8,298 matches
-
și o obligă la o permanentă adeziune față de un soț căruia i se închină ca unei divinități atotputernice: „Cu toate aste, veșnic răbdătoare,/ și-a pus în gând ființa cea smerită/ Veninul tot al sorții să-l înghită.// Căci se-nchina voinței celui cărui/ De mult cu trup și duh se dăruise/ Ca unui Dumnezeu.”802 Femeia este supusă unui ultim supliciu, acela de a se vedea înlăturată din poziția de soție pentru a face loc unei pretendente mai tinere, după
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Filostrato, a cura di V. Branca, în Tutte le opere di Giovanni Boccaccio, vol. II, Milano, Mondadori, 1964, p. 209. (trad. n.) 949 „Ca de altfel în toate cărțile sale, Boccaccio începe cu o dedicație în exordium. Aici lucrarea este închinată iubitei absente a naratorului, Filomena, pentru care va spune povestea lui Troiolo și a suferinței lui, cauzate de plecarea Criseidei. Opera are rolul de a-i alina propria durere legată de plecarea iubitei sale. Găsim convenționalul topos al învinuirii proprii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Să judecăm arborele după fructele sale”. Ori că ar fi fost Eminescu predispus sau nu prin nașterea sa la alienațiune mintală, degenerat sau nu, el a fost un geniu pe care toți îl admirăm și înaintea memoriei căruia toți ne închinăm.” Iarăși: este vorba de „acei savanți” și de „noi”, o punere față în față, o detașare. Această compilație, pe care doctorul Ion Nica o ia drept raport autoptic și o discută ca atare, este un înscris târziu, o interpretare. Din
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Să judecăm arborele după fructele sale”. Ori că ar fi fost Eminescu predispus sau nu prin nașterea sa la alienațiune mintală, degenerat sau nu, el a fost un geniu pe care toți îl admirăm și înaintea memoriei căruia toți ne închinăm.” Bine ar fi să putem vedea în Al. Șuțu un creștin fercvent.. Iarăși: este vorba de „acei savanți” și de „noi”, o punere față în față, o detașare. Această compilație este un înscris târziu, o interpretare. Din fericire, partea din
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
București, care m-a invitat să pregătesc împreună cu el o Antologie a literaturii române: găseam astfel prilejul să-mi achit întrucâtva datoria de recunoștință pe care o aveam față de această țară care mă adăpostise, așa cum un marinar salvat de la furtună închină un umil ex-voto. Distinsul și eruditul meu colaborator, ale cărui lucrări despre istoria și literatura română sunt de o mare autoritate, putea alege judicios din producția istorică și literară a țării sale. Contribuția mea critică urma să fie de-a
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
trei ori colac" care se numește "Apa Sâmbetei"146. În majoritatea legendelor românești pământul este prezentat ca un spațiu sacru care dăruiește lumii rod și binecuvântare, ca terra mater: "Pământul e sfânt; la pământ să bați mătănii și să te închini; să-l săruți, că pământul ne hrănește și ne ține, din pământ avem hrana, din pământ avem apă, pământul ne încălzește; pământul e mama noastră (s. n. ). "Bateți mătănii și sărutați pământul, zic eu la copiii mei, și vă rugați să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fecundității, la intrarea în casa mirelui, mireasa era așezată, mai întâi, pe vatră.299 Aici, mireasa era primită cu pâine și miere și se aruncau pe ea simbolurile pământului grăunțe de cereale, mac, mazăre semn al fecundității și al prosperității. Închinându-se zeilor, mireasa înconjura, apoi, vatra de trei ori. După nuntă, tinerii căsătoriți se purificau prin apă și prin foc.300 La huțulii din Bucovina 301, la pețitul miresei (stárosti), gazda stă pe "colnicul prichiciului" (pe vatră), crezându-se că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
într-un loc unde să bată soarele dimineața, când va răsări. În ziua de Bobotează, se descântă apa aceasta "bătută de soare": "Dimineață m-am sculat, / Pe obraz m-a spălat, / La biserică m-am gătat, / La icoane m-am închinat, / Lui Dumnezeu m-am rugat, / La biserică-am plecat / Pân` nu era popa-n altar, / Nici pasărea sculată pe cuibar, / Pe bură nescuturată / Și pe cale necălcată. / Cum am mers și cum m-am dus, / La bisercă-am ajuns, / În biserică-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
La biserică-am plecat / Pân` nu era popa-n altar, / Nici pasărea sculată pe cuibar, / Pe bură nescuturată / Și pe cale necălcată. / Cum am mers și cum m-am dus, / La bisercă-am ajuns, / În biserică-am intrat, / La icoane m-am închinat. / Bărbații, cum m-o zărit, / Unul la altul o ochit, / Femeile s-o cotit, / Toți de mine rău o grăit, / Eu tare rău m-am scărbit / Și de-acolo am ieșit, / Jeluindu-mă / Și văietându-mă. Nime nu m-o auzit
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fetele iau apă, o duc acasă și o pun între flori, se spală apoi cu ea pentru a fi "drăgălașe ca florile"; spală ușa "după cum umblă ușa, așa să umble și feciorii după ele; la urmă, spală icoanele "după cum se închină oamenii la icoane, așa să se închine și feciorii la ele."383 Fie că este antropomorfică sau cadru al inițierii, apa se supune, ritualic, unor metamorfoze continue, devenind, uneori, "divinitate" a lumii arhaice căreia i se aduc ofrande pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o pun între flori, se spală apoi cu ea pentru a fi "drăgălașe ca florile"; spală ușa "după cum umblă ușa, așa să umble și feciorii după ele; la urmă, spală icoanele "după cum se închină oamenii la icoane, așa să se închine și feciorii la ele."383 Fie că este antropomorfică sau cadru al inițierii, apa se supune, ritualic, unor metamorfoze continue, devenind, uneori, "divinitate" a lumii arhaice căreia i se aduc ofrande pentru a putea fi îmblânzită. Astfel de rituri închinate
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
focului, descântând: "Eu întorc vatra, / Vatra întoarce cuptiorul, / Cuptiorul întoarce hornul, / Hornul întoarce cahla, / Cahla întoarce păretele, / Păretele întoarce leațurile, / Leațurile întorc acoperământul. / Toți micii, / Toți voinicii, / Toți sătenii, / Toți poporenii / Să cate numai la mine, / Numai mie să se închine, / Iar dușmancele mele, / Cele spurcate și rele, / Să rămâie înglodate, / Cloște înclocșnate, / De găini găinățate, / În pod aruncate. Da, eu să fiu păuniță, / Podoghiță, / De la munte scoborâtă, / De toată lumea iubită, / Feciorii ce m-or vedea / În brațe că m-or
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Bucovina, mama copilului se împrietenește cu luna, pentru a-l feri de strălucirea ei nefastă): "Lună, lună, / Gărgăună / Ce-nserezi / În toate serile / Nu vezi / Cum șade Domnul pe pat / Și mănâncă pâne de furat? / Și se roagă rugului / Și se-nchină cucului? Cere cal de călărie, / Să purceadă la domnie / C-a auzit / C-a făcut / Sora sa / Trei fețe / Logofețe: / Una o pierit, / Una o murit, / Una pe munți o fugit. / Munții s-o cutremurat, / Pietrile s-o despicat, / În
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu ele!"108 Paroxismul trăirilor sufletești ipostaziază multiplele fețe ale sentimentului uman, fie că este de înstrăinare, de suferință sau de dor, ca participare cosmică la viața de zi cu zi. Paralelismul explicativ, îmbinat cu paralelismul sinonimic ("mă plec / se-nchină"), transfigurează umanul, transformându-l în ființă cosmică: "Frunzuliță și-o sulfină, / Cresc trei flori într-o grădină, / Eu m-aplec, ele se-nchină, / Mă cunosc că sunt străină. Eu mă plec să le miros, / Ele se pleacă mai jos. Câte
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
participare cosmică la viața de zi cu zi. Paralelismul explicativ, îmbinat cu paralelismul sinonimic ("mă plec / se-nchină"), transfigurează umanul, transformându-l în ființă cosmică: "Frunzuliță și-o sulfină, / Cresc trei flori într-o grădină, / Eu m-aplec, ele se-nchină, / Mă cunosc că sunt străină. Eu mă plec să le miros, / Ele se pleacă mai jos. Câte dealuri și vâlcele / Toate-s pline de-a mea jele, / Câte dealuri și ponoară / Toate-s pline de-a mea pară."109 Percepția
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
129Repetiția paralelistică, accentuată de utilizarea polisindetului, figurează, alegoric, destinul uman al naturii, dativul etic ilustrând natura ca alter ego al individualului: "Foaie verde de sulfină / Lângă Prut, într-o grădină, / Două flori dintr-o tulpină / Mi se pleacă, mi se-nchină, / Mă cunosc că sunt străină. / De străină ce-s străină / Apa, vântul, nu mă mână. De săracă ce-s săracă / Nici valul nu mă îneacă. Plânge pământul sub mine / C-am rămas și n-am pe nime; Plâng și eu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
planul expresiei de opoziția singular / plural redefinește, cu ajutorul comparațiilor, plenitudinea înțelesurilor: "Vai, sărace fetele, / Îs toate ca florile / Aici cresc, / Colea-nfloresc, / Dincolo se veștejesc. Dar feciorul săracul / Este ca grădinarul, / Când se plimbă prin grădină, / Toate florile-i se-nchină. / Și el se plimbă și tace. Rupe floarea care-i place. Uită-te, bădiță, uite, / Uită-te din deal în șes, / Ce-ai lăsat și ce-ai ales; Ai lăsat floarea de fragă, / Mândra care ți-a fost dragă."157
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
gnoseologic semnul poetic, "ghemul vieții" poate fi reprezentat astfel: Atât umanul, cât și cosmicul, se supun unui "destin" trecut prin furcile caudine ale "ursitei", traiul desfășurându-se sub pecetea norocului sau a nenorocului. După naștere, când are loc cumetria, moașa închină copilul nașilor, zicând: "Din găoază, din rogoz / O ieșit ist făt frumos. / Și cere scufă și salbă / Să se ducă-n lumea albă. Cere cal de călărie / Și o stea la pălărie, / Ca să treacă de pustie; / Și mai cere un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sfârșitul anului, 4, 5, 6, sau 7 zile.39 La început, calendarul vechi roman nu era un calendar lunar sau solar, ci era patronat de legile religiei, fiind stabilit de preoți; la Roma, în prima zi a lunii, pontiful, după ce închina o jertfă, chema poporul pentru a-i comunica ce sărbători vor fi în luna respectivă. Această chemare se numea calatio, de unde și numele de calendae, dată acelei zile, etimologia cuvântului calendar explicându-se prin intermediul celor doi termeni (calatio și calendae
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de naștere: Dies Natalis Solis Invicti.40 Ciclul sărbătorilor romane începea cu Brumalia sau Bruma care se desfășura pe perioada a 24 de zile, între 24 noiembrie și 7 decembrie, închinată zeului Dionysos. Între 17-23 / 24 decembrie se sărbătoreau Saturnaliile, închinate zeului Saturn, urmate de Opalia, în cinstea soției lui Saturn, ca zeitate a rodniciei pământului și de Juvenaliile, sărbătoarea tinerilor sau copiilor. Ianus, cel cu două fețe, una spre trecut și alta spre viitor, unul din cei mai vechi zei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pământ sub formă de lari și manes, erau Larentalia și Compitalia. Sărbătorile de primăvară importante erau Rosalia sau Rosaria, ținută între 24 și 26 mai, ca sărbătoare a trandafirilor cult cu rădăcini în Tracia sau Frigia, patria trandafirilor și Floralia, închinată zeiței Flora, zeița florilor la romani.43 În Dacia romană, coexistau divinitățile autohtone Dacia,Terra, Dacia, Genius Daciarum, Dii et Deae Daciarum cu zeii romani Jupiter, Optimus Maximus, Junona, Minerva, Mercur, Apolo, Diana, Venus, Marte, Liber-Libera, Silvanus, Hercule, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și nu se pleacă la drum. Duminica este o zi bună, o zi mult iertătoare.71 Duminica este văzută ca fiind cea mai mare peste toate zilele săptămânii. Concepția populară o prezintă ca pe "o doamnă mare, la care se închină toate zilele săptămânii și de la care primesc ordine ce să facă fiecare. Ea mănâncă o dată la 7 zile, petrecând în rugăciuni. În casa ei se află o măsuță și un scaun și pe masă o oglindă, iar înaintea oglinzii stă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
absolut și judecătorul suprem. În Iran, Mithra era zeul razelor solare, nașterea lui se sărbătorea la solstițiul de iarnă. Grecii l-au venerat, mai întâi, pe Helios care își conducea zilnic cvadriga de la răsărit la apus, apoi i s-au închinat lui Apollon. La scandinavi, zeul Baldr nu era o personificare a soarelui, ci divinitatea luminii solare și a luminii în general. La popoarele precolumbiene, forța solară, reprezentată de zeul Tezcatlipoca (Oglinda Fumurie), era distrugătoare, fiecare epocă fiind dominată de un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi ani. Cultul strămoșilor și moșilor s-a îmbinat cu acest cult al soarelui, astfel că mitologia gerontolatrică a devenit consubtanțială mitologiei solare. Ca reminiscențe ale sărbătorii închinate zeului Mithra, înlocuită de sărbătoarea romană dies natalis Solis invicti, motivele solare s-au adaptat la spațiul carpato-danubiano-pontic, suferind și alte influențe. Astfel, în noaptea de Crăciun se dau drumul de pe un deal, la niște roți de foc, care purifică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să-mi vestiți, / Căci și eu voi să mă duc, / Închinare să-i aduc! / Craii, auzind, s-au dus, / Steaua-i îndruma de sus. Când la Vifleem ,iată, / Steaua se opri de odată. / Mers-a-n fața pruncului, / Cuvioși se-nchină lui, / Smirnă dau cu dărnicie, / Îi dau aur și tămâie..."141 "Căutarea", călăuzită de stea, se transformă în "vânătoare" a unor animale solare ciuta, capra, cerbul sau leul. Într-un timp sfâșiat de forțele întunericului, când soarele este victimă a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]