866 matches
-
acesteia, de pe ziduri. Alții erau surprinși și provocați de urmele zațului scurs de pe fundul ceștilor de cafea. De petele de cerneală, de asemeni. Conjurau, în fel și chip, făpturile fantastice să răspundă chemării. Să-i slujească. Rostise, cu pauze scurte, zăpăcind-o aproape, atâtea fraze ! Un fel de predică citită cândva în cărți, de care își bătea joc cu măsură ? „N-ai crede, poate.“ „Știi, probabil.“ Simțise ironia cu care recitea, parcă în fața ei, pagini știute, iritarea de a se asculta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o pregătea. Se observa și din mișcările speriate ale acestui umil funcționar că cel așteptat era bine cotat în ierarhia copoilor. Privi ceasul. Cinci și un minut. Întârzia, totuși ! O vor lăsa întâi să înnebunească... Așa sperau, probabil : să-și zăpăcească mințile așteptând și întrebându-se ce anume au inventat. Funcționărașul rămăsese pe scaun, să-și mai tragă sufletul. Curajos, n-ai fi crezut ! Tocmai la birou și-a găsit să se odihnească ! Dacă intra, acum, Excelența ? Mai și zâmbea, iată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îi pusese în vedere că trebuie s-o completeze singură, s-o readapteze, inginerii sunt ocupați. Competența unui desenator tehnic, cu atâta vechime !... Accesele lui de grosolănie : uită că îi suportă scâncetele de ulceros și muieratic. Gâsculița de Tuți, mereu zăpăcită de toanele lui. În vizită măcar o dată pe lună la familia Mitulescu, primit regește de doamna Ortansa și domnul Mitu. Să aibă grijă de Lena, măcar atât. De n-ar fi ieșit așa împiedicată, răscoaptă și tembelă ! Va trebui să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aia? — Nu, mamă, e În partea cealaltă. Te-ai Întors cu spatele. E chiar În partea cealaltă: e acolo. Cum? În partea cealaltă? Păi cum, măi băiete, nu se poate... Nu mă minți? Nu, zău, puteam să jur?! M-am zăpăcit de tot. Poate c-o fi din cauza tunelului prin care am trecut. Dar la țară n-am cum să mă rătăcesc, dacă-mi găsesc un semn, mă descurc la repezeală. Nu, zău, puteam să jur?!... Iar se-aude!... Doamne, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai, merita tăvălită prin catran și fulgi. Ei, și cum Îți spuneam, cînd a murit Lydia, Ella a rămas să locuiască la ei: nu voia să plece cu nici un chip. Sigur că și el Își pierduse capul de dragul ei, se zăpăcise de tot, Îți dai seama, și voia ca ea să rămînă. Și cam pe vremea aia a venit John Beals s-o vadă și cred c-a priceput cum stau lucrurile și-n ce ape se scaldă, și nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Sigur că da“ - am zis - „e vorba de chitanță, asta tot vrea să ne spună!“ „Da“- zice chinezul și-ncepe să zîmbească, atîta lucru pricepea și el - „’tanța, ’tanța.“ Cum tatăl tău țipa și urla Întruna, probabil că m-am zăpăcit și eu, și de-aia n-am Înțeles mai degrabă. „Ascultă, domnule Grant“ - am zis - „spune că ți-a dat o chitanță și vrea să i-o arăți.“ „N-am nici o chitanță, vreau să-mi dea cămășile“ - zice. „Cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
le faci acum?“. „Cum să nu“ - am zis - „le-aș face Într-o clipă. Ascultă, Miller, să zicem c-am pierdut tot. SÎntem În aceeași oală ca mulți alții. Toți am crezut că facem bine și cred că ne-am zăpăcit“ - am zis... Ne-am lăsat duși de val și n-am mai stat să cîntărim lucrurile...“ Vai, vai, cînd Îmi aduc aminte! eram pe deplin hotărîtă... dacă știam eu... Tocmai mă pregătisem să mai fac vreo două-trei vînzări și-apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
grijă de ea, o să lipsesc cinșpe zile. Încingem obișnuitele jocuri pentru suplinitori: șeptică, pocher, macao, șotron, lapte gros. L VIII Dacă există ceva ce mă îngrijorează, e felul în care Sabina vorbește italiana. De vreo două săptămâni, de când l-a zăpăcit pe ventrilocul de Tatulici și ăla i-a propus să se angajeze la Televiziune, telefonul sună zilnic. Invariabil răspunde Gigi Zană, puștiul clanului din dos care merge la școală doar în pauza mare, își ia laptele și cornul, apoi repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ea. Pe la șase după-amiază am plecat împreună. În chip de diversiune, am luat tramvaiul 5 în sens opus. Ne-am trezit în capătul Colentinei. Cred că erau 50° la umbră. - Am greșit drumul, trebuia s-o luăm invers. M-a zăpăcit căldura. De undeva de la douăzeci de centimetri deasupra capului meu Adelina se milostivi: - Eh, se mai întâmplă. Nu-i nimic, așteptăm să întoarcă tramvaiul și îl luăm în sensul celălalt. Leoarcă de sudoare, ne-am urcat în tramvaiul de coșmar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sugestii pentru scenariul său, una dintre desfășurările lui ipotetice ar fi arătat astfel: Încă tânăr, Anton Grințu se decidea să coboare prima dată din satul de munte În care se recăsătorise până În centrul urban cel mai apropiat. În mintea lui zăpăcită de fericirea simplă pe care o trăise În ultimii trei ani, ignorând toate pericolele posibile, necunoscând deloc vicisitudinile reale ale epocii, Își făcu loc o hotărâre ciudată; aceea de a lua cu el, poate din orgoliu, poate din plăcere, copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
poarta școlii, m-am împiedicat. M-am ridicat repede, dar tata dispăruse. În fața mea era acum "unchiul George", rezemat de un gard. Mă privea ironic, fără să spună nimic. Când a deschis gura, m-a întrebat ceva care m-a zăpăcit. De ce nu-l iubisem? Nu știam că-mi fusese unchi? Își bate joc de mine, mi-am zis. Cum să nu știu că era fratele mamei? Am știut chiar foarte de timpuriu că era, cum zicea mama cu respect, "primul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
târziu, dar cât de tîrziu? Nu știu. În septembrie 1937, Bucureștiul mai era, încă, "micul Paris". Normal ar fi fost să fiu șocat, uluit, când am intrat în oraș. Dezmățul reclamelor luminoase ar fi trebuit, în mod logic, să mă zăpăcească. Nu s-a întîmplat, însă, așa. N-am reținut nici o imagine ― strălucitoare sau nu ― până ce pe strada Italiană, o stradă liniștită, burgheză, ocolită de trafic, mașina a oprit și ne-am dat jos. În memorie mi-a rămas o baltă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
portița perfectă pentru a intra în dialog cu ea; pentru că ar fi cu siguranță nepoliticos să nu mă prezint în aceste împrejurări. Singura problemă era cum și când să acționez. Eram hotărât să fiu subtil. Nu se făcea să mă zăpăcesc, să mă așez în fața ei și să spun o tâmpenie de genul „Văd că citiți una din cărțile mele“ - sau și mai rău - „Admir femeile care apreciază literatura bună“. Mult mai bine era să fac în așa fel încât ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Semeni mult cu el, să știi. Exact cum mă așteptam. Aceiași ochi. Exact aceiași ochi. — Hai odată, spuse domnul Sloane, trăgându-l pe Michael de mânecă. Adăugă în șoaptă. E dusă, săraca. N-o băga în seamă. Să n-o zăpăcim și mai mult. Hilary rămase singură cu mătușa ei. Rămase un timp în picioare în fața focului, mușcându-și unghiile și străduindu-se să înțeleagă ultima sugestie derutantă a lui Michael. — Mătușică, spuse ea, după un minut sau două. Ești foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sugestie derutantă a lui Michael. — Mătușică, spuse ea, după un minut sau două. Ești foarte sigură că ai vorbit cu tata aici? — Foarte sigură, spuse Tabitha. Își închise cartea și o băgă în săculețul de tricotat. Să știi că mă zăpăciți când toată lumea spune ba că e mort acum, ba că e viu în clipa următoare. Dar poți dovedi asta dincolo de orice îndoială. — Adevărat? Cum aș putea face asta? Păi coborând în criptă și văzând dacă e cadavrul în sicriu. Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îl privește așa cum o privește și părintele. Ochiul său limpede n-a prins pojghiță, cum se întâmplă multor oameni în vârstă. Strălucește senin și fără fund. În lumina acelei priviri care-i radiografiază fără părtinire și fără emoție, oamenii se zăpăcesc și mulți uită ce au de spus. Doar și-au pregătit de acasă cuvântarea, unii chiar cu lacrimi; s-a învârtit și s-a perpelit sufletul în ei ca frigăruia pe cărbuni încinși, de teamă și de rușine unii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Mureș vine și se așează din nou pe preș. Tudorel: Hai că m-am încurcat de tot cât ai fost tu plecat. Angheluță: Cum așa? Văd că-ți iese. Tudorel: Până la urmă, dar mi-a luat o groază. M-a zăpăcit vremea asta, ba dimineață, ba seară, dimineață, seară, și toate lucrurile care trebuie să se lege, să fie la fel, dar nu chiar la fel, o nebunie întreagă. Angheluță: Hai că mai e puțin și jucăm din nou șlem. Șlemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Numele tău va dăinui peste veacuri. Voi avea faima unui tiran care a fost ucis la Roma sau faima unui împărat iubit, cu o viață lungă? — Numele tău va dăinui în istorie. Nu pot să-ți zic mai mult. — Mă zăpăcești. Nu-mi place să fiu zăpăcit - Vitellius își lăsă capul să cadă pe brațele încrucișate pe masă; neliniștea îl chinuia îngrozitor. Vreau să știu... Să știu... Deodată înălță capul și privi spre tavan. — Ați auzit? — Ce anume? întrebă indiferent hangiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cumplit accident de calviție, ajuns în fața comisiei electorale, Aristide a fost întrebat de președintă care este motivul pentru care își ascunde identitatea sub peruca eminamente chelioasă și total neconformă cu numele de Pletosu din documentul eliberat de chiar Poliția autohtonă. Zăpăcit pe moment, Aristică a numărat până la șapte catralioane, timp în care, subit, și-a adus aminte că înainte de a i se tăia cablul din lipsă de abonament, văzuse un film cu indieni. Doamnă, a răspuns Aristică, în cursul ultimei călătorii
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
frapat: am aflat mai târziu că, de câte ori ieșea în oraș, își vopsea buzele cu pan, după ceremonialul eleganței bengaleze.) ― Te rog să-ți lași pantofii aici, îmi spuse ea. Rămăsei în ciorapi, și aceasta mă făcu să mă cred ridicul, zăpăcindu-mă și mai mult. Mă pofti să stau lângă ușa ce da în balcon, pe o pernă. Odaia părea mai degrabă o celulă. Deși era tot atât de mare ca și a mea, nu avea decât un pat, un scaun și două
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
seară și noapte (pînă la 11) petrecută singur cu Maitreyi, traducând Vallaka lui Tagore și discutând. Inginerul, întorcîndu-se de la un dineu în oraș, ne-a surprins în odaia ei, la taifas. Eu, calm, am continuat să vorbesc. Maitreyi s-a zăpăcii, a apucat volumul de poeme și l-a deschis; iar când a intrat d-l Sen în odaie, i-a spus: ― Învățăm bengali... Așadar, și ea minte?! (Notă. Jurnalul acesta e exasperant. De ce trebuie să sufăr atâta ca să înțeleg un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pasiune se concentrase sub pielea aceea brună, mată, și întreaga voință de victorie alături. Trăia prin sine; nu mai aparținea fetei care îl întinsese pe jăratec ca să-și încerce dragostea. Îl țineam în mâinile mele ca pe o ofrandă vie, zăpăcit eu însumi de intensitatea cu care palpita și de ciudățenia faptului care trebuia să urmeze. Începui să-l strâng, să-l mângâi, să-l sărut, sigur fiind că îmbrățișez întreaga făptură a Maitreyiei, că pe ea o mângâi, de ea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
din cap și și-a agățat arma. Se uită pe tabela de marcaj. PÎnă la taică-său mai erau patru concurenți. Se duse să-l caute. — Ți-ai recăpĂtat viteza, Îi spuse tatăl. — Am auzit ușa. Nu vreau să te zăpĂcesc, papa. Știu că tu le auzi pe toate. Însă numărul doi se aude de două ori mai tare. Ar trebui s-o ungă. Cred că nu s-a prins nimeni Încă. — Întotdeauna mă iau după sunetul ușii. — Așa e. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ai mei, Egoismul, Bârfa și Prostia. Egoismul, cu vederea lui scurtă nu se poate vedea decât pe el și așa își poate împinge semenii spre prăpastie. Bârfa are logoree, adică nu se poate opri din trăncănit. Ea va reuși să zăpăcească lumea cu tot felul de scorneli, nu contează dacă spusele ei sunt adevărate sau nu. Ba chiar îi plac grozav minciunile, se distrează în fiecare zi cu ele. Prostia, cu mintea ei slabă, e numai bună de dat sfaturi. Tuturor
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Verde Împărat nu este a voastră, ci a Copiilor; voi ați luat-o doar cu împrumut de la ei.” Inventatorul crede că Țara lui Verde Împărat se poate bizui în toate pe copii. Da, pe copii. Spusele lui m-au cam zăpăcit. Copiii sunt mai puternici decât oamenii mari? De ce să se amestece copiii în alungarea zmeilor? - m-a întrebat imediat reporterul din mine -. Și tot el, reporterul din mine, a răspuns: „Pentru că nu doar Țara lui Verde Împărat ci întreaga planetă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]