1,887 matches
-
comediile Domnul Decan (1939), Egoistul (1939), un ,,pretext dramatic pentru meditațiune” intitulat Piele de cerb (1937) și tragedia Oglinda fermecată sau Divina recreațiune (1944). Cea mai importantă piesă este Tudor Ardeleanu, singura, de altfel, care se pare că a fost pusă în scenă. Personajul principal este un idealist absolut, șeful ,,partidei tradiționale”, care vede pretutindeni valori ireductibile, precum binele și adevărul, și își exercită voința de a împăca utopic idei mai vechi cu altele noi și chiar reușește în oarecare măsură. Eroul își
MAGHERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
pământ (1974), Marsilieza (1984). Procedează la fel și în scenariile de film: Serghei Lazo (1967), Viscolul roșu (1971) ș.a. Piesele - Nu mai vreau să-mi faceți bine (1963), Evadarea din rai (1964), Cel mai bun om (1974) ș.a. - au fost puse în scenă la teatrele din Chișinău. Retorismul grandilocvent este atenuat doar în cărțile pentru copii. SCRIERI: Revedere, Chișinău, 1957; Graiul cifrelor, Chișinău, 1959; Din moși-strămoși, Chișinău, 1959; Firicel de iarbă verde, Chișinău,1959; Victoria Haei Lifșiț, Chișinău, 1963; Copilul și luna, Chișinău
MALARCIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287969_a_289298]
-
Gazeta poporului”. Semnând, în „Curierul duminicei”, cu pseudonimele Alma și Strapontin, M. face, cu destulă pricepere, cronică dramatică. Ca autor, debutează în 1874 cu vodevilul Le Cid d’antichambre, interpretat în Franța, la o serbare studențească. În 1877 i se pun în scenă la Teatrul Național din București un vodevil, Limba portarului, cu muzica de Ecaterina Malla, și comedia Plouă, o traducere. Un vodevil e și Hangiu (după Albin Valabrègue), scris împreună cu Sever Moschuna. A semnat și alte traduceri și localizări după Georges
MALLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287972_a_289301]
-
anomalie rezonabilă. O povestire se numește, caracteristic, Adaosuri la o hagiografie, textele fiind în ansamblu „un fel de scholii, de comentarii cvasiepicizate sau cvasipoematice în jurul câte unei «scripturi» adeseori la fel de inventată ca și meditațiile prozatorului mascat în mitograf” (Ion Vartic). Punând în scenă un „panteon eclectic, de la cel elin la cel oriental”, contextualizat în „epoci amestecate, de la un Ev Mediu tenebros la epoci vag protoistorice” (Adrian Oțoiu), prozatorul acționează un mecanism în care trapele livrescului se deschid continuu către surse obscure sau concrete
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
acte, intitulată Nu zice vorbă mare, i se joacă în 1928 pe scena Teatrului Național clujean și tot atunci, la București, comitetul de lectură îi examinează comedia Omul fără identitate, citită și în cenaclul Sburătorul. Considerată inițial nereprezentabilă, piesa e pusă în scenă în 1931 de compania teatrală Masca a lui G.M. Zamfirescu, apoi la Teatrul „Regina Maria” în 1933, ulterior fiind reprezentată la Iași și la Craiova. Se pare că s-a turnat și un film după ea. Între timp, altă piesă
MARDARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288010_a_289339]
-
jucată este Regina balului, în 1981 la Teatrul „Ion Vasilescu”, reprezentată ulterior și de alte teatre. În 1982, la Teatrul TV, i se montează Dragul meu anonim. Piesa Dacă dă Dumnezeu și plouă, scrisă în colaborare cu Denis Dinulescu, este pusă în scenă în 1994 la Teatrul Mic din București. După 1989 se dedică teatrului, dând piese precum Boabe de rouă pe o frunză de lotus în bătaia lunii (montată în 1999 la Teatrul Național din București) și Ultima zi din mileniu. Alternarea
MATEESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288060_a_289389]
-
va juca până în 1993, când se pensionează. După un debut ratat - piesa Ioana nu reușește să treacă, în 1957, de cenzură, situație ce se va repeta de-a lungul carierei de autor dramatic a lui I. -, își vede o piesă pusă în scenă în 1970 la Teatrul Dramatic din Galați (Ascensiunea unei fecioare). Publică primul volum, cu piesele Goana și Nu suntem îngeri, de-abia în 1981, fiind distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. Alte piese de teatru, scenarii TV, schițe și
IOACHIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287570_a_288899]
-
al creațiilor lui Eugen Ionescu. „Uitate” prin arhivele secretariatelor literare, dintr-o simptomatică teamă față de presupusul lor caracter subversiv, textele dovedesc subtilitate și capacitate de a coagula înrâuriri variate. Astfel, Podul sinucigașilor („comedie în două părți”, scrisă în 1965, dar pusă în scenă în 2000, cu titlul Podu’) concentrează în jurul temei așteptării deriva existențială a unor personaje-simbol: Artista, Îndrăgostitul, Neînțelesul, surprinse pe un pod de cale ferată de la periferie, căutând febril din priviri trenul menit să le curme frământările sufletești. O întâmplare stranie
IOACHIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287570_a_288899]
-
deprinde pe lângă V.I. Popa -, I. ajunge în 1946 director al Teatrului Muncitoresc „Muncă și voie bună”. De aici trece, în stagiunea 1947-1948, la conducerea Teatrului Național din Iași, iar din toamna lui 1948, în fruntea Naționalului craiovean, unde îi fuseseră puse în scenă texte originale, localizări și traduceri. A mai fost director de scenă la Teatrul Național din București (1944-1945), la Teatrul CFR Giulești (1950-1957) și la Teatrul Tineretului (1957-1961). În 1965, cu ilustrații și desene care avuseseră la vremea lor o anume
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
scriitor (prozator umorist și autor de literatură pentru cei mici, dramaturg, textier) și de animator cultural, contribuind la promovarea literaturii de gen. O serie de „miniaturi teatrale” (realizate în colaborare cu Ion Mustață) și piese într-un act au fost puse în scenă la diverse teatre din țară. E autorul a numeroase texte destinate difuzării radiofonice (scenarii, scenete, povești ș.a.), fiind prezent, de asemenea, cu povestiri științifico-fantastice, în numeroase antologii apărute în țară și în străinătate. Considerat a fi unul dintre cei mai
JURIST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287689_a_289018]
-
Ioncioaia (Tineri români și greci, p. 525-541), încercând a fi un bun grec și un patriot român (el însuși se declara de origine elen, de patrie român). În 1829, pe când era angajat ca preceptor în familia banului Nicolae Ghica, Aristia punea în scenă, ajutat de Smaranda Ghica, fragmente și piese de teatru în greacă și română. Alături de reprezentațiile în colaborare cu Heliade și elevii de la Sf. Sava, ele constituie începuturile teatrului românesc. Pe lângă lucrări originale în limba greacă (Oda către Elada, Paris, 1829
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în ultimă instanță, rezistența pe care realitatea imediată i-o opune 25. Nu are de-a face cu concretul structurilor sociale ci mai degrabă cu potențialitățile lor26. Ne descrie realul justificându-i, mai curând, imperfecțiunile: situații extreme sunt doar imaginate, puse în scenă și astfel puse la încercare, spre a se arăta că sunt de neconceput 27. De fapt, contradicțiile sunt întrucâtva veridice, dar societățile, asemenea eroului mitic, încearcă să le uite28 sau, în cel mai rău caz, să și le explice 29
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Criteriul pare să fie acela al unui realism destul de strict. În ceea ce privește „chestiile teatrale”, se dovedește a fi, în pofida înclinației obișnuite spre rostirea mucalită, un cronicar serios. Cu meticulozitate, el povestește analitic subiectul, cântărește „valoarea dramatică” și „valoarea tehnică” a textului pus în scenă, evaluând atent, cu un ochi avizat, însușirile și cusururile montării și ale interpretării. Dând la o parte învelișul literar, insistă întotdeauna asupra „meșteșugului teatral”. Dar nici nu se dă în vânt după piesele străine (ce lansau ostentativ tot soiul de
LOCUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
Naghiu ș.a., G. practică deopotrivă genul dramatic, cronica de spectacol cu tendințe accentuat moralizante și mai puțin estetizante, articolul pe teme de actualitate ș.a.m.d. Fără să atingă cota de popularitate a congenerilor și confraților amintiți, și-a văzut puse în scenă unele piese la teatre din Bacău, Botoșani, Bârlad, Târgu Mureș, Giurgiu. Câteva au figurat în repertoriul teatrului radiofonic, acolo unde, în fapt, își găsesc cel mai bine locul (ca și la televiziune, de altfel). La început, adică în piesele Seara
GENOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287215_a_288544]
-
colective. Debutează în volum cu Elegii pentru Cetatea Soarelui (1973). I-au fost jucate diferite piese, de-a lungul anilor, la mai multe teatre din țară. Cel mai comentat a fost spectacolul cu piesa Să nu vorbim de Bibi (1968), pusă în scenă la Teatrul Nottara, în cadrul așa-numitului Atelier ‘68 (într-un spectacol coupé, împreună cu alte două lucrări, aparținând lui Iosif Naghiu și Leonida Teodorescu). Piesa a stârnit un mic „scandal”, fiind interpretată drept criptocontestatară la adresa societății și rânduielilor din epocă, ceea ce
GEORGESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
F. se dedică, în 1922, creării primului teatru de avangardă românesc, Insula, în linia experimentelor novatoare ale regizorului francez Jacques Copeau sau, în Spania, ale lui Federico García Lorca. Din motive financiare, teatrul este închis în 1923, reușind totuși să pună în scenă feeria Legenda funigeilor de St. O Iosif și D. Anghel. În același an F. emigrează în Franța, țară închipuită prin perdeaua de iluzii a literaturii și culturii sale, pe care o va și numi „tărâmul viselor și al poeziei”. În
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
Iancu Jianu. În același an, cartea este tradusă în românește de Teodor Nica și cunoaște numeroase reeditări, fiind bine primită de critică și larg receptată de public; a fost și dramatizată de Const. N. Mihăilescu, sub titlul Iancu Jianul, și pusă în scenă de Ion Șahighian, în 1942. Al doilea roman scris în germană, Der Pandur (1912), continuă firul epic al celui dintâi, dar are ca centru de greutate personalitatea lui Tudor Vladimirescu. Sarea norodului, o evocare a lui Ion Câmpineanu, manuscris pierdut
DUMBRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286899_a_288228]
-
să întoarcă lumea pe dos. Lăudată pentru inventivitate și curaj de unii cronicari, piesa (montată și la Cluj) i-a scandalizat pe alții. O altă satiră - Codrul Vlăsiei, refuzată cam în același timp de Teatrul Național din București - a fost pusă în scenă la Galați abia în 1966. Ioana d’Arc (1937), Năluca (1940, o dramatizare a subiectului din Scrisoarea de dragoste) au fost numai publicate, iar piesele din volumul Trei comedii (1940) au fost difuzate la Radio. La hotarul dintre beletristică și
DRUMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286883_a_288212]
-
din Basarabia, iar în Nădejdi spulberate (1928) face o selecție din nuvele și amintiri mai vechi. A tradus, între 1908 și 1928, din proza lui N. V. Gogol, A. P. Cehov și V. G. Korolenko. La București și Craiova, teatrele naționale au pus în scenă traducerile lui din Revizorul (1909) de Gogol, Cererea în căsătorie (1909) și Aniversarea (1912) de Cehov. Proza lui D. este circumscrisă unui spațiu bine determinat din punct de vedere geografic și uman, acela al Dunării de Jos și, în primul
DUNAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286919_a_288248]
-
Articolele referitoare la „criza” teatrului sau la situația Teatrului Național sub directoratele lui Al. Mavrodi și Liviu Rebreanu și, de asemenea, cronicile dramatice din „Adevărul literar și artistic” ori din „Dimineața” vin să întărească aceste păreri. F. cere să fie puse în scenă piese cât mai moderne, corespunzătoare noilor împrejurări sociale, noilor mentalități, și, în susținerea poziției sale, traduce Domnișoara Iulia de August Strindberg. Teatrul, crede el, trebuie să iasă din starea de criză în care l-a aflat războiul, să se înnoiască
FILOTTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287004_a_288333]
-
Scripturii trec firește pe planul al doilea. Episoadele biblice sunt tratate ca materie pentru narațiune, pentru crearea de dialoguri și de descrieri și constituie tot atâtea dovezi de măiestrie artistică. În dialoguri, autorul de omilii nu se mai mulțumește să pună în scenă personajele tradiționale pentru că în scenele ce descriu Patimile sau învierea lui Lazăr mai apar și Moartea, Belial sau Infernul. Uneori, găsim și scene mai scabroase ca în povestea ispiritii lui Iosif; sau descrieri macabre cum este aceea a potopului sau
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
volum de poezii intitulat Din chinuri (1933) și câteva volume de teatru: Floarea păcatului (1935), Teatru (1936) și Decebal (1938). Nu există indicii că piesele lui H. s-ar fi jucat. De altfel, nici nu erau potrivite pentru a fi puse în scenă. Le lipsește intriga, subiectele abordate sunt banale, personajele neviabile și, mai ales, au mari carențe de tehnică dramatică. Totuși, o anume vioiciune a dialogului, savoarea limbajului, precum și unele tente umoristice reușite (vizibile în drama Din bezna satelor sau în comedia
HASNAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287419_a_288748]
-
laborioase, adesea de un nivel remarcabil, îl obligă să întrebuințeze o serie de pseudonime: Aladin, Faust, Parsifal, Riga, Rigoletto, Frollo, Romeo, Solitar ș.a. „Poemul dramatic” Dragoste și răzbunare, evocare a Moldovei secolului al XVI-lea, tipărit în 1896, va fi pus în scenă la Teatrul Național din Iași în stagiunea 1899-1900, cu Aglae Pruteanu și State Dragomir în rolurile principale. O altă încercare teatrală, revista Irozii, compusă împreună cu Spiru Prasin și semnată Mor-Dax, nu se va reprezenta. Într-o plachetă intitulată Schițe și
HEROVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287431_a_288760]
-
Obsesia vinovăției, întreținută și augmentată de ceilalți, devine astfel fatală. De aici, tensiunea trăirilor, replicilor și monologurilor, precum și caracterul protagonistei, combinație de temperament aprig, necontrolat și natură profund morală, autopunitivă. Slăbiciunii și nefericirii acesteia, autorul le opune în Coleoptere (dramă pusă în scenă la Craiova, în 1935, și la Cluj, în 1937) prospețimea și vigoarea sufletească proprii unei fete de la țară care, angajată în biroul unui important avocat, reușește să neutralizeze roiul de viespi și „coleoptere” ce se agită cu intenții otrăvite în jurul
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
doar în „Nistru”, este urmat de culegerea de nuvele Era târziu (1968), de romanele Vămile (1972), Linia de plutire (1987), Orbirea („Literatura și arta”, 1992). Dintre piesele lui S., Această copilărie îndepărtată (1975) și Omul a doua zi au fost puse în scenă de teatre din Chișinău. Între distincțiile ce i s-au acordat se numără și Premiul de Stat pentru cartea Pentru tine bat... (1987). Nuvelistica de început a lui S., cuprinsă în volumul Era târziu, e influențată de formulele narative camusiene
SAKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289438_a_290767]