8,691 matches
-
este vorba de o forță de invazie consistentă, trimisă cu 200 de vase, care, pornind din Alexandria, a atacat Sicilia. Invadatorii au prădat Siracusa și au revenit în Egipt după ce au jefuit insula vreme de o lună de zile. După cucerirea arabă a Africii de Nord (desăvârșită în jurul anului 700), insula Pantelleria a fost capturată de către arabi și doar neînțelegerile apărute între atacatori au făcut ca invadarea Siciliei să nu aibă încă loc. Atacuri a diverse flote musulmane asupra Siciliei s-
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
încă loc. Atacuri a diverse flote musulmane asupra Siciliei s-au repetat în anii 703, 728, 729, 730, 731, 733 și 734, dintre care cel puțin ultimele două confruntându-se cu o substanțială rezistență bizantină. Prima expediție cu adevărat de cucerire a Siciliei a fost lansată în 740. În acel an, principele musulman Habib, care participase la atacul din 728, a reușit să captureze Siracusa. Tocmai când se pregăteau să cucerească întreaga insulă, arabii au fost nevoiți să revină în Tunisia
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
emirul de Ifriqiya stabilea comerțul liber între sudul Italiei și Africa de nord. După un nou atac întreprins în 819 de către by Mohammed ibn-Adballad, vărul emirului Ziyadat Allah I, sursele nu mai menționează niciun atac musulman în Sicilia până la 827. Cucerirea musulmană a Siciliei și a unor părți din sudul Italiei a durat 75 de ani. Potrivit unor surse, cucerirea a avut loc la inițiativa lui Eufemius din Messina, un comandant bizantin care se temea de pedeapsa împăratului Mihail al II
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
819 de către by Mohammed ibn-Adballad, vărul emirului Ziyadat Allah I, sursele nu mai menționează niciun atac musulman în Sicilia până la 827. Cucerirea musulmană a Siciliei și a unor părți din sudul Italiei a durat 75 de ani. Potrivit unor surse, cucerirea a avut loc la inițiativa lui Eufemius din Messina, un comandant bizantin care se temea de pedeapsa împăratului Mihail al II-lea Amorianul. După cucerirea temporară a Siracusei, Eufemius a fost proclamat împărat, însă a fost constrâns de forțele bizantine
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
și a unor părți din sudul Italiei a durat 75 de ani. Potrivit unor surse, cucerirea a avut loc la inițiativa lui Eufemius din Messina, un comandant bizantin care se temea de pedeapsa împăratului Mihail al II-lea Amorianul. După cucerirea temporară a Siracusei, Eufemius a fost proclamat împărat, însă a fost constrâns de forțele bizantine legaliste să fugă, drept pentru care s-a refugiat în Africa, la curtea emirului Ziyadat Allah I, căruia i-a propus cucerirea insulei. Emirul a
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
-lea Amorianul. După cucerirea temporară a Siracusei, Eufemius a fost proclamat împărat, însă a fost constrâns de forțele bizantine legaliste să fugă, drept pentru care s-a refugiat în Africa, la curtea emirului Ziyadat Allah I, căruia i-a propus cucerirea insulei. Emirul a fost de acord să ocupe Sicilia, cu promisiunea de a-l menține pe Eufemius la conducere, în schimbul plății unui tribut anual, și a încredințat conducerea armatei de ocupație lui Asad ibn al-Furat. Forța musulmană număra 10.000
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
traversat strâmtoarea Messina. Aceasta includea corpuri de longobarzi și de normanzi care a respins contraatacurile musulmanilor din Messina. După o altă victorie categorică în vara lui 1040, Maniakes s-a oprit din marș pentru a începe asedierea Siracusei. Însă, după cucerirea acesteia, generalul bizantin a fost eliberat din funcție, iar contraofensiva musulmană care a urmat a condus la recuperarea tuturor orașelor capturate de bizantini. Sicilia a fost invadată de o nouă putere a regiunii în 1060, anume de către normanzii conduși de
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
islamic independent, cu un emir și moschee proprii. Primul conducător al emiratului de Bari a fost Khalfun, un conducător berber venit probabil din Sicilia. După moartea sa în 852, el a fost succedat de Mufarrag ibn Sallam, care a întărit cucerirea msuulmană și a extins frontierele emiratului. El a mai solicitat recunoașterea oficială din partea califului de la Bagdad al-Mutawakkil și a guvernatorului Egiptului ca "wăli" (însemnând prefect care guvernează o provincie a Imperiului Abbasid). Cel de al treilea și totodată ultimul emir
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Messina cu o armată de 700 de cavaleri. În 1068, ei au înfrânt o armată musulmană la Misilmeri, însă confruntarea crucială s-a dat în cadrul asedierii Palermo, care a condus la controlul complet al normanzilor asupra insulei din 1091. După cucerirea Siciliei, normanzii l-au înlăturat pe emirul Yusuf Ibn Abdallah de la putere, însă au făcut aceasta cu respectarea obiceiurilor arabe. Pierderea principalelor orașe, fiecare având câte un port bine dotat, a constituit o mare lovitură pentru puterea musulmană în Sicilia
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
devenind protectorul efectiv al acesteia. Recunoașterea de către el a autorității temporale papale în Italia centrală a însemnat întemeierea puterii medievale a papilor, Statul papal consolidându-se sub aspect temporal. Declinul statului longobard a fost unul rapid, iar modificările aduse de cucerirea francă în Italia au fost majore. De asemenea, ducatele din Langobardia Minor (la acea vreme, Benevento și Spoleto) au dobândit o mai mare arie de manifestare.
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
Alberic I, duce de Camerino din 897 și apoi și de Spoleto, s-a căsătorit cu celebra nobilă din Roma Marozia, însă a fost asasinat de către locuitorii din Roma în 924. În jurul lui 949, influența spoletanilor la Roma dispare, odată cu cucerirea Spoleto de către Berengar al II-lea, regele franc al Italiei și totodată împărat. În continuare, împăratul Otto I "cel Mare" a detașat din teritoriile numite "Sabina Langobardica" și le-a oferit Sfântului Scaun. De acum, controlul asupra Spoleto devenea un
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
al amânării și până la urmă al îndepărtării unui atac latin asupra Constantinopolului. În 1282, Akropolites a fost trimis încă o dată trimis în Bulgaria, după care la puțină vreme a încetat din viață. Opera istorică a lui , "Anale", acoperă perioada de la cucerirea Constantinopolului de către cruciați în timpul Cruciadei a patra în 1204 până la recucerirea acestuia de către Mihail Paleolog în 1261, constituind astfel o continuare a operei lui Niketas Choniates. Lucrarea lui Akropolites este prețioasă prin aceea că este elaborată de un contemporan al
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]
-
Ioan al II-lea (d. 1069) a fost duce de Amalfi de la 1029 la 1069, cu mai multe întreruperi, fiind ultimul duce de Amalfi cu oarecare rezonanță anterior cuceririi normanzilor din 1073. Ioan a fost fiul ducelui Sergiu al II-lea de Amalfi cu Maria de Capua, sora principelui Pandulf al IV-lea de Capua. În 1014, el a fost numit co-regent și succesor al tatălui său. În 1028
Ioan al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324722_a_326051]
-
(29 mai 1453 - 11/12 septembrie 1683) acoperă perioada de după cucerirea Constantinopolului până la asediul Vienei. Această perioadă, imperiul a atins un grad de dezvoltare economică și militară deosebit, favorizat de așa-numita „Pax Ottomana”. În această perioadă, Imperiul Otoman s-a extins spre sud-vest în nordul Africii și s-a înfruntat
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
1514, forțele otomane conduse de Selim I au pus bazele unei frontiere estice sigure, odată cu înfrângerea safavizilor. Soliman Magnificul a fost obligat ca, la începutul domniei sale să înfrângă o revoltă a guvernatorului otoman al Damascului. Până în 1521, Soliman a încheiat cucerirea Serbiei, odată cu ocuparea Belgradului. În 1522, Soliman a ocupat insula Rodos. Pe 29 august 1526, trupele lui Soliman i-au înfrânt pe ungurii lui Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei în Bătălia de la Mohács. După această victorie, turcii
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
Croația apuseană), care a reprezentat pentru o anumită perioadă frontiera dintre posesiunile otomane și cele habsburgice. Teritoriile Persiei și Irakului de azi erau conduse de dinastia safavidă șiită. Soliman a organizat trei campanii împotriva safavizilor. Prima campanie a dus la cucerirea Bagdadului în 1534. A doua campanie, 1548-1549, a dus la ocuparea pentru o scurtă perioadă de timp a Tabrizului și a unei părți din Azerbaidjan și a unor forturi din Georgia. În timpul ultimei campanii din 1555, forțele lui Soliman nu
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
Balcanilor. După momentul încoronării din 1518, el a condus o serie de campanii în această regiune. Otomanii au cucerit sub conducerea lui controlul asupra Belgradului în 1521, Ungariei (după bătălia de la Mohács) în 1526, dar au eșuat în încercarea de cucerire a Vienei în 1529. Sokollu Mehmed Pașa a fost unul dintre pașalele lui Soliman Magnificul și a fost adevăratul deținător al puterii absolute după moartea sultanului și chiar și după încoronarea lui Selim al II-lea. Sokollu a păstrat controlul
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
Latium, după ce aceștia prădaseră Roma și chiar Bazilica Sfântul Petru din Roma. În anul 858, el l-a sprijinit pe Ademar de Salerno împotriva contelui de Capua, Lando I și, prin intervenția sa, a fost securizată valea râului Liri, odată cu cucerirea de la Landenulf de Teano, fratele contelui de Capua care tocmai fusese înfrânt, a localităților Sora și Arpino.
Guy I de Spoleto () [Corola-website/Science/324773_a_326102]
-
pe bizantini după moartea lui Constans. Grimoald însuși a cucerit Forlì, în nord, de la greci și a distrus din temelii Oderzo, locul în care fratele său mai mare Tasso de Friuli fusese asasinat cu mai mulți ani înainte (617). Totuși, cucerirea Forlì a fost un fapt care i-a atras antipatie, dat fiind că acest atac s-a produs chiar în ziua de Paște, el ucigând credincioșii în timpul ceremoniilor. Pe când se lupta cu bizantinii în sudul Italiei, Grimoald a lăsat pe
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
în 757 Arechis s-a căsătorit cu Adelperga, una dintre fiicele regelui Desiderius. Astfel, el a stabilit relații de amiciție (dar fără a afecta în vreun politica sa independentă) cu regele din nord, legături care s-au menținut intacte până la cucerirea francilor din 774. De pe urma căsătoriei cu Adelperga au rezultat cinci copii: trei băieți și două fete. Adelperga și Arechis au fost notabili patroni ai culturii. Adelperga i-a încredințat scritorului longobard Paul Diaconul sarcina de a realiza "Historia Romana", un
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
din secolele al IX-lea și al X-lea. El a constituit totodată formațiune statală succesoare a ducatului de Friuli, creație a longobarzilor. După ce Carol cel Mare a cucerit Regatul longobard din Italia condus de regele Desiderius ca urmare a cuceririi Paviei în 774, el a permis inițial ducelui longobard Hrodgaud să își continue domnia în Friuli. Potrivit "Annales regni Francorum", după doi ani Hrodgaud s-a răsculat autoproclamându-se rege al longobarzilor, drept pentru care Carol cel Mare a sosit în
Marca friulană () [Corola-website/Science/324828_a_326157]
-
bizantine în Italia la acea dată), neajungînd deocamdată la coasta Adriatică, și cu o câmpie care ducea către Pannonia, un perfect punct de acces pentru invadatorii croați, avari, iar mai târziu maghiari. Limita sa vestică era pentru moment nedefinită, până când cuceririle ulterioare au condus la întemeierea Ducatului de Ceneda, aflat dincolo de valea râului Tagliamento, între cursurile de apă ale Livenzei și Piavelui. Inițial, principalul oraș al provinciei friulane era Aquileia romană, însă capitala longobardă a Friuli a fost la "Forum Julii
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
Gisulf I a fost probabil primul duce de Friuli (pe atunci, "Forum Julii"). Gisulf a fost nepot de frate al lui Alboin, primul rege al longobarzilor din Italia. Acesta l-a numit pe Gisulf că duce în jurul anului 569, după cucerirea longobarda a regiunii, cu toate că unii savanți consideră că Alboin l-ar fi numit pe tatăl lui Gisulf, Grasulf I, care îi era frate regelui. Înainte de a fi numit, Gisulf a fost "marpahis" sau "maestru al căilor" unchiului său. Potrivit cronicii
Gisulf I de Friuli () [Corola-website/Science/324850_a_326179]
-
respinsă de către imperiali, migrația triburilor longobarde, populație care inițial se aliase cu Imperiul, a copleșit imediat mica armată a generalului Narses, lăsată de bizantini să păzească Italia. Sosirea longobarzilor a frânt unitatea politică a Peninsulei Italice, pentru prima dată de la cucerirea romană din secolele al III-lea și al II-lea î.Hr.. Peninsula era acum sfîșiată între longobarzi și bizantini, cu granițe care se modificau adesea, în funcție de așezarea longobarzilor și de fluctuațiile de putere de pe tronul din Pavia. Noii veniți au
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
regelui și a forțat-o pe Rosamunda să caute refugiu printre bizantini, la Ravenna. În continuare, în 572, cei 35 de duci s-au adunat la Pavia , numindu-l ca rege pe Cleph. Noul monarh a extins granițele regatului, încheind cucerirea regiunii Toscana și supunând Ravenna asediului. Cleph a încercat să urmărească cu consecvență politica promovatp de predecesorul său Alboin, care țintea către distrugerea instituțiilor legal-administrative instituite cu fermitate în timpul guvernării ostrogote și bizantine, prin eliminarea celei mai mari părți din
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]