1,209 matches
-
izvor sau petale de flori... A îmbrăcat palma cu piele catifelată ca să poată mângăia, să poată șterge lacrimi. I-a dat mâinii adieri de primăvară pentru a răcori fruntea arzândă a unui copil bolnav și pentru a alina dureri ce zvâcnesc sub tâmple... Și i-a dat căldură pentru a întâmpina palma celuilalt... Și i-a dat o mână stângă și o mână dreaptă pentru a-l îmbrățișa pe cel ce îl iubește... Fetița își descoperă în același timp, propriile mâini
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
izvor sau petale de flori...A îmbrăcat palma cu piele catifelată ca să poată mângăia, să poată șterge lacrimi. I-a dat mâinii adieri de primăvară pentru a răcori fruntea arzândă a unui copil bolnav și pentru a alina dureri ce zvâcnesc sub tâmple. Și i-a dat căldură pentru a întâmpina palma celuilalt. Și i-a dat o mână stângă și o mână dreaptă pentru a-l îmbrățișa pe cel ce îl iubește...” Steluța o întrerupse brusc pe mama ei: - Mami
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
pretutindeni crește bobul de grâu sângeriu, dovada indubitabilă a enormelor sacrificii pentru apărarea gliei, iar pământul e sfințit cu lacrimi, cu sânge și nădejdi”. În ,,Arde condeiul”, subliniază rolul activ - decisiv al scriitorilor, fiindcă ,,Arde condeiul muiat în cuvinte, limba zvâcnește, ochii cată la horbota vremii și că atunci când gurile nopții se cască mai tare, dorul ni-i forță și noaptea se dărâmă.” În ,,Prin codrul fără margini” ,,mergeam mereu, mereu bătuți de vânturi nebune cu nădejdea că vom ieși cândva
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
bătrân în puterea sa, Voicea făcu treaba cu temei. Cu hotărârea pătimașă care da trăsăturilor lui groase energie, țiganul ținu găleata până când, ca un șoarec cufundat în apă, bătrânul se liniști. Bine dispus, tăietorul încă mai hohotea când un fior zvâcni în Voicea : deși îl slăbise din strânsoare, moșul rămânea nemișcat. Aproape mângâietor, țiganul puse mâna pe el. - Haide, moșule, scoală... Cu orgoliul rănit de împotrivire, Voicea nu voise decât să-și arate puterea. Furișă o privire către ceilalți. Cutremurat, căpitanul
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
către Siret. Lăsându-se moale pe colțul patului, plutoniereasa începu a plânge. Strânse apoi blidele și se apucă să le spele. Între ciulinii rotunzi și nemișcați care dintr-o dată tremurau ca aricii, aerul se tăia subțire. De sub picioarele lui Lică zvâcni o ciocârlie. Inima băiatului săltă din loc. Rotunzit în nisip, cuibul cu două ouă și o pană pestriță zălog îl înfioră ; copilul se aplecă să-i pipăie căldura. Cu pântecul cenușiu și aripi negre, păsări sprintene se ridicară pârâind din
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
-te, Bobby“, spune Susan și Întreabă cîte sticle de Jerez sînt și citește pe una din ele eticheta cu Jerez and London și Încearcă o senzație familiară și foarte plăcută, de parcă licoarea ar fi făcut-o să simtă cum Îi zvîcnește sîngele În vine. De abia ajuns În fața bisericii, Juan Lucas pare un leu Închis În cușca cimpanzeului. Îi lasă să treacă mai Întîi pe copii și pe Susan și se așază la locul lui pe banchetă. Nu-i poți ghici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
umblau găini și unde vacile ajun geau în balconul patriei. „What now?“ mi-am șoptit. Trebuia s-o gonesc, s-o dau afară mă car din camera de culcare. Dar cum naiba să fac? Mă-ngrozea momentul când avea să zvâcnească brusc din pat, cu un behăit ca de apocalips în tăce rea aceea deplină. Am apucat-o până la urmă de-o ureche, și urechea mi s-a părut de cârpă. Am tras-o și, în pântecul ei, ceva a gâlgâit
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
n-am ajuns, încă să știm lucrul acesta?” Multe aș mai avea de așternut pe hârtie, căci multe îmi stau pe suflet și mi-l otrăvesc. Nu știu de ce, așa din senin, a început să mă doară capul. Tâmplele-mi zvâcnesc, privirea mi se încețoșează, din când în când... Însă adevărul tebuie spus categoric și până la capăt. În special, dacă e vorba de mai multe adevăruri. Foarte multe! Cer glasului minții să rememoreze cuvintele de mai sus. Cam retoric totul. Chestia
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
pământ ud alunecând lent spre vest, fără acum și atunci, decât doar când acum și atunci reînvie. Față forțând să iasă deasupra într-un strigăt mut. Coloană albă, aprinsă într-un râu de lumină. Apoi groază pură, izbucnind în aer, zvâcnind și căzând, orice, dar să nu atingă ținta. Un sunet care nu se încheagă în cuvânt, dar care spune totuși: vino. Alătură-te. Încearcă moartea. În cele din urmă, numai apă. Apă netedă, întinsă cât e ea. Apa care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
chinuie o veșnicie să strângă tendoanele din gâtul lui. În sfârșit, capul i se înclină. Mai târziu, după vieți întregi, ridică marginea buzei de sus. Trei cuvinte l-ar salva. Dar toți mușchii nu pot scoate nici măcar un sunet. Gândurile zvâcnesc într-o venă. Ochii îi pulsează iar roșu, apoi săgeata aceea albă țâșnind din bezna prin care a năvălit el. Ceva pe șosea la care acum n-o să mai ajungă. Urlând aproape, în timp ce viața lui se derulează. Cineva din camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
n-o putea pătrunde. Aerul din jurul lor se umplea de primele zumzete primăvăratice de insecte. Aconitul hibernal pălea deja, iar șofranul și narcisele își făceau loc printre ultimele movilițe de zăpadă. O gâscă albă trecu pe deasupra lor. Capul lui Mark zvâcni în spate. Nu putea vedea pasărea, dar când își coborî privirea, fața îi ardea de amintiri. Începu să zâmbească larg, așa cum nu-l mai văzuse niciodată de la moartea tatălui lor. Gura îi atârna deschisă, pregătind cuvântul gâscă. Ea îl încurajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dar n-o atinse. I se adresă lui Mark, un salut blând, de parcă nu s-ar fi evitat reciproc în ultimii zece ani. De parcă Mark n-ar fi stat ca un robot pe un scaun de spital. Capul lui Mark zvâcni înapoi. Se cocoță pe scaun, mișcându-se atât de repede cum nu se mai mișcase de la accident încoace, gesticulând și văicărindu-se: —Doamne, o, Doamne! Ajută-mă. Vezi vezi vezi? Daniel se apropie să-l calmeze pe Mark. Mark se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
foarte mic? Încerci intenționat să mă bagi în ceață. Și uită-te la treiul ăsta. Arată exact ca un B mare. B de la bou. Dup-aia încerci să mă distragi, spunându-mi că mai am doar două minute. Buza îi zvâcnea și ochii i se închideau, în fața dezamăgirii. Weber îi atinse umărul. — Vrei să mai încerci unul? Uite unul cu forme... —Fă-le tu, dom’ psihiatru. Ești om educat. Sunt sigur că poți să le dai de cap și singur. Clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe el cum era înainte. Dar ei văd acum, îl văd pe el. Vă spun eu, psihopatul ăla a încercat să sară prin parbrizul nostru. Căcatul ăla de joc video ne-a salvat viața. Se uită la mâinile lui, care zvâcnesc. Dacă nu m-aș fi jucat cu jocul ăla sute de ore, eram cu toții haliți. Rupp repornește mașina și intră înapoi pe banda corectă. Cain urlă ca un coiot. Nu-i vine să creadă că a fost așa de norocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe omul ăsta dărâmat, căindu-se. — Ăsta e un medicament mai nou, unul dintre așa-zisele antipsihotice atipice. Are mult mai puține efecte secundare decât marea majoritate a celorlalte. Karin se așeză pe marginea scaunului stacojiu de hotel, cu piciorul zvâcnind. Hipotensiune posturală și acatisie - două dintre efectele secundare ale olanzapinei. Suferință empatică, a priori. —Daniel vrea să spună... pur și simplu ne temem că medicamentul l-ar putea transforma pe Mark în altcineva. Era exact rezultatul pe care-l cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
inimii. Dar tu! Liber, tînăr și hoinar, cu o lume Întreagă de explorat... Duci o viață minunată! Pentru numele lui Dumnezeu, ce-și mai poate dori un om? Și atunci, ce poți să-i mai spui? O clipă sîngele Îți zvîcnește În tîmple, o replică iute, amară și tăioasă Îți vine pe buze și simți că ai putea să-i spui o mulțime de lucruri. Ai putea să-i spui, și fără prea multă delicatețe și menajamente, că sînt al naibii de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și a puterii cu fiecare bătaie. Cu fiecare bătaie ne propulsam dincolo de bariera apei, dar de asemenea dincolo de propriile noastre limite. Mîna mea era încîrligată în jurul mînerului vîslei, îmi puteam simți antebrațul devenind treptat dur și țeapăn. Picioarele și brațele zvîcneau cu ultimele resurse de energie, iar spatele meu părea făcut din elastic întins pînă în punctul de rupere. Dar în vreme ce fiecare dintre noi gemea, împreună eram fantastici. Barca zbura înainte, fiecare vîslă părea trasă de un singur vîslaș posedat. Reușiserăm
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ceva în ureche. — Thaw, tipul ăsta spune chestii murdare despre tine, zise ea. Băiatul replică repede: Nu, nu-i adevărat. îi privi și observă că fețele lor nu se potriveau. Pielea de pe cranii li se făcea ca de găină și zvîcnea ca o pastă pe jumătate solidă. Toate capetele care intrau în unghiul vederii lui păreau niște bulgări neregulați, ca niște cartofi, dar fără tihna acestora: cartofi cu suprafețe cutate și presărate cu găuri care se închideau și se deschideau, găuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un zîmbet și îi indică un scaun. — Ce faci, Duncan? De ce nu dansezi? — Nu știu. De acolo, de sus, dansatorii păreau niște carcase oarbe de păr din care ieșeau mîini și picioare ca membrele unor stele de mare. Cuplurile înlănțuite zvîcneau și se învîrteau de parcă muzica era un fluid care-i făcea să vibreze. Cînd se opri, se grăbiră spre marginile sălii, ca niște corpusculi într-un bulgăr de lut. Drummond oftă și zise: — Sînt diabolice, Duncan, diabolice de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fi fost piese pe o tablă de șah, dar gîndurile erau puține și mărunte și tot i se strecurau printre degete, așa că se uită îndelung la un păianjen care stătea pe cuptorul electric și ale cărui picioare, mult prea numeroase, zvîcneau continuu. îl detesta și își năpusti cu toată greutatea pumnul asupra lui, dar cînd își trase mîna, insecta era tot acolo, zvîcnind neatinsă. O lovi de mai multe ori într-o criză de furie, dar loviturile n-o turteau, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se uită îndelung la un păianjen care stătea pe cuptorul electric și ale cărui picioare, mult prea numeroase, zvîcneau continuu. îl detesta și își năpusti cu toată greutatea pumnul asupra lui, dar cînd își trase mîna, insecta era tot acolo, zvîcnind neatinsă. O lovi de mai multe ori într-o criză de furie, dar loviturile n-o turteau, și se opri cînd văzu că suprafața metalică a cuptorului îi învinețise pumnul. Cîteva cuvinte, murmurate de un cioc invizibil, îi veniră brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și ceva în buzunar, se duse în stația de autobuz de la capătul din Parliamentary Road. Intenționa să se ducă la Londra, să alunce pe glob, cît mai la sud, într-o aglomerație umană, dar în stație, acul busolei lui metalice zvîcni spre estuarele și munții din nord. Se hotărî să-și viziteze, totuși, tatăl. Gîndește-te cum merge pe același traseu descris la începutul Cărții întîi, Capitolul 18, cu diferența că acum moțăie mai tot drumul și coboară la satul Glencoe. Suie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
7 metri mai sus. O ușă de oțel se trânti cu zgomot peste deschizătură și fu blocată cu zăvoare grele. Și apoi se așternu tăcerea. 5 Gosseyn zăcea nemișcat în fotoliul de oțel. Inima îi pulsa din greu, tâmplele îi zvâcneau, se simțea bolnav și total sfârșit de pe urma experienței pe care o trăise. Întregul corp îi era năclăit de sudoare. "Mi-e frică ― gândi el. Mi-e groaznic de frică. Înnebunesc de frică". Frica probabil ia naștere de undeva în profunzimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
populat-o cu animale făcute din beton. 7. În prima zi când locuiam la Maria, spre seară, am găsit în fața ușii, pe pragul de afară, un fluture de noapte. Corpul lui greoi, pufos și mare cât un pui de vrabie zvâcnea din când în când, apoi încremenea, cu aripile desfăcute. Ca să-l feresc de tăișurile reci ale nopții, l-am luat, nu fără dezgust, și l am pus într-o cutie, pe masa de sub fereastră. (Ar trebui să adaug câteva amănunte
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pic muchiile, cu unghia, și le arunca prin cameră. Îmi venea să urlu și să râd, puțin îmi păsa și de poheme, și de mine, m-am pomenit mișcând (înăuntru) degetele; făceam (înăuntru) exact ce făcea Dragoș; brațul meu drept zvâcnea (înăuntru) : arunca avioanele odată cu brațul plăpând al copilului; exista (înăuntru) o similitudine uluitoare a gesturilor noastre. Pe urmă m-am plictisit, ei s-au oprit din joc. Dragoș mi-a făcut un semn de salut, cu mâna la căciulă, copilul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]