8,881 matches
-
la Caragiale violența propriu-zisă. Numai că sărbătoarea închide în ea o altfel de violență, acceptată, convivială, unde „furia poporului” se dizolvă în gesticulația unui entuziasm îm - părtășit. „Dar, când am văzut, am zis și eu : să te ferească Dumnezeu de furia poporului !... Ce să vezi, domnule ? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume,... de-ți venea amețeală nu altceva.” O altă „revuluție” se transformă în Boborul într-un chef cu cârnați, vin și lăutari, așa cum revoluția cu năbădăi a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
syncopes, d’exclamations, des vocatifs et d’énumérations que nous avons nommé lyrisme fasciste. Ce n’est pas un lyrisme sur le mode mineur, mais celui des grandes orgues de passion”. „Dând frâu liber expresiei și emoției estetice, în toată furia ei, în timp ce, de asemenea, încearcă să împărtășească cititorilor săi acest sentiment intens, el se revarsă în cea mai mare parte a timpului în acest lirism dezordonat, făcut din sincope, din exclamații, din vocative și enumerații, pe care l-am numit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
expresia discreționară și opresivă a puterii politice. Pentru că șeful, un oarecare domn Georgescu, veșnic ursuz, îi apare micului funcționar drept un tiran. Lefter Popescu îi atribuie excesul de bilă neagră, șeful este un atrabiliar, iar Lefter îl numește semnificativ „Turbatul”. Furia, intem- peranța sunt atributele celor puternici, fac parte din pre- rogativele zeului. În Vechiul Testament, Iahve nu este mai niciodată în toane bune, dispozițiile sale nu sunt discu- tabile, și cei buni sunt supuși unor probe teribile și pedep- siți laolaltă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
zeului. În Vechiul Testament, Iahve nu este mai niciodată în toane bune, dispozițiile sale nu sunt discu- tabile, și cei buni sunt supuși unor probe teribile și pedep- siți laolaltă cu cei răi atunci când greșesc. Turbarea este însă aici expresia unei furii fără obiect, o furie lipsită de noimă, de obiectivitate, dar care își caută obiectul. Este însă de ajuns să urmărim comportamentul șefului, unul într-adevăr sever, - însă nicidecum lipsit de motivație -, pentru a vedea că porecla este excesivă și că
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu este mai niciodată în toane bune, dispozițiile sale nu sunt discu- tabile, și cei buni sunt supuși unor probe teribile și pedep- siți laolaltă cu cei răi atunci când greșesc. Turbarea este însă aici expresia unei furii fără obiect, o furie lipsită de noimă, de obiectivitate, dar care își caută obiectul. Este însă de ajuns să urmărim comportamentul șefului, unul într-adevăr sever, - însă nicidecum lipsit de motivație -, pentru a vedea că porecla este excesivă și că Lefter traduce în mod
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
secției de poliție, dl. Turtureanu, ambii cointeresați în afacere, însoțiți de jan- darmi, Lefter pătrunde în forță în locuința pauperă a țigăn- cilor pentru a le teroriza. Comportamentul său reflectă mai degrabă ceea ce Lefter atribuie șefului său, turbarea, adică o furie fără limite. Gesticulația măruntului funcționar sprijinit de brațul înarmat al legii pare ridicolă doar în aparență pentru că violenței sale îi este impusă o limitare chiar de către cel chemat să aplice legea. Acțiunea între- prinsă de căpitanul Pandele și de dl.
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
solemn de onoare că n-are să mai fie violent, n-are să mai facă nimic femeilor arestate”. Potențialul conflictogen și starea de excitație nervoasă a lui Lefter se descarcă în momentul când aceasta află că țigăncile au fost eliberate din arest. Furia își caută obiectul și îl găsește în proximitate. De data aceasta, expresia sa sublimată este invectiva, însă discursul a devenit prin preaplinul său expresie corporală : „Și apoi o cascadă, un torent de invective la adresa autorității, care e compusă din pungași
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se întoarce asupra celui care-l face. Oare Lady Macbeth, stăpânită de patima măririlor, nu moare nebună, chinuită de fantomele tuturor celor la a căror ucidere a contribuit, chiar și numai ca factor moral? Iar Medeea, roaba iubirii, orbită de furia geloziei, omorându-și copiii, nu se ucide pe sine prin ei? Cât despre cea de a treia femeie, Lena din zona Năsăudului, mama care-și blastămă feciorul... cum ar mai putea scăpa de răzbunarea pământului care se cutremură ascultându-i
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
din urmă, fiind presat de nevoi, probabil, moment în care statuia scoasă din sărite, în loc să uimească prin nemișcare, provoacă râsul spectatorilor, a făcut un salt, cât era de statuie și de nemișcată și cu sulița cea romană, a alergat cu furie la vale după câinele vagabond care, probabil, era scos pentru prima oară în lume de niște fete vagaboande cu cercei în nas, slinoase și cu bocancii rupți de mers pe jos. Lucrul acesta a înviorat atmosfera, iar statuia enervată și-
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
nu prea sunt, își caută inspirația Cătălin Chifan, nimerit în tabără datorită simpatiei celor care-i sunt sau i-au fost dascăli: Liviu Suhar și Pușa Pâslaru. Aceasta din urmă, o femeie interesantă, caldă, simpatică și oscilând între blândețe și furie și-a instalat un fotoliu în cealaltă extremitate a terasei. Cristina Blaj, și ea studentă, la fel ca și Cătălin. Lucica Pușcașu își păzește motanul supradimensional, castrat și fără coadă. Cei de la mansardă au dispărut în ceață, cine știe pe
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
pentru ultima oară". Vederea de "sus" merită orice creștere de tensiune Leme, Copacabana, Ipanema, Leblon, Botafogo, Flamengo, Corcovado... Ca și de pe Corcovado, și aici ne străduiam să reperăm Consulatul, aflat la poalele "Cocoșatului". Ajunși în vârf, emoțiile ascensiunii generau o "furie" pentru cumpărături artizanat și tricouri cu reproducerile "Căpățânei de zahăr" pentru prietenii din țară ce o știau doar din fotografii. După cumpărături, cu ce ne mai rămânea prin buzunare, ne cinsteam la cochetul restaurant admirând pomii, florile, oceanul și minunatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
peste 4 ore, am închiriat un microbuz, le-am luat de la aeroport și am mers cu ele direct la Copacabana. Când au apărut cele 18 zeițe de 1,80 înălțime pe plajă, toată suflarea s-a adunat în jurul lor, spre furia localnicelor negre sau mulatre. După baia de rigoare în ocean și un scurt tur prin Rio, le-am dus din nou la aeroport. A doua zi, cu steagul și imnul pe casetă "la purtător", plecam spre Belo Horizonte pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Intrebarea care intrig) cel mai mult este aceasta: de unde pan) unde pasiunea pentru teoriile sociale la acesti Înalți funcționari din lumea publicit)ții? Cum au putut acest gen de oameni s) Învețe vreodat) asemenea lucruri? Citind noaptea trecut) Zgomotul și furia, am descoperit În gândirea lui Quentin Compson cuvinte care aparțineau lui E.E. Cummings și anilor ’30, nu anului 1910. „Țară jidanilor, casa broscarilor”, Își spune Compson când cump)r) o chifl) de la o fetit) italianc). În Chicago aș fi citit
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
tre vecinii s)i arabi. Egiptul și ceilalți au trimis trupe s) distrug) noul stat la Încheierea mandatului britanic. „Într-o zi, la Café de Flore”, scrie Raymond Aron, „Sartre și Simone de Beauvoir Își dezl)nțuiau, pe bun) dreptate, furia Împotriva britanicilor. Am remarcat c) englezii nu au avut deloc o sarcin) ușoar) În cadrul relațiilor dintre evrei și arabi, c) nu ei au provocat conflictul israeliano-arab, ci au Încercat s)-l medieze. La vremea aceea, Simone de Beauvoir și Sartre
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Îmi asum responsabilitatea. Este Ins) greu de rostit cuvinte rezonabile la adresa supraviețuitorilor Holocaustului. Lor poate li s-a p)rut c) au sc)pat din ghearele unui duh mai misterios și mai turbat decât ne putem imagina noi, ceilalți, o furie departe de ceea ce Își imagineaz) specialiștii În comentarii istorice sau de „cauzele” de care se ocup) În mod normal studenții la Psihologie și societatea - o r)utate mai rea decât cea pe care, cei mai mulți dintre noi o iau În considerare
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
pe normalitate. Yehoshua vorbește despre „normalizarea” evreilor În propria tar). El crede c), dac) ei nu ar fi avut de luptat cu arabii, normalizarea - principal) sarcin) a sionismului - s-ar fi realizat. „Oare de ce se dezl)nțuie națiunile cu atâta furie și de ce popoarele Își imagineaz) lucruri deșarte?”, Întreab) Händel, citând din Scriptur) În Mesia. Iat)-ne acum, cu vreo câteva mii de ani mai tarziu, dezl)nțuindu-ne tot cu furie și continuând s) ne imagin)m lucruri deșarte. Și iat
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
fi realizat. „Oare de ce se dezl)nțuie națiunile cu atâta furie și de ce popoarele Își imagineaz) lucruri deșarte?”, Întreab) Händel, citând din Scriptur) În Mesia. Iat)-ne acum, cu vreo câteva mii de ani mai tarziu, dezl)nțuindu-ne tot cu furie și continuând s) ne imagin)m lucruri deșarte. Și iat) și Israelul, acum o națiune Între națiuni. Sioniștii nu au vrut s)-si piard) caracterul iudaic În ț)rile de exil, prin asimilare. În orice caz, asimilarea nu a avut
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
culme și, ridicând de pe jos pagini cu scris indescifrabil, i-au luat la Întrebări: „Ce-s astea, băi, mesaje cifrate? Ia descifrați-le!“. Au pus lămpile pe textul Electrei și Priscillei atât i-a trebuit. S-a ridicat ca o furie și a Început să strige și să danseze În ritm: Paresin ouk, paresin ouk, Stazis filistis Theos! (era finalul corului din Electra, când Oreste Își omoară mama). Surprinși de forța sunetului, minerii s-au oprit din cercetarea lor „academică“ și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lui după o umbră călătoare. În tinerețe, fusese ținta dușmăniei tatălui său, un nobil de țară din vechea școală (vânătoare de urși, teatru privat, câteva tablouri pictate de vechi maeștri alături de o mulțime de fleacuri), despre ale cărui crize de furie nestăpânită se zvonea că ar fi pus În pericol chiar viața băiatului. Mama mi-a povestit mai târziu despre Încordarea care se simțea În casa de la Vira, În copilăria ei, despre scenele cumplite care aveau loc În biroul lui Ivan
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Înlocuit cu totul pasiunea mea pentru Cleopatra. Întrucât părinții mei nu erau dornici să-i cunoască pe ai ei, o vedeam numai pe plajă; dar mă gândeam tot timpul la ea. Dacă observam că plânsese, mă cuprindea un val de furie neputincioasă care Îmi aducea lacrimi În ochi. Nu puteam să distrug țânțarii care-și lăsaseră amprenta pe gâtul ei fragil, dar puteam - și am făcut-o cu succes - să mă bat cu pumnii cu un băiat roșcovan care fusese grosolan
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tatei, revista emigrației. Teatr i jizn (Teatru și viață) a Început să publice În foileton amintirile lui din copilărie (acum el și cu mine ne suprapunem pentru o perioadă mult prea scurtă). Găsesc acolo descrieri excelente ale teribilelor accese de furie ale pedantului lui profesor de latină de la Al Treilea Gimnaziu, ca și a pasiunii foarte timpurii a tatei pentru operă, care a durat toată viața: cred că i-a ascultat practic pe toți cântăreții europeni de primă mână dintre 1880
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
așa mai departe, pentru șocanta rimă „lungă“ vnemliu múze ia („ascultați glasul muzei“) și liubvi kontúzia („contuzia dragostei“), cărora eu le-am opus cea mai bună (și Încă nefolosită) descoperire a mea: zápoved (poruncă) cu posápivat (a adulmeca). Clocotea de furie la adresa lui Tolstoi fiindcă respingea arta războiului și Îl admira entuziasmat pe Prințul Andrei Bolkonski - căci tocmai descoperise Război și pace, pe care eu o citisem pentru prima oară la unsprezece ani (la Berlin, pe un divan turcesc, În sumbrul nostru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
paloarea lor și extrem de Îndepărtate; Îndepărtate dar perfecte până la ultimul detaliu; straniu reduse, dar cu o formă ireproșabilă; minunatul meu viitor aștepta să-mi fie Înmânat. Capitolul 11 1 Pentru a reconstitui vara anului 1914, când m-a cuprins prima furie paralizantă de a face versuri, Îmi este de-ajuns să vizualizez un anumit pavilion. Acolo, flăcăul slăbănog de cincisprezece ani, care eram eu atunci, s-a adăpostit În timpul unei furtuni, una dintre numeroasele care izbucniseră În acel iulie. De regulă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o grădină din Crimeea. Ne părăsisem casa din nord pentru ceea ce credeam că va fi doar o scurtă așteptare, o oprire prudentă pe marginea sudică a Rusiei, ca o pasăre ce-și Întrerupe zborul, odihnindu-se pe o creangă; dar furia noului regim refuza să se domolească. În Grecia, În răstimpul a două luni de primăvară, am umblat În zadar după fluturele Orange-tip al lui Gruner, după fluturele Sulphur al lui Heldreich, după fluturele White al lui Krueper: nu se găseau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
uluit. Nu-și credea auzului. "Cum?! Cum?! Nu!! Nu se poate!! Cum așa?!?! Nu este cu putință!! Oastea Împărăției?!?! Sublima urdie?!?! Stropșită?!?!... Spulberată?!?!... Și... și de către cine?! De o ceată de ghiauri și țărănoi?! Cum a fost posibil?!?!" Orbit de furie, a pus ca aducătorul veștii proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]