1,442 matches
-
lui trei babete. Zicea că s-a jenat de ei, că-i cunoștea din cartier și nu-i venea să-i bruscheze... cert e că ceata de pensionari a dat cu el pe jos. L-au șifonat un pic. Era zgîriat pe față. — Ce naiba tot spui, mă Rică, că l-au bătut niște babete? Nu putea să fugă? Le dădea un brînci de nu se vedeau și apoi o lua Încet la vale... Tu faci mișto de mine? — Nu, mă, nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în picioare. Dar o să rămâneți aici, n-o să plecați cu peștele? N-o să stăm aici toată viața! Gabriel începu să coboare stâncile, prinzându-se cu mâinile de colțuri și ieșituri. La un moment dat alunecă, își rupse ciorapul și își zgârie rău pielea piciorului, dar aproape că nu observă și își continuă coborâșul poticnindu-se. — Ah, aici erai! strigă Brian, care se întorsese de pe plajă. Ah, Brian, scumpule! Gabriel se lăsă să lunece pe nisip, suflecându-și fusta. Dă-mi două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pregătea pentru un ritual. Se agăță de copac și se lăsă jos, apoi, proptindu-se de stâncă, dibui cu piciorul gaura care de sus era invizibilă. Acum abia de se mai putea strecura prin gaură și muchiile de piatră îi zgâriară trupul gol. Se așeză pe una din treptele mai plate care duceau în mare, ca să-și recapete suflarea, și își spuse: „Încep să îmbătrânesc“. Se aruncă în clocotul valurilor de la baza stâncii și ieși la suprafață când simți gheara de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fost celebrată Euharistia, mai ales cântecele. La ușa bisericii stătea o cerșetoare, probabil româncă, cu un copil în brațe. Am văzut și prin oraș mai mulți rromi, unul cântând la acordeon, mai talentat, iar altul la vioară, care însă îmi zgâria și așa slaba mea sensibilitate muzicală. In apropierea acestei biserici este o alta, cea a oblaților înființați de Eugen de Mazenot. Duminică, 5 august: Salon de Provence-Arles: 35 km La Salon m-a așteptat în fața oficiului de turism d.na
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
să le citească de pe listuța pe care tocmai o scotea din buzunarul de la piept. Apostol Constantin! se revărsa vocea clară a domnului Mocanu peste mulțimea de capete adunate în jurul estradei, în aerul limpede și călduț. Într-un fel însă, numele zgâria urechea... Apostol Constantin se ivea strălucitor din mulțime și urca într-un elan scărița de scândură. Apostol Constantin de la Liceul Enăchiță Văcărescu primește premiul pentru câștigarea probei de o sută de metri plat! Sus pe estradă directorul se apleca și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
concomitent, gândul înalt și frumosul al cărui aport îl susține cu fervoare pe cel dintâi: nu știu ce mângâiere a intrat în mine / când era să mor pe deal, înnebunit de vânt, / curgându-mi din brațe vin. / am fost apucat de minte, zgâriat pe stern / când cu grele picioare coboram dealul vertical / împleticindu-mă de bătrânețe ca un somnoros / iar din labele picioarelor mele zdrelite / curgeau dâre de vin (...). De aceea, câmpul semantic al sacrului este diseminat în toate poemele, prin trimiterile directe
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
pensie. U Exact. Plus că a făcut și o poziție în regimul trecut. UU Pe bune? Chiar a făcut opoziție? U Da. Una singură, că la a doua s-a stricat aparatul de fotografiat.Uah!!!Dar ce faci, domnule?!? Mă zgârii cu pixul!!! UU Te complectez, domnule. Te complectez cu adresa c-am auzit c-or să dea dividende la proști! CA CHESTIE... Domnule... Candel Landan Calache. Analist. Politic ? Când e cazul. Eu sunt un analist în genere, așa cum, în genere
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
tale, acum nu-ți mai suport nimic. Datorită ție nu mai sânt ca toți oamenii, tu porți întreaga vină." Și îndrugînd aceste vorbe mi-am încleștat mâinile convins că mă luptam cu fiara din mine. Eleonora a început să mă zgârie, dar eu nu-i dădeam drumul, cu toate că acum țipătul devenise un geamăt slab. Tremuram de mânie și de disperare. Îmi strigam mie însumi, acelei părți din mine împotriva căreia mă luptasem de la o vreme mereu și care mă îngenunchease mereu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
simți ca în burta unei balene (senzație pe care am avut-o la Los Angeles și la New York) sau a micilor orașe care reprezintă, spun unii, adevărata Americă? A Las Vegas-ului, cu dezmățul său de reclame luminoase, care-ți zgârie nervii ca glas-papir-ul, sau a austerului, a britanicului Boston? Ne place să spunem că noi europenii semănăm unor tineri care se trezesc, uneori, în zori, bătrâni și obosiți, în mijlocul unor ruine ilustre, dar ce să zică atunci asiaticii? Ei sunt
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cârtițele. Timpul trece greu până ce, printr-o spărtură a norilor, văd un drum și un fragment de pădure. Chicago La aeroport, ne așteaptă Cristian B. Are o mașină nouă, o Toyota albă, fără număr și se teme să n-o zgârie. De aceea conduce extrem de prudent. În plus, ne mărturisește că a venit prima oară la aeroportul Midway și că nu prea cunoaște drumul. Dar avem timp să rătăcim, nu ne grăbește nimeni. Vreți să trecem și prin centru, să vedeți
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în sfârșit, la faimoasa avenidă Cicero. E trei fără zece. Brusc, placidul Cristian B. se metamorfozează. Acum, mergem ca în filmele americane cu urmăriri spectaculoase. Trece de pe o bandă pe alta. A uitat parcă de teama de a nu-și zgâria Toyota albă. La trei fără șapte minute, ajungem la Cicero avenue și ne angajăm pe ea într-o cursă nebunească. La trei fără un minut ajungem la aeroportul Midway. Îmi smulg bagajul din mașină, dau năvală în aeroport și mă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ai ranjit la mine cu colții de prădătoare Cum puteam ști eu, o copilă, Că tu, felina, Plecai la vânătoare? Iar tu, leoaica duplicitară... Ai vrut să mă muști de jugulară! Prin colți m-ai înveninat, Fără urme m-ai zgâriat Cu 5 linii verticale...în piept. Dar nu-ți pasă că mă doare Fiecare rupere de coarde. N-ai avut milă de mine, Leoaică tânără, iubire? Ea tot toarce liniștită Și pentru plăcerea sa Jonglează puțin cu inima mea, Doar
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93423]
-
un dar de la Dumnezeu! De asta sunt frumoase! De asta sunt iubite și îngrijite și cine rămâne fără ele e trist... - Mami, de ce unii lovesc cu mâinile?! De ce strivesc flori și gândăcei? De ce rup cu dușmănie cărțile de colorat? De ce zgârie bănci și pereți și trunchiuri de copaci?! De ce sparg baloanele și becurile?! De unde atâta răutate, mami? întrebă Steluța aproape plângând. - Fetița mea, tot răul din lume și toată durerea sunt de la cel rău. El pune răutate în suflet și atunci
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
toți, inclusiv copiii, îl priveau cu dispreț, deoarece nu exista rușine mai mare, pentru mentalitatea din Lisa, decât trândăvia. Clopoțelul de deasupra ușii, la Nica lui Laie, care-și deschisese cârciuma chiar la poarta bisericii "mari", suna atunci strident, supărător, zgâriind parcă liniștea plină de umbre dinlăuntru. Cârciumarul, un bărbat între două vârste, cu un pântec enorm, apărea într-un târziu, ștergîndu-și mâinile de nelipsitul șorț murdar și mirîndu-se, cumva, că existau mușterii când satul era pustiu. După ce cădea seara, clopoțelul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
spus că era timpul de plecare. La ieșire, În ușă, unchiul Juan și-a luat rămas-bun de la el și n-a uitat să-i sărute mîna ducesei sale. „Nu-i nimic, Juan; nu-i nimic, darling; probabil că s-a zgîriat puțin la nas.“ Susan Își luă rămas-bun de la toți, fermecătoare și tulburată. Dar asta nu era tot. CÎnd ajunseră la mașină, Carlos, șoferul și Victor se repeziră amîndoi, mai mai să se Încaiere, să le deschidă portiera. Cinthia! Cinthia adorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
știe ce să răspundă și Mercedesul Înaintează nehotărît pentru ca Julius să vadă cît mai mult din această groapă ciudată, mai departe de Country Club decît luna de pe cer. Mercedesul se acoperea de praf și În curînd copiii aveau să-l zgîrie și să fure oglinda retrovizoare, În timp ce Guadalupe mesteca ceva Într-o oală ca o căldare și se uita la Arminda, fără să-i Înțeleagă pe ceilalți doi, mai ales pe copil. Julius rămăsese În picioare, lîngă ușă și simțea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu aerul că nu-și vede capul de treburi, deși, dacă te uitai bine, nu reușea să facă nimic pînă la capăt, cel mult avea grijă ca nu cumva hamalii care descărcau mobila cea nouă din camioane să n-o zgîrie ori să-i strice vreunul din tablourile preferate. Dar teama ei era nejustificată, fiindcă hamalii erau niște adevărați specialiști și În realitate ea nu avea de ce să fie atît de Îngrijorată. Mai tîrziu a venit decoratorul, dar numai pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de el? Cine e el ca să-mi pese?“ Victor se ridică și se-ndreptă către ușă, fără să mai vadă cum Ingrid se prăbușește, cu sânii goi, pe pat, cum mușcă perna um plând-o de salivă, cum se zbate, cum zgârie cu un ghiile cearșaful. Ajuns acasă, băiatul stătu multă vreme la fereas tră. Privea cal canul casei de vizavi, coșcovit și bătrân, ce abia se mai ținea în picioare, prins cu scoabe ruginite. O lumină galbenă se-ntindea în toată
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
goarnă de alamă, care-i altera complet vocea. La rândul lor, plăcile „Pathé“, chiar și cele de calitate, înregistrate sub sigla „His Master’s Voice“, erau de ebonită și, cu vremea, se fisurau, îmbătrâneau, iar acul de fier grosolan le zgâria iremediabil. Cu toate acestea, tan gourile lui Cristian Vasile sunt atât de neobișnuite, au o linie sonoră atât de originală și de mișcătoare și cuvinte de un kitsch atât de înduioșător, încât eu, cel puțin, le-am iubit de la prima
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
-mi imaginam, ci știam că, în umbra fiecărei camere de hotel, noaptea târziu, fiecare bărbat își speria de moarte femeia, fră mân tând-o și pă trunzând-o nu cu oboseala din cu plurile stabile („scuză-mă, te-am lovit?... nu te zgârii cu barba?...“), ci cu o ferocitate disperată, pe care nici măcar la-nceputul legăturii lor n-o avusese și nici nu o putuse avea, pentru că biata Mădă sau Cătă erau simple femei, iar un bărbat are nevoie de mult mai mult
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
-o, colorând înăuntrul conturului cu o mână în timp ce o ține pe ea cu cealaltă. Dacă nu mai e nimeni acolo, îl lasă să-și vâre degetele cam peste tot. Dar ilustratele nu vor să coopereze. Găurește una, iar vârful pixului zgârie tăblia mesei. Ce dracu’ se întâmplă cu chestiile astea? întreabă el. Arată ca un căcat. Ea tresare. Îi e frică de el. Dar îl înlănțuie cu brațul. Te descurci minunat, Marker. Incredibil de bine. Un timp, ai fost destul de terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
asfalt. O rafală de vânt o mătură de pe șosea în șanț, unde nimeri pe o moviliță de mei. Karin țipă și se repezi după ea, de parcă ar fi alergat după un copilaș scăpat din mână. Sări cu elan în șanț, zgâriindu-și picioarele într-o tufă de ciulini. Se aplecă și apucă hârtia, fornăind. Se întoarse spre el, triumfătoare. Mark stătea pe șosea nemișcat, uitându-se spre est. Îl strigă, dar n-o auzi. Nu se întrerupse din contemplație nici când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dreptate și eu m-am înșelat. Nu te-am ascultat. Ar trebui să te ascult mai des. Știu, se adresă ea pământului. La fel și eu. Îl ascultă, iar Daniel se transforma pe măsură ce afla mai multe. Împinse cu palmele ei zgâriate în pământul cules și se ridică. —Haide. Hai să mergem înapoi, înainte să ne aresteze că am încălcat o proprietate privată. —Dar până la urmă, voi doi ce faceți când sunteți împreună? Ca să vă distrați. Își răsuci capul într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prezenți; dacă și-ar găsi clienți și-ar vinde și mamele. N-au bun simț și n-au emoții, nu știu ce-i biserica, ar fura și-America dacă ar putea, ca hoții. Sunt cu jderu-n sân și nu știu când îi zgârie sau mușcă, uneori sunt, ca-n sicriu, sau se fac că se împușcă. Dac-ajung prin tribunale parcă-s niște oale sparte, cad la pat, intră-n spitale și se dau că sunt pe moarte. Unii chiar își leagă ștreangul
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
celălalt, iar cuvintele sunt șoapte ale sufletului și minții noastre. Există cuvinte vii și cuvinte moarte. Rostim cuvinte cu direcție și cuvinte fără rost. Folosim cuvinte pe post de chei în diferite situații. Poti dărâma un perete, arde o carte, zgâria o marmură, însă nu prea poți șterge urma unui cuvânt în inima cuiva, căci cuvintele pe care le rostim ajung mult mai departe decât putem ajunge noi. Cuvintele nu sunt un joc de artificii, ele sunt „arme care pot distruge
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]