13,876 matches
-
nu există încorporare, de aceea apare acordul de tip ergativ; conform acestei ipoteze, limbile pot fi complet ergative morfologic, dar ergativitatea sintactică este foarte rară. Urmându-i pe Jakobson (1936)22 și Andrews (1982)23, Van de Visser (2006: 31) abandonează noțiunea de Caz nominativ, acesta fiind asociat cu lipsa Cazului. În teoria autorului, cazul și acordul sunt în distribuție complementară. Propunerea lui Van de Visser (2006: 32) este următoarea: faptul că acordul și cazul sunt în distribuție complementară este universal
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical − determinat de itemul lexical − și inerent − determinat de rolul tematic implicat. 3.3.1. Erg. = caz morfologic Marantz (1991) abandonează noțiunea de Caz abstract, în favoarea celei de caz morfologic: orice NP trebuie să primească un afix morfologic. Autorul propune următoarea ierarhie a realizărilor cazuale: a. caz lexical guvernat b. caz dependent (Ac. sau Erg., dependent de valența verbală) c. caz
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din italiană. Mackenzie (2006: 109) menționează că explicația lui Burzio nu motivează analiza ergativă. 3.3. Dintre limbile romanice, se constată că numai franceza și italiana mai păstrează concurența auxiliarelor a fi și a avea la perfectul compus, celelalte limbi abandonându-l pe a fi. Pornind de la constatarea că, în limbile în care variația auxiliarelor s-a păstrat, selecția unuia sau a altuia dintre auxiliare nu este sistematică, adică a fi este preferat numai de verbele inacuzative de (schimbare de) localizare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Shaw și W. Erhard, și pe care o numesc "terapia Frankenstein" sau "terapia Mao". Practicile "mediatice" prin care toți ne informăm despre evenimentele lumii în care trăim nu scapă deloc acestei reașterneri a reprezentării și a exprimării care, suprapunîndu-se, ne abandonează confuziei emițătorului și receptorului, fără să mai putem găsi vreo sursă a realității în afara circuitului ticsit de mesaje care trimit unele la altele. Frankenstein intervine de asemenea în mass-media: tautismul este prezent în locul unde ar părea că există mai puțin
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Leonardo da Vinci sau Isaac Newton nu mai corespunde cu cel al oamenilor de știință celebri din ziua de azi. Disciplina se maturizează, împărțind în segmente realitatea socială pe care o studiază. Aceasta nu înseamnă că perspectiva holistă a fost abandonată. Câțiva mari comparatiști au contribuit la menținerea ei în viață. Dar nu trebuie decât să consultăm bibliografiile dedicate analizei comparate ca să observăm predominanța copleșitoare a comparațiilor sectoriale. Foarte puține studii îndrăznesc o comparație între structuri politice și sociale vaste, în
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
comparată, o astfel de declarație rămâne convingătoare doar pentru anumite tipuri de comparație. Cu 200 de națiuni independente (în 2000), numărul de cazuri existente nu pare a fi atât de mic. În ultimele două decenii, multe variabile nesemnificative au fost abandonate, și alți indicatori, cu care erau interșanjabile, au fost combinați în indici. Analiza la nivel mondial, numită de unii cercetători "holonațională" constă în studiul unor societăți întregi, numără fiecare țară ca un caz unic, creează măsurători matematice formale ale relațiilor
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
8 din America Latină și restul în Asia sau în Orientul Mijlociu. Chiar dacă orașele care se dezvoltă într-un ritm accelerat în țările sărace au parte de o serie de patologii urbane, condițiile de viață sunt mai bune decât în zonele rurale, abandonate de milioane de migranți. Numeroase studii sectoriale au fost consacrate locuințelor, transporturilor publice, șomajului sau criminalității în megaorașe. Cele mai multe dintre ele au fost realizate făcând mai degrabă o paralelă între cazuri decât o analiză cu adevărat comparativă. Se cuvine să
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
și în ciuda analfabetismului ce afecta majoritatea populației. Toate revoltele au eșuat, cu o excepție: Belgia, care a reușit să-și obțină independența în 1830. În 1848, revoltele s-au răspândit în Europa precum o epidemie. Ungaria se revoltă, dar Kossuth abandonează, iar Petöfi cade cu arma în mână. Internaționala monarhilor acționa eficace: împăratul Franz Joseph și țarul Nicolae I s-au întâlnit la Varșovia, cel din urmă punându-și trupele la dispoziția celui dintâi, sperând la ajutorul austriecilor împotriva otomanilor. În
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
că aceștia au găsit refugiu în instituțiile tradiționale (dinastii și Biserici). Dacă Napoleon ar fi fost mai puțin glorios sau dacă înfrângerea sa ar fi fost mai puțin dezastruoasă, oamenii poate că s-ar fi arătat mai doritori să se abandoneze unei noi cauze. Dar dimensiunea înfrângerii sale a creat deziluzie. O altă remarcă care este legată de cele de mai sus vizează impactul limitat al mass-media. Gazetele și pamfletele au fost mijloace majore ale comunicării în masă. La începutul acestei
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
Absența încrederii în armată nu este un fenomen foarte nou. Noutatea vine din libertatea de a o exprima fără frică și de a o arăta la nivel empric. Această stare de spirit necesită multe comentarii. Multe dintre țările europene au abandonat serviciul militar obligatoriu și au construit armate de profesioniști. Situația a condus astfel la prefigurarea unei schimbări radicale. Imaginea poliției depinde de mai mulți factori, mai întâi de toate de integritatea sa și de metodele sale de recrutare. În general
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
momentului, în iluzia că au depășit, astfel, proletcultismul prin verbiaj estet", manifestare căreia a preferat să-i opună, la timpul respectiv, anonimatul marginalizării în provincie și să aleagă, apoi, "subterfugiul criticii literare, dar și în acest domeniu cu opreliști serioase, abandonând literatura". Conform spuselor autorului, din Marele zid Editura Junimea, Iași, 1981 au fost publicate mai întâi cinci capitole în Convorbiri literare, în 1970, de către Ion Istrati, iar, în prefața la romanul următor, Varvarienii Editura Porto-Franco, Galați, 1998 -, intitulată De ce am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nou drum. Destăinuindu-i-se femeii pe care pare a o simți asemenea lui, personajul îi vorbește nu numai despre evenimentele care au determinat acest intermezzo din viața sa, escala făcută la Opăriți, ci și despre viața lui de copil abandonat într-un tren și crescut la orfelinat, despre visurile pe care le-a nutrit, despre oamenii pe care i-a cunoscut, despre idealurile lui umaniste, în care, în conformitate cu spiritul epocii, intră și Marx, Engels, Lenin, eroul observând că admirația lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
plus de bucurie și de demnitate. "Mișcarea" (București), nr. 2, februarie 1993 Lucian CHIȘU Eminescu filosoful Trimis de Maiorescu la Viena și apoi la Berlin pentru a susține un doctorat în vederea catedrei de filosofie de la Universitatea din Iași, Eminescu a abandonat proiectul după mai mulți ani de studii. Prilej pentru D. Caracostea de a afirma într-unul din studiile consacrate poetului plin de maliție, că ne aflăm pentru prima dată în situația ca un român să nu se considere apt de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
înainte de toate, respectul față de valori și că o "carte" poate fi esențială pentru destinul unui popor. În cazul de față este vorba, firește, despre Eminescu. În continuarea acestei idei vine firesc cea de a doua secțiune a volumului, intitulată Eminescologia. Abandonând tonul polemic, Theodor Codreanu ia în discuție majoritatea exegezelor (începând cu cea călinesciană) care, de-a lungul timpului, au adus într-adevăr un punct de vedere nou, esențial în mai buna cunoaștere a poetului-arheu. Autorul constată o maturitate exegetică, avându
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Arta moderna desacralizează lumea, dar nici nu se poate substitui religiei (Valéry, Claudel) sau poate doar o transcendență goală (Hugo Friedrich). În schimb, un autor ca Wallace Stevens descoperă că poate exista o formă de mântuire prin poezie: "...după ce am abandonat credința în Dumnezeu, poezia este acea esență care îl înlocuiește în salvarea vieții". Dl. Theodor Codreanu îl situează pe Bacovia în seria tipologică a poeților moderni ai neliniștii și agoniei existențiale: "Bacovia... este un explorator extraordinar, dar nu în sensul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
știi niciodată la ce înțelesuri derivate poate da naștere. Incitantă și acidă este și observația ce pornește de la Virgil Nemoianu care "atrăgea atenția că nu spre Moscova se-ndreaptă România actualmente, ci spre Orientul Mijlociu, recte spre Turcia, pe care o abandonasem la 1877. Culmea e că apropierea de Turcia se face spontan, nu numai prin prostituate, ci și economic și "cultural". Nu vin turcii și ne fac pâine? Nu ne invadează muzica turcească la fel ca și cea țigănească?" (p. 186
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este interpretat exclusiv psihanalitic, din perspectiva rezonanței evenimentelor din copilărie în straturile profunde ale personalității creatoare (Bacovia, Vieru). Schițând o biografie a poetului basarabean, autorul constată repede că aceasta este "resorbită" de operă, ca și în cazul genialului băcăuan, și abandonează proiectul. Puține evenimente exterioare sunt revelatoare spre a lumina sensurile operei. Alchimia creației rămâne misterioasă. Amplul eseu critic dedicat autorului Scrisorii pierdute poartă, nu întâmplător, titlul Caragiale abisal, reconfirmând vocația adâncimilor. Cu o tenacitate rară, autorul urmărește firul discursului critic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
zona liturgică: "vegetalul fiind cosubstanțial trupului Mântuitorului ca pâine de împărtășanie" (op. cit., p. 257). În concluzie, subscriem la această frumoasă metaforă critică, ce-l proiectează pe Grigore Vieru în cea mai atrăgătoare lumină: Fiind un bacovian de contrast, Vieru a abandonat (asta e o certitudine) și alchimia negativă, atât de paradoxală. Reamintesc, alchimiștii voiau să transmută plumbul în aur. Bacovia a procedat à rebours: a degradat aurul în plumb. Grigore Vieru transformă vegetalul în aur. Florile lui nu mai sunt de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
doctrinei postmodernismului: Sincer vorbind nu mă mai interesează așa de mult postmodernismul. Acum mă interesează mai degrabă ideea căutării și găsirea unui sens definit al existenței" (p. 140). Și Codreanu identifică într-un Ihab Hassan recent "o recuperare a sacrului abandonat de ateismul rafinat al postmoderniștilor. Ihab Hassan privește lumea ca lumen, ca "miracol incredibil", simțindu-se atras de "Problema spirituală a materiei și a genezei acestei lumi"" (p. 140). Dar Theodor Codreanu bănuiește o retragere și a lui Mircea Cărtărescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autentice și se evită manierismul, dată fiind complexitatea reliefului axiologic al structurii spre care se transcede. Apelând la teme precum "Transmodernismul", "Transmodernitatea" sau "Acțiunea transmodernă", revista transilvană depășește criza postmodernă de luciditate și prin apel la structurile tradiționale de valori, abandonate în urma cutremurului ideologic optzecist. Un lucru similar se petrece și cu Theodor Codreanu. Un cunoscător de nuanță al sistemului tradițional de valori, al culturii române, profesorul din Huși reușește să ne convingă că ceea ce se importă ca ideologie a unei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
politice. Globalismul postmodern (cel economic, în primul rând) se știe, are o tentă pronunțată anglo-saxonă. Ca urmare, orientarea spre spiritualitatea de tip anglo-saxon ar face inactuală opera eminesciană. Astăzi "nu mai interesează dimensiunea profundului în cultură, o categorie "germană" deja abandonată în lume". Fals, zice cu îndreptățire Theodor Codreanu, "spiritualitatea" la care se referă autorul Omului recent nu are nimic cu unul din centrele canonice ale literaturii occidentale (și engleze, în același timp!), cu Shakespeare, "imposibil de rupt de dimensiunea profundului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
filozofie, celălalt în poezie și matematică." (p. 239) Despre structura Jocului secund, Theodor Codreanu consideră că prima parte cuprinde doctrina poetică, a doua ontologia și cunoașterea, iar a treia ritmul pur, atins abia în ultimul ciclu, Isarlîk, unde "poetul se abandonează ritmului pur", încheind pentagrama cu septenarul El Gahel." (p. 295) Codreanu identifică o construcție ezoterică a volumului, în care vede o carte canonică supremă. Surprinzător (sau nu), hermeneutul respinge ideea unui Isarlîk imaginar și susține ideea potrivit căreia cetatea este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
justițiarii"? Se știe, tenebroasa zi de 28 iunie 1883 a făcut să curgă multă cerneală, analiștii ultimului val (printre ei, cărturari de calibru) pledând pentru o conjurație anti-Eminescu. Chiar poetul era obsedat de astfel de "cabale", considerându-se un om abandonat Eminescu, reamintim, îi va spune lui Petre Missir, în 1884, că el este "ein aufgegebener Mensch" / "un om abandonat". Theodor Codreanu, e drept, folosește sintagma "om sacrificat". Iar formula de "moarte antumă" a prins, bucurându-se de girul unor autorități
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în care erau trimiși cei pedepsiți, neglijându-se cvasitotal dezvoltarea provinciei după Marea Unire." (p. 188) Dincolo de înflăcărarea care îi subiectivizează discursul, un adevăr trist pe care autorul nu ezită să îl menționeze este acela că "Basarabia s-a simțit abandonată de mai multe ori în cursul ultimelor două secole: la 1812, la 1878, la 1917, la 1940 și la 1989." (p. 161) Cât de corectă este o asemenea aserțiune o dovedește opinia recentă a lui Vasile Ernu care, într-un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
jur, nu străine de interese locale, dinlăuntrul țării ("vechea maladie a discordiei mioritice"), deslușește rolul strategic, geopolitic, important pe care l-a jucat de-a lungul vremurilor, fiind mereu dislocată din matca națională: "Adevărul e că Basarabia s-a simțit abandonată de mai multe ori în cursul ultimelor două secole: la 1812, la 1878, la 1917, la 1940 și la 1989". Într-un discurs exaltat patetic, îndreptățit de altfel, de realitățile jocurilor politice (și nu numai) care se practică azi, domnia sa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]