9,278 matches
-
familie mixtă, cehi-români: tatăl, Lascăr A. Vorel, farmacist în Piatra Neamț și mama, Julieta, născută Suess. Lascăr Vorel a fost strănepotul lui Anton Vorel, un farmacist bine cunoscut, ce venise în România din Boemia. La 26 mai 1825, prin hrisov domnesc, domnitorul Ioniță Sandu Sturdza îi acorda spițerului Anton Vorel dreptul de a deschide o spițerie în Târgul Pietrei, pentru "obșteasca înlesnire în treaba medicilor". În 1883, Lascăr A. Vorel (fiul lui Anton Vorel) primește brevetul de furnizor al Curții Regale, farmacia
Lascăr L. Vorel () [Corola-website/Science/320009_a_321338]
-
Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Huși este o biserică ortodoxă din municipiul Huși (județul Vaslui). Ea a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în anul 1495, fiind refăcută din temelie de către episcopul Inochentie al Hușilor în perioada 1753-1756. Această biserică a îndeplinit rolul de catedrală a Episcopiei Hușilor între anii 1598-1949, iar după reînființarea Episcopiei Hușilor în 1996 și-
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
nu a fost înzestrată cu moșii și sate, ctitorul dorind ca ea să fie biserică a reședinței domnești și nu biserică de mănăstire sau biserică parohială. Mai bine de un secol, târgul Huși a fost proprietate domnească. În anul 1598, domnitorul Ieremia Movilă (1595-1606) a întemeiat Episcopia Hușilor, care urma să-și exercite jurisdicția asupra Ținutului Fălciului (din dreapta și stânga Prutului), Ținutului Lăpușnei (partea ce rămăsese după luarea Tighinei cu cele 12 sate sub stăpânire turcească), Ținutul Orheiului și Ținutul Sorocăi
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
asupra Ținutului Fălciului (din dreapta și stânga Prutului), Ținutului Lăpușnei (partea ce rămăsese după luarea Tighinei cu cele 12 sate sub stăpânire turcească), Ținutul Orheiului și Ținutul Sorocăi. Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Huși a devenit catedrală episcopală, iar domnitorul a înzestrat-o cu mai multe sate. În următorul secol și jumătate, biserica a fost deteriorată de o succesiune de evenimente nefaste. Cutremurul din 1692 a dus la prăbușirea ambelor turle și la crăparea lăcașului de jur împrejur ("fiind crăpată
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
o restaureze, turcii și tătarii au prădat-o și incendiat-o după bătălia de la Stănilești (1711) în așa fel încât nu au mai rămas decât zidurile goale ("numai piatra în jariște"). Dintr-un hrisov din 28 decembrie 1714 aflăm că domnitorul Nicolae Mavrocordat (1711-1715) a reușit să repare și să acopere biserica, construind ziduri de incintă și chilii în curte. Nici aceste lucrări nu au durat mult, deoarece în 1740 tătarii au prădat crunt biserica, jefuind-o de odoare. Într-un
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
să repare și să acopere biserica, construind ziduri de incintă și chilii în curte. Nici aceste lucrări nu au durat mult, deoarece în 1740 tătarii au prădat crunt biserica, jefuind-o de odoare. Într-un document din 12 septembrie 1740, domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748) arăta că în timpul tulburărilor provocate de război, catedrala episcopală din Huși a fost prădată ""de toate bucatile și de toate odăjdiile bisăricii de oștile ce s-au petrecut pe acolo
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
să agiungă la stare ce să cade"". În anul 1752, pe scaunul episcopal al Hușilor a ajuns episcopul Inochentie (1752-1782). Acesta a găsit biserica într-o stare atât de ruinată, încât nu se mai putea sluji în ea. Cu sprijinul domnitorului Matei Ghica (1753-1756), episcopul Inochentie a dărâmat biserica ștefaniană până la temelii și a reconstruit-o între anii 1753-1756, încastrând pisania lui Ștefan cel Mare în pereții bisericii. Lucrările de reconstrucție au fost finalizate la 9 ianuarie 1756. La moartea sa
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
din piatră și grilaj metalic și urmează traseul fostului zid de incintă. În secolul al XVI-lea a fost construită o poartă de acces în incinta curții domnești. Aceasta a fost reclădită în anul 1714 de episcopul Sava, cu sprijinul domnitorului Nicolae Mavrocordat și refăcută de episcopul Sofronie Miclescu în 1849, odată cu zidul de incintă. Pe locul vechii porți de acces în incinta Episcopiei, episcopul Nifon Criveanu (1934-1939) a construit în anul 1938 un turn de poartă în stil moldovenesc, care
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
Încăperea care adăpostește clopotnița este marcată în exterior printr-un registru de ocnițe în acoladă. Aici se află un clopot de 1730 kg, turnat din două mai mici, după modelul clopotului lucrat la Kiev pentru Biserica domnească din Bârlad de către domnitorul Vasile Lupu (1634-1653). Voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) a acordat Hușiului statutul de târg și a construit aici o curte domnească, în curtea căreia a ridicat în 1495 o biserică. Din casa domnească, construită de domnitorul Ștefan cel Mare în
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
domnească din Bârlad de către domnitorul Vasile Lupu (1634-1653). Voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) a acordat Hușiului statutul de târg și a construit aici o curte domnească, în curtea căreia a ridicat în 1495 o biserică. Din casa domnească, construită de domnitorul Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea, se păstrează doar pivnițele ce au fost înglobate în secolul al XVIII-lea în actualul palat episcopal. Pivnițele au ziduri din piatră și cărămidă cu bolți semicilindrice și scări de piatră. După
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
piatră și cărămidă cu bolți semicilindrice și scări de piatră. După înființarea Episcopiei Hușilor (1598), în curtea catedralei a fost construită o reședință episcopală. Aceasta a fost arsă de turci în 1711 și refăcută în 1714 de episcopul Sava, cu ajutorul domnitorului Nicolae Mavrocordat. Palatul episcopal actual a fost construit între anii 1771-1792, la inițiativa episcopilor Inochentie și Iacov Stamati, pe ruinele fostului palat domnesc (sec. XV-XVII), înglobând și pivnițele din vremea domnitorului Ștefan cel Mare. Reședința episcopală a ars în 1813
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
1711 și refăcută în 1714 de episcopul Sava, cu ajutorul domnitorului Nicolae Mavrocordat. Palatul episcopal actual a fost construit între anii 1771-1792, la inițiativa episcopilor Inochentie și Iacov Stamati, pe ruinele fostului palat domnesc (sec. XV-XVII), înglobând și pivnițele din vremea domnitorului Ștefan cel Mare. Reședința episcopală a ars în 1813 și a fost reclădită de episcopul Sofronie Miclescu în 1849. Fațadele au suferit unele transformări în 1890 și 1934-1938, când au fost modificate cerdacele de pe laturile de nord și de sud
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total peste 100 de tipuri de monede. O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul. Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în
Leu românesc () [Corola-website/Science/297256_a_298585]
-
cele aflate pe moneda emisă pentru circulația obișnuită. La 12 septembrie 2011, Banca Națională a României a pus în circulație moneda cu valoare nominală de 50 bani "Mircea cel Bătrân", din alamă, dedicată aniversării a 625 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel Bătrân. Are pe avers, suprapus parțial peste un cerc hașurat, un grupaj de elemente: inscripțiile „ROMANIA“ și „50“, un fragment din imaginea mănăstirii Cozia, anul de emisiune „2011“, valoarea nominală a monedei „50 BANI“ și stema României, iar
Leu românesc () [Corola-website/Science/297256_a_298585]
-
Are pe avers, suprapus parțial peste un cerc hașurat, un grupaj de elemente: inscripțiile „ROMANIA“ și „50“, un fragment din imaginea mănăstirii Cozia, anul de emisiune „2011“, valoarea nominală a monedei „50 BANI“ și stema României, iar pe revers portretul domnitorului Mircea cel Bătrân într-un medalion oval și inscripția în arc de cerc „MIRCEA CEL BATRAN 1386-1418” pe un fundal care sugerează un ornament mural de pe biserica mănăstirii Cozia. Are aceleași caracteristici tehnice cu monedele aflate în circulație la cupiura
Leu românesc () [Corola-website/Science/297256_a_298585]
-
50 bani, emisiunea 2005 și emisiunea 2010. Simultan, Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din aur, de calitate „proof”, pentru colecționare, cu valoare nominală de 200 lei, dedicată aniversării a 625 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel Bătrân. La 25 iunie 2012, Banca Națională a României pune în circulație o monedă cu valoarea nominală de 50 de bani, cu ocazia împlinirii a „500 de ani de la urcarea pe tronul Țării Românești a Sfântului Voievod Neagoe Basarab și de la
Leu românesc () [Corola-website/Science/297256_a_298585]
-
urmată de cea a lui Ion Neculce. Un alt umanist a fost Dimitrie Cantemir, care a scris istorii ale Moldovei, Țării Românești și Imperiului Otoman, dar și opere de ficțiune: Divanul și Istoria ieroglifică. În Țara Românească un alt mare domnitor cu cultură umanistă a fost Constantin Brâncoveanu, martirizat împreună cu fii săi de turci Secolul al XVIII-lea în Țările Române a fost dominat de Imperiul Otoman, care a decis să nu mai numească boieri locali în postul de domnitor al
Literatura română () [Corola-website/Science/297262_a_298591]
-
mare domnitor cu cultură umanistă a fost Constantin Brâncoveanu, martirizat împreună cu fii săi de turci Secolul al XVIII-lea în Țările Române a fost dominat de Imperiul Otoman, care a decis să nu mai numească boieri locali în postul de domnitor al Țării Românești și al Moldovei, ci negustori greci din Istanbul, numiți fanarioți. Astfel, cultura greacă a influențat dezvoltarea literaturii române. De exemplu, unul dintre marii poeți români ai acestui secol a fost Alecu Văcărescu, care a scris cântece de
Literatura română () [Corola-website/Science/297262_a_298591]
-
la o moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, dar mai înainte de a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
studiile în străinătate, inițial în orașul francez Lunéville (unde a fost îngrijit de fostul tutore al lui Sturdza, abatele Lhommé) și mai târziu la Universitatea Humboldt din Berlin. Unul dintre colegii săi a fost și viitorul filozof Grigore Sturdza, fiul domnitorului. Șederea să în Lunéville a fost întreruptă de intervenția oficialităților ruse, care implementaseră în Moldova "Regulamentul Organic" și care considerau că, deși se află sub influența lui Lhommé (participant la Revoluția Franceză), studenții erau influențați de idei rebele. Astfel toți
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
ar fi contribuit cu mai multe secțiuni la eseul lui Vaillant despre Moldova și Valahia ("La Roumanie"). În mai 1840, în timp ce era secretarul personal al Prințului Sturdza, a devenit director (împreună cu Alecsandri și Negruzzi) al Teatrului Național din Iași, după ce domnitorul a decis unirea celor două teatre din oraș, din care unul găzduia reprezentații în franceză. În anii care au urmat, la acest teatru, devenit cel mai popular de acest gen din țară, s-au jucat comedii cunoscute din repertoriul francez
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
a fost prezent în prima linie a politicii naționaliste. Deși, din mai multe motive, el nu a semnat „Petițiunea-proclamațiune” din martie 1848, care a dus la declanșarea revoluției în Moldova, el a fost considerat a fi unul din instigatori, iar domnitorul Sturdza a ordonat să fie arestat. Kogălniceanu a scăpat de arestare, a lansat mai unele dintre cele mai dure atacuri împotriva lui Sturdza și, astfel, în iulie, se oferise o recompensă pentru prinderea să „viu sau mort”. Spre sfârșitul verii
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
în Divanul ad-hoc și a adunat sprijin pentru Cuza de la toate facțiunile din tabăra unionista, promovând în același timp lui candidatura în București - prin urmare, profitând de ambiguitățile din Tratatul de la Paris. La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri că domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor. Noul domnitor este întâmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. În ziua în care Cuza a ajuns "domnitor", Mihail Kogălniceanu l-a primit cu un discurs emoționant
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
tabăra unionista, promovând în același timp lui candidatura în București - prin urmare, profitând de ambiguitățile din Tratatul de la Paris. La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri că domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor. Noul domnitor este întâmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. În ziua în care Cuza a ajuns "domnitor", Mihail Kogălniceanu l-a primit cu un discurs emoționant. La sfârșitul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea că București să devină capitala
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
Paris. La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri că domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor. Noul domnitor este întâmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. În ziua în care Cuza a ajuns "domnitor", Mihail Kogălniceanu l-a primit cu un discurs emoționant. La sfârșitul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea că București să devină capitala a Principatelor motivând prin faptul că țările europene și Turcia considerau Bucureștiul drept capitală, aici erau reședințele consulatelor
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]