8,123 matches
-
Furnham și Okamura, 1999). Hanley și Wilhelm (1992 apud Furnham și Okamura, 1999) au folosit instrumentul creat de Furnham pentru a investiga relația dintre stima de sine și atitudinea față de bani. Ei au aflat, după cum se prevedea, că persoanele care cheltuie compulsiv au o stimă de sine mai scăzută decât consumatori normali, și că deține credințe despre bani care reflectă abilitatea simbolică a acestora de a influența stima de sine (Furnham și Okamura, 1999). Lynn (1991 apud Furnham și Okamura) a
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
bani, pentru a vedea importanța lor în viața cotidiană, ce asocieri implică și cum afectează relațiile apropiate. Unele dintre întrebări au fost combinate ulterior într-o scală „Midas”: cheltuitorii liberi au fost clasificați prin întrebări ca „Îmi face plăcere să cheltui bani”; „Aproape întotdeauna îmi cumpăr ce îmi doresc, indiferent de preț” fiind mai sănătoși și mai fericiți decât cei care se abțineau să cheltuie. Cei care au obținut un scor ridicat la „economisire până la ultimului bănuț” aveau o stimă de
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
într-o scală „Midas”: cheltuitorii liberi au fost clasificați prin întrebări ca „Îmi face plăcere să cheltui bani”; „Aproape întotdeauna îmi cumpăr ce îmi doresc, indiferent de preț” fiind mai sănătoși și mai fericiți decât cei care se abțineau să cheltuie. Cei care au obținut un scor ridicat la „economisire până la ultimului bănuț” aveau o stimă de sine mai scăzută și erau mai puțin satisfăcuți de finanțe, dezvoltare personală, prieteni și loc de muncă. De asemenea aveau tendința să fie mai
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
și jumătate de lei) etc.132 Mai tîrziu, în timpul domniei lui Carol al II-lea, Blank îl va finanța pe acesta, va cumpăra vile pentru amanta lui etc. Blank avea întotdeauna la dispoziție un cont din sumele pe care le cheltuia pentru tipărirea cărților lui Iorga, sponsorizînd școlile lui Iorga de peste hotare, studiile fiului său etc. În 1926, atunci cînd Argetoianu (asociat politic al lui Iorga la vremea aceasta) a aflat toate acestea, și-a dat în mod loial demisia din
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga, ele devin manifestări ale unei politici grotești. Una dintre dificultățile lui Iorga în politică era faptul că nu avea bani. În cazul contribuțiilor lui Blank, documentele demonstrează că Iorga ținea evidența strictă a ajutorului acordat de acesta. Nu a cheltuit nici un ban pentru politica susținută de el, ca să nu mai vorbim de propria lui persoană. Cu o singură excepție: a acceptat ajutorul lui Blank în transferarea (propriilor sale) fonduri în contul fiului său, care studia în Italia, și ar putea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fi trebuit să înțeleagă că asemenea remarci, exprimate fie cu sinceritate sau din nechibzuință, au toate șansele să atîrne ca o piatră de moară de gîtul oricărui politician. Numai că Iorga nu era deloc politician. Ca de obicei, Iorga își cheltuia aproape anonim o mare parte din modestele sale venituri pe opere de caritate. Pierdea foarte mult timp răspunzînd aproape la toate scrisorile adresate lui ca prim-ministru. Avea personal grijă de orice cerere sau suferință a veteranilor 85. Un avion
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
probabile infiltrări a românilor în Transilvania începînd cu secolul al XII-lea. Asemenea teorii "serveau revizionismului, nu istoriei". Ulterior (după afirmația lui Iorga), Dománovszky a scris aproape 400 de pagini despre aceste probleme. Iorga considera că "ar trebui să se cheltuiască mai puțini bani pentru atingerea acestor scopuri". În privința criticii aduse teoriei și metodelor istorice ale lui Iorga, el îi amintea lui Dománovszky că profesorii lui fuseseră Xenopol, Monod, Bémont, precum și o serie de profesori germani, și că nu exista nici un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
III, p. 210; vezi și Șeicaru, op. cit., pp. 50 și 71. În plus, familia Iorga a scos întotdeauna în evidență acest lucru în relatările făcute autorului 59 "Neamul românesc", 2 noiembrie 1921 60 Un element revelator: în 1923-1924, guvernul a cheltuit șase sute de milioane de lei pentru extrem de importanta mișcare cooperatistă, al cărei succes ar fi putut, în mare măsură, să decidă asupra problemei Reformei Agrare. Între timp, băncile particulare au primit șapte miliarde și jumătate pentru aceeași perioadă. Henry Roberts
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
noiembrie 1943 la Washington, Într-o Întâlnire a 44 de state (viitoare membre ale Națiunilor Unite) care anticipa problemele postbelice, UNRRA avea să joace un rol vital În situațiile critice de după război. Din iulie 1945 până În iunie 1947, agenția a cheltuit 10 miliarde de dolari, alocați În mare parte de guvernele Statelor Unite, Canadei și Marii Britanii. Cea mai mare parte a ajutorului financiar a fost consacrat foștilor aliați din Europa de Est - Polonia, Iugoslavia și Cehoslovacia - și Uniunii Sovietice, precum și problemei refugiaților din Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
instituționale diferite, ci și o doză de calcul politic. În Europa de Est, de exemplu, regimurile comuniste de după 1948 nu au folosit un sistem universal de asistență socială - acesta nu era necesar, deoarece regimul putea efectua redistribuirea resurselor prin forță, fără a cheltui fonduri de stat pentru servicii publice. țăranii, de exemplu, erau excluși frecvent, pe motive politice, din sistemul de asigurări sociale și de pensii. În Europa de Vest, numai șase țări - Belgia, Norvegia, Austria, Republica Federală Germania și Marea Britanie - au introdus după 1945
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționale. Statul asistențial nu a fost ieftin. Costul său, suportat de țări care nu-și reveniseră după declinul anilor ’30 și distrugerile războiului, a fost considerabil. Franța, care În 1938 alocase doar 5% din PIB pentru servicii sociale, În 1949 cheltuia 8,2% - cu 64% mai mult. În Marea Britanie a anului 1949, aproape 17% din fondurile publice erau alocate numai pentru securitate socială (alte servicii publice fiind finanțate separat), cu 50% mai mult decât În 1938, și asta Într-un moment
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau la un preț scăzut. Dacă luăm În calcul și Învățământul secundar și superior gratuit sau subvenționat de stat, rezultă că segmentul de populație educat și salariat dispunea de o calitate sporită a vieții și de mai mulți bani de cheltuit. Departe de a Învrăjbi clasele sociale, statul asistențial european le-a apropiat mai mult decât oricând printr-un interes comun: salvgardarea și păstrarea acestui sistem. Dar popularitatea asistenței și serviciilor sociale finanțate de stat se datorează, Înainte de toate, percepției că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Program - ERP), dezbătut alături de consilierii săi În următoarele săptămâni și anunțat, la 5 iunie 1947, Într-o faimoasă cuvântare inaugurală la Universitatea Harvard, era spectaculos și original. Dar nu apăruse din senin. Între sfârșitul războiului și anunțarea Planului Marshall, Statele Unite cheltuiseră deja miliarde de dolari pe ajutoare și Împrumuturi acordate Europei. Cei mai importanți beneficiari au fost, de departe, Marea Britanie și Franța, care au primit Împrumuturi de 4,4, respectiv 1,9 miliarde de dolari, dar nici o țară nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
perioadă de câțiva ani, fiind astfel din start un program strategic de reconstrucție și dezvoltare, și nu un fond umanitar. În al treilea rând, sumele În chestiune erau realmente substanțiale. Până În 1953, când Planul Marshall a luat sfârșit, Statele Unite au cheltuit 13 miliarde de dolari, mai mult decât toate ajutoarele internaționale acordate anterior de americani la un loc. Sumele cele mai mari (ca valoare absolută) au revenit din nou Marii Britanii și Franței, dar și mai semnificativ a fost impactul relativ asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inutile. Degeaba aveai fonduri Marshall cu care să cumperi cărbune german, dacă nu exista cărbune. În primăvara anului 1948, producția industrială a Germaniei era Încă la jumătatea celei din 1936. Economia britanică nu avea cum să se remonteze când țara cheltuia sume fără precedent (317 milioane de dolari numai În 1947) doar pentru a asigura subzistența populației neajutorate din zona sa de ocupație În nord-vestul Germaniei. Economiile comerciale ale țărilor de Jos și Danemarcei erau muribunde fiindcă germanii nu puteau să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aliați locali, nici de ajutorul străin. Se știe că În decembrie 1943 britanicii au sistat ajutorul trimis partizanilor cetnici și au Început să-l susțină pe Tito, iar imediat după război, Agenția Națiunilor Unite pntru Refacere și Restabilire (UNRRA) a cheltuit În Iugoslavia mai mult decât În orice altă țară din Europa (415 milioane de dolari), 72% din fonduri provenind din Statele Unite. Însă cel mai important lucru pentru contemporani era faptul că partizanii comuniști iugoslavi au opus ocupației germane și italiene
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
2,5 milioane de tone În 1946 și 9 milioane de tone În 1949 - a atins În 1953 aproape 15 milioane de tone. Deficitul dolarului În Europa și În lume a scăzut cu 65% Într-un singur an, fiindcă Statele Unite cheltuiau În străinătate sume imense pe arme, stocuri de echipament, baze militare și soldați. La Torino, Fiat a obținut primele sale contracte americane, pentru avioane auxiliare (afacere Încheiată de Washington la presiunile ambasadei de la Roma, din motive politice). Nu toate veștile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de o parte, nimeni nu voia să pună arme În mâinile nemților la cinci ani după eliberarea Europei; pe de altă parte - și prin analogie cu dificultățile economice ale Bi-zonei cu numai trei ani În urmă -, era oarecum paradoxal să cheltuiești miliarde de dolari pentru a-i proteja pe vest-germani de un atac rus fără ca ei să contribuie cu nimic. Iar dacă Germania avea să devină, cum anticipaseră unii, un fel de zonă-tampon și viitor câmp de bătaie, atunci riscul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era la fel de exigent și cu țările care nu luptaseră Împotriva sa - ce-i drept, nu În termeni punitivi, ci „fraterni”. Se consideră că, până la sfârșitul anilor ’50, Uniunea Sovietică primise de la RDG, România și Ungaria cu mult mai mult decât cheltuia pentru a le controla. În Cehoslovacia, balanța era echilibrată. Polonia și Bulgaria au primit, probabil, mai mult ajutor Între 1945 și 1960 decât au returnat prin comerț și alte mijloace. Istoricii colonialismului cunosc bine acest gen de hartă a beneficiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost pusă În aplicare de două ori: În august 1947, cu obiectivul legitim de a pune capăt hiperinflației, și În ianuarie 1952, când le-a spulberat țăranilor economiile din ultimii patru ani (În care nu prea avuseseră pe ce cheltui banii). Ca și În URSS, În Estul sovietizat țărănimea era condamnată. Primele reforme la sate de după război distribuiseră parcele mici de teren unui număr mare de agricultori. Deși foarte populare, aceste reforme n-au făcut decât să exacerbeze vechea criză
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vieții culturale vest-europene. În 1953, la apogeul Războiului Rece, programele culturale ale Statelor Unite În străinătate (excluzând fundațiile private și subsidiile secrete) foloseau 13.000 de angajați și costau 129 de milioane de dolari, din care cea mai mare parte erau cheltuiți În bătălia pentru mințile și inimile elitei intelectuale din Europa de Vest. „Lupta pentru pace”, cum au botezat-o comuniștii, se dădea pe „frontul” cultural printr-o „Bătălie a Cărții” (remarcați limbajul militarizat tipic leninist). Primele manifestări au avut loc În Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franceze În Berlinul ocupat, Félix Lusset, se Înțelegea mult mai bine cu omologul său sovietic (Aleksandr DÎmșiț) decât cu reprezentantul britanic sau cel american și visa, la fel ca șefii săi de acasă, să refacă axa culturală Paris-Berlin-Leningrad. Statele Unite au cheltuit sute de milioane de dolari Încercând să câștige simpatia europenilor, Însă multe dintre produsele și publicațiile rezultate erau grosolane și neproductive, nefăcând decât să confirme judecățile apriorice ale intelighenției europene. În Germania, insistența Americii asupra crimelor comuniste era văzută de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
familii. Cei mai mulți oameni nu făceau cumpărături și nu „consumau” În sensul modern; ei subzistau. Pentru majoritatea covârșitoare a populației europene, până la mijlocul secolului XX, „venitul disponibil” era o contradicție În termeni. Nu mai devreme de 1950, o gospodărie obișnuită occidentală cheltuia mai mult de jumătate din venituri pe necesități: hrană, băutură și tutun (sic). În Europa mediteraneană, cifra era semnificativ mai mare. Dacă adăugăm Îmbrăcămintea și chiria, nu mai rămânea mare lucru pentru articolele neesențiale. În generația următoare, totul s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-a dublat În acești ani. În 1965, hrana și Îmbrăcămintea reprezentau doar 31% din cheltuielile de consum În Marea Britanie; În 1980, media pentru nordul și vestul Europei era mai mică de un sfert. Oamenii aveau bani disponibili și Îi cheltuiau. În 1950, comercianții vest-germani au vândut 900.000 de perechi de ciorapi de damă din nylon (articolul de „lux” emblematic din anii de după război). Patru ani mai târziu, În 1953, s-au vândut 58 de milioane de perechi. Pentru produsele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani mai târziu existau 520. În același deceniu, numărul supermarketurilor din Belgia vecină a crescut de la 19 la 456, iar În Franța, de la 49 la 1.83312. Logica supermarketurilor era să tenteze clienții (În cea mai mare parte gospodine) să cheltuiască mai mult la cumpărături, de vreme ce tot ce Își doreau - sau puteau fi ispitiți să-și dorească - putea fi găsit cu ușurință Într-un singur loc. Ceea ce presupunea apoi ca femeile să aibă unde păstra mâncarea când o duceau acasă. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]