8,512 matches
-
o secvență într-un proces ciclic, cu reveniri și reconsiderări pe baza cunoștințelor acumulate. Optimalitatea este deci realizată aici mai mult tendențial, prin reconsiderări succesive. În ultimele decenii, tocmai în această direcție au fost dezvoltate modelele decizionale, asumându-se o incertitudine care nu poate fi complet absorbită la un moment dat. Modelul clasic al deciziei considera decizia ca un proces unic, strict delimitat în timp: începe cu o problemă de soluționat, în condiții de incertitudine, și sfârșește cu identificarea cu mijloace
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dezvoltate modelele decizionale, asumându-se o incertitudine care nu poate fi complet absorbită la un moment dat. Modelul clasic al deciziei considera decizia ca un proces unic, strict delimitat în timp: începe cu o problemă de soluționat, în condiții de incertitudine, și sfârșește cu identificarea cu mijloace raționale a celei mai bune soluții, în condiții de certitudine, după cum urmează acțiunea. Teoriile actuale ale deciziei au pornit de la o nouă situație: la un moment dat, cunoașterea noastră este incompletă, dar ea se
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
abandonând o asemenea presupoziție, caută să se adapteze acestei situații. Ele includ deci modalități de structurare provizorie a imaginii cognitive, de completare și organizare a ei până la nivelul la care devine tratabilă analitic. Dar, din acest motiv, este asumată explicit incertitudinea, cu toate consecințele ei. Pentru a fi realiste și operante, metodele de tip analitic trebuie să adopte deci un caracter provizoriu și iterativ. Am accentuat asupra acestor aspecte pentru a face clar că strategia optimalității tendențiale este substanțial diferită de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un caracter provizoriu și iterativ. Am accentuat asupra acestor aspecte pentru a face clar că strategia optimalității tendențiale este substanțial diferită de modelul deciziei raționale clasice. Strategia optimalității tendențiale, spre deosebire de modelul analitic, nu are drept consecință o reducere cvasicompletă a incertitudinii, ci, prin presupozițiile pe care le face, poate fi chiar un producător de incertitudine. Din acest motiv, ea prezintă o ridicată vulnerabilitate la incertitudine. Caracterul explicit al presupozițiilor ridicat incerte pe care se fundează o face mereu discutabilă, rezultatele sale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
că strategia optimalității tendențiale este substanțial diferită de modelul deciziei raționale clasice. Strategia optimalității tendențiale, spre deosebire de modelul analitic, nu are drept consecință o reducere cvasicompletă a incertitudinii, ci, prin presupozițiile pe care le face, poate fi chiar un producător de incertitudine. Din acest motiv, ea prezintă o ridicată vulnerabilitate la incertitudine. Caracterul explicit al presupozițiilor ridicat incerte pe care se fundează o face mereu discutabilă, rezultatele sale fiind incerte și deschise discuției. Strategia satisfăcătorului reprezintă o alternativă la strategia optimalității tendențiale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
raționale clasice. Strategia optimalității tendențiale, spre deosebire de modelul analitic, nu are drept consecință o reducere cvasicompletă a incertitudinii, ci, prin presupozițiile pe care le face, poate fi chiar un producător de incertitudine. Din acest motiv, ea prezintă o ridicată vulnerabilitate la incertitudine. Caracterul explicit al presupozițiilor ridicat incerte pe care se fundează o face mereu discutabilă, rezultatele sale fiind incerte și deschise discuției. Strategia satisfăcătorului reprezintă o alternativă la strategia optimalității tendențiale. PROPOZIȚIA 2.3.: Strategia satisfăcătorului constă în adoptarea primei soluții
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
incert definită), o soluție devine acceptabilă. Procesul decizional nu este aici orientat spre căutarea unei soluții cât mai bune. După cum se poate observa, strategia satisfăcătorului reprezintă un proces simplificat, prescurtat de decizie. Unele faze, dificil de realizat în condiții de incertitudine ridicată, ca, de exemplu, investigarea alternativelor, evaluarea și ierarhizarea lor, tind să fie eliminate. Prima problemă care se ridică în mod firesc este: cum putem evalua strategia satisfăcătorului în raport cu strategia optimalității tendențiale? La o primă vedere s-ar putea imputa
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
vedere s-ar putea imputa strategiei satisfăcătorului că reprezintă un comportament irațional, slab productiv, rezultat mai mult al comodității decidentului, și nicidecum o procedură rațională. Punctul de vedere susținut aici este cu totul altul: PROPOZIȚIA 2.4.: În condițiile unei incertitudini accentuate, strategia satisfăcătorului reprezintă o opțiune rațională care, la limită, nu dă rezultate mai slabe decât strategia optimalității tendențiale, ci echivalente. O asemenea propoziție pare destul de curioasă. E nevoie de aceea de oargumentare mai detaliată. Să presupunem un decident care
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
reprezintă o opțiune rațională care, la limită, nu dă rezultate mai slabe decât strategia optimalității tendențiale, ci echivalente. O asemenea propoziție pare destul de curioasă. E nevoie de aceea de oargumentare mai detaliată. Să presupunem un decident care, în condiții de incertitudine accentuată și persistentă, adoptă o procedură de tip analitic. El știe destul de bine ce problemă are de soluționat. Începe să exploreze posibilul acțional și reușește să formuleze o primă soluție care, examinată, i se pare satisfăcătoare. În acest moment, apare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
persistentă, adoptă o procedură de tip analitic. El știe destul de bine ce problemă are de soluționat. Începe să exploreze posibilul acțional și reușește să formuleze o primă soluție care, examinată, i se pare satisfăcătoare. În acest moment, apare o primă incertitudine: dacă amână decizia pentru a căuta și alte soluții posibile, are șanse de reușită? Ar putea să reușească sau nu. În condiții de cunoaștere limitată, aceste șanse pot fi relativ modeste. Oricum, el nu le poate, prin definiție, estima cu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ar fi ele, se poate stabili o ierarhie clară și distinctă a alternativelor, fie ea și provizorie. În fapt, o asemenea presupoziție nu este realistă, rezultatul evaluării alternativelor fiind de regulă cu totul altul: PROPOZIȚIA 2.5.: În condiții de incertitudine, soluțiile alternative sunt egale pentru decident. O asemenea afirmație pare bizară. Poziția contrară pare să fie corectă: chiar dacă nu deține toate argumentele pro și contra în legătură cu fiecare soluție, ne putem aștepta ca balanța, cel puțin provizoriu, să încline în favoarea unei
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
soluție, ne putem aștepta ca balanța, cel puțin provizoriu, să încline în favoarea unei soluții sau a alteia. Doar în mod excepțional balanța argumentelor pro și contra ar prezenta o stare perfectă de echilibru. În realitate, nu acesta este cazul. În incertitudine, principial, ierarhizarea tinde să fie instabilă. După cum am văzut mai înainte, această instabilitate provine din două surse. În primul rând, din dificultățile de ierarhizare a criteriilor de evaluare, cel puțin la nivelul cunoașterii comune, dacă nu chiar în mod principial
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
În cazul în care considerăm lucrurile dintr-o perspectivă, soluția a pare a fi cea mai bună; privind însă dintr-o altă perspectivă, soluția b pare preferabilă. Dar careperspectivă este mai bună, prima sau a doua? Și în această privință incertitudinea produce o stare de indeterminare. Caracterul oscilant al ierarhizării creează mai degrabă situația că decidentul nu poate atribui preferințele diferențiate alternativelor. Lipsa de discriminare și oscilația au ca efect faptul că alternativele par mai degrabă egale. Cu alte cuvinte, ele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
șanse de obținere a unor posturi atractive și de promovare ulterioare mult mai ridicate. Facultatea este mai ușoară, admiterea este mai puțin problematică și profesia ca atare este mai puțin solicitantă. În legătură cu toate aceste aspecte există desigur o mulțime de incertitudini. Sunt eu capabil ca printr-o pregătire superioară să reușesc la medicină? Sunt sigur că vocația mea este medicina? Cât de sigur este că posturile oferite de comerț peste 5-6 ani, când voi termina facultatea, vor fi tot atât de bune ca
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unui set de alternative între care nu mai poate discrimina și care îi apar ca fiind egale în nedeterminarea lor. Ce metodă de alegere poate fi adoptată în condițiile în care alternativele par egale? PROPOZIȚIA 2.6.: În condiții de incertitudine, toate criteriile de alegere între alternativele rămase în competiție tind să fie la fel de bune, și nu superioare alegerii întâmplătoare. Alegerea întâmplătoare acordă fiecărei alternative o șansă egală de a fi aleasă, fapt care corespunde situației reale: ele sunt egale pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
elaborarea unei teorii foarte complicate, ridicată pe baza unor argumente foarte incerte”, sau să-l aleg pe cel pe care „zăresc o floare”. Orice criteriu de alegere este cel puțin unul aleatoriu și, în această calitate, justificat în condiții de incertitudine accentuată. La limita cunoștințelor, acolo unde au rămas în competiție doar alternativele între care nu mai pot face nici o discriminare, și aceasta este o situație mult mai frecventă decât suntem tentați să credem, alegerea întâmplătoare este o procedură la fel de rațională
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de tip întâmplător. Aflat în situația de a alege între mai multe alternative care i se par egale, decidentul, în virtutea cerințelor modelului analitic, va căuta să formuleze un criteriu cognitiv de alegere, fie el și provizoriu. Un asemenea criteriu, datorită incertitudinii, poate fi corect sau nu. Cu cât cunoștințele disponibile sunt mai reduse, cu atât criteriile de alegere de tip cognitiv au mai multe șanse să nu fie mai bune decât oricare alt criteriu aleatoriu. Fie că dau cu banul, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
modelele probabiliste, sunt eronate în mod absolut. În unele cazuri însă, ele se dovedesc a fi proceduri de alegere pur aleatorii. Acum putem reveni la întrebarea noastră: este sau nu justificat riscul de a continua explorarea alternativelor în condiții de incertitudine accentuată sau ar fi preferabil să ne oprim la prima soluție satisfăcătoare pe care am reușit să o formulăm? Dacă propozițiile 2.5 și 2.6 sunt corecte, atunci răspunsul este negativ. Dacă soluțiile alternative vor avea pentru decident probabilități
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
criteriu, dintr-o mulțime de soluții alternative care par satisfăcătoare. „Prima soluție satisfăcătoare formulată” reprezintă un criteriu aleatoriu de alegere între soluțiile alternative posibil de formulat la fel de bun ca oricare alt criteriu. Se poate deci conclude că, în condiții de incertitudine accentuată, continuarea căutării de noi soluții după identificarea primei soluții satisfăcătoare nu are o justificare rațională. Ea nu are șanse semnificative de a produce o alegere mai bună, implicând însă un cost ridicat: amânarea acțiunii, consum de resurse și, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
satisfăcătoare nu are o justificare rațională. Ea nu are șanse semnificative de a produce o alegere mai bună, implicând însă un cost ridicat: amânarea acțiunii, consum de resurse și, după cum se va argumenta mai târziu, o cantitate mai mare de incertitudine reziduală generată de procesele cognitive suplimentare. Modelul cibernetic, deși nondecizional prin natura sa, poate fi interpretat ca o formă a strategiei satisfăcătorului. Mecanismele cibernetice adoptă și ele prima soluție experimentată și probată ca satisfăcătoare. În acest caz însă, soluția nueste
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
aș zice că strategia optimalității tendențiale este vitală pentru dezvoltarea societății actuale, care tinde să o adopte și să o dezvolte. Analiza sa amănunțită însă necesită un efort aparte. Strategiile de decizie și dinamica incertitudiniitc "Strategiile de decizie și dinamica incertitudinii" Contrar presupoziției tacite a teoriilor curente ale deciziei, cantitatea de incertitudine subiectivă produsă în procesul decizional nu este independentă de strategia de decizie utilizată, dimpotrivă. PROPOZIȚIA 2.7.: Calitatea de incertitudine subiectivă produsă în procesul decizional este în funcție de strategia de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
actuale, care tinde să o adopte și să o dezvolte. Analiza sa amănunțită însă necesită un efort aparte. Strategiile de decizie și dinamica incertitudiniitc "Strategiile de decizie și dinamica incertitudinii" Contrar presupoziției tacite a teoriilor curente ale deciziei, cantitatea de incertitudine subiectivă produsă în procesul decizional nu este independentă de strategia de decizie utilizată, dimpotrivă. PROPOZIȚIA 2.7.: Calitatea de incertitudine subiectivă produsă în procesul decizional este în funcție de strategia de decizie utilizară. Mecanismele de tip cibernetic sunt asociate cu un grad
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
decizie și dinamica incertitudiniitc "Strategiile de decizie și dinamica incertitudinii" Contrar presupoziției tacite a teoriilor curente ale deciziei, cantitatea de incertitudine subiectivă produsă în procesul decizional nu este independentă de strategia de decizie utilizată, dimpotrivă. PROPOZIȚIA 2.7.: Calitatea de incertitudine subiectivă produsă în procesul decizional este în funcție de strategia de decizie utilizară. Mecanismele de tip cibernetic sunt asociate cu un grad foarte redus de incertitudine subiectivă, în timp ce mecanismele de tip decizional sunt, dimpotrivă, asociate cu un grad ridicat de incertitudine. Fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
procesul decizional nu este independentă de strategia de decizie utilizată, dimpotrivă. PROPOZIȚIA 2.7.: Calitatea de incertitudine subiectivă produsă în procesul decizional este în funcție de strategia de decizie utilizară. Mecanismele de tip cibernetic sunt asociate cu un grad foarte redus de incertitudine subiectivă, în timp ce mecanismele de tip decizional sunt, dimpotrivă, asociate cu un grad ridicat de incertitudine. Fiind un mod nedecizional, necognitiv de soluționare a problemelor, modelul cibernetic ar trebui, în principiu, să nu producă nici un fel de incertitudine. Strategia satisfăcătorului, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de incertitudine subiectivă produsă în procesul decizional este în funcție de strategia de decizie utilizară. Mecanismele de tip cibernetic sunt asociate cu un grad foarte redus de incertitudine subiectivă, în timp ce mecanismele de tip decizional sunt, dimpotrivă, asociate cu un grad ridicat de incertitudine. Fiind un mod nedecizional, necognitiv de soluționare a problemelor, modelul cibernetic ar trebui, în principiu, să nu producă nici un fel de incertitudine. Strategia satisfăcătorului, prin natura sa de proces simplificat de decizie, va fi caracterizată printr-o cantitate de incertitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]