10,211 matches
-
personaj, vor apărea acțiuni și evenimente diverse care îl implică pe personaj și care se cer povestite. Acolo unde aceste acțiuni sînt expuse și vizibile pentru orice martor atent - Stătea la fereastră, privind cum seara invada strada - le vom numi Narațiune Pură (NP). Adesea, exercitîndu- și opțiunea de a fi cît mai semnificative pentru sentimentele unui personaj (opțiunea naratorială de a dezvălui „pînă la omnisciență”) vor fi narate informațiile care merg dincolo de aparențe externe: „simțea în nări mirosul cretonului prăfuit”. Atîta
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
de a dezvălui „pînă la omnisciență”) vor fi narate informațiile care merg dincolo de aparențe externe: „simțea în nări mirosul cretonului prăfuit”. Atîta timp cît acele detalii intime rămîn probleme de care personajul nu este conștient, le-aș include în aceeași Narațiune Pură. În mod similar, reprezentările activității mentale și verbale care nu trimit la gîndirea sau discursul articulat al personajului - „Mintea i se goli; nu-și putea pune gîndurile în ordine” - sînt grupate aici sub genericul NP, oricît de intruzive ar
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
ordine” - sînt grupate aici sub genericul NP, oricît de intruzive ar fi ele în psihicul personajului. Acestea tind să fie mai degrabă comentarii metadiscursive despre cum gîndește sau vorbește personajul, și nu reprezentări a ceea ce gîndesc sau spun ele. În contrast cu Narațiunea Pură se află propozițiile care „reașază” ceea ce se prezintă ca vorbire de drept a personajului - vorbirea directă (VD), redată aici în italice: Lily strigă: Domnișoară Kate, iat-o pe doamna Conroy. Și, prin extensie, acolo unde un narator prezintă ceea ce
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
ar trebui să amintesc de ce vorbesc eu de „propoziția cadru”, cunoscută de asemenea sub numele de „propoziția inquit” (inquit însemnînd în latină „el a spus” sau „ea a spus”). În mod normal, atunci cînd vorbirea ori gîndirea sînt incluse în narațiune, personajul anume care este sursa acelei vorbiri sau gîndiri este de asemenea identificat, într-o propoziție cadru, precum în următoarele exemple, de VD, VI, GD, și GI (în italice), precedate de propoziții- cadru din Cei morți: VD: După un timp
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
toate idiosincrasiile exprimării, ale cîmpului lexical, ale dialectului, epitetelor și ale exclamațiilor personajului, ca și cum ar fi vorba de o redare directă, cu singura condiție că mecanismele de orientare gramatică ale deixisului, timpurile și pronumele, sînt acelea ale naratorului și ale narațiunii. Ajungînd acum la un punct în care putem distinge un total de opt moduri distincte de care naratorul se poate folosi în reprezentarea vorbirii și a gîndirii personajelor, ar trebui să menționăm că adesea, în comentarii și analize, se face
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Actelor de Gîndire (RNAV și RNAG). Pentru a pune în practică identificarea celor unsprezece categorii care au fost prezentate, urmează două fragmente din Cei morți, cu adnotări ale unor porțiuni de text redate în italice (restul textului este ceea ce numesc Narațiune Pură, a douăsprezecea categorie): Gabriel o întrebă [pe doamna Malins] dacă traversase marea cu bine. Locuia cu fiică-sa, măritată la Glasgow și venea în vizită la Dublin o dată pe an. Bătrîna răspunse cu seninătate că traversarea fusese foarte frumoasă
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Discuția relaxată dintre Gabriel și d-na Malins este inițial redată prin Vorbire Indirectă (întrebării dacă traversase marea cu bine i se răspunde prin traversarea fusese foarte frumoasă, iar căpitanul se arătase cît se poate de atent cu ea). Dar narațiunea se îndepărtează rapid de personaj, devine RNAV, rezumînd lejer banalitățile plictisitoare. O propoziție mediană elegant elaborată relatează, prin mijlocirea unui narator expus, că doamna Malins încă vorbește dar, asemenea lui Gabriel, naratorul nu se obosește să îi înregistreze cuvintele, îndreptîndu-se
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
spațiale subtile, atît în formulare cît și în perspectivă. Una din trăsăturile atractive ale Discursului Indirect Liber este aceea că cei mai mulți cititori nu conștientizează momentul cînd acesta se manifestă. Este o formă hibridă și pronunțată sau excepțională, nu este nici narațiune pură, nici exprimare pură a personajului, și în unele situații reușește să se întrepătrundă cu fundalul narativ. După cum am văzut, este compusă din două subtipuri, care nu pot fi distinse întotdeauna cu ușurință, Vorbirea Indirectă Liberă și Gîndirea Indirectă Liberă
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
acestora poate să varieze cînd nu ne-am aștepta. Vorbirea Indirectă, de exemplu, este folosită extrem de rar în povestirile (Eveline, That Evening Sun, etc) citate pe parcursul acestui studiu. Pe de altă parte, ea este folosită intens în anumite tipuri de narațiune orală, dar și în articole jurnalistice. 5.3. Diferențe între Discursul Direct și Discursul Indirect Am putea enumera aici cîteva dintre modalitățile formale prin care Discursul Indirect (VI sau GI) diferă, în mod normal de Discursul Direct (VD sau GD
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
un narator heterodiegetic extern [spre deosebire de, spre exemplu, Pip din Marile Speranțe], fiecare personaj va fi un eu sau o ea). Aceasta face vorbirea indirectă mai explicită decît cea directă în ceea ce privește genul destinatorului și al destinatarului (un aspect relevant pentru acele narațiuni în care genul este ambiguu sau voalat). Gabriel gîndi: „Venise timpul ca el să pornească în călătorie spre vest.” 3. Vorbirea indirectă nu este evidențiată de ghilimele sau de o strategie grafologică precum indentarea, linia de dialog, capitalizarea primului cuvînt
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Gabriel sînt redate de către doamna Ivors prin Vorbirea Directă, și pe o durată considerabilă (cititorul are parte de o versiune mult mai completă a acestora decît reiese din conversația ulterioară dintre Gabriel și Gretta). Și își cîștigă locul în narațiune: este mult mai potrivită inițiativa doamnei Ivors de a- l pune pe Gabriel într-o situație jenantă cu propriile cuvinte - Am ceva de împărțit cu tine - decît să-l interpeleze printr-o reformulare fadă și distantă, care nu redă coloratura
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Discursul Indirect devine dezirabil cînd un narator consideră că reflectarea unei astfel de agitații nu este nimerită. Aceasta se poate întîmpla pentru că subiectul vorbirii sau al gîndirii are un caracter mult prea cotidian, sau a fost prezentat mai devreme în narațiune. Sau se poate ca reflectarea adîncimii personajului, a autenticității și autonomiei sale să fie nepotrivite, pentru că personajul anume este minor în planul mai larg al povestirii, și ar fi derutantă înzestrarea lui cu atît de multă individualitate. Alteori, inclusiv într-
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
cel mai mult nu este nici DD, nici DI, ci NP, adică interpelarea sau adresarea directă a naratorului către cititor. În consecință, vom propune o distribuție spațială schematică a Discursului Direct, a Discursului Indirect, a Discursului Indirect Liber și a Narațiunii Pure (unde ultima include atît RNAG, cît și RNAV): Sugerăm astfel că NP și DD se află în contrast, avînd DIL și DI ca intermediare, dar în condițiile în care DIL este mai aproape de NP și de DD, decît este
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
pronume care se referă la posibilul personaj narator, convertit la persoana întîi, cu timpurile convertite în prezentul gîndirii/vorbirii], observă personajul, pentru sine și pentru cei din jur. Primul eșantion pune rostirea în poziția de act de comunicare naratorcătre-cititor, sau Narațiune Pură; al doilea o pune în poziția de act comunicativ personaj-către-sine-sau-către-alt- personaj. Orice propoziție sau parte de propoziție poate fi supusă acestor teste de încadrare pentru a le clarifica statutul de DIL sau de NP. Reflectați asupra acestor extrase dintr-
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
vie și realistă a vieții unui birocrat banal (înțepenit în gîndire și vorbire), un stil care apoi poate da frîu liber, acolo unde discursul personajului este redat prin căi directe sau indirecte, unuia banal și greoi. Ca pretutindeni în studiul narațiunii, percepția diferenței (aici, între vorbirea personajului și cea a naratorului) este adevăratul criteriu. În unele narațiuni, precum proza lui Henry James, unde naratorul și personajele par a avea în comun un bagaj lexical unic, contrastele sînt greu vizibile la nivel
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
apoi poate da frîu liber, acolo unde discursul personajului este redat prin căi directe sau indirecte, unuia banal și greoi. Ca pretutindeni în studiul narațiunii, percepția diferenței (aici, între vorbirea personajului și cea a naratorului) este adevăratul criteriu. În unele narațiuni, precum proza lui Henry James, unde naratorul și personajele par a avea în comun un bagaj lexical unic, contrastele sînt greu vizibile la nivel lexico- gramatical, iar diferențele cu greu pot fi extrase din conținutul discursului protagonistului (fie el mai
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
să fie reținută, din moment ce DIL este o categorie foarte deschisă. În ciuda listei precedente de indicatori DIL uzuali, nu există o trăsătură unică necesară a Discursului Indirect Liber, care trebuie îndeplinită pentru ca o propoziție sau o expresie oarecare să devină DIL. Narațiunile la timpul prezent (unde nu vom avea diferență de timpuri între discursurile directe și cele indirecte) sau cu naratori la persoana întîi pot la fel de ușor să conțină DIL sau alte tipuri. După cum arată Leech&Short (1981:328-33), în
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
un alt fel, dar numai ceea ce un martor extern detașat decide că merită spus - un reporter care este în situația să reflecteze, să reorganizeze, să decidă asupra punctului sau a teleologiei povestirii, înainte de a o nara. Putem deci presupune că narațiunea diegetică va avea mai multe manipulări ale ordinii temporale, ale duratei și frecvenței, și o etajare mai evidentă a prezentării evenimentelor. 5.6. DIL: funcții și efecte În termenii neoplatonici menționați mai devreme (mimesis și diegesis), DIL ajunge la o
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
mimetică (o relatare care arată sau prezintă aspecte ale „propriilor” cuvinte sau gînduri ale personajului). Dar de fapt există numeroase modalități de a caracteriza DIL: ca narație substitutivă; ca discurs combinat; ca o contaminare, o pătare sau o colorare a narațiunii; ca dublă verbalizare. Preferăm a o vizualiza ca strategie (de obicei temporară sau discontinuă) de aliniere, în cuvinte, în valori și perspective, a naratorului cu un personaj. Preferăm cuvîntul „aliniere” pentru că nu hotărăște dacă apropierea dintre narator și personaj va
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
a două voci: alinierea este identificată, apoi este definită funcția (sau „naturalizarea”) de către cititor. Termenul „aliniere” ne ajută, de asemenea, să reținem că, în funcție de indicatorii lexico-gramaticali și de efectul narativ sau estetic, există un continuum de la cuvintele ce aparțin narațiunii pure către cele care aparțin numai personajului, cu un număr variabil de puncte pe acel continuum. Asemeni lui McHale și alții (Ginsberg, 1982; Pascal, 1977), Jefferson recunoaște că o sursă- cheie a impactului propoziției DIL este amestecul ambiguu dintre narațiunea
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
narațiunii pure către cele care aparțin numai personajului, cu un număr variabil de puncte pe acel continuum. Asemeni lui McHale și alții (Ginsberg, 1982; Pascal, 1977), Jefferson recunoaște că o sursă- cheie a impactului propoziției DIL este amestecul ambiguu dintre narațiunea propriu-zisă și vorbirea sau gîndirea propriu-zisă: Vocea dublă a Discursului Indirect Liber, care este responsabilă pentru efectul realist superficial de apropiere, este, de asemenea, o ambiguitate în mare măsură nerealistă. Dintr-un punct de vedere realist, DIL implică o utilizare
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
cuvintele unui personaj sînt de așteptat să fie redate direct dacă nu există motive pentru a opta pentru alt mod - Gîndirea Indirectă este „normală” ca metodă de redare a gîndurilor altcuiva în afară de cele proprii, incluzîndu-le pe ale personajului într-o narațiune heterodiegetică. Și, din nou, dacă GI este standard, îndepărtările de la normă devin „explicabile”: vom avea tendința de a ne aștepta la un motiv (plauzibil) pentru care opțiunea de bază GI nu a fost adoptată. Dacă vizualizăm continuumul în registrul vorbirii
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
timp, recursul la o mai amplă prezentare prin gîndire directă decît GI poate invita, la fel, la diverse deducții în registru naratorial, cum ar fi empatia, o „intrare” în spațiul mental intim al personajului, care este fundamentată pe ideea că narațiunea se comportă astfel fără nici o intenție de a controla sau de a manipula lumea interioară, ci pur și simplu fiind o bază a sa. În final, dacă teoreticianul oscilează asupra caracterului nedecisiv al Discursului Indirect Liber, sau asupra imposibilității de
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
de a fi el „rostit”, ori asupra dialogismului acestuia, toții comentatorii recunosc că nici un vorbitor obișnuit, care ni se adresează direct (și nu narează, de exemplu), nu ar produce genul de discurs găzduit de DIL - aceasta, pentru că în astfel de narațiuni cu tentă DIL sînt implicate simultan două situații de exprimare radical distincte: situații cu participanți diferiți (personaj- cătrepersonaj vs. narator-către-cititor), situări spațio-temporale diferite (acel „atunci” al povestirii vs. acel „acum” al vorbirii/lecturii) și cu o convergență numai în aria
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
cătrepersonaj vs. narator-către-cititor), situări spațio-temporale diferite (acel „atunci” al povestirii vs. acel „acum” al vorbirii/lecturii) și cu o convergență numai în aria subiectului (gîndurile și vorbirea reprezentate sînt un subiect experiențial pentru acel personaj dar, de asemenea, sînt subiectul narațiunii pentru cititor). Șansa de a întîlni două situații de vorbire combinate ar trebui să fie evidentă, dacă reflectăm asupra multcitatei caracterizări a lui Lyons, a „situației canonice de vorbire”: Aceasta implică o semnalare unul la unul sau unul pentru mulți
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]