și săptămâni lungi de iarnă grea, așa cum nu mai fusese vreodată alta, avu loc o întâmplare cumplită și stranie, despre care se vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
a decis : "Trebuie să mă operez neîntârziat ! Nu pot accepta ideea că aș putea să ajung o biată legumă ca el." * * * Din nou pași pe coridor, uși deschise și închise cu un clic-clac sec, prea puțin grijuliu față de bolnavii care zac în paturi. O rumoare se propagă parcă de la ușă la ușă, de la pat la pat : "Vine vizita ! Vine profesorul !" Dora răsfoiește hârtiile din dosarul medical care îi va fi probabil cerut. Nu lipsește nimic : cartea de asigurare "Vital", suplimentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de care mai aveam nevoie ca să supraviețuim până în primăvară. Ne-am bucurat totuși pentru un săculeț cu linte și un altul cu mălai pe care ni-i adusese. Ne-a adus însă și vestea proastă că Axel este foarte bolnav, zăcea la pat cu fierbințeală mare și dureri înfiorătoare; niște răni vechi se umflaseră și erau pline de puroi. Femeia lui îl veghea cu lumânarea în mână și cu spaima în suflet că dintr-o clipă în alta se va pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de pe colina noastră o singură groapă largă și am împletit din crengi două cruci pe care cu greu le-am înfipt în mormanul de bulgări tari ca gheața care era mormântul Iulianei și a tânărului necunoscut. Ana, mama Iulianei, a zăcut cu fierbințeli până în primăvară, nici unul din leacurile mele nu i-au putut face bine. În delirul ei își chema mereu nepoții : "Artenie ! Vadim !", la care probabil fusese gândul Iulianei atunci când a încercat să îl apere cu trupul ei pe tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
trupul însângerat, purulent și rău mirositor al acestei ființe pe care, în plus, mișunau păduchi. Am aruncat pe foc zdrențele de pe el, l-am curățat îndelung cu infuzie de sunătoare, l-am primenit cu pantaloni și cămașă de femeie. A zăcut la pat mai bine de o săptămână, în care timp l-am doftorit cu remediile pe care le credeam cele mai potrivite și Ulitia l-a hrănit cu tot ce aveam mai hrănitor și de regulă destinat doar copiilor : un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bețivi, din nefericire treji și agresivi prin orice acțiune-monștri, agresivitate fizică). Își imagină o cupă de șampanie, sau măcar un pahar de vin și niște semințe de floarea-soarelui. Își imagină persoane violente, nu agresive. Într-un colț al aleii murdare zăceau nouă mâțe spânzurate, cu ochii scoși. Golanii.( Asemenea gunoaie, nici măcar scârbe umane, cum de trăiesc lângă noi, cum de nu-i înghite pământul?) Îl întâlni pe Sandu pe drum. Fuseseră împreună la facultatea de agronomie, pe care ea îl abandonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu rămăsesem cu nimic. (Singura mea consolare era că, fiind virgină în momentul visului, alesesem calea cea bună). Și văzui, cu sentimentul acut al prezentului, o bătaie cu săbii. O luptă. Până să dau colțul, unul din ei fusese omorât. Zăcea într-o baie de sânge, la lumina străzii pustii. Iată, însă, lângă el, o sabie. Sabia era, într-o imagine macabră lângă capul tăiat. Sentimentul că nu era nimeni în jur (și N. Y. era mare și plin) îmi dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să colind fără direcții străzile. Eram puțin vrăjită, visătoare. Și văzui, însă sentiment acut al prezentului, o bătaie cu săbii. Două siluete masculine în noapte și o luptă pe sfârșite. Până să dau eu colțul, unul din ei fusese omorât. Zăcea într-o baie de sânge, la lumina străzii pustii. Individul îmi displăcu. Iată, însă, lângă el, o sabie. Sabia era, într-o imagine macabră, lângă capul tăiat. Însă eu vroiam să o iau. Cui atât mai mult cu cât aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
dar se oprește știind că în asemenea situații nu este indicat. Tușico, unchiule, veniți repede! strigă Leontina. —Ce e? Ce s-a întâmplat, aleargă părinții Nataliei. — A căzut Natalia din cireș. —Au, Doamne apără-ne!, se apropie ei speriați. Natalia zăcea leșinată în poziția în care căzuse. —Trebuie să chemăm salvarea. — Imediat sun eu, că am mobilul la mine, își caută telemobilul Leontina. Până la sosirea salvării, părinții s-au interesat ce s-a întâmplat de a căzut. Leontina le-a explicat
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
însuși, este abia atunci când se simte nefericit. De aceea, analizându-se atent pe sine însăși, femeia își zicea cu regret: „Sunt din ce în ce mai tristă și mai abătută. Simt că-mi lipsește ceva și nu știu ce. Nu-mi este bine deloc. Ciudat lucru! Zac, văd, de o boală fără nume și la care nu mă pricep nici cât negrul de sub unghie; este ceva nedeslușit, dar dureros. Parcă m-am tâmpit, Dumnezeu știe de ce... Oare am depresie? Nu știu. Totuși, stând și gândindu-mă, îmi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
intră hotărâtă înăuntru și, după câteva momente, își găsi vecina trântită pe pat, cu ochii umezi și privind în gol. - Ce-i cu tine, în halul ăsta, Adriana? Ce faci?, îi vorbi Luiza. Istorisiri nesănătoase fericirii 129 - Ce fac eu? Zac în pat și-l găuresc treptat cu greutatea corpului meu de plumb, asta fac! Iar acest răspuns Adriana îl dădu ca dintr-o stare înaintată de amorțeală totală, nemirându-se deloc de persoana care i-l ceruse și nepunându-și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]