1,495 matches
-
dinți. „Aveți la dispoziție o jumătate de oră... Cobor jos la cârciumă să beau un șpriț, iar când mă Întorc să fiți gata. Abea aștept să te Îmbrățișez, frumoaso...!” Rămași singuri, țiganca Începu să se dezbrace rămânând complet goală. Puse zdrențele dezbrăcate pe un fel de schilod scaun care cu greu se ținea În echilibru, lungindu-se În pat În așteptare! Fără voie, Tony Pavone aruncă o privire prin Încăpere neștiind ce să facă, să rămână ori s’o rupă la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Șefului de Șantier să nu-i ofere subiect de a fi ridiculizat cu privire la impotență, se dezbrăcă păstrând totuși lengeria de corp. Se lungi alături de țigancă. Poate altul ar fi fost deznodământul acestei clipe imposibile dacă așa zisul pat, În afară de o zdreanță de pătură ce mirosea Îngrozitor a spermă, a urină chiar și a materii fecale, ar fi fost dotat cu un cearceaf care să-i protejeze de lumina zilei, acoperindu-i.Dar așa...?! Privind’o totuși mai cu atenție, țiganca era
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
câțiva pumni pe unde nimeri, răgnind. „Ordon, desechipareaaa...!” Într-o degringoladă totală arestații speriați, timorați, Înfricoșați dincolo de orice limită de-a rezista supliciului Încercau să se desbrace de așa zisul echipament al Închisorii - ce de fapt nu erau decât niște zdrențe refuzate la gunoi În timp ce Liberul Înfierbânta atmosfera. „Mai repede, bă, nefericiților... Dacă nu vă Încadrați În minutele oferite, vă promit acest exercițiu de douăzeci de ori...! Se aude...!?” Operația desbrăcatului fiind terminată, Liberul tună Înfricoșitor. „Acum, echipareaaa!” În sfârșit, reușiră
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Încăpere mai friguroasă decât cele -20 grade Celsius de afară, suficient de mică pentru numărul persoanelor introduse Înăuntru unde li se ordonă să se dezbrace la pielea goală Într-o Înghesuială ce te pufnea râsul, unde urma să-și Împacheteze zdrențele scriindu-și numele, după care un alt Liber le orânduia Într-un raft. Se ordonă Încolonarea În flanc câte unul. Urmau să treacă Într-o altă Încăpere la fel de friguroasă prin fața unei comisii de gardieni, care Îi scotoceau În anus, cerul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
jumătate gol, hămesit, cu părul și barba Încâlcite, ieșind târâș din pădure. Lunga experiență a morților, mânuirea oaselor omenești poate că-l pregătiseră pe Îngrijitor pentru arătarea care era Sammler. Îi dăduse drumul În mormântul familiei Mezvinski, Îi adusese niște zdrențe să se acopere. După război Sammler trimisese bani, pachete, lui Cieslakiewicz. Întreținuse o corespondență cu familia. Apoi după câțiva ani, scrisorile Începuseră să conțină sentimente antisemitice. Nimic foarte răutăcios. Doar o fărâmă din chestiile vechi. Asta nu era o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
trăsese și căzuseră Înăuntru. Trupuri peste propriul trup. Strivind. Soția lui moartă pe undeva prin apropiere. Zbătându-se afară mult mai târziu de sub greutatea stârvurilor, târându-se afară din pământul afânat. Scurmând pe burtă. Ascuzându-se Într-o baracă. Găsind o zdreanță de purtat. Zăcând În pădure zile multe. Iar acum, aproape treizeci de ani mai târziu, În zile de aprilie, soare, primăvară, un alt anotimp, fervoarea și intensitatea orașului New York pe cale de a fi desemnate drept primăvară; sprijinit de o sofa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
la Gruner. Probabil În ciuda marii tristeți să citească câteva paragrafe din acest fascinant manuscris despre lună. Observă o vagaboandă dormind beată ca un dugong, o burtă de vacă de mare ridicându-se, cu picioare umflate purpuriu; o fustă scurtă, o zdreanță mini. La un colț al gardului, un bețiv se pișa posac pe ziare și frunze vechi. Polițaii rar se agitau apropo de acești abandonați de modă veche. Oameni mai tineri, cu aspect autohton, erau și ei acolo. Cu picioare goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fără Îndoială că s-ar fi Întâmplat diferit altuia, unui om care mânca, bea, fuma și al cărui sînge era doldora de grăsime, nicotină, alcool, secreții sexuale. Nici urmă de ele În sângele lui Sammler. Era atunci nu chiar uman. Zdreanță și hârtie, o paporniță legată cu sfoară, și acele obiecte puteau să fie luate de vânt unde doreau, dacă ar fi plesnit sfoara. Nu ar fi contat mult pentru nimeni. La acel minimum eram noi. Nu Încăpea loc acolo pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cea față de imaginație de a produce o figură umană de statură adecvată. Care e adevărata statură a ființei umane? La asta m-am referit, doctore Lal, când am vorbit de Încântarea ucigașului față de Înjosirea prin parodie - prin Rumkowski, rege al zdrențelor și al rahatului, Rumkowski, conducător peste hoituri. Și asta este ce mă preocupă pe mine la teatralitatea episodului Rumkowski. Desigur că actorul era sortit pieirii. Mulți alți actori, cu mai puțină agonie, au și ei un simț al sortirii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
hangarelor scoseseră cărțile și citiseră biologie sau chimie, filosofie, pregătindu-se poate pentru examene. Apoi el și părintele Newell fuseseră chemați să se uite la niște lunetiști capturați, ținuți fedeleș și legați la ochi În remorca unui camion,. Sub aceste zdrențe de la ochi, fețele disperate, ca și cum asta n-ar fi fost o afacere de-a dreptul măruntă. Vedeai asemenea lucruri, și apoi altele, și apoi Încă altele. Și evident că domnul Sammler avusese nevoia lui de aceste priveliști, pentru care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
auzi răspunsul, e adevărat... dar noi... fără noi nu se poate”. - „Ce nu se poate, tată?” Casca îi atârna de gât. - „Tu nu știi ce-a fost atunci”. Vestonul îi era rupt în spate, parcă sfâșiat, mâna stângă lipsă, câteva zdrențe atârnau de la umeri, și o gaură neagră în pieptul sfârtecat de un Brandt. Lui Lung îi fu iarăși milă. - „Tu nu știi: ce-a fost atunci a fost și în primul război. Stăm de astă vară; nimeni nu ne deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și două familii, și trei. Bărbații își încep goana după pâne, femeile ofilite încep a se purta de colo-colo cu sugacii în brațe, pe când copii nenumărați cu ochi frumoși și cu părul creț, cu obrazul plin de murdării, îmbrăcați în zdrențe, își pornesc traiul pe insulele mai uscate ale uliții. De-acolo pornesc cotiugarii cu straiele ninse de făină, cu lemnăria hodorogită pe cele patru roate. Și triștii cai schilozi abia înaintează în hamurile rupte și înodate cu capete de frânghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
896. Toate drumurile ce duceau spre Vega erau de acum în mâinile castilienilor, iar proviziile se făceau tot mai rare. Zilele Granadei nu mai erau punctate decât de șuierul ghiulelelor și tânguirile bocitoarelor; în grădinile publice, sute de nevoiași în zdrențe, lipsiți de cele necesare înaintea iernii ce se anunța lungă și aspră, își disputau ultimele crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să-l zgâlțâie pe Zeruali, împingându-l spre Mariam, trăgându-l apoi îndărăt, ca să-l împingă apoi iarăși, violent, dându-i drumul. Bătrânul se prăbuși la picioarele surorii mele, care scoase un țipăt. — Ajunge, Harun, te implor! Se uita la zdreanța răufăcătoare de la picioarele ei cu tot atâta milă pe câtă groază. Zeruali ținea ochii întredeschiși, dar nu mai mișca. Harun se apropie de el, neîncrezător, îi cercetă pulsul, îi atinse pleoapele, apoi se ridică, deloc tulburat. — Omul ăsta merita să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pedeștri. Cu spatele spre mulțime, ei alcătuiră trei cercuri concentrice, având în mijloc un bărbat călare. Nu era ușor să-l recunoști în silueta aceea pe Tumanbay. Cu capul gol și barba în dezordine, nu avea drept straie decât niște zdrențe din postav roșu prost ascunse de o mantie albă. În picioare nu avea decât niște legături grosolane dintr-o pânză albastră. Un ofițer otoman îi ceru să coboare de pe cal și sultanul decăzut descălecă. Îi dezlegară mâinile, dar doisprezece soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Ori era vorba de o paranoia a nărilor, ori eu exalam tot ce se poate în materie de mirosuri: scrumiere, explozii din cantina săracilor, cabine ponosite din prăvălii pornografie, unsoare de armă, vapori de alcool. Nu încape nici o îndoială că zdreanța asta și-a trăit veacul pe niște tipi foarte grași, beți și bolnavi. Mi-am scărpinat nasul. Pfui. De la subsuoara dreaptă se înălță o altă bășină ticăloasă. Martina pufnea și se chircea. Să procedăm cu delicatețe, mi-am spus eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la fel de atent cum o observasem eu pe ea. Învățase câteva lucruri bune despre călătoria planetei ei prin timp. Intrase în oarecare măsură în osmoză cu acest grăsan impotent, a cărui minte era în cădere liberă și răsucită, un negustor de zdrențe, făcut din știfturi, știfturi. — Hei, trebuie să-mi spui, i-am zis. — Ce? De ce îmi permiți să mă bag așa în viața ta? E neconvingător, vreau să spun că cine ar putea să creadă așa ceva? Tu ai putea? Oh, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Demonii învolburați se învârteau prin Vale, nu mă mai puteau prinde și totul părea să fie bine în lume. Prepelicarul, o femeie în toată firea de treizeci și patru de ani, trei luni și patru zile, stătea așezată pe o stâncă, în zdrențe și cu părul negru căzându-i peste fața măslinie. Strângea în mâini două sticluțe. Cea din mâna dreaptă era plină cu un lichid de un galben strălucitor. Cea din mâna stângă era plină cu un lichid de un albastru deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dispărut. în mod normal Prepelicarul nu era o femeie vorbăreață, așa că lui Joe-Sue povestea ei i s-ar fi părut stranie chiar și numai dacă ar fi fost despre vreme. Așa, era cutremurătoare. A căutat într-un buzunar adânc de la zdrențele ei și a scoas la iveală alte două sticle, identice cu cele a căror mândră posesoare era. Erau ale lui, ale mele. Galbena veșnicie a vieții și albastra veșnicie a morții. Joe-Sue le-a luat și a fugit în cortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
învățătura erau cele mai importante lucruri din lume. Eul-Vultur a văzut secolele de cutreierare nefericită care mi-au precedat sosirea, a văzut oamenii din K reduși la o filozofie oarbă a simplei supraviețuiri, i-a văzut agățându-se obsesiv de zdrențele individualității lor, știind în sinea lor că nu aveau puterea să schimbe condițiile în care trăiau. Forța combinată a puterii nelimitate, a învățăturii nelimitate și a unei atitudini detașate, vag interesate, în fața vieții, care le ridica pe primele două la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
am întrebat, aducând-o pe doamna Stronge într-o agitație la extrem. Nu, deloc, nu voiam să insinuez... Geneviève a zis calm: — De fapt, Richard ar prefera să nu discutăm despre articol. Sunt sigură că înțelegi, Sylvia. Este doar o zdreanță de stânga, a adăugat David Stronge. Îndrăznesc să spun că aproape nimeni dintre cei pe care îi știm nu l-a citit. — Am primit ieri vreo douăsprezece telefoane, a exclamat Sir Richard. Apoi am pus în funcțiune robotul și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
hârtie arsă, de Țăndărei, de țâța țigăncii, de glorie postumă și, undeva, pe la capătul mirosurilor, nepăsarea cu aburul ei de petunie bălăngănindu-și clopoțeii peste tot. Boarea dulceagă a nepăsării de viața-mi care se prelingea slinoasă, târând în nimicnicie zdrențe de imagini aburite, gândul că mă rătăcisem în depărtarea de mine, uimirea că mai pot fi totuși atent la tot ce-mi mai trecea prin minte în acel moment. „Dacă nu dau afară la prima înghițitură, găsesc obiectele pierdute și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întunecimi țâșneau din cotloane cu bârne arse. Erau aievea sau doar mintea mea le deslușea în tencuiala scorojită inscripțiile scrijelite cu litere șchioape, găurile îndelung râcâite, piroanele masive de care mai atârnau capete de funii, fierăraie și sârmăraie, lanțurile și zdrențele de pături, hârtiile zburătăcite, saltelele pline de pete negre, sfâșiate, cu paie vineții ieșind din acele răni ale cârpei, umbrele pândind în câte un colț de culoar și izbucnind în chiote demente când ne îndreptam pașii într-acolo? Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întorc, să-mi continui căutarea obiectelor pierdute, de unde sunt convins că-mi voi recupera servieta și cheile garsonierei mele. Bătrânul de pe trepte e într-o manta fostă cândva albastră, de milițian, are un maldăr de pungi din plastic cu ziare, zdrențe, fel de fel de cutii, sticle de apă minerală goale. Dintr-o sacoșă se ițesc o franzelă și o umbrelă galbenă, de damă. Întins într-o rână, ca la ospețele romane, cu capul sprijinit în mâna dreaptă, moșul privește defilarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tărăgănat ceva pe franțuzește, izbucnea în râs și sfârșea cerându-mi un pachet de țigări, „să am și de-o fi să mă calce tramvaiu’“, se veselea ea. Și azi-dimineață am văzut-o, râcâind un afiș de pe vitrina fostei cofetării. Zdrențele de hârtie le fărâmița și apoi, grijulie, le arunca într-un coș de gunoi. Așa cum n-aveam chef atunci să scriu despre ei, nici acum nu simt vreo atracție. Îi văd doar, știu că sunt și ei răspândiți pe Bulevard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]